29 septembrie, 2010

Moartea ca spectacol




Aștept de câteva luni să se termine scandalul sinuciderii Mădalinei Manole pentru ca să pot să scriu linștit despre o isterie care a trecut. Din nefericire, isteria nu se dă dusă. Sinuciderea Mădălinei Manole a isterizat o Românie care de ceva vreme nu mai avea evenimente cu potențial de emoție participativă. Au fost doar inundațiile și veștile rele despre tăieri de pensii și salarii care i-au impins pe oameni și mai mult spre spațiul privat. Obosiți să-i înjure pe guvernanți, românii au găsit în moartea unei artiste o perfectă ocazie pentru a se pune împreună în fața televizoarelor. Au mai fost și alte morți ale artiștilor în ultima vreme, chiar și sinucideri. De ce însă s-a întamplat doar acum o audiență de două milioane de telespectatori la înmormantare și milioane de internauți interesați? În loc să ne isterizăm inutil poate că ar fi fost mai interesant să căutăm similarități sau să analizăm fenomene de spectacol al morții din alte societăți.

În ultimii ani avem un caz clasic din Marea Britanie. Jade Goody, o tânără, a făcut în 2009 un show de mare succes din transmiterea degradării ei fizice generate de un cancer de col uterin. A fost felicitată de premier pentru acțiunea de promovare a consultului și acțiunea de promovare a prevenției. În urma ei au rămas copiii de 4 și 5 ani, cu câteva milioane de lire sterline, de la care au început să se bată familia și cei doi tați. Societatea britanică a instrumentat spectacolul morții în beneficiul unei idei educative alăturând acestuia o strategie de promovare a unei practici colective de prevenție.
La noi, din păcate, avem doar isterie pură, emoție și delir colectiv necontrolat. Suntem atât de bogați încât ne permitem luxul de a nu învăța nici din bucurii, dar nici măcar din eșecul final, adică din moarte.
D
in isteria de săptămâni întregi care s-a derulat pe ecrane m-a șocat încă ceva. M-a șocat faptul că nimeni nu s-a gândit la fenomenul sinuciderii ca la un fenomen social, nici jurnaliștii, nici psihologii, nici o formă de reflecție nu a integrat-o pe Mădălina în plutonul sinucigașilor. Am fi aflat, de exemplu, că fenomenul sinuciderii nu este unul chiar excepțional, anual cifra este relativ constantă în Romania: puțin sub 3000 de români îsi pun capăt zilelor. În lume, anul trecut s-au sinucis 1 milion de oameni. Cu excepția Chinei, în toate țările sinuciderea este mai degrabă o specialitate masculină. Barbații recurg la mijloace de sinucidere mai violente, cei de la țară se sinucid mai frecvent decât orășenii iar, de departe, ziua de luni este cea pe care o aleg cei mai mulți pentru a se sinucide.

Sute de mii de comentarii au blocat media și internetul mai bine de o săptămână. Unii au vorbit despre vitejia Mădălinei, gestul ei eroic, alții despre lașitatea ei. Colegii ei, artiștii, au căutat să se arate vinovați, colectiv sau individual. Toți au arătat cu degetul spre media, spre impresari, televiziuni sau public pentru că îi uită prea repede pe artiști. Mirabela Dauer, cea cu țigara uitată în scrumieră, a spus la o televiziune că ne-ar împușca pentru cât rău i-am făcut Mădălinei noi toți, familie, apropiați sau public. Evident, televiziunile ne-au spus că Mădălina s-a dus să cânte la îngeri, dar au luat și amenzi așa zise ”usturătoare”. CNA a hotărât să amendeze Antena 1 cu 10.000 lei, Antena 3 şi Realitatea TV cu câte 7.500 lei, TVR 1 şi Kanal D - 5.000 lei, să someze B1 TV, Naţional TV, OTV, Prima TV şi Pro TV şi să atenţioneze Antena 2 pentru modul în care au difuzat informaţiile despre sinuciderea Mădălinei Manole. Majoritatea amenzilor s-au dat pentru prezentarea amănunțită a unor tehnici de sinucidere. Bineînțeles, a apărut repede și o carte despre moartea Mădălinei, melodiile ei s-au vândut foarte bine câteva luni. Nu a lipsit nimic, o Românie răvășită a rămas în urma ei, a fost un test major pentru România, cum a scris un jurnalist oltean.

Spectacolul morții se vinde foarte bine, moartea este usor de etichetat, împachetat și livrat publicului. O pulsiune distructivă spre care ne împinge Tanathos este regizoarea cea mai bună pentru grotescul spectacol a refacerii unui ritual al sfârșitului. Uităm să celebrăm viața și spectacolul ei de fiecare zi. Ne lasă reci spectacolul nașterii puiului de om, maternitățile devin locuri de transmisie TV doar atunci când vine moartea în vizită.

Acum cateva zile am văzut o mamă plecând de la la o maternitate din Cluj. Avea în mâna o plasă de rafie sărăcăcioasă cu ceva haine și nu era așteptată de nimeni la intrare. Ținea în brațe un copil și nu cred că avea bani pentru taxi. Poate că soțul trebuia să stea acasă cu ceilalți copii si nu avea cum s-o aștepte, poate era un copil din flori. Se îndepărta printre trecători cu comoara în brațe și nu o aplauda nimeni, nu îi lua nimeni interviu. Era frumoasă și înfășura orașul într-un zâmbet cald. Avea o lumină pe față care o făcea să arate ca o zeiță. Era în acele moment cea mai frumoasă femeie din lume. Își purta în brațe comoara și nu astepta nici aplauze, nici recunoaștere. În jurul ei, un râu de furnici negre, mohorâte, se îndrepta spre televizoare pentru a se bucura de spectacolul morții.

Am putut și eu sa-mi închei textul despre moarte ca spectacol, pentru că moartea devenise în acea zi un spectacol minor. Un spectacol ucis de cea mai frumoasă femeie din lume.

15 comentarii:

  1. Iar ati scris mai frumos ca niciodata... Sincer, in locul sondajelor de opinie, as prefera sa scrieti proza si poezie! Haideti, ca pana la urma adevarul e in beletristica, nu in rapoartele de cercetare... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ţine de o anumită curăţenie sufletească, probabil incontrolabilă, faptul că se bucura de copilul ei, trup din trupul ei. Pentru consolidarea familiei, în opinia mea, trebuie să existe trei elemente de bază. Două de ordin material: locuinţă şi locuri de muncă, iar unul de ordin spiritual: toleranţă faţă de partener(în sensul bun).

    Flaviu Predescu

    RăspundețiȘtergere
  3. Ţine de o anumită curăţenie sufletească, probabil incontrolabilă, faptul că se bucura de copilul ei, trup din trupul ei. Pentru consolidarea familiei, în opinia mea, trebuie să existe trei elemente de bază. Două de ordin material: locuinţă şi locuri de muncă, iar unul de ordin spiritual: toleranţă faţă de partener(în sensul bun).

    Flaviu Predescu

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc frumos, Radule.
    A scrie este o sarbatoare pentru mine, dar nu poate fi duminica in fiecare zi.

    RăspundețiȘtergere
  5. este fictiune, nu?, tabloul cu acea mamica?

    pentru ca, daca l-ati vazut in realitate, cred ca acea femeie habar nu are cata lumina raspandeste puterea ei interioara... un text ca acesta scris de Dumneavoastra nu este o oglinda aflata la indemana ei, probabil...
    sunt sigura, insa, ca - fara a astepta recunoastere sau apreciere, isi doreste o viata mai putin saracacioasa pentru copilul ei si pentru ea... si - probabil - sprijin.

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte frumos scris textul si se vede ca va pasa de tot ce vedeti! intr-adevar putini ar observa astazi o astfel de paralela, care sunt convinsa ca nu e fictiune

    RăspundețiȘtergere
  7. Fara cuvinte!!!!deosebit de fain, gindit si scris!!!
    Nasterea unui copil, este intradevar ceva SUBLIM !!!!!!
    Scriind cele de mai sus, ca parinte ce sunt, nu pot sa nu va intreb:oare ce este in capul unor parinti(sa spunem parintii MADALINEI,care dupa pierderea ;SUBLIMULUI"!!!!! accepta sa le fie BALACARIT?????
    Nu-mi permit sa dau lectii, dar umila mea PARERE ,este ca, in asaemenea cazuri , nu ai realizat , ca ai avut linga tine un(o) sublim(a) si acum ai vindut-o ca IUDA, pentru un pumn de ARGINTI ,la toate TELEVIZIUNILE!!!
    ps.greselile de ortografie, puneti-le domnule profesor pe seama GRABEI,la care m-a supus GINDIREA de PARINTE ,ce sunt si sunteti!!!!
    S-auzim de bine!!!
    Al dvs cititor fidel.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ anonim. Nu e fictiune imaginea cu femeia. Nu am imaginatie mai mare ca viata. Fictional este doar cadrul in care l-am plasat (sigur,este real si acela). Nu am adugat nimic am pus doar doua lucruri în alaturare si am descris ce simt eu.

    RăspundețiȘtergere
  9. D-le Dancu, asa s-a intamplat si cu Marian Cozma. cand am scris atunci pe blog ca parintii sunt iluzionati ca fiu lor era iubit si ca era un necunoscut m-au injurat multi.
    Madalina Manole era ceva ma populara ca Marian Cozma si a facut mai mult rating. Asa este. Suntem atrasi de spectacolul mortii.
    Nu mai exista executii cu calai in public ca acum cateva secole dar fac pariu ca oamenii se vor inghesui sa vada asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. Avem nevoie de lucruri tot mai emotionante, tot mai tari pentru a face fata la cenusiul in care traim. Poate cu greu ne mai fac sa ignoram spectacolul otevist grotesc din aceasta tara o carte buna sau un camp de flori. Pragul nostru de sensibilitate a crescut foarte mult...insa aparitia unei fiinte mici ne face sa ne gandim la vorbele dvs. dinainte de curs: Ati vazut ca a venit primavara?

    RăspundețiȘtergere
  11. va multumesc pentru raspuns, Domnule Profesor.

    viata ca miracol, moartea ca spectacol (din etichetele pe care le-ati pus articolului)

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, miracolul vietii surprins (si)in scris salveaza. Va multumesc, Domnule Profesor! cristina poponete, belgia

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Profesor, "cazul" Mădălina Manole ar fi trebuit instrumentat din direcţia unei boli care face ravagii, depresia.
    De la Emile Durkheim, sinuciderea pare să se păstreze în graficele statisticienilor. În rest, aceleaşi presupuneri/elucubraţii care finalmente vând mediatic subiectele şi subiecţii.
    William Styron face din propria boală, depresia, un studiu de caz în "Beznă vizibilă", carte tradusă şi în română. O altă carte, la care ţin foarte mult să apară în traducere românească, "The Noonday Demon - An Atlas of Depression", e scrisă de Andrew Solomon după experienţa terifiantă a perioadei de depresie neagră pe care a străbătut-o în anii '90.
    Spun aceste lucruri pentru că "am privit" cazul Mădălinei Manole din această perspectivă, despre care cred că e una mult mai generoasă pentru înţelegerea unui flagel social în mijlocul desfăşurării căruia ne aflăm. O situaţie general-depresivă, cu o specificitate românească postcomunistă, şi cazurile ei particulare, multe “ascunse”, puţine devoalate mediatic, superficial tratate (nu de la mass media ne-am aştepta să disemineze informaţia specializată, mai ales că aceasta nici nu există într-o literatură de specialitate în limba română – dacă mă înşel, să fiu contrazis cu cărţile pe masă). Cazuri care susţin multe din adevărurile pe care Andrew Solomon le include în fraza cu care începe “The Noonday Demon” (cartea a primit National Book Award în 2001, a fost listată la Premiul Pulitzer şi a fost tradusă în 24 de limbi – de unde şi interesul unor culture de a înţelege o mărturisire-document şi o investigaţie asupra acestui “demon”:
    “Depression is the flaw in love. To be creatures who love, we must be creatures who can despair at what we lose, and depression is the mechanism of that despair. When it comes, it degrades one's self and ultimately eclipses the capacity to give or receive affection. It is the aloneness within us made manifest, and it destroys not only connection to others but also the ability to be peacefully alone with oneself. Love, though it is no prophylactic against depression, is what cushions the mind and protects it from itself. Medications and psychotherapy can renew that protection, making it easier to love and be loved, and that is why they work. In good spirits, some love themselves and some love others and some love work and some love God: any of these passions can furnish that vital sense of purpose that is the opposite of depression. Love forsakes us from time to time, and we forsake love. In depression, the meaninglessness of every enterprise and every emotion, the meaninglessness of life itself, becomes self-evident. The only feeling left in this loveless state is insignificance.”

    RăspundețiȘtergere
  14. Aveti dreptate intru totul, se vinde foarte bine si nasterea si nu costa nimic -spre deosebire de moarte. Iar tanara mama va ramane mai departe in saracia ei, neajutata de nimeni, in timp ce Luceafarul nemuritor si rece iradiaza magie pe sticla.

    RăspundețiȘtergere
  15. În curând, moartea va fi singurul spectacol oferit de omenire. În ceea ce mă priveşte, eu unul nu mai pot râde cu adevărat, nu-mi mai vine. Asta nu înseamnă că, uneori, nu mai pun câte un :) prin mesaje... poate foloseşte altora să râdă.

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...