22 decembrie, 2010

22 decembrie 2010 - Revoluția română din memoria socială


O poveste tristă, bună doar pentru manalul de istorie

”Revoluția încâlcită”, cum a numit-o într-o carte celebră Nestor Rateș prin care prezenta Revoluția română publicului american, ”revoluția furată” - numită apoi de opoziția politică ”revoluția copiilor, ”revoluția confiscată”, ”revoluția neterminată”, toate acestea au fost sintagme care au însuflețit nu doar dezbaterea de două decenii despre anul 1989, dar și lupta politică. Anul trecut, la 20 de ani de la acele evenimente, au apărut puține sinteze sau monografii, puține dezbateri, aveam senzația că lumea a uitat sau că vrea să uite acel eveniment. Eroic, după unii, tragic în viziunea altora. Mi-a părut rău că nu am avut din timp ideea de a face o cercetare de opinie publică pe această temă, dar lipsa de pregătire publicistică a celor douăzeci de ani m-a descurajat atunci. Aveam senzația că societatea noastră a obosit să-și pună întrebări despre acest eveniment, că s-a îndepărtat chiar și de tragismul acelor ani sub presiunea ambiguității evaluării lui sau a urmărilor social-politice care au anulat marile speranțe puse în viitorul liber care se deschidea în față. Nici la 21 de ani interesul liderilor de opinie și a celor care fac agenda publică nu este mai mare pentru Revoluția română. Doar organizațiile de revoluționari mai încercă, destul de timid, să aducă aminte despre acel eveniment.

În aceste condiții am realizat în zilele de 20 și 21 decembrie un sondaj de opinie care are ca obiect amintirea Revoluției române. Nu ne așteptam să găsim enigmele și paradoxurile Revoluției rezolvate de trecerea timpului în mintea oamenilor. Am centrat mai mult cercetarea noastră pe urmele afective sau emoționale lăsate de Revoluție în memoria socială, insistând mai puțin pe evaluările sau verdictele care sunt amestecate cu simpatiile politice sau sunt ecouri ale războiului politic de două decenii dintre comuniști și anticomuniști. Am avut surpriza să descoperim în această cercetare cea mai diferențiată atitudine în funcție de o serie criterii socio-demografice folosite de noi: vârstă, școlaritate, rezidență și altele. Un lucru este definitoriu: experiența trăită la Revoluție structureză diferit atitudinea în comparație cu experiența mediată, indirectă. În majoritatea evaluărilor tinerii și cei vârstnici se află departe unii de alții în evaluarea unor aspecte ale Revoluției. Este clar o ruptură socială care propagă și alte diferențe sau incompatibilități la nivelul opțiunilor și valorilor. Probabil, mersul împleticit al României și lipsa sinergiei inter-generaționale se poate explica pornind și de la astfel de falii existente între generații, dar subiectul acesta merită o atenție specială în studiile viitoare.

Evident, influența dezbaterii publice ”încâlcite”, cu verdicte mereu contestate, se vede și în modul în care se structurează unele evaluări ale trecutului. Se vor putea observa unele răspunsuri pe care le putem considera contradictorii în ceea ce privesc opțiunile oamenilor. Noi nu avem destule date și motive să încercăm a raționaliza ceea ce nu au putut decanta două decenii de experiență, prezentăm faptele de opinie și posibilele explicații, dar există o tendință justițiară normală legată de crimele de la Revoluție, dar care nu se prelungește întotdeauna la nivelul tuturor alegerilor făcute.

Teoria complotului rezistă. Mediatizată îndelung mai ales de presa internatională în prima parte a anului 1990, teoria intervenției străine în evenimentele din 1989 (”Le Point” fiind campion la acea vreme) este prezentă și structurează răspunsul la întrebarea fundamentală celor două decenii care au trecut: revoluție sau lovitură de stat. Încă scorul este indecis (45% la 45%). Cei care au fost persoane active la acel moment și cei cu nivel mai înalt de studii cred mai mult în teoria loviturii de stat, tinerii și cei cu nivel mai slab de studii adoptă concluzia că a fost o revoluție, la fel și ardelenii și moldovenii. În privința intervenției externe, 65% sunt de părere că ea a existat. Rusia este principalul ”suspect”, 51% dintre români cred într-o asemenea intervenție, urmează Statele Unite ale Americii (13%) și Ungaria (4%).

Amintirea Revoluției - o traumă colectivă.Asocierea amintirii Revoluției cu o serie de emoții de bază sau emoții secundare ne aduce în lumină o veritabilă o traumă emoțională colectivă. Preponderența alegerii unor emoții îndreptate spre interior, dar și spre exterior ne arată că tema Revoluției are încă un potențial conflictogen destul de puternic. Respingerea emoțiilor pozitive ca fericire și mândrie și preferința pentru cele negative ca: durere, furie, dezgust, revoltă, regret, suferință este un indiciu pentru explicația unei memorări selective a informațiilor congruente cu discursul despre Revoluție, dar și cu experiența lor socială din cele două decenii de crize sociale, decenii începute cu Revoluția română ca derapaj de la cursul normal al evenimentelor.

De altfel, 45% dintre români consideră că dacă nu ar fi fost revoluția ar fi trăit mai bine acum, doar 28% cred că ar fi trăit mai rău, iar 17% sunt de părere că ar fi trăit la fel. Execuția soților Ceușescu fără o judecată corectă este apreciată negativ de 84% dintre români, iar 60% dezaprobă astăzi execuția lui Nicolae Ceaușescu. Regretă mai mult cei de peste 51 de ani, cei cu școlaritate redusă, moldovenii și femeile. Românii cu studii superioare nu regretă eliminarea violentă a dictatorului. În cadrul percepției privind vinovăția pentru execuția Ceaușeștilor pe primul loc sunt cei care nu se pronunță (33%), Ion Iliescu (23%), cei care au preluat puterea (5%), completul de judecată (3%). 61% dintre români cred că le merge mai prost decât înainte de 1989. Amintirea unor slogane de la Revoluție este încă vie pentru 61% dintre români, iar 64% dintre români nu cred că au existat teroriști la Revoluție. În ceea ce privește câștigul cel mai mare al Revoluției libertatea este aleasă de 36%, libera exprimare de 18% și libera circulație de 12%. Simptomatic, democrația este doar pe locul 4 cu 3% dintre opțiuni, iar cei care consideră că revoluția nu a adus nimic bun sunt 22% și s-ar clasa pe locul al doilea, dacă am face clasamentul introducând și această valoare negativă. La capitolul pierderi, locurile de muncă sunt pe primul loc (24%), nivelul de trai, industria și siguranța zilei de mâine cu 6%, economia, viețile omenești și încrederea cu 5%. Punctul 8 al Proclamației de la Timisoara nu și-l mai reamintesc 57% dintre români, el fiind prezent în memorie doar pentru majoritatea ardelenilor și bănățenilor. Cu toate acestea, când operatorul le amintește conținutul acestui document 79% dintre români sunt de acord că el ar fi trebuit aplicat.

Cum să scriem istoria?
Cu toate că amintirea Revoluției și aprecierea evoluției generale sunt preponderent negative pentru experiențele individuale, 62% dintre români cred că istoria trebuie să consemneze acest eveniment istoric ca și unul pozitiv. Să fie oare acesta un reflex al unei dezirabilități sociale, al unei norme culturale care definește istoria ca fiind istoria faptelor pozitive cu rol educativ, creatoare de identitate? Să cuantifice românii câștigurile legate de libertăți ca fiind mai importante decât nivelul de trai sau chiar adevărul despre acest eveniment?
Greu de găsit explicația la acest moment al cercetării noastre, cert este că românii par a fi buni prescriptori pentru istorii ”nesincere”, plăsmuire de povești eroice despre evenimentele cele mai importante ale neamului. Chiar dacă doar doar 28% dintre români se consideră a face parte din grupul celor care au câștigat și 51 % din grupul celor care au pierdut în urma schimbării generate de Revoluție, românii sunt generoși cu acest eveniment în ceea ce privește evaluarea lui istorică.

Final fericit Vocația de cronicari și de istorici pentru români s-a verificat și la final când am întrebat subiectii dacă discuția cu operatorul de interviu pe tema Revoluției le-a provocat un sentiment plăcut sau unul neplăcut. Amintirea, chiar compusă din emoții negative, se pare că este una care produce plăcerea de a comunica. O aplecare spre masochism sau poate nevoia de dialog și căutarea aprobării sau compasiunii. Revoluția română din memoria socială este o poveste tristă, obscură, dar bună de închis între coperțile istoriei faptelor pozitive.



3 comentarii:

  1. O analiza lucida a situatiei,chiar daca nu inpartasesc in totalitate.aceasta .
    Multi uita,inchisoarea in care am trait,inchisoare mare cat toata Romania.
    Stiu ca viata-i grea pentru multi romani,dar fara revolutie,am fii trait cu nostalgia dupa libertate.Pacat insa ca de beneficiile libertatii au beneficiat putini,dar si asa,sunt multumita ca s-a intamplat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe cand un sondaj cu tema "Ce isi doresc romanii sa le aduca Mos Craciun"?
    Glumesc, desigur, dar numai pe jumatate... S-ar putea sa constatam ca nu mai stim sa ne punem dorinte si le repetam pe alea vechi! :)

    In alta ordine de idei, Craciun plin de liniste si tihna pentru dvs. si echipa dvs.! A fost un an lung dar la capatul lui, in opinia mea, sunteti invingatori merituosi...

    Ne auzim la anu'! (acelasi) Radu

    RăspundețiȘtergere
  3. craciun fericit, la multi ani, ovidiu blag

    RăspundețiȘtergere