VUVUZELA BLUES

Prietenului meu G.

Cu câtă voluptate învățăm cuvintele noi! Un popor de semioticieni, semiologi sau hermeneuți care trăiește din reverberații, inclusiv semantice. Acum am învățat ce este vuvuzela, o goarnă de plastic care a devenit actorul principal al Mondialului de Fotbal. Craincii de la meciurile de fotbal pronunța din două în două minute cuvântul minunat, iar telespectatorii își ciulesc urechile să vadă dacă nu cumva s-au oprit vuvuzelele. Criminalele vuvuzele, un fel de albine africane ucigașe, sunt mai importante decât fazele sau fotbaliștii. Uneori ele le încurcă pe marile genii europene să gândească lucid fazele îndelung exersate la antrenamente, alteori jocul si tobele barzilienilor fac să amuțească vuvuzela. Mă și gandesc la un titlu, gen Ioan Chirilă, dacă , să zicem, o echipă africană este invinsă de una dinfară: Dacă tace vuvuzela ... Evident vuvuzela este ca și râul sau ramul eminesciene, este prietenă doar cu africanii, cântă doar pentru ei, pe europeni sau sudamericani îi atacă la neuronii concentrării. Deși toate stadioanele moderne sunt făcute după reguli pentru acustică foarte bună, iar galeriile nemtesti, italiene sau spaniole fac zgomote cu toate goarnele și tobele posibile, vuvuzela este considerată a fi un zgomot absurd pentru că nu urmăreste realitatea din teren, nu cântă după un ritm al fotbalului, ci este un zgomot continuu, consistent în sine, egal cu sine, o gălăgie oarbă. Sigur, la gol, vuvuzela se insuflețeste, dar ea nu tace nici atunci când mingea este în aut, nici când este pauză. Vuvuzela se luptă cu liniștea, cu cântecele suporterilor englezi, cu berea care curge pe gâtlejurile nemtilor mereu setoși după spectacol. Vuvuzela este absurdă pentru că se luptă cu orice altă formă de expresie a bucuriei sau tristeții. Nu ține cont de viața care curge în stadion, de drame sau de bucurii, ea vuvuzelește continuu, asurzitor, egal și fără un sens usor de decodificat.

Două zile Parlamentul Romaniei a fost animat de vuvuzela politică. Alegerea unor judecatori la Curtea Constituțională și apoi moțiunea de cenzură au fost ocazii pentru ca să vedem cum politica poate face un zgomot mai mare, mai absurd și mai fără de sens decât cel din stadioanele sudafricane. Ore întregi au vorbit la microfon, în transmisii directe, guvernanți nervoși că lor nu li se acceptă faptul că sunt niște eroi care se sacrifică pentru națiunea asta proastă care nici măcar nu-i merită. Urletele Premierului si fluerăturile opozitiei politice se amestecau cu spectacolul protestatarilor aduși pe la balcoane. Un spectacol care era interesant de privit ca gesticulație, ca balet, sau ca zgomot de fond. Ceva care semana cu o bătaie de stradă cum am vazut prin 1981 in Ferentari, o bătaie în care zeci de romi se altoiau superficial sau chiar serios, cu pari si uluci rupte din garduri, femeile țipau sau dădeau cu puradei după adversari, iar Militia se uita, izolase locul și băga in dube doar ceea ce era scos din luptă de către adversari. Mi-au rămas și acum în urechi țipetele țigăncilor, văicărelile bărbaților. De fapt, bătaia era mai mult o competiție a răcnetelor si tipetelor, un spectacol sonor ca un ritual de autoflagelare. Mă uitam la multimea de curioși care căscau gura la bataia care se desfasura de aproape o oră și se reaprindea mereu din alt loc și la la tigănușii care le furau portofelele cu această minunată ocazie.


Cele două zile de parlamentarism mi-au dat o senzatie similară, m-au făcut să-mi aduc aminte de specatacolul pe care-l văzusem acum aproape trei decenii. Nu știam atunci cuvantul vuvuzelă, dar mi-a rămas senzatia ciudată de amestec intre teatru si viață, intre simulare si trăire, intre pasiunea răzbunării și pragmatismul de a lua bani pentru acest spectacol din buzunarele fraierilor.


Vuvuzela politică de două zile a creat un zgomot imens, societatea și-a întors capul spre politicieni crezând că este acolo vreun mesaj, când colo, a auzit doar vuvuzela. Nici un proiect, nici o idee, nici o speranță. Nu stim ce va fi mâine, la ce ne va folosi austeritatea, nu știm ce ar face opoziția dacă va veni la putere, nici dacă va fi un sfârșit sau vreun început. Am văzut pe forumuri pensionari (sau cel putin asa se autodefineau) care spuneau că sunt dispusi să accepte măsurile Guvernului căci astfel nu vor mai primi pensii de loc la toamnă, cum au auzit că le-a spus Premierul. Bieții oameni, chiar sunt dezorientati de vuvuzela politică, te pomenești că au dreptate comentatorii de fotbal de la Campionatul Mondial.

Când va tăcea vuvuzela sud africană o să putem spune că inima fotbalului s-a oprit (vedeti ce romantic pot fi?). Dar dacă va tăcea vuvuzela politică ce spuneți că am simți? Da, știu că asta nu se va întâmpla curând, dar pot totuși să vă propun să dansăm un VUVUZELA BLUES. Vorba lui Zorba, un ultim dans pentru această prăbușire spectaculoasă!