BYE, BYE NOKIA!

O lecție pentru România

Ce se spune?
Când a venit Nokia în România politicienii locali, dar și cei centrali, cam toată lumea, de altfel, a scos pieptul înainte ca și cum am fi trecut la alt nivel în jocul cu progresul: nu e doar o investiție economic, e o chestiune de brand pentru noi, spuneau liderii locali ai puterii din acea vreme. Un politician local și-a făcut campanie cu bannere în care copia brandul Nokia pentru a aduce aminte că el este cela care a adus paradisul în Romania.
După această plecare – bruscă, oarecum - puterea, care știa de mult despre retragere, spune că este pregatită să aducă alte firme, că nicio altă companie nu mai pleacă. Nu cred că actuala administrație are vreo mare vină directă, chiar dacă este adevărat că nu are idei economice prea avansate, deși Președintele României a trimis vinovăția spre birocrația și lipsa de curaj a Guvernului în promovarea unor măsuri. Administrația județului a răspuns cu greu întrebărilor jurnaliștilor pe tema plecării Nokia. Cei de la AJOFM Cluj au spus că gestionarea a 2000 de șomeri este floare la ureche, ei ar putea face face față și la 5000 de șomeri. Pentru Emil Boc este o problemă de imagine, dar Guvernul s-a mobilizat să transmită că nu e nici o problemă, vin alții care vor umple rapid halele respective.
Opoziția liberală acuză administrația pedelistă pentru plecarea investitorilor străini. Șefii de la Nokia promit că vor face plăți pe termen mai lung și că au plan de responsabilitate socială impecabil. Probabil că vor da ceva bani, apoi vor fugi ca niște lași, niciun plan de reconversie sau orice altceva nu se va face. Sigura speranță ar fi ca aceia care s-au bătut în piept cu performanța aducerii concernului finlandez să fi făcut un contract solid în care să avem despăgubiri dacă pleacă mai repede, lucru de care sincer mă îndoiesc. Nemții le-au luat celor de la Nokia peste 200 de milioane de euro drept despăgubiri, dar nu cred că noi am putea fi atât de inteligenți și de verticali. În fine, am recitit presa din 2008 care ridica niște osanale șefilor din administrația de atunci de credeai că aceștia au inventat telefonul mobil. Acum aceștia anunță deja cu titluri mari că, în locul finlandezilor, vin cei de la IBM, Bosch sau alte fantome ale capitalismului pribeag.
Chiar dacă dezbaterea legată de responsabilitatea autorităților pentru plecarea unor investitori are sens, ea se va face sigur în spațiul public, eu voi aborda problema dintr-o altă perspectivă.
Sunt sigur însă că nu vom învăța nimic din asta deoarece dezbaterea publică va fi doar o harmălaie fără de sens sau doar în scopul câștigării unei brume de capital politic de pe urma nefericirii a 2000 de familii ajunse în impas. Este adevărat că s-ar putea ca acest moment să oprească marșul trimfal al culorii portocalii la Cluj și că va fi o mică depresie politică, dar nu cred că actualul guvern va învăța ceva din acest eveniment.

Lecția: poate observăm că există investitorul român!
Nu câștigăm mare lucru dacă facem demagogie politică, nici polemici și nici dacă înjurăm patriotic pe capitalismul străin fără de inimă și scrupule. Altceva ar trebui să învățăm de aici, dar sunt sceptic că vom putea face asta pentru că, până acum, nimeni nu a suflat o vorbă despre asta.
Ar trebui să înțelegem cât de important este investitorul român. Fie că este mic, mare sau mijlociu, investitorul român este o adevărată cenusăreașă. Este hulit de opinia publică: 90% dintr-un eșantion de români cred, în sondaje recente, că aceia care astăzi sunt patroni au avut succes doar prin noroc, hoție sau corupție. Admistrația își bate joc de investitorul român, îl plimbă după hârtii inutile, îi cere șpăgi, îl pune să se înscrie în partidele aflate la putere. Nimeni nu-l ridică în slăvi, deși el este captiv în comunitatea respectivă. Investitorul român nu are unde să plece și nici nu are ambasadori care sa facă lobby când se schimbă legislația peste noapte. Dacă face vreo greșeală politică este ținut în șah cu controale interminabile, iar dacă este unul mai proeminent poate fi cărat în cătușe pe drumul de costișe ce duce la DNA. Evident, cu televiziuni de față, imagine numai bună pentru motivarea copiilor lui. Investitorul român nu are șansa de a ajunge la Premier sau la Președinte, nu primește medalii și așteaptă cuminte chiar dacă statul nu-i dă banii cu lunile sau cu anii.

Experiența mea personală
Am avut eu însumi o experiență recentă cu politica de stimulare a investițiilor despre care vorbește seara la televizor Doamna de Fier de la Palatul Victoria. Am angajat câțiva tineri ieșiți din facultate și am mizat pe sprijinul unei legi date de Guvernul Boc care promitea o sumă pentru salariile tinerilor absolvenți cu condiția să-i păstrezi o perioadă mai lungă de timp. Nu mă gândeam să câștig ceva din asta, dar aș fi vrut ca banii de la stat să-i adaug salariului pe care oricum li-l dădeam. Mi-am făcut dosare, cei de la resurse umane au pierdut zeci de zile umblând pe drumuri, am facut contractele cu statul și, în totală legalitate, am așteptat ca, măcar după un an, statul să-și onoreze obligațiile față de firma mea. Dar nici vorbă, în numele Guvernului, AJOFM Cluj mi-a comunicat că statul nu mai are bani să-și respecte propria lege, nu-mi poate deconta nimic, dar că am dreptul de a da statul în judecată. Mulțumesc! le-am spus și mi-am văzut de treabă, după ce le-am tras niște înjurături ca orice ardelean care s-a născut la țară. Nu aveam timp de pierdut prin tribunale pentru că trebuia să muncesc. În schimb, mi-am pierdut definitiv încrederea în stat, în legile propagandistice ale Guvernului și în cei care le promovează. Am mai angajat de atunci o grămadă de oameni, dar mă feresc să mai cred că merită să cauți măcar vreo facilitate pentru investitorul român. Investitorul român este un paria pentru guvernele propriei țări. Guvernanții români visează doar la dolarii sau euroii străinilor, iar dintre afacerile autohtone le pot accepta doar pe cele de partid. Restul afacerilor sunt privite ca adevărate agresiuni la adresa puterii politice, putere care are drept de viață și de moarte asupra a tot ceea ce mișcă sub soarele patriei.
Să credem că iubim prea mult străinii, să fie o dovadă de xenofilie? Nici vorbă, îi primim cu pâine și sare, dar suntem foarte atenți la buzunarul lor. În timp ce investitorul roman este captiv în defileul panterei, cum zice un prieten al meu, el nu are unde pleca, investitorul străin primește privilegii, scutiri de taxe locale, pentru el se fac investiții publice. Dacă un consiliu județean ar cheltui câteva milioane de euro pentru ca să viabilizeze o zonă pentru un investitor român, ar fi un caz grav de corupție, dar dacă vine un străin acest lucru se întâmplă firesc și nimeni nu se gândește la discriminare sau la faptul că străinii sunt avantajați, iar concurența cu noi, autohtonii, este una neloială.

Să ne bazăm pe investitorul român!
Nu cred că ajută la ceva să spun că ne merităm soarta, nu este corect să spunem asta, prea des o facem. Trebuie doar să facem o schimbarea de atitudine: să ne bazăm pe investitorii români! Nu spun că trebuie să neglijăm investitorii străini, ei aduc de multe ori un potențial investițional pe care nu-l avem. Trebuie să-i tratăm corect, să nu-i blocăm cu anii pe la ministere în așteptarea unor șpăgi sau de frica de a nu fi incriminați pe urmă. Dar nu cred că ar trebui să-i defavorizăm pe cei autohtoni, deoarece ei sunt cei mai importanți și reprezintă cel mai sigur contributor la bugetul statului. Pentru investitorii străini am modificat tot felul de legi, Codul Muncii, de exemplu, am renunțat la ordonanța guvernului care obliga băncile (majoritatea straine) să returneze comisioanele ilegale luate clientilor la presiunea Europei și a FMI.
Dar cine face lobby pentru investitorul român în țara lui? Deocamdată, nu face nimeni. Poate ne aducem aminte de el după ce se usucă lacrimile amare vărsate după plecarea finlandezilor de la Nokia și chiar dacă nu facem nimic special, măcar să recunoaștem că el este unul de al nostru, vrea același lucru pentru țară, vrea să-și vadă copiii mari în țara noastră și este mereu în centrul curbelor de sacrificiu. În timp ce capitalismul nu are sentimente, el, bietul investitor autohton, este om.

Reprezintă asta vreun avantaj? Nu cred!