Locul unde nici o casă nu semănă cu alta

Un strain mi-a spus odată că nu înţelege cum poate fi condusă România, pentru că este o ţară unde nici o casă nu seamănă cu alta. Nu mă gândisem vreodată la asta, ba, din contră, multă vrem am crezut că este bine că suntem o naţiune în care fiecare caută originalitatea, diferenţa, individualizarea. Acum încep să înţeleg mirarea străinului în faţa acestei explozii a diferitului şi dezordinii, pentru că este , cred, cauza principală a ineficienţei noastre. Cred că explică de ce nu putem să construim opere de civilizaţie durabile, nu putem pune energiile împreună pentru a realiza ceva care să fie opera noastra colectivă. Nu aşa se construieste o civilizatie, ci cu ajutorul modelelor, prin naşterea unor practici si proceduri care standardizează şi perfectionează. Poate doar în cultură este nevoie de a încerca să depăseşti regula, desi este nevoie, şi scolo, de a admira şi a recunoaste valoarea celuilalt pentru a face o şcoală. Nu cunosc vreun curent cultural sau artistic care să aibă un singur creator, neimitat vreodată de cineva, neurmat de vreun discipol.
Povestea caselor româneşti este un bun indicator pentru lipsa noastră de apetenţă în realizarea unor proiecte colective. Nu înţelegem nevoia de reciprocitate şi nici solidaritatea cu ceilalţi. Când un guvern îl înlocuieşte pe altul, nici măcar formal nu încearcă să continue vreun proiect început de acesta. Reluăm totul de la început, ca în mitul Mesterului Manole, încât orice proiect ramâne într-un stadiu incipient.

Astfel ţara este un uriaş cimitir de proiecte abandonate. Dacă asemanatorul şi simetria nu ne plac, este clar că ordinea este pentru noi nefirească şi apăsătoare. Nu respectăm reguli şi societatea noastră nu va fi niciodată un cosmos. Dacă mereu cautăm diferenţa, nu vom structura niciodată comunităţi puternice in care solidaritatea este si organizarea socială produc eficienţă. Va fi mereu doar o competiţie pentru a devaliza resursele comune si niciodată nu vom înţelege ce este interesul public. Fugind mereu de ordine şi ascundu-ne de lege, ne vom invîrti în cerc.

Am trecut zilele astea prin mai multe localitati din Ardeal. Am observat ca multe case semanau unele cu altele, evident, cele vechi. Să mai însemne asta ceva?


Articol publicat in CORSO