O înfrângere și lecțiile ei

Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea clipă pierzând halucinant un meci cu 2-7. Pentru mulți, a fost un șoc. Dar pentru mine, care am fost la Belo Horizonte în 2014, amintirea e și mai puternică: am văzut cu ochii mei cum Brazilia, echipa-mit a fotbalului mondial, s-a prăbușit în fața Germaniei cu 1-7. Am văzut o țară întreagă plângând, un stadion paralizat de durere, cum zeul fotbalului pedepsește chiar și pe cei mai mari. Și totuși, Brazilia nu a murit atunci. A mers mai departe. A învățat.

De aceea spun astăzi: și pentru CFR Cluj aceasta este doar o cădere, nu un sfârșit. Nu am pierdut războiul, ci doar o bătălie.

Înfrângerea aceasta, oricât de grea, ne poate aduce ceva ce victoriile chinuite nu reușesc: un plus de realism. Ea ne obligă să vedem slăbiciunile ascunse, să recunoaștem greșelile, să ne întărim solidaritatea. Când o comunitate rămâne împreună nu doar în triumf, ci și în durere, atunci spiritul ei devine de neînvins.

Și în mijlocul acestui moment greu, trebuie să vorbim cu respect și recunoștință despre Dan Petrescu. Plecarea lui este o rană, dar nu o uitare. El rămâne antrenorul care ne-a adus atâtea titluri de campion, arhitectul unei epoci de aur, omul care a scris în istoria CFR-ului pagini pe care niciun scor nu le poate șterge. A avut momente de geniu tactic, a înfruntat adversari mai mari și mai bogați, a ridicat această echipă la un nivel la care puțini credeau că se poate ajunge. Pentru asta, rămâne campionul nostru, ramâne membru al familiei noastre. Mister, mulțumim frumos!

CFR Cluj nu este definită de un meci ratat, ci de istoria ei, de comunitatea ei, de felul în care știe să se ridice. Înfrângerile pot fi devastatoare, dar ele clădesc caractere. Așa cum Brazilia a mers mai departe după noaptea neagră de la Belo Horizonte, și noi vom merge mai departe.

Iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să spunem cu voce tare: rămânem împreună, rămânem CFR, nu ne prăbușim. Înfrângerile nu sunt doar cicatrici, ci borne de drum. Ele marchează începutul unei noi etape, pragul dintre iluziile risipite și victoria care va veni.

Așa cum după cea mai neagră noapte, răsăritul pare mai luminos, tot așa și pentru CFR această înfrângere nu e un sfârșit, ci începutul drumului spre o nouă victorie.

 𝐊𝐚𝐤𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐚 - 𝐚𝐫𝐭𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐚 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐨𝐜𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞

În România, dar nu numai la noi, nu e nevoie de conspirații complicate pentru a bloca reformele sau evoluția. Nu e nevoie nici măcar de înțelegeri scrise. E suficient un acord tacit: 𝑛𝑢 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎̆𝑚 𝑠̦𝑡𝑎𝑐ℎ𝑒𝑡𝑎, 𝑛𝑢 𝑛𝑒 𝑑𝑒𝑟𝑎𝑛𝑗𝑎̆𝑚 𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑎𝑙𝑡̦𝑖𝑖, 𝑛𝑢 𝑛𝑒 𝑐ℎ𝑖𝑛𝑢𝑖𝑚 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑎𝑟𝑒. Acest pact nescris are un nume: 𝐤𝐚𝐤𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞 - consensul tăcut al mediocrității, în care toți joacă la minim și toți se plâng, la final, de cât de prost a ieșit.

Kakonomia politică românească se vede peste tot:

la masa negocierilor din Parlament, unde un proiect de reformă începe cu ambiții mari și se termină cu o lege anemică, „de compromis”;

în ședințele de guvern, unde planurile se împart în „faze pilot” atât de vagi încât nimeni nu mai știe ce trebuia făcut;

în numirile din instituțiile publice, unde competența devine opțională, iar„echilibrul politic” e regula de aur.

Formarea tuturor coalițiilor de guvernare de până acum nu a fost rezultatul unei viziuni comune de reformă, ci produsul tipic al kakonomiei: partide care, deși s-au prezentat în fața electoratului ca adversari ireconciliabili, au descoperit că pot coexista confortabil dacă păstrează status quo-ul. Negocierile nu au vizat ridicarea standardelor, ci împărțirea liniștită a zonelor de influență, a ministerelor și agențiilor, cu reforma amânată pe termen lung sub pretextul „stabilității politice”.

Un partid nou, radical în promovarea reformei, deși a intrat în guvernare promițând transparență și reforme radicale, a cultivat rapid o strategie proprie, ignorând adesea consultarea cu partenerii și lansând inițiative fără coordonare, ca și cum ar guverna singur. Această atitudine a alimentat tensiuni interne și a oferit celorlalte partide pretextul perfect pentru a-și urmări agendele fără constrângeri.

Iar într-un context în care nici partenerii tradiționali din coaliție nu își respectă între ei angajamentele, lipsa de coeziune devine normă, nu excepție. Astfel, și actuala coaliție funcționează mai degrabă ca un conglomerat de insule politice decât ca un guvern unitar. Fiecare își joacă propria piesă, în propriul decor, dar toți împart aceeași scenă și același reflex al kakonomiei: performanța nu este scopul, ci menținerea confortului reciproc și protejarea capitalului electoral propriu.

𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢

Este o complicitate liniștită. Toți știu că se poate mai bine, dar „mai bine” ar cere muncă, risc și asumare. E mai comod să faci doar cât să bifezi raportul și să spui că „nu s-a putut mai mult” din cauza „contextului”.Strategiile, planurile-cadru, consultările publice devin decoruri frumoase într-o piesă repetată la nesfârșit, cu aplauze obosite și promisiunea unui „act doi” care nu mai vine.

Kakonomia supraviețuiește pentru că e convenabilă. Nu enervează prea tare nici electoratul - obișnuit deja cu „merge și așa”-, nici partenerii politici, care își păstrează rețelele de interese intacte.

Și pentru că lipsește presiunea publică susținută de a ridica ștacheta zilnic, nu doar în campanie.

Kakonomia nu e doar un defect de sistem; e o cultură politică. Și, ca orice cultură, poate fi schimbată doar dacă e demascată și sancționată. Trebuie să o recunoaștem în declarațiile „optimiste” care maschează abandonul, în proiectele „realiste” care sunt, de fapt, minimul acceptabil, în alianțele „responsabile”care protejează liniștea unui status quo convenabil.

În politică, mediocritatea organizată nu e un accident – e o strategie. Și cât timp kakonomia rămâne regula nescrisă a jocului, România va merge înainte cu frâna trasă, în timp ce actorii politici își vor spune, cu zâmbet complice: „E bine așa, ne descurcăm”.

Kakonomia nu dispare singură. Dispare doar atunci când cei care privesc de pe margine încep să ceară mai mult și să accepte mai puțin „merge și așa”.

Nu e suficient să votăm o dată la patru ani; trebuie să ridicăm ștacheta în fiecare zi, pentru ca mediocritatea confortabilă să nu mai fie regula, ci excepția.

𝐀𝐥𝐚𝐬𝐤𝐚, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐩𝐚 𝐤𝐚𝐤𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞𝐢

Aeroport, lumini reci, camere pregătite să prindă „momentul”. Lideri care se întâlnesc, zâmbete economisite, câteva fraze atent rotunjite. E scena perfectă pentru geopolitica de televiziune. Dar dacă dăm sunetul mai încet și privim cu lupa kakonomiei, vedem altceva: arta înțelegerii cu standarde joase, a promisiunilor care sună bine și costă puțin, a rezultatului de care toți se declară ușor dezamăgiți, fără ca cineva să-și asume ridicarea ștachetei.

Kakonomia funcționează și între marile puteri. Este acel pact tăcut în care 𝐚𝐦𝐛𝐢𝐠𝐮𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐭𝐚𝐣, 𝐢𝐚𝐫 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐥𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭. La capătul unui asemenea summit rămân, de obicei, formule elastice: „pace sustenabilă”, „cale diplomatică”, „dezescaladare graduală”. E limbajul care împacă audiențe interne, dar nu mișcă pe teren niciun reper verificabil.Fotografia devine livrabilul, iar restul se amână pe termen nedefinit.

Există, în astfel de întâlniri, o distribuție foarte kakonomică a costurilor: 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐞 𝐬𝐮𝐬, 𝐟𝐚𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐣𝐨𝐬. Marile capitale își păstrează marja de manevră, în vreme ce aliații mici suportă incertitudinea: bugete de apărare gonflate, rute comerciale redesenate, regimuri de sancțiuni care se schimbă din mers. Iar când rezultatul nu e spectaculos, responsabilitatea se topește în aer: „am încercat”, „nu s-a putut acum”, „mai vedem”.

Cum ar arăta, însă, anti-kakonomia? Ar arăta plictisitor pentru camere și util pentru istorie: obiective măsurabile (X zile de încetare a focului, Y puncte de control), mecanisme de verificare (monitori terți, sateliți, ISR comun), secvențiere clară (pasul 1 condiționează pasul 2), cost al neconformării (snap-back automat al sancțiunilor) și incluziunea celor afectați direct la masa deciziei. Adică mai puține metafore, dar mai multe cifre; mai puțină retorică, mai multă contabilitate a faptelor.

Pentru România, lecția e limpede: 𝑛𝑢 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑜 𝑐𝑜𝑎𝑙𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑖𝑛𝑡̦𝑒, 𝑐𝑖 𝑣𝑜𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒. Nu alergăm după ecoul frazelor frumoase, ci după mecanismele care pot fi puse pe hârtie și verificate în teren. Ne pregătim în paralel pe trei piste - apărare dură (aeriană stratificată și anti-UAS), reziliență economică (stocuri, rute, redundanțe), apărare cognitivă (pre-bunking, nu doar debunking) - și cerem, diplomatic, ca orice „acord” să aibă date, termene și consecințe.

În loc să aplaudăm cadrele foto, punem întrebările care strică decorul, dar salvează substanța: cine face ce, până când și cum se verifică?

Mai este ceva. Într-o regiune în care târgurile se pot face peste capul celor mici, blocul regional nu e un moft, e o poliță de asigurare: România - Polonia - Turcia - Țările Baltice, cu poziții comune, exerciții comune, date comune.

Anti-kakonomia se construiește în rețea: standarde ridicate între noi, ca să nu le primim coborâte de la alții.

S-ar putea ca întâlnirea din Alaska să nu fi decis nimic istoric. Poate că a decis, de fapt, nivelul de vag pe care îl putem înghiți. De aceea, testul nostru nu e să interpretăm grimase și gesturi, ci să cântărim mecanismele. Fiindcă, la final, pacea adevărată nu se vede în fotografii. Se vede în cifre.

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că l-am cumpărat a doua oară, instictiv, fără să il mai deschid, ca și cum era ceva ce am pierdut și îl regăseam uitat pe un raft de librărie. Scris după treizeci de ani de la ultima poezie scrisă, după cum spune poetul, volumul este expresia unei lucidități senine, un tablou discret al căderii și decăderii implacabile, descompunerii și declinului absolut. Fără înflorituri, într-un refuz al arhitecturii și metaforei luxuriante, volumul stă sub semnul unei sincerități dureroase. „Nu mai sper/ nu mai cred/ nu mai vreau/ (...) nu mai pot” - după aceaste gânduri parcă nu mai urmează nimic.

Să mai punem însă cîteva versuri:

nu striga niciodata ajutor/ n-o sa te auda nimeni/ pentru ca nu exista nimeni/ in jurul tau// inghite-ti strigatul/ rabda/ indura// trage-ti palme/ taie-te pe brate/ da-te cu capul de pereti// dar nu stiga ajutor/ iti pierzi vremea// nu astepta nimic de la nimeni/ cel mai putin de le tine// sa nu crezi in minuni/ minune e ca mai respiri// cand te doare prea rau/ cand te razbeste/ fugi afara/ agata-te de oameni// ei or sa-si stearga-n parul tau/ noroiul de pe bocanci/ sperma/ sangele// asa iti va trece mai usor/ timpul// dar sa nu strigi dupa ajutor/ fiindca nu e nimeni/ in jurul ta
u/ sa te auda

 Cine construiește un drum, deschide o cale spre viitor și spre noi înșine.

Via Transilvanica este proiectul care ne arată că trebuie să ne învingem lehamitea și dezamăgirile viselor prăbușite și să căutăm parteneri și idei pentru că acest lucru poate schimba destinul României.

Este o cale spre ceilalți, invitați să vină spre noi, dar și o cale spre redescoperirea cărărilor dintre noi, mai ales a celor năpădite de iarbă, cum spunea Bartolomeu Anania.

Frații Ușeriu și miile lor de prieteni ne arată că deșertul social de azi poate fi însuflețit și populat cu oaze, dacă există dedicare, perseverență și conștiința faptului că destinul nostru este în mâinile noastre, dincolo de prostie sau de îngheț politic, dincolo de nepăsare și de pesimism, important fiind să nu faci parte din nepăsarea generală.

Haideți să fie Via Transilvanica drumul care NE unește și să votăm pentru ca acest proiect extraordinar să câștige Premiul Public Choice Award 2023 în cadrul Europa Nostra Award, cea mai importantă competiție de recunoaștere a valorii patrimoniului cultural din Europa!

Votați aici până cel târziu în 28 august

https://vote.europanostra.org/...

La 65 de ani de prezență a României în UNESCO

 

Excelențele voastre domnilor miniștri,

Excelența voastră, doamna consilier prezidențial,

Excelențele voastre, doamnelor și domnilor ambasadori,

Distinși secretari de stat, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, conducători ai instituțiilor din domeniile educației, culturii și științei,

Onorata audiență,

 

Sunt extrem de onorat, ca, în calitate de reprezentant al Parlamentului României și al Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO, să fiu alături de dumneavoastră în această seară. Să celebrăm împreună, într-un templu al culturii române, un templu al valorilor universale.

Consider cei 65 de ani de prezență a României în UNESCO ca pe o invitație la reflecție. Într-o lume globală și secularizată, în care conflictele și extremismul capătă forme dintre cele mai diverse, suntem invitați la colaborare între națiuni, la respect universal pentru dreptate, la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale individului. UNESCO ne aduce o lecție de umanism clasic, în care educația, știința, cultura, comunicarea rămân fundamentele ce pot crea frumusețe și pace în lume. 

Pentru România, cu siguranță că cei 65 de ani au însemnat o sumă de provocări, dar și un succes al diplomației românești, o recunoaștere a muncii și valorii specialiștilor noștri, a implicării mediului neguvernamental. Tocmai pentru a repara o serie de lacune fundamentale, generate de anii de comunism și descoperite în anii post-revoluție, Parlamentul României a fost unul dintre puținele din lume care a înființat o Comisie permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.O comisie extrem de activă și eficientă, care, în decursul timpului, a armonizat legislația, dar a avut și o serie variată de intervenții din sfera diplomației parlamentare. Membrii comisiei au susținut dosare ale României depuse la UNESCO, s-au implicat în prevenirea unor derapaje privind patrimoniul românesc, înscris sau nu în UNESCO, au făcut demersuri pentru deblocarea unor situații care nu aduceau beneficii României și românilor. Da, cred cu tărie în misiunea nobilă a acestei comisii, care, deși alcătuită din oameni cu convingeri diferite, proveniți din trunchiuri politice diferite, au înțeles că valorile UNESCO și patrimoniul românesc au nevoie de respect.

Dar pentru a ne ridica la înălțimea acestui moment permiteți-mi să fac apel la realism, luciditate și ratiune nealterată în colaborarea noastră cu UNESCO, dar și în cea internă privind temele UNESCO. Mă îndeamnă la asta decizia de astăzi a celei de a 44-a Sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial privind includerea Peisajului cultural minier Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Atunci când sunt promovate proiecte la un asemenea nivel, guvernele României ar trebui să caute consensul, dialogul cu societatea și, mai ales, cu comunitățile locale în inima cărora se află aceste proiecte și cine poate oferi cadrul cel mai bun de dialog și mediere dacă nu Parlamentul României.

Dar, dincolo de asta, este nevoie de o asumare a responsabilității pentru asemenea proiecte și, când spun responsabilitate, mă gandesc la: fonduri pentru conservare, legislație de protecție, dar și parteneriat și de sprijin pentru comunitățile locale care găzduiesc asemenea zone.

Atunci când prezintă propuneri pentru orice organism internațional, România va fi credibilă doar dacă va prezenta o singură voință, o voce unitară și proiecte pe care este pregătită să le ducă la îndeplinire.

Din partea Parlamentului României, aduc un omagiu tuturor celor care au contribuit la clădirea templului UNESCO românesc. Felicit ambasadorii care au condus și conduc Delegația Permanentă a României la UNESCO. Urez ani mulți Comisiei Naționale a României, care împlinește și ea, astăzi, 65 de ani. Le asigur de respect, pe toate organizațiile, guvernamentale sau nu, care își desfășoară activitatea după valorile și principiile UNESCO.  

Am toată convingerea că, împreună, într-o colaborare care să nu țină seama de nicio simpatie politică, vom reuși să menținem România ca un partener constant și serios, cu aceleași obiective de dezvoltare durabilă, pe care UNESCO le-a definit în Agenda 2030.

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga deschidere a Comisiei parlamentare pentru UNESCO.

(Discurs susținut la evenimentul aniversar „65 de ani România în UNESCO - Arc peste timp al cooperării România – UNESCO”, București, 27 iulie 2021, Opera Națională din București)

UN FAKE NEWS ÎN-GRO-ZI-TOOOR!

                                             PNNR nu a fost retrimis!

 

 

Ingrat popor trebuie să fim noi, românii, din moment ce acuzăm guvernul că le-a fost trimis înapoi pachetul cu PNRR. Să nu mai vorbesc de pesediști, care au și nerușinarea de a ieși public cu asemenea minciuni. Nici vorbă, marele proiect al ministrului care a inaugurat eticheta ”zero fonduri europene” nu avea cum să fie trimis înapoi, el fost aruncat la coș sau, în forma lui fizică, trimis la tomberonul de hârtie reciclabilă. Oricine vede pachetul  de cereri de clarificare poate spune că europenii nu au înțeles aproape nimic sau poate doar că vrem să-i șmecherim. Natural  că nu au trimis înapoi acest fake-proiect doar îl pot păstra în arhiva UE la capitolul aberații și nonsens administrativ.

La câte clarificări a cerut Comisia Europeană este limpede că avem de-a face și cu rea-voința funcționarilor europeni care nu au înțeles profunzimea lui. În plus sunt și chichiricioși (supărăcioși, pretențioși conform DEX). Da, poate că sunt prea chițibușari europenii și nici nu pricep subtilitatea ethosului românesc răvășit printre tabelele din Word și din Excel. De ce trebuia să fie datele la fel și în document și în anexe ? Nu e mai interesantă această incertitudine, care oricum este baza pentru testarea rezilienței? Pentru că, nu-i așa, după pandemia asta asemănătoare cu ciuma roșie, trebuie să antrenăm Europa tocmai în capacitatea de reacție la crize neașteptate. Să fim cu toţii antifragili, cum ar zice Nassim Taleb, dar cum să realizezi asta dacă ești organizat ca un neamț, dacă vrei costurile să fie exacte și vrei să ți se spună cum s-a procedat în procesul de costing.

Păi, dragi bruxellezi, în această țară condusă în cele din urmă de niște luminați savanți, piața este dinamică, nu ca la voi, la noi prețurile se schimbă în funcție de cine este la putere, de câte partide trebuie să împartă banii, de nivelul de șpagă ori de costurile cu campaniile electorale.

Da, poate nu vom primi avansul de câteva miliarde, dar asta a fost tot o strategie subtilă a marelui strateg Chichiricescu: de fapt, nu ne trebuie banii acum, avem cea mai tare creștere economică  din Europa și… apoi vine vara. Există pericolul să cheltuim banii pe mici și bere, pe concedii la bulgari, iar noi vrem să rămână bănuții în țară, dacă vin toamna târziu este perfect, am făcut deja vinul, tăiem porcul și atunci sigur banii vor merge pe investiții mari, epocale. 

De ce se plâng europenii că sunt prea mari costurile? E un pic de ipocrizie acolo, dar nu putem s-o spunem chiar direct. Păi, este vorba despre proiecte nemaivăzute până acum, se cer costurile înainte, pe când la alte proiecte, cele pe care le cunoaștem, dar la care nu am fost performanți, se pornește proiectul și apoi se aduc facturi pentru a se justifica niște cheltuieli. Corect! Bine a zis Domnul Ministru! De unde să știm costurile înainte, să aștepte băieții de la Comisie să mergem cu facturile în 2026 și o să vadă ei cât a costat toată paranghelia cu penerereul ăsta. De unde atâta grabă? De ce să fie justificate costurile la fiecare capitol? Este chiar culmea, ce, nu are UE încredere în guvernul Cîțu? Acum nu mai este PSD la putere, avem la guvern omul nou, nepenal și de o cinste ireproșabilă. Este chiar enervant să scriem costuri pe care nu avem cum să le cunoaștem, bine zice Domnul MIPE.

Auzi, ce răutate! Să se ceară costuri standard la nivel național? Adică vor mercurial ca în comunism! Nici vorbă, la noi e chiar liberalism autentic! De exemplu, un cloud guvernamental care era 45 de milioane la Viorica pesedista (umflat de corupție) acum costă 500 de milioane și Premierul ne spune că este prea ieftin, că mai trebuie bani. E mai scump, probabil e mai complex, experții știu cel mai bine.

Nici încredințările directe, fără nicio competiție, nu au nimic ilegal, cum zic pesediștii. Pur și simplu, firmele de consultanță și celelalte private știu cel mai bine de ce bani au nevoie, știu ce costuri de campanie au avut și doar, vorba unor mari luminați liberali, și statul este ca o firmă, mai bine să-l conducă firmele private decât comuniștii de pesediști.

Cum să faci moțiune de cenzură și să spui că se cheltuie enorm pe consultanță şi pe noi structuri guvernamentale? Da, se cheltuie 10% din bani pe consultanță, dar nu este normal să ajutăm firmele să trăiască? Sunt firme private și statul le capitalizează, este normal, pentru ca Statul să fie tot mai minimal.

Ce dacă am amestecat cifrele și tabelele cu costuri la care nu este menționat dacă sunt cu TVA sau fără? Păi,  așa merge șmecheria, am pus TVA, dar dacă se aprobă, o mai punem o dată și câștigă țara, credeţi că nu ne-am gândit? Ce vreți să spuneți, clienții de partid nu sunt români?

Sau chestiunea cu formarea în care avem un cost de 130.000 de euro pentru formarea unui singur om. Nu este mult, dar sunt oamenii cârcotași. Pai, noi ne gândim la pregătire complexă, la educație pe tot parcursul vieții, că după 2026 noi rămânem cu fraierii, reciclați sau nu, și ne mai rămâne si nouă ceva din suma asta pentru educație remedială. Vă place cuvântul? Auziți cum sună: educație re-me-di-a-lă, dragi europeni, la noi e nouă expresia, dar este spusă în  fiecare zi la televizor de toți guvernanții, încât dau toți din cap în semn de aprobare. Ce ne rămâne băgăm în fondul clasei, că acolo e mereu nevoie de bani și cetățenii noștri s-au săturat să mai bage bani în meditații și tot felul de strângeri de fonduri.

Cum am calculat noi costurile la canalizare cu valori de la mare la mic (70% la 30%),  de iese media în partea superioară, este un aspect pe care nu ne puteam aștepta să îl înțeleagă birocrații de la Bruxelles. Au avut ei atâția campioni mondiali și medaliați la olimpiadele internaționale de matematică? Nu au avut, deci nici nu le mai explicăm asta. Dacă vrea Nicușor Dan să se distreze cu ei, îl trimitem la Bruxelles o săptămână să se tundă și să le dea și niște lecții de matematică. Și nici pesediștilor nu are sens să le explicăm pentru că ei, oricum, nu înțeleg nimic.

Sunt prea multe clarificări cerute, zic unii. Nicio problemă, este clar că avem un dialog intens și apropiat cu Comisia. Ne permitem, suntem între noi. Dacă erau pesediștii, nimeni nu le cerea nicio clarificare, chiar dacă le aprobau proiectele. Erau aprobate direct, dar cu dispreț și scârbă.

Le propunem pesediștilor un pariu, dacă îi ține brăcinarul. Să-și facă toți  sepuku dacă în septembrie se aprobă totuși penerereul, dar, cu toate astea, noi nu luăm decât avansul și foarte puțini bani. Avem curajul să spunem asta, noi suntem la putere: ce ne spun europenii sunt suprainterpretări, iar ce ne spun adversarii noștri politici sunt subinterpretări răuvoitoare. Ne permitem pentru că ceea ce nu înțeleg dușmanii este, de fapt, un complex de paradoxuri, rodul gândirii noastre superioare. Vreți un exemplu, unul pentru voi, cei care oricum nu înțelegeți? Coborâm la nivelul vostru și vi-l dăm:  vedeți că vrem să îi facem vânt preşedintelui  PNL pentru că a pierdut alegerile, dar noi, totuși guvernăm. Vă plac paradoxurile noastre?

Și mai este un lucru: vă uitați ca maimuța la algoritmi. Dar, fraierilor, noi ne uităm la PNRR ca maimuța la banane. Adică voi vă bateți capul să verificați tabelele, iar noi luăm un aperitiv, pregătiți să molfăim tainul. 

În final, vă mai spunem încă o dată: nu mai veniți cu fake-uri! Penenereul nostru nu a fost trimis înapoi, este doar analizat cu atenție de bruxellezi pentru că vor și ei să înțeleagă cum crește ”puternic” puterea de cumpărarea a românilor în timp ce pensiile și salariile sunt plafonate, iar prețurile de consum cresc în fiecare lună. Este o chestiune științifică de serendipitate, nu știți voi ce e aia, nu vă bateți capul! Staţi linisțiți la locurile voastre și nu mai umblați cu fake-newsuri îngrozitoare!

 

PS. Acest text este un pamflet, dar exemplifică un mod de dialog și un stil de argumentare.

Vasile Dâncu

---

ONOARE MUNCII!

 

Am așteptat azi să văd ce mesaje mai dau politicienii de 1 mai muncitoresc. Aproape că au lipsit mesajele, doar turismul și Covidul erau subiectele tuturor. Se întâmplă asta, poate, pentru că mai este mult până la campania electorală viitoare și cei ce muncesc, sintagmă veche, vor uita până în 2024 dacă azi le-ai spus o vorbă bună sau le-ai făcut cadou trei mici electorali și o bere.

De fapt, azi nu mai este la modă să vorbim despre muncă și despre muncitori. Capitalismul a diminutivizat totul, a ascuns sub cuvinte poleite și neologime meseriile, ocupațiile sau modul în care cea mai mare parte dintre semenii noștri își vând energia, forța, timpul și viața lor în schimbul unui salariu. Munca nu a dispărut în ciuda ciberneticii, a virtualului, a corporatismului sau capitalismului cognitiv. Dacă nu mai sunt atât de evidente salopetele albastre, fabricile cu ciocane încrucișate deasupra halelor sau demonstațiile și dansurile tematice de 1 mai, nu înseamnă că au dispărut sudoarea, mâinile crăpate, salariile de mizerie sau accidentele de muncă. Nici sandviciurile care umplu de mirosul salamului vestiarele și halele unde duhnește a plastic, cauciuc sau motorină, nici schimbul trei și nici înjurăturile șefilor.

Munca abrutizantă a celor care stau opt ore la bandă, în fața mașinii de tricotat sau în atelierul mecanic nu a fost încă înlocuită de roboți. Sunt milioane de oameni care asudă pe câmp, sapă șanțuri și auzim de ei doar când se surpă peste ei pământul și mor, care fac curățenie în urma nostră, curăță orașele de gunoaie și rahatul fiecărei zile. Sute de mii de români, pe câmpuri de sparanghel și căpșuni, lucrează zi lumină și adorm apoi ca sardelele în grajduri sau depozite insalubre. Miile de badante românce șterg la fund bătrânii Europei sclerozate și se întorc cu capul plecat în avioanele lowcost și cu mâinile ascunse sub gențile pe care le țin în poală. Dar pe ei rareori îi vedem la televizor. Eventual atunci când se sinucid sau când îi lovesc tot felul de nenorociri. Ei sunt invizibilii lumii noastre, oricât ar fi de mulți, sunt meniți să dispară după perdele, în debarale sau în balele nesfârșite ale capitalismului.

Da, a dispărut demult până și mica nomenclatură a proletariatului care a avut un vis scurt și utopic, implantat de Partidul Comunist, acela de a înlocui elita, de a trimite intelectualii la canal sau de a deschide cu forța porțile paradisului doar pentru clasa muncitoare. Au dispărut și visele, marșurile sau mândria de a da țării lumina.

Mi-e vie însă amintirea palmelor crăpate și aspre ale mamei mele care își cerea iertare pentru că mă mângaia îngrijorată pe față când reveneam în vacanțe de la liceu sau de la facultate. Multe s-au schimbat în ultimele decenii de tranziție și agonie, dar munca a rămas. Grea, abrutizantă, uneori neplătită sau plătită foarte prost. Epuizantă și brutală, munca grea rămâne o constantă a lumii.

Mă plec în fața lor, uneori lăcrimez când văd bătrâni obosiți, ostenindu-se la cele mai umilitoare munci, alteori îmi vine să urlu pentru că știu că viața lor și a copiilor lor nu se va schimba radical, oricât ai încerca să faci o schimbare în lume. Dacă munca era buna, o alegeau domnii – îmi spunea bunicul Sebastian. Copiii lor tot mai rar vor reuși să scape din acest infern, să facă școli înalte, cei mai mulți copii vor moșteni de la părinții lor uneltele muncii de o viață. Nimeni n-o să vină să-mi ia mistria și canciocul din mână, îmi spunea câteodată abătut socrul meu.

Totul este o spirala suferinței . Câteodată, îmi spunea un miner în copilărie, prieten bun cu tata, când mă culc îmi trece prin cap gândul ca aș fi foarte fericit dacă dimineață nu m-aș mai trezi. Dar nu se întâmplă asta, deșteptătorul cu limba de metal și clopoței deasupra, sună nemilos și calvarul reîncepe. Suferința a milioane de români care fac munci umilitoare sau abrutizante reîncepe în fiecare dimineață.

Și totuși, în fiecare dimineață, mulți dintre acești oameni îi mulțumesc lui Hristos că au un loc de muncă și ce pune pe masă la copii. Ei îl înțeleg pe Isus, au moștenit de la el Golgota.

De aceea, în noaptea aceasta a Învierii, spunem HRISTOS A ÎNVIAT! Dar aduc aici și un elogiu pentru suferință și osteneala celor care ne fac viața mai bună. ONOARE MUNCII!

UN CAZ DE ABANDON: GUVERNUL ROMÂNIEI ABANDONEAZĂ ȘCOALA

Partidul Social Democrat consideră că educația este singurul mijloc pentru un individ de a-și schimba destinul în bine și este singura investiție care garantează cel mai mare grad de rentabilitate. Pandemia a adus ȘCOALA și tot ce înseamnă nevoile COMUNITĂȚII ȘCOLARE în atenția societății noastre.Atenția opiniei publice a fost puternic focusată pe aspectele legate de școala românească, începând cu perioada stării de urgență când îngrijorările au fost îndreptate spre tipul de învățare, spre dificultățile părinților de a armoniza lucrul de acasă cu supravegherea copiilor și asistarea lor în procesul de învățare online, apoi, în iunie, odată cu examenele desfășurate în condiții speciale și a continuat pe perioada verii cu dezbateri intense legate de asigurarea siguranței pentru începerea școlilor. Este și un lucru bun. Ne-am amintit că pentru a-i putea primi pe copii, școlile și grădinițele au nevoie de SPAȚII ADECVATE, de APĂ, SĂPUN, au nevoie de GRUPURI SANITARE, adică de minime resurse necesare în viața de zi cu zi. Ne-am amintit că managementul școlar trebuie să cunoască îndeaproapesituația familială a fiecărui copil și că părinții trebuie consultați pentru a fi implicați în comunitatea școlară și nu trebuie să îi contactăm doar atunci când le cerem bani pentru lipsurile elementare din școli. Ne-am amintit că primăriile sunt cele care finanțează din punct de vedere material instituțiile de învățământ. Dar, trebuie să avem în vedere că pandemia de COVID-19 accentuează disparitățile existente în societatea noastră. Cei mai săraci și mai vulnerabili au suferit cel mai mult, neavând acces la educație. Chiar dacă în ultimele săptămâni am primit asigurări că în toate școlile s-au luat măsuri de igienă, credem că din punct de vedere al procesului educativ această perioadă va avea un impact major asupra educației copiilor noștri. Copiii deja vulnerabili devin și mai vulnerabili, există disparități majore între mediul rural și mediul urban și nu putem funcționa cu aceleași politici pentru ambele contexte. Pregătirile pentru începutul anului școlar au demarat mult prea târziu, au fost făcute pe fugă și le-a lipsit coordonarea și viziunea. Din cele 250.000 tablete promise pentru copiii vulnerabili au fost achiziționate doar 30%. Nevoia însă este de 900.000. În momentul de față sunt copii cărora le este refuzat accesul la educație tocmai într-o țară în care 44% dintre elevi sunt analfabeți funcționali. Noi nu investim în educație, în acest moment eforturile sunt doar de a ține în viață un sistem. Lipsa de coerență în comunicare a celor care conduc educația, în această perioadă, creează părinților un acut sentiment de incertitudine și de nesiguranță. Din 14 septembrie, toți profesorii, învățătorii și educatorii intră, alături de medici și asistenți în LINIA ÎNTÂI. Este datoria statului român să îi protejeze. PSD a depus un amendament la Legea de rectificare a bugetului de stat, prin care se dispune acordarea majorării de la 1 septembrie așa cum era prevăzut în lege. PSD va vota amendamentul și va face demersuri pentru a convinge și alți parlamentari să-l voteze. Cine va vota împotrivă va vota împotriva tuturor cadrelor didactice din România. PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca profesorii și personalul auxiliar să fie tratați ca o categorie de risc în fața pandemiei, așa cum sunt considerați medicii, angajații ISU sau polițiștii. Proiectul propune un bonus de 2.000 de lei pentru profesorii din prima linie și 1.500 pentru personalul auxiliar. Impactul bugetar ar fi de 500 de milioane de lei și poate fi acoperit din fonduri europene și din reducerea cheltuielilor de funcționare ale Guvernului. Multe dintre măsurile dispuse în Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Educației sunt absolut inutile în prevenirea riscului de infectare sau chiar pot deveni factori favorizanți pentru infectare, cel puțin în ciclul primar. Nicio țară din UE nu impune obligativitatea măștii la ciclul primar. Unele prevăd doar la elevii din ciclurile superioare sau doar la studenți, altele doar la profesori, altele deloc. Oricât de mult vor încerca învățătorii să supravegheze copii din ciclul primar, aceștia nu au discernământul necesar pentru respecta distanțarea, chiar dacă vor exista separatoare, vor face schimb sau își vor împrumuta măștile între ei, vor bea din aceleași sticle de suc sau apă, ori vor mânca din același sendviș. Prin urmare măsurile Guvernului care creează mari dificultăți de organizare școlilor vor avea un efect minor în combaterea pandemiei. Din 14 septembrie, copii noștri devin actorii unui experiment al cărui rezultat poate avea consecințe dezastruoase pe termen lung, la nivelul societății românești. Este cazul să aducem în atenția guvernului Orban, preocupat prea mult de chestiuni politice, câteva lucruri esențiale. 1. DREPTUL LA EDUCAȚIE În acest moment, ne întrebăm dacă statul român mai garantează dreptul la învățătură, conform articolului 32 din Constituția României, în condițiile în care nu a putut să asigure infrastructura educațională pentru elevii din cele 238 de unități de învățământ care încep anul școlar în scenariul roșu și pentru elevii din cele 4.892 de unități de învățământ care încep școala în scenariul galben. Din punct de vedere al învățării și al acumulării de cunoștințe credem că acest an școlar va fi un an de ”sacrificiu” pentru că prioritatea va fi să fie asigurată siguranța sanitară și nu școala în sine. Dacă în ultimii ani vorbeam despre dreptul la educație de calitate ne aflăm acum într-un moment în care nu dreptul la educație este serios amenințat. 2. ANUL ȘCOLAR ÎNCEPE SUB SEMNUL INCERTITUDINII ȘI A UNEI EXECRABILE COMUNICĂRI PUBLICE Autoritățile sunt doar reactive, neavând un plan strategic cu toate că aveau timp să îl pregătească încă din luna mai când era clar că pandemia va continua. Situația se schimbă de la o zi la alta, iar planurile autorităților la fel. În cele mai multe situații, părinții au primit informații despre cum vor începe copiii lor anul școlar cu doar 2-3-4 zile înainte de a merge la școală. Un volum foarte mare de informații, unele contradictorii, a plecat dinspre PREȘEDINTE, PREMIER, Ministru al Educației, Ministrul Sănătății, șeful Grupului de Comunicare Strategică, primari, inspectori școlari, directori de unități de învățământ, diriginți, profesori către părinți și elevi. Ministerul Educației a anunțat în 15 iulielansarea ghidurilor metodologice pentru pregătirea modului de desfășurare a noului an școlar, însă la nici o săptămână de la prezentarea lor am aflat că acestea sunt pur ”orientative”, nefiind aprobate prin ordin de ministru, deci nici obligatorii. Vineri, 11 septembrie, Grupul de Comunicare Strategică a transmis câteva recomandări pentru începerea anului școlar, printre care a menționat evitarea folosirii mijloacelor de transport în comun și orientarea spre deplasarea pietonală uitând, desigur, că sunt zeci de sate fără școli, iar copiii trebuie să parcurgă zeci de kilometri sau că în orașele mari bună parte dintre școli sunt concentrate în zonele centrale, iar elevii care locuiesc în așa zisele zone metropolitane – până nu demult doar sate – au de parcurs si ei distanțe apreciabile până la școală. Tot vineri, 11 septembrie, școlarii și părinții lor află că adeverințele pentru (re)intrare în colectivitate nu sunt obigatorii decât la intrarea într-un nou ciclu, însă directorii unităților de învățământ le ceruseră imperativ acest act. Vineri seara, cu doar 3 zile până la începerea anului școlar, MEC publică ordinul de ministru prin care sunt precizate regulile de predare online. Dacă în toate comunicările oficiale se recomandă păstrarea distanței fizice dintre persoane de cel puțin 1,5 m, când vine vorba de școală și de apropierea începerii anului școlar, distanța de siguranță dispare, asta după ce MEC realizează că nu are soluții pentru supraaglomerarea școlară – 40% dintre elevi învață în școli în care educația are loc în 2 sau chiar 3 schimburi. Am enumerat mai sus doar câteva dintre bâjbâielile și lipsa de coordonare în comunicare a celor care trebuie să asigure în această toamnă siguranța sanitară și procesul de educație din România. Dar sunt numeroase situațiile în care autoritățile emit decizii asupra cărora revin a doua zi, pe care nu le explică sau care sunt total inoportune în situația actuală. Este inadmisibil să avem peste jumătate dintre părinți care au declarat, la mijlocul lunii august, după anunțarea scenariior de începere a anului școlar, că nu înțeleg cum începe școala; este o dovadă a EȘECULUI de strategie și a unei LIPSE DE VIZIUNI a actualei guvernări, dar și a NEÎNȚELEGERII nevoilor cetățenilor. În acest condiții, TEAMA și NESIGURANȚA au luat locul festivităților de deschidere și florilor la începutul anuui școlar. Aceste senimente accentuează LIPSA DE ÎNCREDERE PE CARE O AU ROMÂNII ÎN AUTORITĂȚI. În spatele comunicării execrabile se află însă lipsa de organizare, lipsa totală de strategie și de proiect. 3. PROFESORII De luni, 14 septembrie 2020, toate cadrele didactice din România și personalul auxiliar vor intra în LINIA ÎNTÂI. Alături de medici și asistenți, personal din magazine, polițiști și pompieri, dascălii noștri sunt expuși zi de zi virusului și intră în bătălia cu el. Avem nevoie de măsuri concrete prin care statul să îi protejeze pe toți cei din siatemul de educație care intră în contact cu copiii, este necesar ca statul să le asigure gratuit măști și trebuie identificate soluții pentru ca dascălii să fie plătiți pentu munca suplimentară pe care o fac în această perioadă. Dacă medicii salvează vieți, dascălii sunt protectorii viitorului națiunii noastre, ei au grijă de modul în care generațiile care acum se află în grădinițe, în școli și în universități vor proiecta România în viitor. A fost nevoie de efortul unor ong-uri pentru ca MEC să fie convins că și profesorii au boli care le scad șansa de supraviețuire în urma infectării cu Covid-19. În România sunt, în prezent, aproximativ 215.000 de profesori, învățători și educatori care formează 2,8 milioane de elevi. 4. DESCENTRALIZAREA DECIZIILOR În sine, descentralizarea este un model foarte bun și așteptat de ani de zile, însă vine într-un moment de criză peste care se va suprapune și o schimbare de leadership generată de organizarea alegerilor locale. Vom asista, probabil, la multe situații în care responsailitatea va fi pasată de la noua administrație spre vechea administrație, iar neasumarea va fi cuvântul de ordine. Acesta este încă un aspect pe care guvernații ar fi trebuit să îl ia în calcul atunci când au insistat să organizeze alegerile locale în această toamnă. Descentralizarea pusă în practică a fost mai degrabă de a arunca responsabilitatea la școli. Descentralizare nu se poate face fără resurse, iar școlilor nu li s-au dat decât sarcini în plus. 5. JUSTIȚIE SOCIALĂ ȘI ECHITATE În România avem mulți copii de vârstă școlară vulnerabili sau care se află în situații de vulnerabilitate și o mare disparitate din perspectiva educației între mediul rural și mediul urban. Potrivit World Vision România, 15% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă – aproape de 3 ori mai mult decât media europeană. 33% dintre copii trăiesc în sărăcie persistentă – cea mai mare diferență, la nivel european, între copii și restul populației. Când vorbim despre satul românesc aflăm tot de la World Vision că peste 60% dintre părinții din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemiei, iar în jur de 40% dintre părinți nu au reușit să asigure alimente, rechizite pentru copii, produse de igienă, curățenie ori medicamente sau le-au asigurat parțial. 40% dintre copii din mediul rural nu au făcut școală online în pandemie. Spre exemplu, conform ARACIP, în mediul rural avem o proporție mai mare a copiilor care sunt îngrijiți de bunici sau de alte rude și nu de părinți, tot aici avem o rată mai mare de abandon școlar, iar numărul de calculatoare este de 7,5%. Gândiți-vă la cum vor face școală online acești copii? Cu siguranță că nu au făcut școală din martie până la finalul anului școlar precedent, dar există premise serioase să nu facă nici în acest an (cel puțin în primul semestru). Cei care sunt în școlile din scenariul roșu sigur nu vor face școală. Credem că la nivel rural trebuie intervenit cu politici speciale. 6. SISTEMUL PREȘCOLAR Pe toată durata verii, în discuțiile autorităților legate de educație și începerea noului an școlar, referirile la educația preșcolară au lipsit cu desăvârșire sau au fost marginale. Din acest an școlar GRUPA MARE este obligatorie. În grădinițele de stat, configurația sălilor de grupe NU PERMITE asigurarea DISTANȚĂRII la somn decât în cazul în care numărul copiilor ar fi redus la jumătate (paturile sunt unul lângă celălalt). Astfel încât s-a ajuns la situații hilare: jumătate dintre copii rămân la program prelungit una sau două săptămâni, cealaltă jumătate sunt obligați să plece din ”grădinița cu program prelungit” la ora 12.30. Există situații de grădinițe în municipii mari din țară unde, din lipsă de spațiu, grupa mică face educație online. Sunt studii care arată că EDUCAȚIA ONLINE pentru preșcolari NU ESTE VIABILĂ! 7. DIGITALIZAREA EDUCAȚIEI Nu este suficient să realizăm doar premise pentru digitalizarea educației. Este nevoie de revizuirea programelor școlare și a conținuturilor educaționale în raport de nevoile pieței muncii. Noile tehnologii emergente transformă deja fundamental piața muncii. Educația trebuie să fie sensibilă la aceste semnale. Dar procesul educațional este osificat, centrat încă mult prea mult pe profesori și mai puțin pe elevi. Educația trebuie să aibă în centrul ei elevul, nu nevoile unor dinozauri rătăciți de ani buni în birourile Ministerului Educației. E nevoie de o schimbare radicală în educație pentru ca România de azi și de mâine să facă provocărilor. Sistemul de educație din România trebuie să facă pasul din secolul XIX în secolul XXI. ÎNTREBĂRI PENTRU MINISTRUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII: 1. CE SOLUȚII ARE GUVERNUL PENTRU CADRELE DIDACTICE ȘI PERSONALUL AUXILIAR DIN CATEGORIILE CU RISC RIDICAT ÎN FAȚA VIRUSULUI? CINE ÎȘI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU CEI CARE PIERD LUPTA CU VIRUSUL? Potrivit raportului TALIS, din 2018, 26% dintre cadrele didactice de la gimnaziu din România au peste 50 de ani. Potrivit unui punct de vedere al Societății Române de Medicina Muncii, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, riscul potențial de infectare cu virusul SARS-CoV2 crește odată cu deplasarea spre și de la locul de muncă în mijloacele de transport în comun aglomerate, precum și prin activități de predare față-în față, la clasă. (…) Se recomandă ca, până la începutul anului școlar, în condițiile epidemiologice actuale, tot personalul didactic și didactic auxiliar să rei activitatea cu avizul de aptitudine în muncă acordat de medicii de medicina muncii.” S-au făcut sau nu aceste evaluări? Care este rezultatul acestora? În acest moment nu există o situație PUBLICĂ a numărului cadrelor didactice din învățământ, pe toate ciclurile de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal) care să arate numărul cadrelor didactice și a cadrelor didactice auxiliare care se încadrează în categoriile cu risc potențial de a dezvolta forme severe de boală. Este adevărat că împreună cu Societatea Română pentru Medicina Muncii, profesorii cu comorbidități pot să solicite să predea online. Dar care este cifra exactă a celor care au solicitat acest lucru? Nu avem aceste cifre de la Guvern. Nu știm care este numărul cadrelor didactice care sunt în continuare foarte expuse efectelor negative ale virusului în contextul în care există unități de învățământ cu un defict major de cadre didactice. 2. CE PLAN ARE GUVERNUL PENTRU TESTAREA PROFESORILOR? 3. CUM ESTE ASIGURATĂ ȘCOALA ONLINE? De ce se prezintă online-streemingul ca fiind școală online? Atâta vreme cât jumătate de clasă sunt doar spectatori la ore nu putem vorbi de școală online (pentru că ei nu interacționează cu profesorul și colegii deloc). Cum de se prezintă că un laptop și o cameră web pot asigura accesul la școala online în condițiile în care profesorul și copiii nu au lavalieră? 4. ÎN CONDIȚIILE NEVOII ASIGURĂRII UNEI ATENȚII SPORITE IGIENEI ȘI CURĂȚENIEI, CE MĂSURI S-AU LUAT PENTRU MĂRIREA NORMELOR PERSONALULUI AUXILIAR ȘI DIN CE BANI VOR FI PLĂTIȚI? 5. SOLICITĂM GUVERNULUI SĂ TRANSPARENTIZEZE INFORMAȚIILE CENTRALIZATE LA NIVEL DE UNITATE DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU PRIVIRE LA INFRASTRUCTURA DE SĂLI, DOTARE CU ECHIPAMENTE NECESARE ȘCOLII ONLINE, GRADUL DE ACOPERIRE CU CADRE DIDACTICE ȘI PERSONAL AUXILIAR. Este un demers vital pentru ca intervenția să poată fi făcută rapid. Am văzut cu toții capacitatea de mobilizare exemplară a societății civile în perioada stării de urgență, credem că ne putem baza pe mobilizarea românilor în situații limită, dar pentru aceasta este nevoie ca cei care pot să ajute să aibă acces la informații. Analizele realizate în cadrul Consiliului Național al PSD pun în evidență că domeniul educației este unul în care interesul național trebuie să primeze, dar modul în care Ministrul Educației a înțeles să acționeze în cele 6 luni de pandemie pentru a pregăti noul an școlar arată că actualul Guvern desconsideră total importanța școlii. Ministerul Educației și Cercetării a primit idei/soluții/propuneri din partea tuturor partidelor politice, o mulțime de experți s-au declarat dispuși să se implice pentru a oferi soluții viabile pentru începrea anului școlar în condiții de siguranță. Ministrul Educației era obligat să catalizeze toate resursele de idei, în toată această perioadă, pentru a avea la dispoziție soluții în beneficiul școlii și a comunitășii educației din România. Din păcate, actualul Ministru a fost incapabil să acorde școlii românești toate resursele existente pentru că este un ministru cu capacități manageriale reduse și, putem spune, chiar iresponsabil. Logica electorală a PNL ajunge să prevaleze în fața intereselor națiunii. Din frica de a nu pierde și mai mult în sondaje, actualul guvern PNL e gata să sacrifice tot: sănătate, economie, pensii, salarii, educație, infrastructură, turism. Totul de dragul puterii! Nimic din ce a promis PNL la preluarea puterii în 2019 nu a fost îndeplinit. Există o premisă bună pentru digitalizare impusă de pandemie. Multe dintre primării au profitat de această oportunitate și au digitalizat administrația. Dar guvernul PNL a ratat acest obiectiv și în administrație, dar mai ales în educație. Așa zisa digitalizare a școlii este un eșec din start. Ministrul educației a promis la începutul lunii mai că va asigura echipamente pentru 250.000 de copii. Ceea ce înseamnă 9% din totalul de 2,8 mil de copii înscriși la școala. În realitate, avem peste 900.000 de copii care nu au acces la tabletă sau computer și Internet, toate necesare pentru educația on-line. Adică de 3,6 ori mai mult decât a estimat Ministerul Educației. Ce facem cu ceilalți 650.000 copii, proveniți mai ales din mediul rural și din familiile sărace? Îi abandonați? Cum vor învăța ei dacă le interziceți să meargă la școală și nu le asigurați condițiile pentru învățământ on line? În august, ministrul educației a anunțat triumfător demararea achiziției a 250.000 de tablete. Deși același ministru știa încă de la începutul lunii mai că pentru a putea face ȘCOALĂ/EDUCAȚIE pe dispozitive în România avem nevoie de aproximativ 900.000 de dispozitive. La 15 zile înainte de începerea școlii am aflat, de la televizor, din partea Primului Ministru, că Guvernul va achiziționa 70.000 – 80.000 de tablete în sistem centralizat, iar restul pot fi cumpărate direct de școli sau de primării, banii urmând să le fie rambursați. Dar școlile și primăriile sărace nu au banii pentru a face achiziția nici cu promisiunea fermă că își vor recupera banii. Chiar dacă guvernanții au încercat să dea vina pe PSD justificându-și propria neputință, am înțeles despre ce este vorba: ae prevăteștr un alt furt al PNL, marcat de corupție în vremuri de pandemie. Deși suntem printre țările cu cel mai rapid Internet din lume, avem 52.000 de gospodării care nu au energie electrică și, implicit, vorbim aici de copii care nu au acces la școala online. Ce face guvernul PNL pentru acești copii? Nimic! De luni bune, acestor copii le-a fost interzis accesul la educație, le-a fost amputat viitorul. PSD consideră că e nevoie de o abordare integrată, prin care accesul la echipamente și la internet să fie precedat de accesul la energie electrică. Există fonduri publice pentru energie verde. De ce să nu redirecționăm acești bani către familiile și comunitățile defavorizate? De ce să nu montăm panouri solare sau generatoare eoliene în locurile izolate unde rețelele de distribuție clasică a energiei electrice nu pot ajunge? De ce să nu realizăm hotspoturi de Internet gratuite în astfel de comunități, care să le permită accesul la informație și la educație tuturor copiilor din familii nevoiașe sau din comunități izolate. Partidul Social Democrat cere guvernului condus de Ludovic Orban demiterea ministrului educației și cercetării, Monica Anisie. Vasile Dâncu Președintele Consiliului Național al PSD