20 aprilie, 2012

Legea conservării energiei culturale


În cultură nimic nu se pierde, ci totul se transformă, dintr-o formă în alta. Cred că dacă înlocuim natura cu cultura, în binecunoscuta lege,  nu greșim, obținem, în schimb, o lege a conservării energiei culturale. Evident, condiția este să avem parte de o cultură veritabilă.
Mesagerul de Cluj, în ultima lui variantă de apariție, a fost proiectul unuia dintre ultimii nebuni frumoși ai marilor orașe - prietenul meu Liviu Alexa și echipa lui de visători. A vrut să reînvie o tradiție care nu suntem siguri că a existat vreodată în orașul nostru,  devenit prea recent oraș românesc, dar această nebunie frumoasă a creat ea însăși o tradiție si o școală. Iubitori de povești,  și-au propus să spună oamenilor poveștile frumoase ale Clujului si Transilvaniei. Era o vreme în care nu te gândeai la piață, la cifre sau la costuri. Echipa de tineri entuziaști de la Citynews și coordonați de Elena Nicolae a reușit sa nască  o modă, o stare de vrăjire,  o energie pe care trustul de presă Transilvania Media Group o va transforma în produse mai adaptate timpului pe care îl trăim. Elena și colegii ei vor spune mai departe povești în imagini pe Transilvania L!VE și  vor  constitui nucleul unei team care va lansa un adevărat ziar quality, într-o presă care se tabloidizează amețitor, ziar care va încerca să nu fie doar robul actualității. Transilvania REPORTER va căuta să aducă oamenilor înțelesurile cele ascunse, să răspundă întrebărilor la care clipa cea fugitivă a televiziunii nu are timp, să fie un loc al nașterii unor curente de idei.
După principiul palimpsestului, peste suprafața pergamentului unde se mai văd tot mai greu slovele îngălbenite  din poveștile Mesagerului de fiecare săptămâna, zilnic vor reveni încolonate cuvintele noi din sufletele și mințile noastre. Cititorii vor putea sa intre în direct cu jurnaliștii pe Transilvania L!VE, iar dimineața vor putea citi ceea ce vor produce nopțile noastre de nesomn, îngrijorare sau speranță, concretizate sub forma cotidianului Transilvania REPORTER. Vom aduce acolo intelectualii Transilvaniei să vorbească despre lucrurile importante, scriitorii, artiștii, politicienii pe care-i respectăm, dar vom găzdui și ideile unor oameni pe care merită să-i cunoaștem, dar pe care încă nu-i știm. 
Totul va fi  acolo, nimic nu a plecat: noi suntem tot aici, dumneata, prietene cititor, ești tot acolo, credem că venim cu ceva mai bun, de fapt cu ceea ce meriți. Ceea ce este valoare, ceea ce a fost cultură din munca noastră, nu poate să piară, numai se transformă.
Multumesc, Elena! Închiderea cercului nu este întotdeauna soluția, uneori istoria pune straturi, unul peste altul, ca în principiul palimpsestului, construind astfel scara spre cer.  Vă mulțumesc vouă, jurnaliștilor care ați învățat să așterneți, săptămână de săptămână, povești despre oameni și locuri. Mulțam fain și o bere, Liviule cel nebun după povești! Mulțam, dragă cititorule! Din 2 mai vom fi tot împreună, dar mult mai des.

14 aprilie, 2012

O veste mai tare ca viața și ca moartea


Ce-ai spune, prietene, dacă în această noapte ai afla prin vocea unui înger că, printr-o minune, ești înzestrat cu darul minunat al păsărilor, adică, începând din clipa asta, poți să zbori? Doar că nu poţi spune nimănui acest lucru, dacă spui cuiva, vraja dispare. Și mai rău, nici nu ai voie să încerci vreun zbor de probă, pentru că o poți face o singură dată. O singură dată poţi să simți aerul tare al înălţimilor şi să intri cu capul printre norii adevăraţi. O singură dată, adică atât cât poți rezista să stai deasupra ierbii şi asfaltului; la revenirea pe pământ, totul s-ar sfârși.

Ar fi o mare sfâșiere interioară, pentru că, în primul rând, suntem făcuți să împărtăşim, să arătăm cu orgoliu ceea ce avem în plus, să ne mândrim, să ne arătăm cu aroganță talentele ori însușirile minunate. Mai mult, suntem bănuitori și necredincioși, deci cum să nu încercăm, cum să credem vocea din cer fără să facem o mică încercare în spatele casei, în fundul grădinii? Dacă a fost o iluzie, dacă ni s-a năzărit doar?

Mulți ar deveni nefericiţi pe loc de acest mare dar, visat de întreaga omenire. Când să alegi momentul acela minunat al zborului, momentul magic al singurului zbor? Cum să te pregătești pentru el, cum să-ți faci sufletul mai ușor pentru a sta cât mai mult în aer? Grele încercări ar fi, dragă prietene, nu-i așa? Ce nelinişte şi cutremurare să iei decizia sau să amâni încercarea minunatului moment al zborului.

Să aștepți ani de zile fără să încerci, îndoindu-te mereu, necrezând că este posibil! Cum să alegi momentul acela, singurul, unicul? Când să alegi momentul în care să fii zeu pentru câteva ore sau minute? Cine știe cât de lung o să fie zborul acela? După ce criterii, cine să te sfătuiască cum să alegi momentul acela? Să fii singur sau să aduci televiziunile să te vadă? Să-i aduci pe cei de la Guiness Book să jurizeze această minune, să te bage în Cartea Recordurilor?

Să fii singur, sau să-ți aduci prietenii că să împărțiți minunatul moment? S-o duci doar pe iubita ta, de mână, undeva pe un vârf de munte și acolo să-i arăţi că iubirea pentru ea te-a transformat în vultur? Cum să negociezi cu ceilalţi momentul de după, când toți o sa te provoace să mai zbori, iar tu nu mai poţi? Te vor privi oare ca pe o găină, ca pe o epavă, ca pe un înger căzut?

Dar tu, vei putea crede, în fața neîncrederii celorlalți? Nu o să ajungi să ţi se pară că totul a fost o iluzie sau un vis? Prietenii tăi de pe Facebook vor putea să creadă poveștile tale? Dacă nu se va fi imprimat nimic pe casetele camerelor de filmat? Va ajunge o singură experiență pentru a te crede cu adevărat, sau te vor trata ca pe un iluzionist care face trucuri de felul ăsta în fiecare spectacol, pentru un bilet de câțiva cenţi?

Oare copiii tăi vor aștepta și ei vocea care să le transmită că darul acela divin este ereditar? Vor fi ei dezamăgiţi dacă nu se va întâmpla asta, vor aștepta cu speranță fiecare noapte, vor fi triști în fiecare dimineață că îngerul acela al lui Dumnezeu nu a venit? Te vei întreba poate de ce ți-a dat Dumnezeu acest dar, oare trebuia să îndeplinești o misiune şi tu nu te-ai priceput? Poate chiar tu s-ar putea să începi să îl urăști pe cel care ți-a dat pentru o singură dată acest dar și să întrebi de ce nu ți-a dat acest dar nemăsurat pentru toată viața.

Ce o să te faci dacă te va chinui în fiecare noapte senzația că a rămas sufletul tău deasupra lumii și nu poți să-ți ridici târâtoarea carne spre sufletul care stă ăgăţat de albastrul boltei? Dacă o să te chinuie bănuiala că poate ești pasăre şi nu om, sau, Doamne ferește, ce o să te faci dacă îți va apărea sminteala că esti seminţie de înger?

Iată, prietene, doar o șoaptă în întunericul nopţii, o promisiune legată de un mare vis al omenirii şi, uite, câte întrebări, ce frământare, ce răstingnire a sufletului se poate naște. Ce mică veste, ce dar mare poate să fie tulburarea!

Învierea ne aduce o veste mai mare, una teribilă, dar care trece pe lângă noi şi nu ne mișcă, nu ne face să vedem lumina ce ne-ar ajuta să traversăm frica de întunericul etern. Vestea pe care n-o aduce Învierea este că moartea poate fi învinsă, că putem face noi înşine asta. Nu moartea biologică, a trupului de pământ, ci moartea sufletului și a spirutului. Moartea cea de fiecare zi poate fi învinsă. În fiecare zi putem învinge moartea prin înălțare spirituală, prin bunătate față de altul, prin desprinderea de posesia de lucruri. Putem să ne ridicăm oricând vrem deasupra lumii, putem să-i luăm şi pe alţii cu noi, dacă le vestim acest lucru. Unii au nevoie doar de vestea că ar putea să umble, că nu sunt nevolnici, ci doar sunt paralizați de frică, de neîncredere și de umilinţele trecute.

Aceasta este lumina pe care trebuie s-o dăm mai departe, pe care n-o putem stoca în case de bani și în conturi din bănci, ea se înmulțeste pe măsură ce se împarte altora. Ne putem ridica desupra urii și încleștării mâinilor pe lucrurile inutile, putem căuta dincolo de cartierul nostru un om care aşteaptă minunea de a putea să-și trimită copilul la şcoală sau o bătrânică pentru care Dumnezeu are chipul unei pâini calde. Putem să căutăm să ștergem lacrima aproapelui şi să împărţim cu orfanii bucuriile copiilor noștri. Putem să învingem moartea care ne pândeşte sufletele în fiecare din zilele în care alergăm doar după bani și mărire. Putem învinge moartea care ne împietreşte inimile când trecem pe lângă cei căzuţi fără să le întindem o mână.

Ce veste bună, ce puţine întrebări, ce puţină zbuciumare! Poţi deveni uşor şi poți  zbura în fiecare zi, în fiecare clipă, doar că trebuie să lași jos sacul acesta de oase.

Hristos a înviat, prieteni, spuneţi asta mai departe! Pe Facebook, pe Twitter, în gând, prin scrisori, pe Messenger, prin toate mijloacele şi nemijloacele.

12 aprilie, 2012

ILUZIA CLASEI DE MIJLOC

„Clasa de mijloc este doar o dureroasă iluzie“

11 aprilie 2012, 22:00 | Autor: Mariana Bechir | 2215 afişări
Cuvinte cheie: capitalism, România, studiu, IRES, sondaj,
Pentru mulţi români, capitalismul nu înseamnă decât o vitrină
Foto: Lucian Muntean

Pentru mulţi români, capitalismul nu înseamnă decât o vitrină

Sociologul Vasile Dâncu interpretează rezultatele ultimului studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, cercetare care surprinde percepţia românilor despre bogăţie şi despre sărăcie.
Majoritatea covârşitoare a românilor, adică 8 din 10, sunt de părere că milionarii autohtoni s-au îmbogăţit încălcând legea, cu ajutorul relaţiilor pe care le au sau din noroc. Mai mult, aproape 50% din intervievaţi cred că românii îi urăsc pe bogaţi.

Doar un român din zece crede că milionarii ţării s-au îmbogăţit prin muncă, potrivit studiului IRES.

Sunt rezultate îngrijorătoare care arată, în fond, percepţiile românilor despre capitalism, spune sociologul Vasile Dâncu. Studiul a fost realizat, ce-i drept, într-o conjunctură defavorabilă subiectului: criza economică şi discuţiile despre inegalităţi sociale, protestele din toată lumea.

Cu toate acestea, atrage atenţia sociologul Vasile Dâncu, rezultatele nu se explică în totalitate prin influenţa crizei, a discursului mass-media despre corupţia peste nivelul de suportabilitate.

Chiar şi el se declară surprins de constatări, fiindcă se aştepta la o maturizare a percepţiilor despre capitalism. Din păcate, sondajul dovedeşte că atitudinea împotriva bogaţilor şi a capitalismului s-a consolidat.

Asta vine, spune Dâncu, din experienţe personale nefericite, din frustrări, dar şi pentru că „suntem o cultură ţărănească, urbanizată accelerat, care se uită cu spaimă la capitalism şi la economia de piaţă".

Cu cât intervievaţii sunt mai în vârstă şi mai puţin educaţi, cu atât sunt mai numeroase părerile proaste despre bogaţi. Tinerii sunt cei mai relaxaţi în această privinţă, iar în zonele bogate cresc procentele celor care spun că au o părere bună sau sunt indiferenţi faţă de bogaţi, arată analiza IRES.


Relativitatea bogăţiei şi a sărăciei

A crescut numărul celor care consideră că a avea un autoturism şi o locuinţă nu este similar cu a fi bogat, dar situaţia diferă în funcţie de regiune. „Este vorba de diferenţele culturale şi de aşteptări. Cei din Banat şi Transilvania au aspiraţii mai mari, pe când cei din Moldova sunt mai uşor de mulţumit. Fiecare se compară cu cei din jur", detaliază Vasile Dâncu.

Aşa se explică de ce în Moldova sunt mai mulţi oameni mulţumiţi de starea lor materială, pe când în zonele bogate scade frecvenţa acestora.

Dacă românii spun despre bogaţi c-au obţinut un astfel de statut prin metode oneroase, asta nu înseamnă deloc că sărăcia ar fi ceva respectabil. Dimpotrivă, în România, sărăcia este în continuare o ruşine, motiv pentru care cei mai mulţi, doi din trei respondenţi, se autoplasează acolo unde nu se află - în clasa de mijloc, explică Vasile Dâncu.

„Clasa de mijloc este, în realitatea, în jur de 15 procente, dar apare fuga de extreme şi de asocierea cu imaginea de sărăcie. De aceea, 73% se aşază la mijloc, deşi studii anterioare ne arată că 45% vor face anul acesta economii la haine, de exemplu", spune cu tristeţe sociologul.

În pofida faptului că suntem în criză şi toate analizele arată o înrăutăţire a nivelului de trai, studiul realizat de IRES indică un număr mai mare de oameni care se plasează în clasa de mijloc, comparativ cu anii trecuţi. Procentele nu reflectă realitatea, ci doar „o dureroasă iluzie a clasei de mijloc", potrivit sociologului.

Trei din patru români nu mai vor cotă unică

Doi din trei români sunt de părere că, în vremuri normale, bogaţii ar trebui taxaţi suplimentar, iar al treilea este pentru o impozitare egală. Procentul creşte când se propune o impozitare mai mare a bogaţilor pe perioada crizei - patru din cinci sunt pentru.

Tot doi din trei consideră că bogaţii au obligaţia de a-i ajuta pe săraci, potrivit studiului IRES şi în jur de 60% cred că ei ar trebui să facă opere de caritate. Cât despre cota unică, doar trei din patru consideră că este corectă şi numai 15% o consideră bine-venită. Aşa cum arătau şi alte studii, ea este tot mai impopulară şi, dacă în 2004 aducea voturi, renunţarea la cota unică va fi unul dintre atuurile Opoziţiei.


Ponta, în urma partidului

Întrebaţi care este politicianul pe care-l identifică drept cel mai important apărător al bogaţilor, unul din patru intervievaţi l-a arătat pe preşedintele ţării.

Marea surpriză este Victor Ponta, cu opt procente în urma partidului. Asta vine din discursul mai echilibrat, comparativ cu cel al liderilor PSD din trecut, explică Vasile Dâncu. Comparativ cu Ion Iliescu, de exemplu, cel care-şi făcuse un brand din sărăcie. Surprinzător, de Iliescu şi-au amintit acum doar foarte puţini, şi în calitatea lui de apărător al bogaţilor.

Cât despre Ponta, spune Dâncu, „nu are discurs stângist dur, vorbeşte pentru clasa de mijloc şi, totodată, ăsta este riscul unei alianţe. Trebuie să ţină cont de partenerul PNL".
Pe bogaţi îi apără PDL, pe săraci nu-i apără nimeni

În privinţa partidelor, PDL este apărătorul incontestabil al bogaţilor, cu unul din trei respondenţi convinşi de acest lucru.

Rezultatele sondajului nu sunt de mirare şi orice alt partid care s-ar fi aflat acum la guvernare şi ar fi luat măsurile de austeritate aplicate în România ar fi fost văzut la fel, garantează sociologul Vasile Dâncu, amuzat: „Dacă ar fi fost la putere PSD, el ar fi întrunit cele mai multe răspunsuri pentru imaginea de apărător al bogaţilor".

PSD se îndepărtează de imaginea consacrată

La întrebarea ce partid îi apără pe săraci, cei mai mulţi, adică unul din patru intervievaţi, spun că nicio formaţiune. Pentru că oamenii nu mai au încredere în partide şi politicieni, din cauza corupţiei şi a dosarelor cu lideri acuzaţi de trafic de influenţă sau mită şi multe altele.

Dar, spune Vasile Dâncu, explicaţiile vin şi din repoziţionarea ideologică a formaţiunilor din România: „Acum nu se mai poartă clivajul bogaţi - săraci. Acest discurs a rămas pentru partidele extremiste. În rest, toţi vor să se poziţioneze cât mai la centru".

Chiar dacă este an electoral, cu excepţia partidului lui Dan Diaconescu şi a PRM-ului, puţini îşi vor permite să pozeze agresiv şi demagogic în apărători ai săracilor, apreciază sociologul.
PSD şi-a erodat imaginea de protector al proletariatului şi al necăjiţilor şi adună doar 18% din răspunsuri. Oricum, are opt procente peste cele atribuite lui Victor Ponta ca apărător al săracilor.


PSD n-ar mai fi credibil într-un astfel de rol, cât timp este aliat cu liberalii, susţinători prin definiţie ai capitalismului şi concurenţei. În plus, USL n-ar mai avea niciun rost, pentru că s-ar pierde voturile simpatizanţilor PNL.

Efectul parteneriatului cu PNL se vede mai bine la scorul adunat de USL - 7%, cu doar un procent peste punctajul luat separat de liberali.Întrebarea referitoare la liderii care-i reprezintă pe cei nefericiţi a fost una deschisă, adică nu oferea variante de răspuns, ci îi lăsa pe intervievaţi să nominalizeze fiecare pe cine-i vine în minte.

Dacă ar fi fost cu variante, iar printre ele ar fi apărut şi Ion Iliescu, un lucru este sigur, spune Dâncu: „Iliescu sigur ar fi fost pe primul loc".Şi este posibil ca el să fi tras şi partidul mai sus, aşa cum o făcea în vremurile sale bune.

"Dacă ar fi fost la putere PSD, el ar fi fost considerat apărătorul bogaţilor. "

Vasile Dâncu sociolog

10 aprilie, 2012

Despre bogaţi şi săraci in Săptămâna mare

Când cercetăm sociologic atitudinea faţă de bogăţie şi sărăcie nu putem uita că suntem o cultură creştină, unde vorbele lui Iisus sunt amintite în fiecare duminică în biserici: mai ușor este a trece cămila prin urechile acului decât a intra bogatul în Împărăţia Cerului. Acest comandament biblic pare astăzi poate cel mai respectat, altfel nu ne puteam explica atitudinea faţă de antreprenori şi oamenii cu bani, rămasă la fel cu cea pe care o măsuram şi acum vreo 15 ani, când făceam primele sondaje cu întrebări pe această temă. Majoritatea covârşitoare a românilor era atunci de părere că aceia care fac avere reuşesc prin corupție, relaţii, noroc, nicidecum prin talent, muncă şi efort personal. Probabil că plecați dintr-o poziție de relativă egalitate, oamenii nu puteau să-şi explice altfel acumularea rapidă de capital, decât prin faptul că majoritatea celor care s-au îmbogăţit au „furat” startul. Poate că din această cauză am fost descurajaţi să repetăm mai des aceste întrebări, considerând noi atunci că este o problemă de termen lung, de consolidare a unei societăţi a competiţiei şi de înțelegere a meritocrației şi a interesului personal. Astăzi, când repetăm aceste întrebări, ne mirăm totuşi că societatea noastră nu a evoluat prea mult, ba poate că şi-a consolidat unele imagini care, la începutul noii etape sociale, păreau doar semnele unui sindrom de adaptare la economia de piaţă şi la capitalism.

E adevărat că Biblia poate fi considerată o sursă de învățătură şi un stereotip negativ faţă de bogăție și de iubirea de lucruri materiale, dar nu este un factor decisiv, în opinia noastră. Iacov, într-un pasaj celebru, se adresează cu aceste cuvinte bogatului nemilostiv:
Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea! (Iacov 5:1-6)

 Adresarea faţă de săraci nu este, simetric, apologetică, totuşi este destul de evident că săracii sunt obiectul unei simpatii nedisimulate, ei fiind sfătuiţi să aștepte cu răbdare şi speranţă viitorul unei veşnicii care le va fi favorabilă: Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. (Iacov 5:7-8)

Dincolo de posibile rădăcini în învăţătura creştină, studiile sociologice arată că percepţia negativă este legată de autopercepția unui statut social inferior, chiar dacă fiecare individ caută să se includă pe sine într-o categorie de mijloc, dar percepând pentru majoritatea celorlalţi o situaţie de maximă deprivare, absolută sau relativă. Românii percept societatea noastră ca profund inegalitară, iar pe cea mai mare parte a cetăţenilor ca fiind foarte săraci. Explicațiile oamenilor pentru această stare de lucruri pun accentul pe destin, corupţia generalizată, mai puţin pe motivele imputabile personal.

1.Percepții și atitudini ale populației privind sărăcia și excluderea socială In studiul nostru, 27% dintre persoanele care au fost incluse în eșantion declară că sunt mulțumite sau foarte mulțumite de felul în care trăiesc, în timp ce 71% sunt mai degrabă nemulțumite de acest aspect. 27% este proporția și a celor indivizi care se așteaptă ca peste un an să trăiască mult mai bine sau ceva mai bine, în timp ce 34% dintre ei se așteaptă să trăiască la fel, iar 32% să trăiască ceva mai prost sau mult mai prost. Cei mai mulți români tind să se considere săraci, întrucât atunci când sunt rugați să se poziționeze pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă „sărac”, iar 10 înseamnă „bogat”, media obținută este 4,73. Mai mult, o proporție covârșitoare a respondenților declară că sunt de părere că, în România, cei mai mulți oameni sunt săraci – 90%; 5% dintre persoanele intervievate sunt de părere că majoritatea românilor sunt bogați, iar 3% că nu sunt nici bogați, nici săraci, deci au un statut intermediar.

 2.Cota unică.

Trei sferturi dintre persoanele incluse în eșantion consideră că, în România, impozitul unic pe venit nu este corect, în timp ce 15% consideră că este corect iar 10% nu știu ce să creadă. Respondenții din Transilvania și Banat sunt cei care consideră în cea mai mare măsură cum că impozitul unic pe venit este corect – 17,7%, în timp ce respondenții din Moldova sunt cei care dau acest răspuns în cea mai scăzută proporție – 11,2%.

Cu toate că o proporție semnificativă a intervievaților consideră că impozitul pe venit de 16% este prea mare (66%), există și cei care consideră că este potrivit (27%) sau chiar prea mic (4%). Întrebați dacă o persoană care deține o mașină și o locuință în proprietate poate fi considerată bogată sau săracă, cei mai mulți dintre respondenți declară că aceasta nu ar fi nici bogată, nici săracă, anume 55%, în timp ce 26% dintre ei consideră că ar fi săracă, iar 15% că ar fi bogată. 3. 61% dintre români au o părere proastă despre cei bogaţi? Cum să îi taxăm pe cei bogaţi.

84% dintre persoanele care au participat la acest sondaj de opinie consideră că persoanele bogate ar trebui să contribuie suplimentar la bugetul țării, în vederea ieșirii mai rapide din criză, în timp ce 15% consideră că acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Întrebați care este părerea lor despre cei mai mulți dintre bogații României, 33% dintre respondenți au o părere mai degrabă bună, 3% nici bună, nici proastă, în timp ce 61% spun că au o părere mai degrabă proastă. Respondenții din Sud, București și Dobrogea sunt cei care au o părere mai degrabă bună despre cei mai mulți dintre bogații României, în timp ce moldovenii tind să aibă o părere bună despre aceștia în cea mai scăzută proporție.

Când vine vorba de experienţa personală, lucrurile se schimbă destul de mult: 4 din 10 români declară că au o cunoștință pe care să o considere foarte bogată, în timp ce restul răspund negativ la această întrebare. 53% dintre persoanele care cunosc un om pe care îl consideră foarte bogat declară că au o părere bună sau foarte bună despre acesta, în timp ce 42% dintre ei au o părere mai degrabă proastă. Întrebați care este omul bogat din țară despre care au cea mai bună părere, cele mai multe nominalizări sunt întrunite de Ion Țiriac (21%) şi George Becali (20%)
4. România inegalităţilor. Cât de iubiţi sunt cei bogaţi?

 Mai mult de trei sferturi dintre intervievați văd inegalitatea dintre oameni, în România, drept mare sau foarte mare. Proporții foarte similare din rândul respondenților (46,8%, respectiv 46,7%) sunt de părere că majoritatea românilor îi urăsc pe cei bogați, respectiv că aceștia le sunt indiferenți. O proporție redusă a intervievaților, 1,3%, consideră că românii îi iubesc pe cei bogați. Femeile tind să considere în măsură semnificativ mai ridicată că majorității românilor le sunt indiferenți cei bogați (49,4% vs. 43,7%). De asemenea, cu cât sunt mai în vârstă, precum și mai slab educați, cu atât respondenții consideră în măsură mai redusă cum că celor mai mulți români le sunt indiferenți cei bogați, în timp ce aceia sub 35 de ani apreciază în măsură semnificativ mai redusă cum că românii îi urăsc pe cei mai mulți dintre bogați.

Cei mai mulți dintre participanții la studiu, 59%, consideră că odată cu bogăția vine și obligația de a face opere de caritate, în timp ce 66% consideră că aceasta se asociază și cu obligația de a-i ajuta pe săraci. O proporție semnificativ mai ridicată a acestora, 73%, consideră că odată cu bogăția vine obligația de a plăti impozite mai mari. Cu cât sunt mai tineri, cu atât respondenții consideră în proporție mai redusă cum că oamenii bogați au obligația de a face opere de caritate (36% în cazul celor între 18 și 35 de ani, ajungând la 80% în cazul celor trecuți de 65 de ani). Același lucru este valabil și în cazul asocierii bogăției cu necesitatea de a plăti impozite mai mari (de la 52% la 94%) sau cu aceea de a-i ajuta pe cei săraci (de la 49% la 87%). Persoanele cu studii superioare sunt cele care consideră în cea mai redusă proporție cum că persoanele bogate ar trebui să plătească impozite mai mari (64%), în timp ce aceia cu studii medii și elementare dau același răspuns în proporție de 75%.
5. Cum se autoapreciază românii: o dureroasă iluzie, 73% cred că fac parte din clasa de mijloc.

Majoritatea românilor trăieşte iluzia că se află în clasa de mijloc şi dacă asta ar fi adevărat am avea o societate cu adevărat echilibrată şi armonioasă. Comparativ cu anul 2007, datele obținute în luna martie a anului 2012 relevă faptul că scade proporția respondenților care se autopoziționează în clasa de jos (de la 30% la 24%), crescând proporția celor care se văd ca făcând parte din clasa de mijloc (de la 64% la 73%). Cu cât sunt mai în vârstă, cu atât respondenții tind să se plaseze în proporție mai ridicată în clasa de jos – 33% în cazul persoanelor trecute de 65 de ani vs. 13% în cazul celor sub 35 de ani. Intervievații cu studii superioare sunt cei care declară în cele mai scăzute proporții că fac parte din clasele de jos sau de sus, în timp ce respondenții cu studii elementare declară în cele mai ridicate proporții acest lucru. Atunci când se poziționează în una dintre cele trei clase, respondenții țin cont de următoarele criterii după cum urmează: venitul lunar al familiei – 50% (creștere cu 11% față de 2007), bunurile materiale deținute în gospodărie - 18% (scădere de 5% față de 2007), averea de care dispun – 8% (scădere de 8% comparativ cu 2007), ocupația pe care o au – 7%, școala pe care au făcut-o - 8%, funcția pe care o au - 3%, relațiile pe care le au – 3%, alte criterii – 3%.

Cu cât se poziționează mai sus pe această scală, cu atât respondenții declară că sunt mai mulțumiți de modul în care trăiesc; așadar, de la 24% dintre cei care se poziționează la 5, care sunt mai degrabă mulțumiți, se ajunge la 100% care sunt mulțumiți dintre cei care se poziționează la 10. Femeile sunt mai puțin drastice atunci când se poziționează pe această scală, tinzând să se plaseze mai sus decât bărbații. De asemenea, respondenții din mediul urban tind să se autopoziționeze pe poziții superioare în măsură mai mare decât cele din mediul rural. Respondenții din Transilvania și Banat sunt cei care se consideră cei mai săraci dintre români, în timp ce intervievații din Moldova sunt cei care se văd drept mai bogați. Analizând distribuirea rezultatelor în funcție de vârstă, reiese că aceia care se autopoziționează cel mai favorabil pe această scală sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, în timp ce persoanele trecute de această vârstă tind să se poziționeze semnificativ mai jos. Studiile sunt un alt factor care determină o distribuire diferențiată a autopoziționării pe această scală, în sensul în care cu cât respondenții sunt mai educați, cu atât se plasează mai sus pe aceasta.
6. Cum au reuşit cei bogați şi cauzele sărăciei.

Gândindu-se la cum au reușit unii oameni să facă averi în România, cei mai mulți intervievați consideră că prin încălcarea legii (62%), în timp ce 15% consideră că s-au realizat acest lucru având relații, 8% datorită norocului, iar doar 10% dintre aceștia sunt de părere că averile au fost dobândite prin muncă și merit personal. Principalele cauze ale sărăciei din România sunt considerate a fi existența nedreptății în această societate (41%), lenea sau lipsa de voință (32%), precum și faptul că este o parte inevitabilă a progresului modern (10%). Rugați să își exprime acordul privind unele măsuri ipotetice de protecție socială, respondenții declară următoarele: „Statul ar trebui să dea mai mulţi bani pentru ajutarea săracilor” suscită acordul total sau parțial a 66% dintre respondenți și dezacordul a 31%, în timp ce cu „Statul ar trebui să limiteze veniturile celor bogați” sunt de acord 71% dintre cei intervievați și în dezacord 26%. 

În cadrul sondajului de opinie, respondenții au fost rugați să evalueze importanța unor aspecte ale căror rezolvare este urmărită prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Cele mai importante aspecte, în viziunea respondenților, cumulând datele pentru cele două mențiuni, sunt: sărăcia (61%), lipsa de educație școlară (48%), poluarea mediului (36%), discriminarea împotriva fetelor și a femeilor (28%), precum și mizeria și bolile infecțioase (24%). Gândindu-se la importanța acestor aspecte în România, ierarhia lor este aceeași, cu toate că proporțiile în care sunt menționate diferă ușor.

7. Soluţii şi propuneri. O nişă pentru UNPR

Întrebați dacă sunt de părere că bogații ar trebui taxați suplimentar sau după același sistem ca alți cetățeni, 66% dintre respondenți consideră că ar trebui taxați suplimentar, în timp ce 31% sunt de părere că ar trebui să fie taxați la fel. 75% dintre persoanele intervievate declară că au auzit de proiectul de lege al UNPR privind taxarea temporară a averilor de peste 500.000 EUR cu un impozit de 1% în 2011. 77% dintre români au o părere bună sau foarte bună despre acest proiect, în timp ce 15% au o părere mai degrabă proastă, iar 7% nici bună, nici proastă. 85% din totalul persoanelor incluse în eșantion sunt de părere că proiectul UNPR privind impozitarea averilor mai mari de 500.000 EUR ar trebui aprobat. Partidul condus de Gabriel Oprea si Cristian Diaconescu are în perspectiva anului electoral o nişă importantă care încă nu este valorificată eficient, o parte foarte importantă a electoratului care este de acord cu această propunere încă nu identifică corect partidul care a propus-o.

8. Percepţia actorilor politici Atunci când sunt rugați să nominalizeze partidul din România care reprezintă cel mai bine interesele celor săraci sau foarte săraci, cele mai multe mențiuni sunt întrunite de PSD – 18%, urmat de PP-DD – 9%, UNPR 7%, USL 7%, PNL – 6% și PRM – 4%, PDL 3%. Traian Băsescu este, în viziunea a 26% dintre respondenți, cea mai importantă personalitate politică care îi apără pe cei bogați; alte personalități menționate au fost Dinu Patriciu (2%), George Becali (2%), în timp ce 55% dintre persoanele intervievate declară că nu știu ce personalitate politică să nominalizeze. Personalitatea politică care îi apără pe cei săraci, în viziunea celor mai mulți dintre respondenți, este Victor Ponta (11%); acesta este urmat de Dan Diaconescu (9%) George Becali (8%), Gabriel Oprea (5%), Crin Antonescu (4%), Traian Băsescu (4%) , Corneliu Vadim Tudor (4%).




PS. Volumul eșantionului: 1.073 indivizi, de 18 ani și peste Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilistic Eroare maximă tolerată: ± 3% Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) Perioada de culegere a datelor: 29-30 martie 2012 Beneficiar: Asociația Română pentru Evaluare și Strategie - ARES


04 aprilie, 2012

Intelectualii în maşinăria politicii



Prolog.
Textul care urmează l-am scris în urmă cu vreo șapte sau opt ani la cererea unui redactor de la ”Dilema”. Era despre mine și despre cei care simțeau ca mine. Acum mai mulți jurnaliști m-au întrebat ce cred despre eliminarea lui Cristian Preda din viața partidistă. Am găsit acest text și mi-am dat seama că nu mi-am schimbat părerea deloc. Deci acest text este și despre Cristi Preda, dintr-o tabăra adversă, dar asemănătoare.


Un subiect venit banal. S-a scris atât de mult despre intelectuali și politică încât este greu sau inutil să mai scrii ceva. Poate este mai bine să nu te raportezi deloc la textele cunoscute, dacă ai propria experienta de martor, subiect sau observator.  Voi încerca să fac abstracție de tot ce am citit deși ani de zile.  Am avut obsesia pozitivă a construcției unei sociologii a intelectualilor și am deja o jumătate de carte (lăsată în ciornă de  la intersectarea mea cu politica) pe care provizoriu am numit-o „sociologia ideologiilor noastre cele de toate zilele”. Voi elimina chiar și  tentia de a face referire la neîncrederea lui Paretto în intelectuali, pe care care îi numește „intelighentia flotantă” și  ne spune ca ei vor ține mereu partea celor care dețin  resursele de putere.

 Nimeni nu-i iubește pe intelectuali în politică. Militanții nu se bucură când se anunță că un intelectual a intrat în partidul lor pentru că partidele sunt un fel de echipe de căutători de aur care nu se bucură să se mărească numărul de guri care trebuie hrănite din prada de după câștigarea alegerilor. Sunt considerați profitori sau chiar naivi. Vechii militanţi vor avea întotdeauna justificarea următoare: votul țăranului simplu sau șomerului este egal cu cel al academicianului, deci lăsați-o mai moale cu sfaturile pentru a câștiga intelectualii de partea noastră. Toate partidele au intelectuali, profesori universitari sau artiști, dar rareori o să-i găsiți pe liste de parlament sau de guvern.



Intelectuali la pachet. Din când în când, în situații în care ar trebui să existe o serioasă dezbatere publică pe teme importante, apare o lista cu aproape 100 de intelectuali care susțin ceva ce nu poate impune vreun președinte sau premier sau partid. Aceste liste ne aduc aminte de adeziunile regizate pentru proiectele împușcatului, dar  și  de aprigele dispute dintre CDR și  FSN. Lista de stânga este mai rară, nu s-a structurat niciodată căci atunci când s-a încercat a o opune dreptei, de regulă, ar fi trebuit să se lupte pentru susținerea lui Ion Iliescu. Ori sunt multi intelectuali care se consideră de stânga dar nu-l pot susține pe Ion Iliescu. Lista de dreapta acum de 15 ani începe cu Andreescu și  se termină cu Zub și ea conține o parte dintre intelectualii cunoscuți, dar și câțiva intelectuali de care auzim doar de pe aceste liste. În loc de dezbatere publică a ideilor, de toleranță, intelectualii au preferat încolonarea în spatele unor lideri politici. S-au livrat la pachet, la legătura, în loc să-și expună ideile pe tarabă.

Vitrina cu intelectuali. Intelectualii sunt buni de arătat, sunt un fel de vitrină pentru alegeri. De aceea, ei sunt căutați mai ales în jurul alegerilor, cu iluzia că aduc voturile altor intelectuali. Dar, din nefericire, greu vom găsi la noi intelectuali care să poată funcționa ca și  directori de opinie, lideri transmițători de influență, cum spune un sociolog acum mai bine de 50 de ani. Ei nu au cum să aducă voturi pentru că partidele nu îi lasă să își impună propria voce. Puși să recite discursuri de partid, chiar dacă o fac cu talent, ei nu pot fi convingători pentru că masa intelectualilor votanți, colegii lor, îi consideră, de regulă, niște trădători.

Ar trebui să devina invizibili. Liderii nu suportă notorietatea unor intelectuali din jurul lor.  Și, mai ales, se enervează la gândul că pot fi considerați „produsul” acestora.  Chiar dacă au beneficiat mereu de „punctajele” acestora. Nu vrem discursuri, le spun liderii intelectualilor, vrem doar punctaje scurte de idei, de acolo încolo ne descurcăm noi. Dar faptul că presa tine partea intelectualului și  nu a marelui conducător, dacă izbucnește un mic diferend, sau o dispută, este de nesuportat pentru lider. Când un intelectual din partid dă un interviu apreciat de colegi sau de breasla lui profesională, Marele Conducător îl va felicita ironic și îi va explica faptul că există o ordine de precădere: lucrurile importante le spune EL. Dacă, în sondaje de opinie, intelectualii ajung la notorietate sau încredere care pot fi luate în seamă, atunci aceasta este deja o aroganţă și urmează să fie pedepsită. Dacă Marele Conducător de partid începe să scoată cărți pe bandă rulantă, atunci dispare ultimul atu al intelectualului. Soluția intelectualului: să devină, pe zi ce trece, tot mai invizibil.

Scribi inutili. Intelectualii sunt buni să scrie documente privind modernizarea partidelor, bune de invocat la presa cu ocazia congreselor sau a altor foruri. Atunci mapele celor din teritoriu și  cele pentru presă trebuie umplute cu texte lungi, complicate sau cu strategii desenate în PowerPoint. Aceste texte rămân moarte, nu le citește nimeni și  nu vor deveni niciodată programe politice. De ce? Simplu, partidele nu sunt echipe organizate cu scopul de a moderniza România, de a o construi cu proiecte pe termen lung. Citiți definiția partidului politic din orice dicționar de politologie și  veți înțelegeți că intelectualii sunt folosiți pentru a argumenta bunele intenții, nu pentru a scrie programe de pus în practică.

Invins de demagogia faptelor. Conducătorul politic ajuns lider de partid  începe să creadă în predestinare și în organicitatea ascensiunii sale și atunci caută să șteargă urmele traseului său. Întotdeauna în ședințele de partid, când unul sau altul dintre intelectuali vor face apel la valorile fundamentale sau la moralitate, sunt pregătiți să se ridice unii lideri ridicați din popor care vor demonstra, indirect, dar cu mare subtilitate, inutilitatea intelectualilor din partid. Acești militanți, care câștigă de mult timp alegerile, în sătucul sau orășelul lor, vor spune cu voce tare și răspicat că trebuie să mergem în mijlocul oamenilor, că vorbim prea mult în birouri și  folosim cuvinte prea meșteșugite, că programele de acțiune politică sunt o prostie și că trebuie să ascultăm doleanțele oamenilor amărâți.  Vor bate cu pumnul în masă și  vor spune că sunt unii care stau prea mult la televizor în loc să-l însoțească pe Marele Lider în satele și orașele patriei. De aici încolo vor da exemple sugestive cu dublarea procentelor după ce a trecut liderul pe-acolo, cu scrisori de mulțumire pentru ultima vizită, primite de la un grup de pensionari. Ce ironie, tocmai el, intelectualul, este învins de demagogie.

 Fără capital. Ultima slăbiciune a intelectualului este aceea că el nu poate aduce bani la partid  și  nici prietenii lui, alți intelectuali, nu au bani de donat. Când vin campaniile în jurul liderului se nasc gărzi pretoriene formate din foști chelneri, drumari, benzinari sau alte forme de capitaliști ce investesc în politică. Ei sunt dați ca exemple de dăruire, schimbă strategii de alianțe și intelectualul simte cum banii înfrâng ideile


Și totuși ...Dincolo de aceste detalii de funcționare, intelectualii care fac politică ar trebui să fie din ce în ce mai mulți. Pentru că nu ne este indiferent cine face politică și  pentru că ar fi singura formă prin care s-ar putea crea diferența între stânga și  dreapta sau ar putea să fie orchestrate valori în politică. România nu va avea nicio șansă dacă politică vor face doar comuniștii reconvertiți, securiștii, băieții sub acoperire, chelnerii, inginerii de nota 5, cântăreții, dansatoarele, contabilii de CAP, schimbătorii de valută sau alte tipuri de aventurieri. Clasa politică de astăzi, croită în laboratoarele încă nedesființate din 1990, este una care ocupă fraudulos biroul de comandă al societății românești. Progresiv, ea trebuie schimbată, dar nu cu fiii, nepoți sau cărătorii de geantă ai actualilor conducători politici. Dacă intelectualii le vor schimba compoziția, ciorba va începe sa aibă un alt gust. Cât timp nu vom avea o societate civilă solidă, despărțită de partide, intelectualii vor trebui să facă politică în partide. Cu toate problemele despre care am vorbit mai înainte.