Echipe de campanie ale Doamnei Loto si a Doamnei Teo au început să se bată pentru folosirea cuvântului ”suflet” in campanie. Teo Trandafir și echipa ei de experți aduc un slogan publicitar, e adevarat foarte bun: Mai mult suflet. Doamna Mincă Ghervasiuc nu s-a limitat la culoarea rozei si la sloganul ei, așa ca și-a tras și ea un verde: ce numai Teo să aibă? De ce nu și-a făcut Teo afiș portocaliu? Și a luat apoi cuvantul suflet si l-a agațat de o propoziție de-acolo. Avea si ea dreptate, pana la urmă, Piedone a avut verde, de ce să-l fure pedeliștii.
Teo este o fostă animatoare de televiziune de succes, eșuată când a încercat să arate ca poate face ceva singură. Doamna Mincă Ghervasiuc este esuată dintr-o sinecură de la loterie si nu-și mai revine din dezamagirea că acea sinecură nu este veșnică. Teo trebuia să fie portocalie, Loto ar fi putut să fie rosie sau albastră, dacă ar fi respectat echipele politice care le-au luat în brațe. Niciuna din cele două doamne nu are vreun program serios, copiază minciuni ale politicii masculine, doamna Mincă propune ceva demn de Cartea Recordurilor la care tânjește Oprescu: a 13 a pensie, intr-o tara unde nu putem da nici măcar 12 pensii decente. Teo ne-a spus și ea că ”politica si televiziunea nu sunt despărțibile” , in consecință, oricare din cele două femei va câștiga nu se va produce vreun reviriment în politica românească. Deși sunt convins că femeile pot face politică mai bine decât bărbații, știu că aceste două candidate nu vor face ceva în acestă direcție.
Ceea ce mă șochează însă este lipsa de imaginație a celor care au căutat această simetrie. Si apoi, mai departe, încrîncenarea doamnelor de a crea asemanare prin culoarea verde și chiar prin sloganele din care nu trebuia sa lipsească cuvântul suflet. O simetrie care trimite la tautologie, o asemanare care tradează lipsa de imaginație. Decat să riscăm diferențierea mai bine lansam confuzia, sa hotărască reflexul sau întâmplarea!
Ciudată întâmplare într-o Românie care refuză simetria, ordinea si regula. Un strain mi-a spus odată că nu înţelege cum poate fi condusă România, pentru că este o ţară unde nici o casă nu seamănă cu alta. Nu mă gândisem vreodată la asta, ba, din contră, multă vrem am crezut că este bine că suntem o naţiune în care fiecare caută originalitatea, diferenţa, individualizarea. Acum încep să înţeleg mirarea străinului în faţa acestei explozii a diferitului şi dezordinii, pentru că este , cred, cauza principală a ineficienţei noastre. Cred că explică de ce nu putem să construim opere de civilizaţie durabile, nu putem pune energiile împreună pentru a realiza ceva care să fie opera noastra colectivă. Nu aşa se construieste o civilizatie, ci cu ajutorul modelelor, prin naşterea unor practici si proceduri care standardizează şi perfectionează. Poate doar în cultură este nevoie de a încerca să depăseşti regula, desi este nevoie, şi scolo, de a admira şi a recunoaste valoarea celuilalt pentru a face o şcoală. Nu cunosc vreun curent cultural sau artistic care să aibă un singur creator, neimitat vreodată de cineva, neurmat de vreun discipol.
Povestea caselor româneşti este un bun indicator pentru lipsa noastră de apetenţă în realizarea unor proiecte colective. Nu înţelegem nevoia de reciprocitate şi nici solidaritatea cu ceilalţi. Când un guvern îl înlocuieşte pe altul, nici măcar formal nu încearcă să continue vreun proiect început de acesta. Reluăm totul de la început, ca în mitul Mesterului Manole, încât orice proiect ramâne într-un stadiu incipient. Astfel ţara este un uriaş cimitir de proiecte abandonate. Dacă asemanatorul şi simetria nu ne plac, este clar că ordinea este pentru noi nefirească şi apăsătoare. Nu respectăm reguli şi societatea noastră nu va fi niciodată un cosmos. Dacă mereu cautăm diferenţa, nu vom structura niciodată comunităţi puternice in care solidaritatea este si organizarea socială produc eficienţă. Va fi mereu doar o competiţie pentru a devaliza resursele comune si niciodată nu vom înţelege ce este interesul public. Fugind mereu de ordine şi ascundu-ne de lege, ne vom invîrti în cerc.
Le doresc succes celor două candidate de verde, cu stampila cuvântului suflet în frunte. Din pacate, nu vor fi cele care deschid seria unei ere a schimbării Romaniei, căci folosesc asemanatorul si simetria doar pentru a se camufla, doar pentru a se confunda cu primavara si ideea de innoire (sau poate chiar cu principiile ecologiste). Si cameleonul este verde când este nevoie de asta. Dar sufletul, doamnelor, putea fi lăsat ca alternativă de rezervă, pentru altădată. In viitor, poate vor veni niste femei care vor invinge inertia și vor monta suflet păpușii gonflabile care este politica, nu luptându-se între ele, nici camuflându-se în verdele crud de primavara. Ci luptându-se cu suferința umană, cu incultura, cu foamea și frigul, cu indiferenta barbaților, adică ceea ce fac de la zidirea lumii.
TEXT PENTRU Q MAGAZINE
