Socio-patologiile politicii

Politica futilă

Precizări. Una dintre posibilităţile de analiză politică este cea a bolilor ei, a patologiei intrinseci. Intenţionez să tratez în câteva articole patologiile politice ale actualei scene politice româneşti. Vreu să precizez înainte de asta urmatoarele. Voi urmări o dimensiune etică şi una pragmatică, dar ocolind marile teme ale moralităţii expuse, de exemplu, in decalogul biblic. Este redundant , de exemplu, şi lipsit de rezultat să spunem politicienilor: să nu furi! Se spune de cateva mii de ani si nu avem rezultate prea mari. Vom încerca să ne apropiem mai mult de misiunile politicii şi functionalităţii ei sociale şi vom analiza patologiile care influentează viaţa socială şi comunitară.

Mai este un lucru, nu interpretez partinic patologiile politice, sunt convins că aceste boli şi păcate ale politicii nu sunt dependente de orientarea politică, de zona ideologică, ci sunt păcate ale politicii româneşti din această perioadă.

Si incă un lucru: când voi da un exemplu sau altul, aceasta nu este o caracterizare definitivă a politicianului care a făcut unul sau altul din gesturile ilustrative. Fiecare politician are partea lui de lumină sau intuneric, de greşeala şi fapte vrednice. Probabil proportia dintre ele trebuie s-o judece electoratul atunci când dă cu ştampila.

Despre futilul din politică sau demagogia faptelor. Viaţa politică este plină de demagogie prin natura ei. In Grecia antică cuvîntul demagog nu avea o prea mare încărcătură negativă, sau cel puţin, nu cea de astăzi. Mileniile care ne despart de greci şi politica de agora au accentuat semnificaţia negativă, demagogia este o promisiune mincinoasă făcută de un politician. Dacă demagog însemna la început politician cu oarecare abilitate de a vorbi, la Aristotel demagogia este guvernarea celor inculti: oriunde puterea este în mâna bogaţilor este oligarhie, oriunde puterea este în mâna săracilor, este demagogie. Nu vom vorbi despre conceptul de demagogie si nici despre formele ei contemporane pentru că zilele noastre au transformat demagogia într-un fel de constantă a vietii publice cu care ne-am obişnuit. Politicienii vorbesc despre orice, promit jenant de multe lucruri şi poate că uneori cred şi ei înşişi că vor realiza unele dintre ele.

Dar cea mai gravă formă de demagogie din politica noastră nu este una de discurs, ci un fel de demagogie a faptelor. Ceea ce eu numesc politica futilă. O mare parte importantă din activitatea politică este acţiunea demagogică, proiectele populiste care mimează interesul public, dar sunt doar forme de a mima preocuparea pentru el sau pentru oameni. O parte din resursele noastre din bugetul central sau local se duce pe acţiuni fără sens, fără importanţă socială majoră, lucruri şi activităţi care nu urmăresc urgenţele unui moment social sau politic. Demagogia vorbelor este mai suportabilă. Cea a faptelor este însă groaznică şi înlocuieşte, falsifică, politica adevărată, adică acţiunea în interesul public.

Nu am o păreare proastă despre Gheorghe Flutur. Vine dintr-o zonă cu oameni vrednici, frumoasa Bucovină, si este votat este activ, comunică mult, este dinamic si bătăios. Dar când îmi aduc aminte de politicianul bucovinean îmi vine în minte scrisul lui cu oi de la pe dealuri la trecerea Presedintelui ţării. Insă nu asta mă ebnervează cel mai tare, pentru că putea să fie opera vreunui pădurar mai zelos. Mă enervează de ce o vrea să ne aducă Flutur lumina de la Ierusalim de fiecare Paşti. Flutur nu trebuie să se preocupe de lumina creştină, el trebuie să se ocupe de altceva. Politicienii trebuie sa aducă lumina carţii, să aducă asfaltul în comune, alinare celor amăriţi nu lumina de la Ierusalim.
Oprescu a vorbit despre demagogia politicienilor si a câştigat primăria ca şi un independent care în viaţa lui n-a avut carnet de partid vorbind despre sosele pe cer (mă rog, suspendate, ca să fiu mai exact). Nimic rău în asta tâmpită este obsesia sa în a cheltui bani de buget pe proiecte prin care Bucureştiul a dat Cărţii Recordurilor cel mai lung cârnat (2.250 de metri), făcut pe 27 decembrie, cel mai lung tort (140 de metri), degustat a doua zi, pe 28 decembrie, în Piaţa Constituţiei, şi cei mai 4000 de Moşi Crăciun copiilor. Tate aceastea au costat 2 milioane de euro, o prostie atât de mare încât o societate politică fără o majoritate de papagali ar fi trebuit să facă un scandal enorm.
Nici pesedistii nu scapă de aceasta constantă a politicii noastre, tentatia demagogiei faptelor si futilului. Vanghelioanele sau cine stie ce constructii urbane care gâdilă doar orgoliul proştilor şi mândria locală sunt dovezi de risipă de resurse si activităţi de tip demagogic.

Poate ar trebui să inauguram, aici, pe Vox Publica, un registru de fapte demagogice şi elemente de politică futilă pe care să le interzicem apoi prin referendum sau măcar să le incriminăm public pentru ca măcar să-i trezească pe proştii care stau cu gura căscată şi se miră, sau chiar votează în functie de aceste futilităţi.

Părerea mea. Să ne ocupăm în politică de lucruri serioase, necesare, nu de futilisme. Să nu aruncăm banii comunităţilor aiurea pe false priorităţi, să evaluăm nevoile corect şi să căutăm soluţii pragmatice la nevoi comunitare veritabile.


Post scriptum.
Pentru eventualii pudibonzi cateva definitii ale futilului din DEX:
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de aralia | Greșeală de tipar
FUTÍL adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar