INTERVIU Agerpres

Dâncu revine la sociologie iar în politică face paşi înapoi. Ca să-şi ia avânt –
interviu

Bucureşti, 30 iun /Agerpres/ - Retras de ceva vreme din prim-planul vieţii politice, fostul ministru Vasile Dâncu s-a întors cu mai mult elan spre marea sa dragoste, sociologia. El a pus pe roate un institut de cercetări sociologice, International Brand Consultants (IBC), prin care vrea să ofere o serie de servicii de pionierat pentru România.


AGERPRES: Domnule profesor, există în ţară destul de multe institute de sondare a opiniei publice. Ce poate să aducă nou acest institut pe care îl conduceţi, International Brand Consultants (IBC)?

Vasile Dâncu: Diferenţa faţă de institutele clasice de sondaje este că acest institut are mai multe posibilităţi, mai multe dimensiuni de cercetare. Lucrăm cu sondaje de teren, dar pe de altă parte avem şi posibilitatea de a face cercetări calitative, pe care le au mai puţine institute. Avem două săli de focus grupuri, care sunt modern echipate. De regulă, institutele de sondaje închiriază săli şi sunt puţine săli de focus grup în România echipate complet, dar mai ales avem două tehnologii speciale care sunt folosite pentru sondaje: tehnologia CATI (Computer-Assisted Telephone Interview) şi CAPI (Computer-Assisted Personal Interview). CATI este bazată pe interviurile asistate prin telefon şi CAPI este o tehnologie prin care se fac studii de teren foarte rapide, cu o distribuţie de laptopuri în teritoriu şi adunarea rapidă a datelor. Prima noastră caracteristică este viteza cu care lucrăm.


AGERPRES: Chiar la dezbaterea sociologică pe care aţi organizat-o la sfârşitul săptămânii, ocazie cu care a avut loc oarecum şi lansarea IBC, aţi realizat un sondaj, în care aţi aplicat chestionarul iar apoi l-aţi dat publicităţii.

Vasile Dâncu: Avem două call-center-uri acum, în total avem aproape 100 de posturi telefonice. Asta înseamnă că putem face chiar mai multe sondaje într-o zi, sondaje pe eşantion naţional, reprezentativ. Şi mai ales, putem face studii de traking; facem traking politic, traking publicitar, putem să facem cercetări cu o mai mare formă de instantaneitate, să spunem. De exemplu, avem clienţi care ne comandă traking publicitar, să studiem impactul reclamelor, al unor campanii de publicitate pe care ei le-au comandat. Le studiem din perspectiva impactului, a audienţei şi facem studii cantitative şi calitative pe publicitate. Facem, de asemenea, traking politic. Cu ajutorul interviurilor telefonice, la ultimele două alegeri am surprins absolut perfect, fără marjă de eroare, rezultatul alegerilor generale. Vom face şi exit poll-uri; am experienţa exit-poll-urilor pe care le-am făcut cu Metro Media, dar cu tehnologia noastră de acum putem să facem foarte bine exit-poll-uri. Facem foarte multe studii calitative de tip focus grup şi pentru asta avem o tehnologie foarte bună şi specialişti foarte buni, unii pregătiţi în străinătate, pe alţii îi trimit pe rând în străinătate.


AGERPRES: Solicitările vin şi din alte domenii decât cel politic?

Vasile Dâncu: Am o încărcătură mai mare decât am crezut. Avem, de exemplu, foarte multe cereri din economie. Criza este un fel de cură de slăbire pentru economie şi marile firme deja încep să fie mult mai precaute: nu mai lansează oferte de produse, nu mai lansează servicii noi fără un studiu prealabil. Este mult mai ieftin un studiu de câteva mii de euro decât o campanie de zeci de mii sau de sute de mii de euro, care ar putea să dea greş. Avem foarte multe studii în plan în următoarele luni, n-o să putem avea nici vacanţă din această cauză, avem studii de marketing. Specialitatea noastră, a IBC, gândirea acestui institut a fost să se ocupe de branding în primul rând; avem câteva proiecte naţionale de evaluare a brandului, de audit de brand, dar cererea fiind foarte mare acum pe studii economice şi pe studii politice vom face în viitor mai multe asemenea studii. De aceea, partea de analiză din IBC o să se desprindă în ceea ce va fi, peste o lună, IRES - Institutul Român de Evaluare şi Strategie, care se va ocupa de planificare, de brand, de planificare comunicaţională, va face strategii de comunicare. Oamenii sunt deja şi lucrează împreună în IBC.


AGERPRES: Aveţi ambiţii mari...

Vasile Dâncu: Vreau să facem cel mai puternic think tank românesc, pentru că acesta este principalul scop pentru care am făcut acest institut, nu vizăm doar cercetarea. Dacă vroiam doar cercetare, puteam să o fac alături de Metro Media, unde e o echipă foarte bună de cercetători, dar vreau să facem un think tank românesc. Am o echipă de tineri care se specializează acum în strategie şi vom lucra în domeniul urbanismului, în domeniul dezvoltării comunitare, în general în domeniul strategiilor, fie că vorbim de strategii comunicaţionale, strategii din domeniul investiţiilor, vom face studii de planificare urbană, de exemplu, vom lucra la planuri de urbanism general, în domeniul demografiei, al locuinţelor, în domeniul zonelor structurale din oraşe, vom face fluxuri migratorii şi studii pe fluxuri migratorii, foarte multe studii de genul acesta, studii de planificare. Acum suntem doar în primul pas al dezvoltării institutului...


AGERPRES: În cât timp o să ajungeţi să oferiţi întreaga gamă de servicii de care aţi amintit?

Vasile Dâncu: În trei luni. Acum este perioada de antrenament. Deja proiectăm o revistă de strategie, un newsletter săptămânal, pentru care vom avea abonaţi, în general oameni care vor să ştie ce este nou în domeniul lor, ceea ce se publică în străinătate, de exemplu, vom avea un fel de newsletter cu articole foarte importante din ultima lună din presa străină, pe anumite teme, pe teme importante legate de România, legate de economie, de criză, de managementul crizei, de finanţe. Vom avea şi un newsletter săptămânal cu sondaje şi studiile pe care le facem. O parte din studiile pe care ni le comandă şi care nu sunt confidenţiale, tot ceea ce putem să facem public, pentru a putea crea până la urmă obişnuinţa opiniei publice de a căuta date, să arătăm cum se mişcă lumea, pentru că oamenii se orientează după modul în care gândesc ceilalţi.

La noi, din păcate, sondajele sunt foarte scumpe, sunt rare şi, de foarte multe ori, sunt făcute doar în perioade electorale. Un institut care are un program de cercetare şi care nu este dependent numai de contracte poate să-şi facă un program de a fi, un fel de oglindă pentru societate. Vreau, de asemenea, ca studiile pe care le vom face să le pun în comparaţie cu ce se întâmplă în Europa, să vadă oamenii la ce distanţă suntem când vorbim despre diferite teme. Aş vrea ca toate aceste date să existe ca o bibliotecă publică. Vom face un site în care vom avea tot timpul starea opiniei şi cred că acest lucru va duce un pic înainte cultura politică din România, cultura civică. Este şi un proiect de genul acesta, de a face publice aceste lucruri, care până la urmă creează opinie şi încredere socială. De exemplu, am făcut sondaje foarte dese în campania electorală şi rezultatele arată că trăim într-o mare incertitudine, oamenii simt, în proporţie foarte mare, de 75 la sută, că lucrurile merg într-o direcţie proastă, 80 la sută cred, de exemplu, că le vor scădea veniturile, 40 la sută - că le va muri cineva din familie... O perspectivă oarecum catastrofică iar noi le cerem să se prezinte la vot din conştiinţă civică. Cred că dacă am avea sondaje mai dese, dacă am avea studii, dacă ar fi publicate, ar fi mult mai uşor să se creeze consensul social.


AGERPRES: O să le faceţi concurenţă serioasă institutelor de cercetare din Bucureşti.

Vasile Dâncu: Nu cred că este concurenţă, după părerea mea, fiindcă noi nu ne-am dezvoltat destul piaţa aceasta, cred că vom lărgi piaţa. Întotdeauna mi-a plăcut şi sunt printre cei care au fost pionieri şi în domeniul sondajelor, am adus ceva nou. Acum vreau să leg sondajele de strategie, apoi strategia s-o legăm de comunicare şi totul de o strategie de informaţie publică. Or, institutele nu fac asta, pentru că majoritatea institutelor din România se limitează să aibă o relaţie directă cu clientul, care plăteşte şi tu îi faci sondajul. Şi cred că asta nu ajunge; avem nevoie şi noi, sociologii, să ne facem simţită prezenţa în spaţiul public. Prin asta vrem să promovăm şi profesia de sociolog. Prin ceea ce o să fac, o să-şi diversifice ofertele şi competitorii mei şi cu cât vor fi mai mulţi, cu atât vom face o mai mare propagandă profesiei şi cu atât se măreşte piaţa.


AGERPRES: Există totuşi şi a existat o concurenţă între Bucureşti şi Cluj în privinţa sondajelor de opinie, deşi e o luptă poate inegală, fiindcă în Capitală sunt aproape toate aceste institute.

Vasile Dâncu: Când am inventat Metro Media, foarte mulţi colegi n-au vrut să participe, fiindcă au spus că numai la Bucureşti se poate face acest lucru. Şi dacă m-aş lua după cifra de afaceri a unui institut din ţară, am ajunge la aceeaşi concluzie. Dar în lumea asta a comunicaţiilor, nu mai este important unde te afli. Sau este important unde te afli, dar nu mai este un impediment să fii departe de centru. Cu manifestarea pe care am avut-o la Cluj am vrut să arăt că aici este o capitală a reflecţiei, este o capitală a analizei şi poţi să faci comparaţie chiar directă cu Bucureştiul, poţi să faci lucruri excepţionale. Dacă există o competiţie, atunci cred că noi putem să arătăm de la Cluj că putem fi - ca să nu-i supăr pe colegii mei din Bucureşti - cel puţin egalii lor, dacă nu cumva se respectă şi regula aceea că Transilvania este o locomotivă care trage România spre integrare.

Visăm să fim aici, la Cluj, vreau să arătăm că putem să constituim o grămadă de echipe care să dea tonul cercetării, strategiei, evaluării în România. Capitala are destule prerogative şi noi ne putem lua nişte porţiuni în care să fim cei mai buni. Se întâmplă în orice ţară care a devenit normală, modernă, stabilă: capitala deţine, de regulă, funcţia culturală, administrativă, însă există oraşe care se specializează şi bat capitala la presă (Germania, de exemplu), maşini, la universităţi etc. România va fi puternică atunci când va reuşi să facă asta. În fotbal, dacă Urziceni sau CFR Cluj au reuşit să câştige campionatul, credem că şi noi putem să aspirăm la asta. Şi eu sunt un tip orgolios în acest sens.


AGERPRES: Cu tehnologia şi expertiza pe care le aveţi, în cât timp credeţi că ar putea un client să aibă rezultatele unui sondaj din momentul comandării?

Vasile Dâncu: Există şi probleme pe care le studiem cu clienţii săptămâni întregi, în care facem studii-pilot, studii explorative, apoi rediscutăm problematica, facem brainstorming, revenim şi facem studii de teren, facem studii calitative, dar un studiu punctul, pe o problemă punctuală putem să-l facem în 24 de ore.

Săptămâna trecută am furnizat o cercetare în 24 de ore. Am discutat dimineaţa problematica, la amiază a intrat un studiu pe un eşantion de 1.200 de oameni, seara am terminat şi după ora 22,00 am dat primul rezultat la acest studiu. A doua zi i-am mai trimis un set de prelucrări. Rezonabil este trei zile: o zi discutăm cu clientul problematica şi proiectăm instrumentul, o zi îl aplicăm şi a treia zi discutăm rezultatele, prelucrările, consecinţele practice.
Facem şi studii de teren, pe eşantion naţional, cam în zece zile. Putem să facem şi mai rapid, prin metoda CAPI, dar cam zece zile e un studiu aşezat de teren.


AGERPRES: Din punctul de vedere al vitezei are câştig de cauză cercetarea prin telefon. Dar din punctul de vedere al fiabilităţii datelor?

Vasile Dâncu: Eu n-am fost un fan al cercetării prin telefon, fiindcă n-am ştiut. Am citit că în România se fac cercetări mult mai greu, pentru că telefonia e distribuită neomogen. Astăzi, datorită penetrării telefoniei şi a posibilităţilor de a face eşantioane foarte bune, putem să avem date cu o fiabilitate perfectă, ne integrăm în marjele de eroare pe care le putem calcula din punct de vedere statistic şi facem comparaţii cu rezultatele obţinute pe teren.

Am observat la ultimele două rânduri de alegeri că prognoza noastră făcută pe call center a fost mult mai bună decât cea obţinută din teren, pentru că am putut s-o avem mai rapid. Din teren aveam date cu cel puţin o săptămână înainte de alegeri, în timp ce la call center am cules date cu două zile înainte de alegeri şi atunci datele acestea au fost perfecte cu ceea ce a ieşit la vot, fiindcă opinia în ultima săptămână s-a cristalizat mai bine.

Datele prin interviu telefonic sunt foarte bune, dacă le interpretezi, dacă ştii să ai un eşantion foarte bun, dacă ştii să controlezi operatorii de interviu. Există chiar unele avantaje ale interviului telefonic faţă de interviul face to face, în cazul temelor mai sensibile, pentru că în cazul telefonului, omul ştie că a fost ales dintr-o bază de date aleatoare, nu ştim numele lui, nu-l controlezi vizual şi atunci este mult mai deschis de foarte multe ori.


AGERPRES: Dar în ceea ce priveşte - lucru important mai ales în vremuri de criză, ca acum - costurile unei cercetări prin telefon comparativ cu cercetarea de teren?

Vasile Dâncu: Costurile sunt mult mai mici, mult sub jumătatea preţului unui sondaj normal. Asta depinde şi de alţi factori, de numărul de itemi etc., dar preţurile sunt mult mai mici. Sunt cercetări mai rapide şi mai ieftine.


AGERPRES: Va avea câştig de cauză cercetarea prin telefon?

Vasile Dâncu: Acesta este trendul, aceasta va fi tendinţa, cu siguranţă, se vede şi în alte locuri. Din toate punctele de vedere acest tip de cercetare va avea câştig de cauză.


AGERPRES: Aţi ales un nume mai englezesc, International Brand Consultants... O să vă adresaţi mai mult clienţilor străini?

Vasile Dâncu: În primul rând, pentru că avem câţiva colaboratori, câţiva prieteni americani. Chiar şi ideea, construcţia am făcut-o împreună cu câţiva prieteni de la universităţi americane, oameni care ne asistă, cu care o să avem şi proiecte comune, inclusiv cu Asociaţia americană de studiere a opiniei publice.

Această primă definiţie a noastră sună mai englezeşte, dar vom desprinde din această firmă Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, care este mai românesc şi această firmă va integra mai degrabă studii de brand şi studii economice.

Pe de altă parte, deocamdată, cei mai mulţi clienţi ai noştri sunt, e adevărat, firme străine, deşi tot mai mult firme din România simt că pe piaţă nu pot să reziste fără cercetare şi atunci învaţă. Avem tot mai mulţi directori care ştiu care este valoarea unui studiu de piaţă, a unei cercetări şi cu ei începem să lucrăm deja.


AGERPRES: Aţi avut nevoie de mult curaj pentru a lansa un asemenea institut în vreme de criză?

Vasile Dâncu: Sigur că ai nevoie de curaj, sunt nopţi în care nu dormi, dar am mizat pe faptul că foarte puţini fac asta. M-am gândit că într-o situaţie de criză poţi să arăţi utilitatea cercetării cel mai bine. Atunci când este bunăstare, când toată lumea câştigă, când sunt rate de profit foarte mari, chiar şi atunci când convingi pe cineva să-i faci un studiu, el nu va fi convins neapărat că plusul lui vine de la cercetare, din faptul că i-ai dat ceva. Acum, poţi să cuantifici efectul. Acum, o bună poziţionare pe piaţă, un target perfect ales, o publicitate aleasă foarte bine pe publicul ţintă pot să creeze acel plus care se vede. Am senzaţia că este exact momentul pentru a lansa ideea de cercetare, ca să fie mult mai vizibilă. Acum oamenii se interesează ei de noi, nu trebuie să mergem noi să-i batem la cap să-şi facă un studiu.


AGERPRES: Cu privire la profesia de bază, sociologia, aveţi proiecte mari, vreţi să faceţi paşi mari. Dar din punctul de vedere politic mergeţi înainte, bateţi pasul pe loc sau faceţi paşi înapoi?

Vasile Dâncu: Bat pasul pe loc în politică. De partea politică nu mai am când să mă ocup. Am făcut un pas înapoi în primul rând pentru că vreau să mă ocup de partea ştiinţifică, să revin la activitatea mea de profesor. Vreau să facem aici, la IBC, cursuri de specializare pentru operatori, cursuri de pregătire pentru copywriteri, analişti, media planning, am o echipă de doctorat care lucrează cu mine, o echipă de profesori consultanţi de la Timişoara, am contracte de consultanţă... Încet, am încercat să mă întorc spre expertiză şi este ceea ce-mi place mie cel mai mult. N-am fost niciodată fericit în politică, dar nu înseamnă că mă îndepărtez foarte tare de politică, visez încă la ceea ce am făcut şi până acum. M-am dat trei paşi înapoi, ca să-mi iau avânt, probabil... AGERPRES - FOTO PE FLUX/(Marius Septimiu Avram)

Redactori: /msa/ann/ann | ID: 1173997 | Data: 2009-06-30 13:03:29 | Slug: Cluj-Dâncu-interviu-IBC

EVENIMENT

Va astept pe toti !
Vineri 26 iunie 2009, orele 15.00 - 19.00
sambată 27 iunie 2009 orele 10 - 13

Nu stiu nimic despre mersul meu la Cotroceni!

Vroiam sa mai fac ceva saptamana asta si apoi sa ma apuc de scris.
Dar vad ca nu se poate, daca nu scriu eu, ma scriu altii pe mine.

Deci, NU ESTE ADEVARATA STIREA PRIVIND NUMIREA MEA IN FUNCTIA DE CONSILIER LA COTROCENI!

Nu stiu cine lanseaza dumele astea, iar după plecarea mea din politica, nici macar nu inteleg de ce. In acest moment nu incurc pe nimeni. Daca vrea cineva postul de la Cotroceni si vrea vreo recomandare, pot s-o scriu chiar eu.

Nu am auzit sa vrea PSD sa ma detaseze pe acest front, desi cică de acolo vine sursa ingrijorata de cariera mea politică.

Cu Drag,

VSD

Revin!

Dragi prieteni,
am lipsit o vreme de pe blog si va rog sa ma iertati.
Am avut mult de lucru si in scurt timp o sa vedeti si rezultatele.
Voi reveni cu comentarii, dar si cu rezultate unor sondaje de opinie.

VSD

revista POLITICA martie-aprilie 2009

Acesta nu este un razboi cu Bucurestiul

Dacã am interpreta dezbaterea de presã pe care o stimuleazã media clujeanã ca fiind un rãzboi cu Bucureştiul, atunci am fi în adevaratã epopee sau în absurd.

Absurd ar fi motivul pentru care a început aceastã polemicã. Emil Boc şi echipa lui migrantă de la primărie nu ar fi un motiv destul de serios de război. Dacă bucureştenii acuză de nepotism, de fapt, nu fac decât să arate că şi noi facem ca şi ei, chiar dacă ne dăm mari europeni. Emil Boc poate fi o ocazie, un prilej, un pretext, dar, în nici un caz, motivul pentru o dispută!

Nerealizările mandatului de primar rămân, chiar dacă presa clujeană a făcut un efort imens să le ascundă, să le împacheteze în proiectele ce se spunea că vor veni, în tunele pe sub Cluj, zgârie nori, metrouri şi alte fantasme pentru fraieri. Nici azi nu avem spital de urgenţă, centuri ocolitoare, stadion, filarmonică, promisiunile importante ale primului mandat. Şi acum mulţi jurnalişti, poate, mai au reflexul de a-l sprijini pe fostul primar, dintr-un reflex mecanic, poate pavlovian, când se aprinde becul la guvern, mulţi câini de pază ai democraţiei încep să saliveze. Este involuntar, cum să-i critici pentru asta, mai ales că este criză!

Dacă nu ar fi absurd, am fi într-o adevărată epopee: până la urmă, şi războiul din Troia a început dintr-un motiv mai mult decât vulgar, frumoasa Elena. Mai sunt două lucruri de precizat: majoritatea celor care scriu aici, în paginile Ziua de Cluj, nu vor să încălzească ciorba lui Sabin Gherman, aici avem o altă dezbatere. Am încercat să fac distincţia clară între legătura noastră cu oraşul Bucureşti şi legătura cu România şi capitala ei. Dacă unii sudişti sunt fericiţi să interpreteze tot ce este discuţie despre regiuni ca fiind secesiune, nu-i mai puţin adevărat că mulţi ardeleni abordează îngust şi emoţional o problemă pentru care nu au soluţie, dacă ar veni întrebarea: bine, şi ce facem a doua zi?

Nu poţi respinge, ca boul, un proiect pe care strămoşii l-au visat de secole, ai şansa să-l faci să funcţioneze. România este un asemenea proiect, imperfect, poate încă nu este eficient, dar noi suntem parte a lui, noi îl construim alături de fraţii noştri din celelalte provincii istorice. Am terminat tot ceea ce se putea face pentru asta, nu este necesar să mai depunem eforturi, nu mai trebuie să facem nimic? Putem spune că am făcut tot ceea ce se putea pentru ca proiectul România să reuşească pe deplin? Cred că am făcut prea puţin sau aproape nimic.

Nici măcar nu este vorba de Cluj în această dezbatere, este vorba de Transilvania. Clujul trebuie încă să se reinventeze pe sine pentru a se transforma într-o comunitate adevărată. în această dezbatere este vorba, până la urmă, de modernizarea României şi descentralizare. Aceasta este esenţialul şi una din luptele pe care trebuie sa le dăm în fiecare zi. Democraţia şi administraţia nu pot rezolva problemele oamenilor de la distanţă, de o manieră generică. Fiecare regiune are profilul ei, urgenţele ei şi chiar identităţi culturale distincte. Descentralizarea este o urgenţă majoră: banii trebuie cheltuiţi acolo, unde se produc, pe programe votate de comunităţile locale.

Controlul asupra cheltuirii banului public este o altă cerinţă legată de descentralizare şi el se poate face doar acolo unde avem efectele, cel care face cheltuiala, dar şi beneficiarul. într-o administraţie centralizată, responsabilitatea se depersonalizează şi acesta este cel mai mare rău. Guvernul Tăriceanu a dat în campania electorală pentru consum trei miliarde de euro din Fondul de dezvoltare, fond alimentat de vânzarea BCR.

Dacă ardelenii ar fi fost în situaţia de a planifica singuri ce să facă cu un miliard care le-ar fi reveni, probabil că politicienii noştri i-ar fi investit iî autostradă, nu în cadouri electorale. Descentralizarea şi regionalizarea sunt necesare, pentru că trebuie să existe un raport între resursele produse şi alocare de resurse. Sunt de acord cu orice taxă de solidaritate pentru regiuni sărace, sunt principii socialiste ale coeziunii şi solidarităţii, care se aplică şi comunităţii naţionale, dar nu pot să accept ca o regiune să producă resurse pentru toţi şi să fie ultima atunci când este vorba de alocarea de fonduri pentru drumuri sau repararea şcolilor .

Nu ne batem cu bucureştenii, nu acesta este fondul problemei. România este o ţară supercentralizată, o moştenire a comunismului, dar asta nu e singura explicaţie. Şi ţările care au venit după monarhii puternice sunt destul de centralizate, chiar dacă mult mai raţional. Centralizarea are avantajul că se poate conduce cu oameni puţini şi chiar mai puţin pregătiţi. Centralizarea ar putea să folosească resursele mai bine, pentru proiecte mari, dar la noi nu mai este cazul. Rămânem centralizaţi, pentru că moştenirea luată de unii în 1989 să nu se disipeze.

încă avem o clasă politică în mare măsura validată înainte de 1989, clasa politică ce se ţine cu dinţii de putere. Toţi aceştia ştiu că acela care are toate resursele în mană, are puterea. Deci nu se poate face nici justiţie, nici presă liberă, nici transparenţă atîta timp cât toate resursele sunt centralizate. Mai este un lucru, odată dată puterea comunităţilor, ele nu o vor mai lăsa din mâini, iar nomenclatura de la centru rămâne fără resurse. Trebuie să fim realişti, nici comuniţătile locale nu sunt sută la sută pregătite să ia puterea şi s-o administreze. Sunt încă mulţi primari sau oameni politici care aşteaptă mereu ordine de la centru, care nu îşi dau seama cât de important este mandatul primit de la comunitate prin vot.

Bine, prieteni, într-o zi ardelenii o să aibă tribună. Dar v-aţi gândit la tribuni? Pe o tribună a Ardealului nu se poate urca oricine, mulţi s-ar urca degeaba, doar să fie văzuţi mai de departe. Cei care se urcă trebuie să ştie că nu se mai pot da jos, nu pot să mai facă pauză. Tribuna nu este tonomat, unde bagi banul şi se coboară scara. Va trebui să găsim o metodă de solidaritate pentru ca să ne întreţinem instrumentele colectivităţii, presa fiind locul public unde ar trebui să se intâlnească ideile, emoţiile şi proiectele, fără presă proiectul colectiv nu are şanse. Degeaba ne plângem sau facem pe aroganţii! Trebuie să ne luptăm pentru orice drept, nimeni nu ne face cadou nici o formă a libertăţii. Aici este lupta noastră, a ardelenilor, aici este sensul solidarităţii ardelene. Cât timp vom înţelege asta, nu vom pierde războiul, poate doar bătălii mai mici.

Nu e vorba de nici un război cu Bucureştiul. Este o luptă cu noi înşine, cu superficialităţile şi micimile noastre, mai ales cu lipsa de participare la proiecte colective.


cititi in http://www.ziuadecj.ro/

CAPITALA NOASTRA, ORASUL LOR

Lupta dintre Bucureşti şi Cluj nu a început odată cu bătălia mea cu primarul care este, cum mi-a scris un jurnalist ieri, este veche de aproape 100 de ani, dar Clujul nu a reacţionat. Ar fi normală lupta dacă ar exista o competiţie creatoare între o capitală a Nordului şi una a Sudului. Din fericire, imaginea de astăzi a acestei competiţii ne arată că nu este vorba de un ethos de conflict între cele două oraşe, nu sunt identităţi care să se fi creat în oglindă, ci este vorba doar de o nomenclatură administrativ-mediatică, obişnuită cu zeciuiala, care îşi apără nişte privilegii câştigate de-a lungul timpului.


In ultimii ani, mă opresc zilnic o grămadă de oameni pe stradă ca să mă felicite sau să mă încurajeze pentru lupta mea cu miticii. Le-am spus multora că se înşală, că nu este nici o luptă, că ar putea fi dacă noi, ardelenii, nu am avea prostul obicei să ne băgăm piuneza înapoi şi să exclamăm stoici: Dacă trăbă, trăbă! Altfel, luptele noastre rămân mici războaie individuale pe care le stinge timpul şi care nu pot aduce mari schimbări, cel puţin imediat.

Plecarea lui Boc la Bucureşti şi echipa de 22 de funcţionari de la Primărie (aşa scrie presa de Bucureşti, dar mă îndoiesc asupra exactităţii) nu a fost, probabil, cel mai inteligent lucru pe care putea să-l facă Premierul, dar nici nu poate justifica linşajul mediatic la adresa clujenilor făcut de media din Capitală. Clujenii care ajung, acum, la Bucureşti sunt trataţi ca emigranţii români de la Roma, îmi spunea un fost student, ce lucrează la o filială a unei firme străine.

L-am auzit şi pe Adrian Nastase, în spiritul ironiei sale uşor arogante, cu imunitatea încă sus, că a propus un schimb de populaţii între Cluj şi Bucureşti, pasămite, ca să ne coste mai puţin guvernarea. Probabil, şi Adrian Năstase este partizanul ideii că locuitorii Bucureştiului sunt proprietarii Capitalei României şi ar trebui să ne pună taxă de intrare dacă vor.

Este cea mai mare eroare pe care o fac prietenii noştri de pe malurile Dâmboviţei. Este adevărat, Bucureştiul este al locuitorilor de pe acolo, iar noi nu putem să revendicăm Ferentariul sau Balta Albă, Lipscanii ori Dămăroaia, nici Carul cu Bere, nici Hanul lui Manuc. Acolo bate, probabil, inima oraşului lor, acolo putem şi noi, ardelenii, să gustăm din farmecul discret al Balcanilor, evident, contra cost, ca orice turişti. Aceste lucruri, bune sau rele, sunt parte din identitatea lor şi proprietatea lor, materială sau spirituală. Dar Capitala nu, ea este a României. Ministerele, Guvernul sau sediul administratiei centrale nu sunt proprietatea lui Vanghelie sau Crin Antonescu. Nici funcţiile de ministru sau secretar de stat şi nici cele de experţi sau funcţionari nu sunt proprietatea bucureştenilor.

Capitala ar trebui să fie nu doar rezultatul unei conjuncturi istorice, ci şi rezultatul unui minim consens. Capitala trebuie să te facă să te simţi mândru de ea, ea este centrul simbolic al statelor-naţiune şi ar trebui să ţină la acest statut. Când îşi alege Primarul sau când se gândesc strategiile urbanistice, Capitala României ar trebui să se compare cu alte capitale europene, să încerce să respecte reguli sau stiluri de viaţă de acest nivel. Cum spun microbiştii, capitala face parte din altă divizie, iar locuitorii unei capitale au o responsabilitate în plus, căci ea este cea care dă tonul, concentrează o parte a culturii semnificative, reprezintă ţara în ochii lumii. Din nefericire, Bucureştiul este astăzi urât chiar de locuitorii lui, iar pentru noi este un loc pe îl putem iubi sau accepta doar “la pachet” cu România sau obligaţi de conjunctura istorică a faptului că este localitatea care concentrează funcţiile capitalei. Din păcate, pe harta mentală a majorităţii românilor Bucureştiul nu mai este adevărata şi incontestabila capitală.

Cine a vizitat fosta capitală a Germaniei, Bonn, în ultima vreme ar putea observa un fenomen interesant: este un oraş pe jumătate mort, un oraş pustiu, aproape părăsit. Şi-a pierdut funcţia de capitală şi, acum, locuitorii lui observă cum se degradează un oraş părăsit, un oraş care nu mai adună toate energiile Germaniei.

Apar acum nişte tembeli, cei care vor să restrângă libera circulaţie în România şi ei îmi aduc aminte de perioada lui Ceauşescu, cu arestarea ţăranilor din Gara de Nord, când cumpărau pâinea produsă pe câmpiile lor. O gureşă, asemănătoare cu unii jurnalişti de astăzi, Carmen Dumitrescu, dacă ţin bine minte, înfiera pe bieţii bătrâni, fugărindu-i cu Miliţia prin Gara de Nord. Rareori am văzut ceva mai trist, ceva mai nedrept, ceva mai ticălos. Linşajul mediatic al clujenilor de astăzi este ceva mai soft, dar la fel de trist.

Clujul a furnizat în anii din urmă miniştri, secretari de stat, şefi de autorităţi, în general, specialişti care nu s-au făcut de râs. îmi spunea un bătrân bucureştean, fost ministru, că, probabil, tehnicienii din Cluj sunt apreciaţi la locurile de muncă datorită centrării pe sarcină, pe profesie şi pentru că nu provin dintr-o cultură instituţională bazată pe corupţie şi şmen. Se şmecheresc unii pe parcurs, dar cei mai mulţi nu au reflexul şmecheriei. Nici nu prea aveau cum să-l deprindă, deoarece Clujul a fost mereu colonizat de la Bucureşti sau din Sud cu conducători. În perioada interbelică, conducătorii instituţiilor importante erau numiţi de Bucureşti, iar în perioada comunistă prim secretarii şi majoritatea şefilor erau aduşi din Sud sau din Moldova. Paradoxul este că oraşul Cluj nu a respins asta şi chiar a câştigat în perioada interbelică din acele implanturi culturale. Pentru că principala caracteristică a unei capitale este deschiderea, păstrarea intactă a puterii de atracţie, de absorbţie a valorilor, chiar de seducţie. Bucureştiul ceauşeştilor şi bolşevicilor era mult mai deştept şi mai pragmatic, era, cu adevărat, o capitală. Clujul absoarbe tot ce este în Transilvania, români şi maghiari, şi asta il face să română o capitală adevărată, spirituală şi culturală, indiferent că are sau nu firman de la Bucureşti pentru asta.

Posibilitatea de atracţie a valorilor este condiţia menţinerii acestui statut privilegiat în orice ţară. în primii ani de democraţie, Bucureştiul ne-a sărăcit comunitatea de intelectuali de marcă: Augustin Buzura, Liviu Maior, Grigore Leşe, Teodor Cătineanu, oameni care au plecat la Bucureşti şi au rămas acolo. I-am pierdut noi, i-a câştigat România!

Acum, bucureştenii vor să pună barieră, vor să se închidă între ziduri şi, cumva, aş putea înţelege enervarea băieţilor din Bucureşti faţă de clujeni. Este justificată de bătăliile pe care au început să le piardă cu Clujul: le-am încurcat socotelile la fotbal, Liga Campionilor este o căciulă cu mulţi bani, a venit acum şi politica să-i enerveze: Preşedinte din Dobrogea, Premier din Cluj.
Acum 1o ani, când am ajuns la Bucureşti împreună cu Vasile Puşcas şi Ioan Rus, nu am avut senzaţia că nu suntem doriţi, am fost mereu primiţi cu simpatie. Toată lumea cu care vorbeam se revendica de la rădăcini ardelene, şi nu de la Gheorghe Lazăr, care le-a dus şcoala la Bucureşti, ci căutându-şi radăcini de sânge, adevărate.

Degradarea României din ultimii ani se vede cel mai bine pe obrazul Capitalei. Vedeţi noii idoli şi proaspetele vedete, Zăvoranca, Nikita, Ogică, Dârţă, Naomi, Magda Ciumac! Televiziunile nu sunt o excepţie, degradarea este profundă, personajele amintite au corespondenţe şi în politică, şi în administraţie.

Acum, bucureştenii au devenit intoleranţi, rasişti. Cele aproape patru sute de posturi de la cancelaria prim- ministrului, inventate de Tăriceanu, erau ocupate de pile, neveste, amante, cu rădăcini în Mogulia şi Oligarhia. Greu de reformat, greu de redus numărul de posturi pentru că, în Bucureşti, interesul naţional se confundă adesea cu cel al funcţionarilor de start. Boc nu trebuia să desfiinţeze Cancelaria, trebuie să dea o lecţie de management eficient, să-i dea afară şi să-i supună pe toţi la concurs, să arate că vine cu o altă cultură, pe care este hotărât s-o impună cu bâta!

Când o capitală îşi pierde forţa de atracţie, este începutul sfâşitului. Iar semnul cel mai important este intoleranţa, chiar violenta respingere a celor care pot aduce mereu sânge proaspăt. Cred că niciodată Capitala României nu a fost în această situaţie, nu a atins acest grad de anomie şi degringoladă. Iar noi, clujeni sau nu, nu avem nici un motiv de bucurie. O ţară fără o capitală a sufletelor, fără un loc unde se află timona, este o ţară în derivă.

E greu să inventăm acum o altă capitală, suntem obligaţi să o ajutăm pe cea pe care o avem să se trezească. Chiar să o colonizăm când are nevoie de noi. Dar, mai ales, trebuie să reacţionăm când este cotropită de miticism, ţigănie, prostie sau corupţie. Capitala Românei este problema tuturor, oraşul lor mă interesează mai puţin, pot să şi-l urce pe autostrăzi supendate, să-l bălăngăne în gondole aeriene sau să-l mute în Cartea Recordurilor!