27 noiembrie, 2014

GENERAȚIA FACEBOOK ȘI CONVERGENȚA MEDIA AU DUS LA VICTORIA LUI KLAUS IOHANNIS

(STUDIU POST-ELECTORAL PRIVIND MOTIVAȚIILE ALEGĂTORILOR ÎN TURUL AL DOILEA AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE) 


Cercetările realizate de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES pentru a explica mecanismele sociale ale votului din turul al doilea al alegerilor prezidențiale au confirmat unele concluzii ale celor care au făcut observații empirice, dar nesistematice: convergența între Facebook, televiziune și telefonie mobilă a fost rețeta care a dus la marea mobilizare la vot în turul al doilea.
Elementul declanșator a fost modul de organizare de către Guvern a secțiilor din diaspora și reacția instituțională guvernamentală. Spațiul public devine prin rețele de socializare un spațiu emoțional. Noul spațiu emoțional înlocuiește spațiul public și asistăm, în consecință, la o dramatizare a experienței politice,  la o mondializare sentimentală prin psihologizare, mai ales a elementelor de conflict. Modul în care diaspora românească a comunicat cu țara între cele două tururi demonstrează foarte bine acestă teză descrisă de studiile contemporane de sociologia comunicării, ceea ce  a transformat mediul emoțional în comunități de indignare. Această mondializare sentimentală a fost vizibilă în cadrul primăverilor arabe, dar și în alte fenomene recente deoarece în societatea emoțiilor nu există granițe, dispar distanțele, chiar dacă emoțiile foarte intense sunt de scurtă durată.
Un lucru care explică posibilitatea creșterii rapide a unei emoții este fenomenul convergenței media (Mc Chesney, R. W., Corporate Media and the Threath to Democracy, New York, 1997), mediile se amplifică una pe alta, televiziunea poate deveni cutie de rezonanță pentru Facebook sau invers. Credem că pentru revolta de la urne dintre turul I și II al alegerilor prezidențiale, Facebook, fără televiziune și telefonie mobilă, ar fi avut o mult mai redusă contribuție la inflamarea afectivă contra candidatului Victor Ponta, responsabil pentru administrarea defectuoasă a alegerilor, lucru interpretat ca fiind o blocare a exercitării unui drept. Cele trei canale amintite formează astăzi o transmedia, generează o cultură hibridă de convergență, de fapt, o adevărată fabrică de contestare (jamming culture) ce poartă împotriva politicii clasice o adevărată guerilla semiotică.
Cercetările recente arată că solidaritatea electronică este rapidă, dar nu are efecte pe termen lung asupra politicii, lucru foarte evident dacă studiem primăverile arabe. Curentele emoționale, dacă nu sunt captate și articulate instituțional, se pierd foarte repede, iar marile angajamente din aceste mărețe vârfuri de emoție sunt repede uitate de către participanți. 
Media are un rol important aici deoarece, așa cum constata și Paulo Virilio, sentimentul de frică este amplificat de media, întrucât milioane de oameni pot trăi sincronic aceeași emoție. ”Bomba informatică” este mai puternică decât cea nucleară deoarece propagă emoție la scară globală și poate crea panică, o comunitate suferindă a emoției. Trecem astfel de la o democrație a opiniei la una a emoției, acest lucru poate că explică foarte bine valurile de intoleranță și violență atitudinală și verbală care a cuprins rețelele în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România.


Entuziasmul popular crește direcția bună în care merge țara

54% dintre respondenți consideră că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună (proporție semnificativ mai ridicată decât în mod obișnuit) și doar 33% menționează că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită. 12% nu răspund, iar 2% dintre intervievați nu știu să o aprecieze.
Dintre persoanele intervievate, 93% declară că au fost la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, iar restul de 7% declară că nu s-au prezentat la urne. O supra-raportare deja obișnuită pentru România și foarte frecventa și în UE.

Un sfert dintre votanți s-au hotărât între tururi, dar 32% spun că au fost influențați direct de incidentele din diaspora

Cei mai mulți respondenți s-au hotărât cu cine vor vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale înainte de derularea campaniei pentru turul 1 al alegerilor (69%), 24% s-au hotărât cu privire la acest aspect în perioada dintre turul 1 și turul 2, iar 6% dintre respondenți s-au decis în timpul campaniei pentru turul 1. 2% dintre cei intervievați nu știu sau nu răspund la această întrebare.
65% dintre persoanele chestionate menționează că modul în care s-a desfășurat votul în turul 1 în diaspora nu le-a influențat decizia de a merge la vot, iar 32% declară că acesta le-a influențat decizia. 3% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la această întrebare.
42% dintre respondenți menționează că au avut un membru al familiei în străinătate pe perioada votului, iar 58% spun că nu au avut.

Sfaturile rudelor sau ale prietenilor din diaspora au fost decisive. Televiziunile care au transmis protestele din străinătate au fost cel mai important catalizator

Mai mult de jumătate (53%) dintre cei 42% care au avut un membru al familiei în străinătate pe perioada votului au discutat cu aceștia despre vot, iar 47% dintre ei, nu au discutat acest aspect cu membrii familiei aflați în străinătate.
88% dintre cei chestionați declară că nu au fost sfătuiți să voteze cu un anume candidat, iar 12% declară că au fost sfătuiți în acest sens.
Dintre cei 12% care menționează că au fost sfătuiți să voteze cu un anume candidat, 28% precizează că au urmat sfatul în cauză, iar 72% declară că nu au urmat respectivul sfat.
Doar 6% dintre respondenți susțin că nu au văzut la televizor protestele românilor care nu au putut să voteze în câteva capitale europene, dar 94% dintre cei intervievați au văzut aceste proteste.
Posturile de televiziune pe care cei chestionați le-au urmărit între turul 1 și turul 2 al alegerilor prezidențiale sunt: Realitatea TV (25% dintre respondenți), Antena 3 și ProTV (câte 16%), B1 TV (8%), România TV (7%), Digi24 (6%), TVR 1 și Antena 1 (câte 5%), Kanal D (1%), alt post (2%), toate canalele (1%). 4% dintre respondenți menționează că nu au urmărit niciun canal de televiziune, iar 6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Internetul – un mediu important de catalizare a protestului și de contagiune

54% dintre intervievați utilizează internetul, restul de 46% nu îl utilizează.
Dintre cei 54% respondenți care utilizează internetul, 46% au urmărit mesajele candidaților la președinție sau campania acestora, iar 54% nu le-au urmărit pe acestea pe internet.
Dintre cei 54% intervievați care utilizează internetul, 42% nu au un cont pe o rețea de socializare, iar 58% - au un cont pe o astfel de rețea.
Cel mai frecvent menționate rețele de socializare ale persoanelor intervievate (58% din cei care au astfel de conturi, dintre cei 54% care declară că folosesc internetul) sunt: Facebook (93%, prima mențiune, 1% a doua mențiune), Twitter (1% prima mențiune, 5% a doua mențiune), Yahoo (2% prima mențiune, 3% a doua mențiune), Google Plus și Skype (câte 1% prima mențiune, 1% a doua mențiune). Alte rețele de socializare amintite (a doua mențiune au fost): Hi5, Instagram, WhatsApp și LinkedIn.
Dintre cei 54% care declară că folosesc internetul, 58% menționează că au urmărit campania electorală dinaintea scrutinelor, iar 42% spun că nu au urmărit-o.
70% dintre cei care utilizează internetul consideră că internetul și rețelele de socializare au influențat participarea la vot, 24% consideră că nu au influențat, iar 6% nu știu dacă acestea au avut vreo influență asupra participării la vot.
Doar 13% dintre respondenții care au declarat că folosesc internetul au trimis sau redirecționat mesaje electorale sau de campanie pe internet, iar 87% susțin că nu au făcut acest lucru.
De asemenea, 24% dintre cei 54% care utilizează internetul au dat „like” unor pagini sau mesaje ale candidaților la alegerile prezidențiale, iar restul de 76% nu au realizat această acțiune.

”Motivele” prezenței masive de la vot în turul a lI lea. Peste 1 milion de voturi negative (vot împotriva)

Cei mai mulți dintre respondenții care au mers la vot, au făcut acest lucru pentru a vota un anumit candidat (66%), 11% au mers pentru a vota împotriva unui candidat, 6% ca să voteze pentru binele țării sau binele personal, 4% pentru a vota în favoarea schimbării, iar 3% datorită simțului civic, pentru a-și exercita un drept cetățenesc. 6% dintre cei chestionați nu știu sau nu răspund la această întrebare.
6 din 10 intervievați au mers la vot însoțiți, iar 4 din 10 – au mers la vot singuri.
Dintre cei 60% care declară că au fost însoțiți la vot, 55% menționează că au fost însoțiți de soț sau soție, 25% - de familie, 6% - de copii, alți 6% - de prieteni, 2% - de părinți, 2% - de vecini și 1% de frați sau surori.

Emoțiile pozitive și negative ale victoriei

Sentimentele pe care le-au avut respondenții la aflarea veștii că președintele ales este Klaus Iohannis au fost de: bucurie (55%), tristețe (14%), dezamăgire (2%), speranță (1%), mâine/frustrare (0.7%), surprindere/uimire (0.5%), liniște (0.4%), respectiv ușurare (0.3%). 19% dintre respondenți declară că nu au avut nici un sentiment, iar 6% nu știu sau nu răspund întrebării.
67% dintre cei chestionați consideră că Iohannis a meritat să câștige, 18% - că nu a meritat, iar 15% nu știu sau nu răspund.
46% dintre respondenți consideră că declarațiile lui Traian Băsescu nu au contribuit la victoria lui Klaus Iohannis, 31% cred că acestea au contribuit la victoria președintelui ales, iar 22% dintre respondenți nu știu.

Peste 15% dintre votanții lui Ponta trec în tabăra învingătorului, când sunt chestionati despre turul I

68% dintre cei chestionați declară că au votat cu Klaus Iohannis, iar 32% declară că au votat cu Victor Ponta.
Dintre respondenții care declară că au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale, 49.9% susțin că l-au votat pe Klaus Iohannis, 31.6% - pe Victor Ponta, 5.2% - pe Călin Popescu Tăriceanu, 4.4% - pe Monica Macovei, 2.8% - pe Elena Udrea, 2.3% - pe Corneliu Vadim Tudor, 0.8% - pe Teodor Meleșcanu, 0.4% - pe Dan Diaconescu, 0.3% - pe William Brînză și 0.1% - pe Zsolt Szilagyi.
Partidele pentru care respondenții declară că au o simpatie sunt: PSD (9%), PNL (5%), ACL (2%), PDL (2%), UDMR (0.8%), PNȚCD (0.3%), USL (0.3%). 74% dintre respondenți menționează că nu au nicio simpatie pentru vreun partid politic.

Impactul campaniei electorale

Dintre activitățile electorale menționate, respondenții precizează că au întâlnit: afișarea semnelor sau afișelor electorale în zona în care ei locuiesc (79%), reclame electorale la TV sau radio (61%), vizitarea la domiciliu pentru prezentarea de informații despre candidatul pe care respectivii susținători îl sprijineau (11%). Câte 1% dintre respondenți menționează că le-au fost (lor sau unui membru al familiei) oferite bani, alimente sau bunuri mai scumpe cu scopul de a fi determinați să voteze pentru candidatul pe care susținătorii îl sprijineau, respectiv că au fost amenințați (ei sau un membru al familiei) cu scopul de a fi determinați să voteze pentru candidatul pe care susținătorii în cauză îl sprijineau.

Votul din diaspora și reacția neadecvată a Guvernului – explicația pentru victoria lui Klaus Iohannis

Respondenții din Transilvania și Banat declară că modul în care s-a desfășurat votul în ultimul tur din diaspora a avut o influență asupra deciziei lor de vot în proporție mai ridicată decât respondenții din Moldova sau din Sudul țării.
Votanții lui Klaus Iohannis, de asemenea, declară în proporție aproape dublă (40,4%) comparativ cu votanții lui Victor Ponta (22,6%) cum că desfășurarea votului din diaspora a avut o influență asupra propriei decizii de vot.
Femeile declară în proporție mai ridicată decât bărbații cum că au discutat despre vot cu o persoană din familie care să fie plecată în străinătate în perioada organizării celui de-al doilea tur de scrutin; de asemenea, respondenții de 50 de ani și peste spun acest lucru în proporție mai ridicată decât cei sub 50 de ani. Mai mult, cu cât sunt mai educați, cu atât respondenții care au avut pe cineva din familie în străinătate pe perioada votului declară că au abordat acest subiect în discuțiile pe care le-au avut cu acele persoane. Participanții la studiu din Transilvania și Banat declară că au discutat aceste lucruri cu persoanele din familie plecate în străinătate în proporție mai ridicată decât rezidenții din alte regiuni ale României.

Bunicii au ascultat de nepoți și fii

Respondenții sub 35 de ani declară în proporție semnificativ mai ridicată decât cei trecuți de această vârstă cum că au primit pe timpul alegerilor un sfat de a vota cu un anumit candidat. De asemenea, cu cât sunt mai educați, cu atât respondenții declară în proporție mai ridicată că au primit asemenea sfaturi. Rezidenții din Transilvania și Banat, comparativ cu cei din Moldova sau cu cei din Sudul țării, de asemenea, declară că au primit sfaturi privind opțiunea lor de vot pe perioada alegerilor pentru funcția de Președinte al României.
Dintre cei care au primit un asemenea sfat, respondenții cu vârsta de 65 de ani și peste au tins să îl urmeze în proporție semnificativ mai ridicată decât în rândul celorlalte categorii de vârste, conform propriilor declarații (55,6%). Persoanele între 35 și 64 de ani au făcut acest lucru în măsură mai redusă comparativ cu cele sub sau peste acest interval de vârste.
Respondenții cu studii superioare care au primit un sfat privind opțiunea lor de vot au ales să țină cont de acesta în proporție foarte redusă – 2%, comparativ cu persoanele cu studii elementare sau medii, care au făcut acest lucru în proporție de 60%, respectiv 33%.
Respondenții care au rezidența în mediul rural, de asemenea, au tins să țină cont de aceste sfaturi în proporție mai ridicată decât aceia cu rezidența în mediul urban, la fel și cei din Transilvania și Banat, comparativ cu respondenții din Sudul țării sau cei din Moldova.

Votanții lui Iohannis mai internauți și mai determinați pentru vot negativ

Votanții lui Klaus Iohannis declară că au ținut cont de aceste îndemnuri în proporție dublă comparativ cu votanții lui Victor Ponta (31,9% vs. 14,8%).
Votanții lui Klaus Iohannis declară că folosesc internetul în proporție de 58,3%, în timp ce proporția votanților lui Victor Ponta care fac acest lucru este cu aproximativ 16% mai redusă. Mai mult, internauții care l-au votat pe Klaus Iohannis au urmărit mesajele de pe internet și campania candidaților din mediul online în proporție semnificativ mai ridicată comparativ cu proporția internauților care l-au votat pe Victor Ponta.
Proporția din rândul votanților lui Victor Ponta care declară că principala motivație pentru a-și exercita dreptul de vot în favoarea unui anumit candidat este mai ridicată decât a celor din rândul votanților lui Klaus Iohannis (71,6% vs. 66,1%), care declară, în același timp, în măsură mai ridicată cum că principala lor motivație a fost să voteze împotriva celuilalt candidat (16% vs. 5,2%).

Victoria – bucuria celor tineri și mai ales a ardelenilor și bănățenilor

Cu cât sunt mai tineri, cu atât respondenții declară în proporție mai ridicată că sentimentul avut la aflarea veștii victoriei lui Klaus Iohannis a fost unul de bucurie (60,9% în rândul categoriei 18-34 de ani, comparativ cu 44,9% în rândul categoriei 65+ ani). După cum este de așteptat, distribuirea respondenților care declară că au avut un sentiment de tristețe la aflarea acestei vești este inversă (9,3% în rândul categoriei 18-35 ani vs. 22,4% în rândul persoanelor de 65 de ani și peste. Respondenții cu studii medii sau superioare au avut un sentiment de bucurie atunci când au văzut că alegerile au fost câștigate de Klaus Iohannis în proporție mai ridicată decât cele cu studii elementare. Cel mai puțin s-au bucurat de victoria acestuia respondenții din Sudul țării (49,3%), iar cel mai mult, așa cum era de așteptat, respondenții din Transilvania și Banat (61,8%).
Respondenții de sex masculin consideră în proporție mai ridicată decât cei de sex feminin cum că Iohannis a meritat să câștige aceste alegeri prezidențiale.  Mai mult, cu cât persoanele intervievate sunt mai tinere, cu atât acestea declară acest lucru în proporție mai ridicată: 79,1% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, comparativ cu 55,1% dintre respondenții cu vârsta de 65 de ani și peste. Și în acest caz se observă o diferență în funcție de nivelul de educație al intervievaților, persoanele cu studii medii și cele cu studii superioare considerând că Iohannis a meritat victoria în proporție semnificativ mai ridicată decât cele cu studii elementare.



Metodologia studiului:
Volumul eșantionului: 1.271 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,9%
Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI (interviuri telefonice)
Perioada anchetei: 18-24 noiembrie 2014

Mai multe detalii găsiți în raportul de cercetare.


23 noiembrie, 2014

PRIMUL SONDAJ DE OPINIE DUPĂ ALEGERI

ROMANIA POLITICĂ DUPĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014



DIRECTIA ESTE BUNĂ, SPUN 55% DINTRE ROMÂNI

La câteva zile de la organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și de la anunțarea câștigătorului, proporția respondenților care consideră că lucrurile în România merg într-o direcție bună este semnificativ mai ridicată decât media înregistrată de-a lungul ultimului an. Înainte de campanie electorală erau de această părere 24% dintre respondenți, în timp ce, în acest moment, proporția celor care consideră că lucrurile merg în direcția bună este de 55%. Această proporție este similară celei a respondenților care declară că, atunci când se gândesc la viitor, sunt mai degrabă optimiști (53%). Se observă că proporția optimiștilor nu crește semnificativ comparativ cu perioada de dinaintea alegerilor, cu toate că percepția cum că lucrurile în România merg în direcția bună este declarată de un număr semnificativ mai ridicat al persoanelor intervievate.

Persoanele de vârstă medie, între 35 și 64 de ani, tind să considere în proporție mai ridicată cum că lucrurile în România merg într-o direcție bună, comparativ cu persoanele mai tinere sau mai în vârstă. Tinerii sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită în cea mai ridicată proporție – 52,4%, doar 40,6% considerând că direcția este bună. Persoanele cu studii medii, de asemenea, sunt cele mai pesimiste în aprecierea direcției în care merg lucrurile în țară, iar cele cu studii elementare sunt cele mai optimiste. La fel, respondenții din mediul rural și cei din Transilvania și Banat declară într-o proporție mai ridicată că sunt de părere că lucrurile merg în direcția bună. Votanții lui Klaus Iohannis sunt de părere că lucrurile merg în direcția bună în proporție mai ridicată cu 25% decât cei ai lui Victor Ponta.

Respondenții sub 50 de ani tind să fie mai optimiști în ceea ce privește viitorul, în timp ce aceia trecuți de această vârstă tind să fie rezervați în proporție mai ridicată. Proporția pesimiștilor este similară în rândul tuturor categoriilor de vârstă. Cu cât sunt mai educați, cu atât respondenții tind să fie mai rezervați atunci când se gândesc la viitor, cea mai ridicată proporție a pesimiștilor, dar și a optimiștilor, regăsindu-se în rândul persoanelor cu studii elementare. Moldovenii sunt pesimiști în proporție de 17,6%, în timp ce ardelenii în proporție de 6,5%. Aceștia din urmă sunt cei mai optimiști dintre români în acest moment. Votanții lui Klaus Iohannis sunt optimiști cu privire la viitor în proporție mai ridicată cu 12% decât votanții lui Victor Ponta.

Principalul efect al alegerilor prezidențiale este creșterea optimismului, dar mai ales a indicatorului global privind direcția în care se îndreaptă țara. În general acestă stare euforică resimțită la nivel societal se resoarbe în două trei luni, după trecerea sărbătorilor.

IOHANNIS  - 61% INCREDERE!

Increderea în personalitățile politice și în instituții evoluează tot pe o curbă ascendentă.  Încrederea populației în Klaus Iohannis cunoaște o creștere spectaculoasă din perioada de dinaintea campaniei și până la anunțarea victoriei sale în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, de la 25% dintre intervievați care aveau multă sau foarte multă încredere în el înainte de campania electorală la 61% dintre aceștia care dau aceleași răspunsuri în urma organizării celui de-al doilea tur de scrutin. Încrederea în Traian Băsescu nu pare a fi afectată de evenimentele recente, menținându-se constantă în jurul nivelului de 23%. Se înregistrează o ușoară creștere, însă. Încrederea în Victor Ponta, pe de altă parte, prezintă o scădere în urma pierderii alegerilor, ajungând de la 33% la 27%.

Klaus Iohannis se bucură de încredere în proporție mai ridicată din partea bărbaților, a tinerilor și a persoanelor cu studii superioare. Regiunea țării unde are cel mai ridicat scor de încredere, așa cum este de așteptat, este Transilvania (foarte multă + multă încredere – 69,3%), iar cea unde se bucură de cel mai scăzut scor este Sudul țării (foarte multă + multă încredere – 55,7%). De asemenea, Klaus Iohannis se bucură de încrederea a 28,5% dintre votanții lui Victor Ponta. Victor Ponta, pe de altă parte, se bucură de încrederea a doar 6,7% dintre votanții lui Klaus Iohannis.

ÎNCREDERE ÎN INSTITUȚIILE STATULUI

Pe fondul valului de emoție remarcat în rândul populației, caracteristic unei perioade în care se întâmplă evenimente de o importanță socială ridicată, se remarcă o ușoară creștere în unele dintre instituțiile fundamentale ale statului, cu precădere, așa cum era de așteptat, în cazul Președinției – creștere a încrederii de la 24% înainte de campanie la 56% post alegeri. Alte creșteri semnificative se observă în cazul încrederii în Parlament, de la 16% la 22%, precum și în cazul Băncii Naționale a României, de la 58% la 64%.
Bărbații tind să crediteze instituția Președinției cu multă sau foarte multă încredere în proporție mai ridicată decât femeile (61% vs. 51%). Persoanele de vârstă medie, de asemenea, în timp ce nivelul cel mai scăzut de încredere în această instituție se observă în rândul tinerilor sub 35 de ani. Cu cât sunt mai educate, cu atât persoanele intervievate declară un nivel de încredere mai ridicat în instituția Președinției. Dintre votanții lui Victor Ponta, doar 36,9% își declară încrederea în această instituție.

O AGENDĂ PENTRU PREȘEDINTE
             99% dintre persoanele intervievate declară că au auzit de victoria lui Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminica trecută. Prima măsură pe care ar trebui să o ia Klaus Iohannis în calitate de Președinte al României, în opinia celor mai multe dintre persoanele intervievate, face referire la crearea locurilor de muncă – 15,2%. Următoarea măsură considerată prioritară de o proporție semnificativă a intervievaților este combaterea corupției – 13,9%.

Prima țară pe care ar trebui să o viziteze noul Președinte al României după învestire este Germania, în opinia a aproximativ 40% dintre persoanele intervievate. Alți 10% dintre intervievați consideră că prima țară vizitată ar trebui să fie Statele Unite ale Americii, iar 7% menționează Republica Moldova.

Cei mai mulți dintre respondenți sunt optimiști atunci când sunt întrebați dacă sunt de părere că Iohannis va reuși să își pună în practică promisiunile electorale, majoritatea tinzând să creadă că da. 29% dintre participanții la studiu spun că acest lucru se va întâmpla cu siguranță, în timp ce 53% dintre ei consideră că este mai degrabă probabil ca acest lucru să se întâmple. Doar 14% dintre respondenți înclină să fie de părere că acest lucru nu se va întâmpla. O proporție similară a optimiștilor privind respectarea promisiunilor de către Klaus Iohannis sunt de părere că România va beneficia de sprijinul Germaniei datorită faptului că are un Președinte de etnie germană; 37% dintre respondenți declară că sunt siguri că acest lucru se va întâmpla, în timp ce 43% consideră că acest lucru este probabil. Doar 16% dintre intervievați sunt mai sceptici din acest punct de vedere.

CONTINUAREA PROIECTELOR LUI TRAIAN BĂSESCU? MAJORITATEA SPUNE ”NU”!

Unul din doi români este de părere că proiectele lui Traian Băsescu nu ar trebui continuate de Klaus Iohannis; în același timp, 40% dintre participanții la studiu sunt de părere că noul Președinte al României ar trebui să continue aceste proiecte, iar 12% nu pot da un răspuns.
            Continuarea proiectelor lui Traian Băsescu este susținută în proporție mai ridicată de către bărbați, tineri, persoane cu studii superioare, din mediul urban și de către votanții lui Klaus Iohannis.

Dintre cei care sunt de părere că proiectele lui Traian Băsescu ar trebui duse mai departe de către Klaus Iohannis, cei mai mulți amintesc reforma justiției, precum și combaterea corupției. Aceste două aspecte sunt urmate de proiectele legate de îmbunătățirea sau menținerea relațiilor externe, precum și de reducerea numărului de parlamentari și de îmbunătățirea infrastructurii. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor intervievate nu știu ce proiecte ale Președintelui Traian Băsescu ar trebui continuate de Klaus Iohannis.              

SCHIMBAREA GUVERNULUI PONTA

Majoritatea respondenților intervievați în cadrul acestui studiu – 62% - nu susțin schimbarea guvernului actual în favoarea instalării unui guvern PNL, considerând că nu este bine ca un singur partid să dețină toată puterea. În același timp, 32% dintre aceștia ar susține această idee, deoarece și-ar dori schimbarea guvernului Ponta.

Susținerea schimbării guvernului crește odată cu scăderea vârstei respondenților, de la 20,7% în cazul persoanelor de 65 de ani și peste la 43,9% în rândul celor între 18 și 35 de ani. Moldova este regiunea în care această idee are cei mai puțini susținători – 24,6%, comparativ cu o medie de aproximativ 33% în celelalte regiuni ale țării. De asemenea, votanții lui Klaus Iohannis sunt de părere că ar trebui instalat un guvern PNL în proporție de 48,9%, comparativ cu votanții lui Victor Ponta, care susțin același lucru în proporție de 6,4%.

INVINGĂTORUL IA TOTUL (DESPRE O MICĂ INGRATITUDINE A PUBLICULUI)

Sociologii au observat de câteva decenii deja că, după alegeri, o parte dintre cei care au fost de partea pierzătorului din alegeri se mută la învingător, iar declarațiile retroactive privind prezența la vot demonstrează o exagerare.  După ce Iohannis a câștigat detașat alegerile, a început să se dezvolte un entuziasm de masă, 10 % dintre votanții lui Victor Ponta declară că au votat Klaus Iohannis, procentul învingătorului ajungând la 66%. Nimic nou, știm de sute de ani că ”victoria are 1000 de părinți, înfrângerea este orfană”.  În cadrul aceluiași mecanism de prezentare a sinelului în public și supunere la dezirabilitatea socială românii declară că au fost la vot într-o proporție de 92%.  In 2004, la turul al II lea la o prezentă de 55%  supra-raportarea din declarații a fost de 77% iar in 2009, de la prezenta de 57% în țară, prezența din declarații a ajuns la 85%. Fenomenul este european, cu o medie undeva în jur de sub  10 %, la noi însă  se afla în ultimele decenii undeva intre 20-30%.

RAPORTUL DE CERCETARE IL GĂSIȚI AICI:
http://www.ires.com.ro/articol/280/romania-politica-dup--alegerile-prezidențiale-2014



15 noiembrie, 2014

Despre sublimele neputințe ale viitorului președinte






Bun, am înțeles, miza prezidenţială merită totul. Poti minţi, poţi dezinforma, poţi manipula. Este o cauză importantă, lupţi împotriva răului. Nu contează dacă nu ai văzut un proiect din partea candidatului tău. Este important doar să fim împreună, noi contra celorlalți. Afară, afară, cu ceilalți din țară! Vine comunismul, este viitorul copiilor în joc, trebuie să ne ridicam la luptă! Nu, vine Germania, vin imperialiștii, ne fură țara şi ne vând copiii pe nimic (nu contează că noi umilim copilăria aici!). Ponta este bolșevicul care aduce chinezii, iar Iohannis este un profesor care a furat șase case (altădată era doar Năstase!). Intelectualii scriu pamflete și imploră națiunea să fie bărbată, pictorii îi desenează de zor pe Miky Mouse sau pe Santa Klaus. Nu observă nimeni că votăm personaje imaginare, dar nu pe Albă ca Zapada pe care a proorocit-o colegul meu, sociologul. Cineva mă înjură pentru că fac constatarea simplă că doar 5% din diaspora votează, adică o elită. Ce se întampla  oare dacă duceam gândul până la capăt şi ziceam că  am putea anticipa cum ar vota 55% dintre dragii noştri diasporeni? Poate s-ar reproduce votul din țară? O similitudine există totusi, cei 5% dintre românii din ţară, mai informaţi şi mai logaţi la reţele virtuale votează exact ca şi cei din diaspora. Dar nu merita să facem discuții pe această tema, este clar că este important doar să votezi. Nu contează cu cine, contează doar prezența la urne pe ideea că plusul de la urne este cel care aduce revoluţia, lumina, izbăvirea. Adică cei care vor veni în plus sunt mult mai deștepti decât cei care au mers până acum? Da, au rămas să fie duşi la vot cei care au lipsit în primul tur: 66% dintre cei cu cel puţin de zece clase şi 56% dintre bătrânii de peste 65 de ani. Ei vor salva țara de comunism, vor construi un alt viitor pentru copiii noștri? Poate, nu poţi să te bagi la contestat că ești linșat imediat.

Nu cred ca Iohannis este vânzator de copii sau trădător de ţară si nici că Ponta este bolșevic, frână pentru dezvoltare, dar asta este o concluzie riscantă care te poate face dușmanul tuturor. Nu e sigur că hoţii din spatele lui Klaus sunt mai virtuoși decât baronii lui Victor care au defluit spre arest în ultima perioadă. Ba, poate fi una, scuzaţi: de număr, sunt mai mulţi cei de stânga! Pardon, care stânga, care dreapta? În poza lui Klaus sunt unii care nu demult erau de stânga, iar la dreapta lui Victor stau nişte campioni ai dreptei care se ascund după o siglă.
De douăzeci şi cinci de ani ne ascundem cu toţii de fapt: după cuvinte, după slogane, după amintiri glorioase cu USL sau cu Alianţa DA. Nimeni nu vine în politica noastră să spună am greșit, îmi pare rău, sunt și eu om.  Nimeni nu vine să recunoască slăbiciunile, înfrângerile, lașitățile sau tăcerile. Toţi suntem niţte supra-oameni. "Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit" cum zicea Nietzsche în Așa grăit-a Zarathustra. Nu vă chinuiți să aflaţi despre  Zarathustra ăla, este vreun tip trimis să ne saboteze liniștea și armonioasa stare de lucruri.

Această lună de campanie a săpat tranșee între noi, a arătat că nu putem dezbate, că nu recunoaştem dreptul celuilalt la opinie. Că suntem violenți și lipsiți de mecanisme colective de reflecţie sau cadre publice de dezbatere lucidă. Nu am crezut vreodată că televiziunile pot degrada discursul atât sau că vom asista la lipsa unui dialog real într-o campanie.
Rămân doar vocile stridente ale exaltaților proști ai politicii care vor să ne transmită pe toate canalele ce apocaliptice vremuri trăim. Dacă închizi televizorul și cauți cu minimă rațiune să vezi ce se întâmplă observi altceva. Au condus Romania doi președinţi de dreapta și unul stânga, paisprezece ani dreapta şi doisprezece stânga. România a mers înainte, împleticit, mânată mai ales de valurile istoriei. După ce dreapta a condus un deceniu, cu mici intermitente de coaliţii vremelnice,  avem trei milioane si jumătate de români care rătăcesc prin lume în căutarea unei vieți mai bune. Evident, stânga are partea ei de contribuție la asta, dar nimeni nu poate măsura vinovăția cu obiectivitate. Acum le cerem să voteze  ca sa salveze ţara, unii cu Ponta, alţii cu Klaus. Dar de cine să salveze țara, de noi înșine? Va câștiga una din echipele care i-a gonit afară pe acești frați ai noştri.

În fine, am găsit soluția miraculoasă, viitorul preşedinte va schimba totul! Ar fi bine să fie așa, am scăpa pentru totdeauna de rătăcirea asta în desertul tranziției. Am rămâne la casele noastre, nu am mai rătăci prin străinătățuri și nu am mai suferi umilința de a sta la cozi, iar ambasadele nu ne-ar mai închide ușa în nas.

Până mâine ne vom uita chiorâș la cei care nu văd același pericol ca și noi, vom spune că ardelenii sunt tâmpiți sau că sudul României iubește corupția. Ne vom huli prietenii care nu au viziunea noastră şi vom deschide televizorul pe postul care ne vinde minciuna care ne place.
Maine ne vom mai certa un pic, vom sta cu ochii pe televizoare până ce vor apărea exit-poll-urile. Vom înjura scorurile care nu ne convin, dar în scurt timp vor veni rezultatele. Jumătate vor fi veseli, cealaltă jumătate se vor întrista și vor striga: hoţii! Poate unii vor ieși în stradă, de bucurie sau de ciudă. Vor avea tricolorul cu ei, acelaşi tricolor găurit căruia nu am fost în stare să-i punem un simbol al unității ca stemă.

Apoi va veni luni dimineața și va trebui să dăm ochii din nou unii cu alţii. Pontiști cu iohanişti, pesedişti cu aceliști, învinși cu învingători. Sondajele vor arăta că optimismul şi indicatorul de direcţie în care merge țara vor sălta brusc. O nouă epocă în istorie? Bacovia ar spune mai simplu: o nouă primăvara pe vechile dureri.

Vom avea un nou preşedinte, care va spune ca este preşedintele tuturor, ca vrea o națiune unită, că totul trebuie reluat de la zero, începe anul I al erei fără de escu. Sunt sigur ca va fi emoţionat și va fi sincer. Se va gândi ca are 10 ani în față pentru a schimba România. Nu știu dacă va mai vrea vot electronic sau vot prin corespondență, dar asta nu se va vedea din primul moment.

Totul pare simplu doar că viitorul preşedinte nu are mijloace constituționale pentru a schimba radical România, chiar dacă ne putem închipui că ar avea un plan perfect şi o echipă de 25.000 de specialiști. Dacă va vrea să fie jucător ca preşedintele actual s-ar putea trezi cu 7,4 voturi împotriva și cred că aceasta nu este o perspectivă pe care şi-ar dori-o învingătorul de duminica seara. Dar nu-i lipsesc doar mijloacele constituționale, noului preşedinte îi lipsesc multe alte pârghii. Dar cea mai mai importanta parghie pe care n-o s-o aibă viitorul președinte suntem Noi. Da, noi înșine și semenii noștri nu il vom sprijini pe viitorul președinte dacă va vrea să schimbe totul, din temelii. Noi înșine vom vrea mereu o schimbare a celorlați, dar nu a noastră.
Preşedintele dacă va dori să facă o reforma a admistraţiei se va lovi de armata funcţionarilor care vor să-și păstreze privilegiile pentru ei, nevestele lor sau clienţii politici. Partidele care l-au sprijinit îl vor face să se răzgândească.  Descentralizarea sau regionalizarea administrativă vor fi considerate mari pericole pentru dezmembrarea tarii. Transilvania este fragilă, Kosovo este recent, nu suntem pregătiţi pentru descentralizare, i se va spune din partea celor care l-au susţinut. Cum să dăm administraţiei locale dreptul de a hotărî ce se face cu banii, acolo sunt baronii, este coruptia, acolo se fură ca în codru şi nici nu exista competențe pentru o gestiune previzională a resurselor. Guvernarea este pentru Capitală, acolo sunt doar niște țărani!

Nici tinerii nu vor avea mai multe locuri de muncă, preşedintele nu poate face așa ceva, iar guvernul nu face decât sa raporteze ce au mai făcut firmele private. Să facem o scoală adevărată, fără diplome false, fără corupţie? Nici asta nu se poate, universităţile de stat răspândite peste tot sunt mândria parlamentarilor şi familiilor lor, nici un preşedinte nu va lua taurul coarne. Nici 6% din PIB nu va face parte parte din proiectele de viitor ale noului președinte, se știe ca nu avem bani, iar de scoală ne aducem aminte mai ales în campanie.

Credeţi ca Preşedintele va putea face o constitutie nouă care să echilibreze mai bine puterile în stat? Credeţi ca noul Preşedinte va fi fericit când DNA va pune cătușele unuia cu care s-a pozat în campanie, cuiva drag sau, Doamne fereşte, cuiva din familie? Cu tot respectul pentru cei doi candidaţi, îmi e greu sa cred că vor avea resurse pentru a schimba obiceiul lucrului fușerit din tara lui Dorel sau să unească ceea ce în fiecare zi căutăm să dezbinăm, separăm, dezmembrăm. Credeţi că noul preşedinte va vizita spitalele în care mor bolnavii cu zile si va milita pentru ca amărâții acestei lumi să aibă măcar speranța unui tratament egal cu cei bogaţi și puternici?

Va face noul preşedinte un efort de a reduce numărul de parlamentari sau a posturilor din administraţie? Poate încerca, dar nu are șanse de reușită, mai ales că acum poate fi suspendat cu prezență de 30%. Indiferent cine va câștiga cred că sunt puține șanse să facă o strategia pentru schimba destinul comunităților rurale, acolo unde peste 80% dintre gospodării au veceul în fundul curții. Şi viitorul preşedinte se va lupta să ia cât mai multa putere pentru el și ai lui și nu cred că va încerca să dea opoziţiei măcar atâta putere cât a obținut la urne.

 Credeţi ca preşedintele viitor va risca să le spună românilor adevarul despre România, lucruri pe care nu vrem să le auzim?Adică: nu întotdeauna ne omorâm după muncă, nu ne place să respectăm regulile și  legile, suntem superficiali și avem încă multe lacune de civilizaţie, ori ca suntem prea individualiști și ar trebuie sa fim mai solidari şi cu un spirit civic mai dezvoltat. Nu cred, ar fi un șoc național, iar televiziunile l-ar face praf de dimineața până seara. În fine, dacă am continua lista neputințelor celui mai votat dintre pământenii plaiului mioritic ne-ar trebui mult spațiu dar și mai mult timp.

Ce-i de făcut atunci, vorba lui Ulianov. Să nu mergem la vot? Din contră, să mergem!

Dar dacă maine dimineața, înainte de a merge la vot, ne-am gândi un pic la aceste lucruri, poate am merge la vot cu mai multă detașare. Poate cu mai puțină ură și un sentiment de compasiune pentru cei doi oameni care își asumă acest risc.

Indiferent dacă pierd sau câștigă Victor și Klaus, Mikey Mouse și Santa Klaus, au riscat să viseze şi să ne facă să visăm și noi  la o lume ideală, uitând că totul e deşărtăciune. De luni încolo fiecare dintre noi vom face tot felul de lucruri și vom uita de măreția visului nostru de duminică. Consolaţi-l cu respect pe cel care va pierde și rugaţi-vă pentru cel care va învinge și care va sfârși, cu siguranță, învins.


Sâmbătă, 15 noiembrie 2014

11 noiembrie, 2014

ZIDUL CARE CADE, ZIDURI CARE CRESC





În aceste zile în care se sărbătoreşte un sfert de veac de la căderea zidului Berlinului am citit dosarul de securitate al tatălui meu, urmărit de securişti între 1982 şi 1989, peste 100 de pagini în care eram prezent şi eu, ca aşchie care nu sare departe de trunchi. M-a blocat acel dosar, multă vreme am fost pichetat informativ la facultate sau la şcoala în care am lucrat ca suplinitor,  dar azi, după 25 de ani, personajul care eram acolo, adolescent şi tânăr, îmi părea străin, iar pentru delatorii pe care-i recunoşteam în declaraţii nu mai simţeam nicio ură. În schimb, am observat că oameni pe care-i bănuiam ca securişti siguri, nu erau neapărat așa. Am bănuit doi sau trei oameni fără vină, dar pe mulţi dintre informatori i-am bănuit încă de atunci. Dar zidul care căzuse nu mai lăsase nicio umbră în sufletul meu.

Comunismul căuta să semene neîncredere faţă de celălalt, semenul tău, dar compensa cu educaţie propagandistică pentru consolidarea unui anumit capital social legat de încrederea în societate, în istorie, în performanţele României. În euforia construcţiei omului nou şi megalomania lui Ceauşescu, mulţi români au crezut că suntem o naţiune mare şi o ţară cu viitor de aur. Succesele sportivilor de la jocurile olimpice, unde ne plasam, de regulă, între primele zece naţiuni, îmi conferea mie, personal, în adolescenţă, sentimentul că această ţară este una din naţiunile cu un potenţial, dar care nu se poate valorifica doar din cauza dictaturii. După revoluţie, eu şi alţii din generaţia mea, am descoperit că tocmai dictatura reuşea să ne dea senzaţia sau chiar să adune resursele în aşa fel încât să fim undeva la începutul clasamentelor modiale, în unele domenii. Şi nu era doar propaganda care crea această senzaţie, era vorba şi de o atitudine faţă de Ceauşescu şi România, cultivată în Occident, privind rezistenţa noastră la presiunea Uniunii Sovietice, dar succesele sportive şi chiar culturale se datorau organizării la scară de masă a unor tipuri de activităţi.
Excepţionalitatea românească era un sentiment destul de răspândit în populaţie, păcat că pe-atunci nu avem sondaje pentru a putea face comparaţii şi dinamici. Ştiam că nu voi putea călători în lumea occidentală din cauza Zidului, dar ma simțeam ca facând parte din lumea culturii şi civilizaţiei din acea zonă pentru că-i citeam literatura şi participam prin valori împărtăşite la aceasta. În 1989, când zidul de beton a cazut în Berlin, aveam mintea întreagă şi sufletul plin de speranţă, ne simţeam ca parte a unei spiritualităţi şi civilizaţii europene intacte, idilice şi generoase, prietenoase şi primitoare.

Astăzi, după un sfert de secol de la căderea Zidului, România pare devastată de neîncredere. Milioane de oameni au părăsit România şi suportă tragedia migraţiei. Sărăcia instaurată rapid şi diferenţierea socială care a început să apară nu puteau decât să producă o serie de efecte individualiste şi un egoism la scară socială. Cei care au pierdut competiţia încep să-şi explice rămânerea în urmă prin faptul că acei care au reuşit au făcut-o prin corupţie, relaţii sau noroc (peste 90% dintre români exprimau această credinţă, într-un sondaj de opinie realizat în această vară). Românii își pierd încrederea în instituţii chiar dacă aşteaptă încă statul care să vină să-i salveze. Dar, în primul rând, îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Neîncrederea devine o adevărată ciumă emoţională, provocând, în fond, un fel de desocializare masivă. 

Neîncrederea se apropie încet, încet de intoleranţă şi mai ales de greutatea asocierii pentru acţiune comună. Sindicatele şi-au pierdut credibilitatea, iar organizaţiile nonguvernamentale nu mai sunt ce au fost în anii 90. Oamenii şi-au pierdut şi încrederea în sine şi asta îi face să se replieze, izolându-se de ceilalţi. Politicienii au făcut tot ce au putut ca să separe oamenii după cât mai multe criterii, în afara celor moştenite deja:două sau mai multe Românii, poporul şi ceilalţi, nesimtiţii şi victimele inocente ale nesimţiţilor, deştepţii oraşelor ce votează cu democraţia şi proştii care votează cu neo şi cripto etc.

Dar zidul care creşte cel mai tare este cel al violenţei politice, nu cea fizică, ci mai ales intoleranța şi violența psihică și simbolică. Am văzut în această campanie electorală și, în general în ultimii ani, o violență politică fără precedent. Combatanții apar în fiecare zi de peste tot, nu se face niciun rabat de la orice ar putea să distrugă reputaţia, să rănească, să delegitimizeze. Apelurile intelectualilor noştri importanţi sunt lipsite de nuanţe, pline de ură sau violenţă. În spatele violenţei politice se află mari frustrări care orbesc şi care nu mai caută nici o justificare. Dreapta nu mai vine cu niciun program, stânga nu mai caută să argumenteze solidaritatea sau echitatea, toate taberele scot în față luptătorul, cel care îl va distruge pe celălalt. Primarul Sibiului a devenit vinovat şi nepregătit pentru conducere pentru că … nu are copii, fostul profesor a fost pictat cu zvastici pe frunte, trădător, exponent al unei Germanii invadatoare (dar pe care în vremi de pace o iubim şi o dorim să vină să investească). Ponta este Răul întrupat, lupta cu el este un fel de luptă cu balaurul, va aduce dictatura si, în același timp, pe ruși şi mulţimea de chinezi mici şi invadatori. Klaus Iohannis este duşmanul naţional pentru că nu este ortodox, iar Ponta este ucigaș pentru ca vine din partea unui partid de stânga. ”Nu vreau un străin preşedinte!”  - scria pe pancarta unui bătrân la o manifestare a PSD, iar lui Ponta i se scrie ”M..e” pe pancartele unor tineri care par frumoși, inteligenți și blajini.
Vedem o disoluţie completă a regulilor de afirmare şi promovare a unor idei, concepte sau proiecte, nu se mai găsesc modalităţi de reglare a manifestărilor pulsionale şi emoționale. Actorii politici se implică emoțional într-o violență colerică și se naşte o cultură politică a agresivității, cultivată mai ales pe platourile de televiziune. Observăm şi o violență instrumentală, alături de cea colerică, violență menită să scoată oamenii la proteste care să măture… stafia comunismului, cel doborât odată cu zidul, să delegitimizeze, să producă dezordine. Pe un poster de pe internet citesc postarea unui jurnalist care spune ”Ponta, vor fi violențe, nu scapi!”.
În teoriile sociologice se spune că această violență politică se poate mărgini sau inhiba doar prin control social, dar societatea noastră nu mai are automatisme inhibitorii, cum au chiar şi societăţile de animale, studiate de etologi. Controlul ar trebui să vină de la inhibitorii culturali, dar elita noastră culturală este total angajată, de o parte sau alta a bătăliei politice.
Intrarea în spirala violenţei este destul de periculoasă, demonstrează Slavoj Zizek, în lucrarea sa din 2001, ”Repetându-l pe Lenin”, unde povesteşte experimentul pe care l-a făcut Mao cu ”Comuna din Shanghai”, un experiment în care un milion de muncitori montaţi să distrugă orice formă de organizare pentru a construi un organism cooperatist, au cerut desfiinţarea Statului, iar apoi chiar desfiinţarea Partidului. Mao a putut interveni dictatorial pentru a opri disoluţia, dar în democraţiile noastre cine poate opri violenţa când lipseşte controlul social şi statul sau instituțiile sunt fără urmă de încredere.
Partidele îi premiază pe cei care propagă violenţa, îi consideră un fel de eroi care se sacrifică pentru partid, iar intelectualii se urcă pe baricade şi incită, în termeni escatologici, să iasă masele în stradă, fără justificare, doar în numele luptei dintre bine şi rău. În democraţia noastră, acest zid al violenței politice creşte alături de cel al neîncrederii în fiecare zi și începem să nu ne mai vedem unii pe alţii, să nu mai vedem soarele, să ne pierdem reperele.

Din când un când, câte un intelectual sau jurnalist naiv, iese dintre tranşee, unde aşteaptă luptătorii cu arma la ochi şi, ca odinioară soldatul Svejk, strigă spre cei care au început să tragă: Stai, aici sunt oameni! Inutil, nimeni nu-l ascultă, nici măcar nu au timp să râdă de nebunul care nu înţelege nimic, îl pun la pământ la prima rafală.

Editorial pentru SINTEZA, Revistă de cultură şi gândire strategică, # 10


10 noiembrie, 2014

ZIDUL DIN CARPAȚI

Teoria zidului aflat pe crestele Carpaților


În 1996, când Samuel P. Huntington scrie lucrarea sa Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, lansează ideea că moartea ideologiilor va face ca lumea să se întoarcă la starea ei naturală, adică o stare definită prin conflicte culturale, iar aceste conflicte se bazează pe diferențe de natură religioasă și culturală. Cartea are succes mai ales datorită superficialității și stilului jurnalistic, a judecăților spectaculoase, a probelor sumare sau hilare, este criticată masiv de mediile academice, însă lase urme pentru că este intens mediatizată. “Ipoteza mea, scrie Huntington, susține că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi determinată de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în rândul rasei umane și sursa dominantă a conflictelor va fi cea culturală. Statele naționale vor rămâne în continuare cei mai importanți actori în problemele lumii, însă principalele conflicte între națiuni și grupuri din diferite civilizații. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială. Linia dintre civilizații va reprezenta în viitor linia frontului”. Practica a arătat că violențele neprovocate între state s-au rărit considerabil, contrazicând tezele respective și argumentația, iar acest concept de civilizație este sumar și plin de contradicții, chiar lumea arabă arătând că factorul religios este pulverizat de cel etnic. Ca să nu mai vorbim despre conceptul de ”civilizație vestică” ce nu ține cont de partea ei catolică și cea protestantă sau diferențele dintre lumea germanică și cea de factură latină, iar Amartya Sen în cartea sa ”Identitate și violență: Iluzia unui destin” arată, just credem noi, că un conflict între civilizații apare doar atunci când oamenii își reduc identificarea la o singură determinație (catolici sau doar ortodox, de exemplu), în momentul în care introducem alte determinări sociale observăm că apar alte surse de identitate mult mai importante. Dar nu despre acest subiect vreau să discut, ci despre o urmă care a rămas în cultura noastră. Huntington sugerează că o graniță se află pe Carpați, în Transilvania fiind catolici și protestanți, iar la sud, majoritatea este ortodoxă. Pornind de aici, apare pentru prima dată teoria celor două Românii, exclud aici unii autori interbelici sau pesimismul cioranian care, în opera de tinerețe, vorbește despre o graniță, dar desființează atât civilizația și cultura ardeleană, dar și pe cea valahă.
Este adevărat, după pierderea alegerilor prezidențiale, în 2004, și Adrian Năstase a lansat ideea celor ”două Românii”, dar fostul lider al PSD se referea la o altă segmentare, una bazată în special pe criterii sociale și economice, criterii care au dus la un vot partajat între el și Traian Băsescu. Recunosc, uneori scriind despre Transilvania sau analizând sondaje și anchete sociologice, am mai scris și eu despre Transilvania prin prisma diferențelor față de ”regat”, dar niciodată nu am susținut că există două Românii, delimitate de o limita naturală cu toate că semnul unei mari neputințe este ca în aproape 100 de ani România nu a reușit să construiască o autostradă care să lege cele Transilvania de Sudul României și, implicit, de capitală. 
Această idee a prins aripi după primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurate în 2 noiembrie 2014. Am citit zeci de acuze la adresa celor doi candidați care merg în turul doi, acuze în care se spune că au rupt țara în două. Pe de altă parte, mulți analiști au început să vorbească despre mari diferențe de civilizație. Dintr-o dată, Transilvania a devenit țara oamenilor liberi, a oamenilor cu viziune care au respect pentru muncă, pentru vot, în timp ce frații noștri de peste Carpați sunt leneși, proști și influențabili. Mai mult, în sudul țării, corupția este iubită de oameni, în timp ce Transilvania este taxată, iar oamenii votează pentru curățenie morală și puritate spirituală. Și eu sunt mândru că sunt ardelean și sunt, de multe ori, enervat de balcanism, dar asemenea segregări sunt ciudate. Voi reveni la argumente, însa deocamdată să analizăm această aserțiune cu exemplul Clujul, capitala civilizației transilvane, dar folosind termenul de civilizație ușor diferit de definiția lui Huntington. Votul clujenilor pentru Iohannis arată o anumită atitudine față de Ponta, PSD sau București, dar nu cred că izvorăște din atitudine anticorupție din cel puțin următoarele motive: cel puţin orașul Cluj Napoca nu a fost în 25 de ani condus niciodată de PSD, primari fiind doar oameni de dreapta Gheorghe Funar, Emil Boc și Sorin Apostu. În plus, nu știu să avem niciun alt oraș mare din România care să aibă în pușcărie primarul, președintele consiliului județean, vicepreședintele Consiliului Județean, alături de parlamentari. Klaus Iohannis a venit, la Cluj, este împreună cu această echipa de peneliști și pediști, reprezentanții acestei administrații demonstrat corupte. Dacă Klaus Iohannis a fost votat masiv este pentru că oamenii nu au făcut o judecată morală asupra echipei lui și poate pentru că au făcut o judecată aspirațională legată de personalitatea Domniei sale, de originea etnică, de dorința de a merge spre Occident, de modelul dezirabil care este Germania sau respectul nostru pentru sași. Cred că este exagerat să spunem că toți românii sunt hoți iar noi, ardelenii, suntem feciorele neprihănite, chiar dacă se pot face judecăți de nuanțare chiar în această problemă.
Zidul de civilizație care se află pe Carpați în analiza votului pentru Iohannis a părut foarte evident dacă ne uitam de pe lună la harta României, adică la o privire care simplifică foarte mult niște medii obținute pe județe.



Transilvania și Diaspora
Pornind de la similaritate dintre votul diasporei cu votul din Transilvania s-a vorbit tot mai des în mass-media că sudiștii și moldovenii nu iubesc democrația, că diaspora este socializată la altceva, că acolo s-a mutat România profundă. Nu neg că românii din diaspora au și vor avea un rol civilizator pentru cei rămași acasă, pe măsură ce se întorc și difuzează o influență culturală, am văzut cu ochii mei localități a căror față se schimbă. Dar să nu uităm, migrația internațională cea mai mare s-a făcut și se face din Moldova și Sudul României, aici avem pierderile cele mai mari de populație. Dacă toți migranții ar fi ardeleni, atunci s-ar putea susține mai ușor această teorie cuplând-o cu similaritatea de vot. Știu că diaspora este diferită, dar nu este radical diferită pentru a avea motive să spui că este altă Românie, dar nici pentru a spune că este dușmanul României, cum sugerează cealaltă parte. De ce este diaspora diferită de votul restului țării? În primul rând pentru că votează doar 150.000 din cei peste 3 milioane de români, cei mai informați, cei legați prin media sau internet de realitatea cotidiană din România. Dacă ar vota 50% dintre românii din diaspora, cred că rezultatul ar fi mult diferit de rezultatul acestei elite. Cercetați cu atenție sondajele de pe Facebook din comunități din sud, Iași, Constanţa sau Craiova. O să vedeți același vot cu cel din străinătate, Monica Macovei și Klaus Iohannis ar fi intrat în turul doi, la mare distanță de Victor Ponta. De ce? Simplu, este vorba tot de o elită, potrivit cercetărilor pe care le-am făcut în această campanie, impactul rețelelor de socializare ajunge la vreo 5% din electorat. Sigur, pentru noi, cei care zilnic stăm pe net, pentru jurnaliști, politicieni sau cercetători, internetul pare ”lumea cea largă”, dar, în realitate, este doar o nișă a realității.


Dacă ne uităm de aproape la harta electorală
Dacă ne uităm de aproape la harta electorală observăm că zidul dispare. Cât ar fi ele de imaginare, totuși frontiera e spartă de enclave și zone neomogene.

Sursa: historymaps.ro




Dacă am avea o hartă mai detaliată, am vedea și o mai mică omogenitate. Aici vedem formațiuni mai mari, dar pe o hartă în care am vedea fiecare localitate cu culoarea specifică ar dispărea și mai mult senzația de zid care ne separă. În plus, culoarea dominantă apare chiar dacă localitatea a fost câștigată de un candidat la 3 voturi distanță. Iohannis a luat și în sud foarte multe voturi, mai ales în mediul rural, la fel cum Ponta a câștigat voturi în Transilvania și Banat. Dacă am lua numărul de localități, fără a discuta și despre mărime, probabil că Ponta a avut mai multe câștigate în Transilvania și Banat, ceea ce ar fi tot un raționament superficial, care nu arată realitatea, ci doar o inferență statistică.

De unde vine fantoma zidului din Carpați?
De unde vine eroarea de raționament și aparența Zidului din Carpați (am folosit această sintagmă trimițând la cunoscutul roman al lui Jules Verne, Castelul din Carpați, tot o construcție cu apariții fantomatice) putem demonstra în mai multe moduri:
         
Votul este rațional în Transilvania și irațional în rest?
În primul rând, putem vorbi despre slaba calitate a analizei din societatea noastră atunci când punem în discuție alegerile, generată, în mare parte, de polarizarea politică. Analiza la noi caută mai degrabă să justifice angajamente politice, dar vag ideologice, și mai puțin să caute o explicație a votului ținând cont de cercetările și teoriile sociologiei, psihologiei sociale sau chiar a psihologiei cognitive.
Nu am intenția de a urmări aceste polemici și analize din mediul academic, dar la prima vedere se poate observa că această ierarhizare, segregare, în ”proști” și ”deștepți” a votanţilor vine dintr-o confuzie majoră privind explicația votului, un fel de iluzie a căutării votantului rațional, caracteristica jumătății secolului XX. Alegătorii raționali sunt considerați unii informați, interesați de alegeri și de politică, pot manipula categorii ideologice, au deschidere spre a înțelege pozițiile celorlalți, au capacitatea de a cântări alternative și de a sesiza diferențele între pozițiile politice, ei sunt atenți la liderii elitei care oferă sfaturi și soluții. Studiile sociologice de câteva decenii, mai ales pe electoratul american, locul unde s-a născut această utopie, au arătat că electoratul are o slabă capacitate de conceptualizare sociologica, slabă coerență în atitudine, nu face diferența între ideologii sau între pozițiile partidelor sau ale candidaților, are opțiuni volatile, instabile în timp. În ultimul an, mai multe cercetări pe care le-am făcut publice arată acest lucru și despre electoratul din România. Distincția stânga-dreapta nu mai funcționează în percepția publică din multe motive. Au dispărut programele politice în contextul unui pragmatism sau situaționism exagerat, personalizarea politicii (băsism, pontism), tot mai mulți politicieni fără background cultural care comunică mai puțin conceptual, tot mai multă demagogie, din ce în ce mai multă violență politică îndreptată spre țapi ispășitori. Nu pot interpreta altfel răspunsurile la o întrebare pe care am pus-o insistent în ultima perioadă în sondajele de opinie interne și la care am obținut răspunsuri care m-au descumpănit chiar și pe mine care, de 25 de ani de când fac sondaje, am văzut destule rătăciri ale electoratului. Recent am întrebat „Care credeți că este cel mai reprezentativ candidat la prezidențiale din partea dreptei politice – dintre cei care ați auzit ca vor candida în acest an? Răspunsurile au fost: Iohannis 28%, Ponta 22%, Udrea 10%, Tăriceanu 10%, Vadim Tudor 2%, Macovei 2%, Dan Diaconescu 1%, niciunul 4%, nu ştiu 19%, nu răspund 2%.
Cercetările ne-au arătat că peste 60% dintre electori au votat în ultimii ani cu cel puțin două partide, jumătate dintre aceștia având peste 3 alegeri. Școala de la Michigan a arătat că electoratul este în confuzie și incertitudine, că nu are o comprehensiune realistă asupra universului politic și că votul se face pe alte considerente: personalitatea candidatului, identificarea partizană sau socializarea politică dependentă de context sau mediul de inserție al votantului. 
De aici s-a ajuns chiar la o teorie elitistă a demonizării votului de masă, ca o malformație a democrației, câștigând ideea că apatia politică ar fi foarte bună deoarece votează doar cei conștienți și care pot mobiliza o capacitate cognitivă superioară. În ultimii ani, aceste teorii au pierdut teren ajungându-se în teoriile sociologiei electorale la explicația pluralității publicurilor, pe ideea că există mai multe publicuri în societate, iar diferențele între ele nu sunt diferențe de  natură să ducă la decizii bune sau decizii proaste, deoarece publicurile se structurează în funcție de probleme de interes din ofertele politice, vorbindu-se de un fel de ”sofisticare pluralistică”, cum s-a spus. Putem observa că și aici există ideea că educația superioară antrenează comportamente de informare mai solide și opțiuni mai argumentate. În fine, revizuirea conceptului de raționalitate s-a făcut și în ultimii ani din perspectiva psihologiei cognitive arătându-se că trebuie să părăsim căutarea raționalității și să ne oprim asupra procesualității cognitive, unde categoriile de alegători au diferite Skematas sau Scheme de alegere, un fel de scurtături logice și emoționale, procedee în care se amestecă unele considerații afective și cognitive prin care este procesată realitatea politică și se iau decizii de vot. Altfel spus, este greu să deosebești votul ”deștepţilor” de votul ”proștilor” pe criterii de calitate și consistență cognitivă sau informațională.
Să revenim la noi, unde rețelele de socializare au abundat de frustrarea ca votul celor cu studii superioare este egal cu cel al proștilor și unde candidații dreptei erau considerați ca reprezentanții ”Binelui”, iar Ponta, cel al ”Răului”, cum scrie un mare poet, foarte drag mie pentru opera lui, nu pentru transferul pe care vrea să-l facă spre silogisme politice. Pe de altă parte, nu am avut campanie, nu am avut dezbateri, oamenii au fost mereu trimiși spre raționamente de tip emoțional chiar de către liderii de opinie. Despre Ponta am aflat că este reprezentantul rușilor sau chinezilor, este viitorul dictator, criminal, corupt și altele. Despre Iohannis că este vânzător de copii, reprezentant al unei organizații fasciste, neamț care trădează interesul național și altele. Chiar dacă știm că votul nu este rațional în totalitate, la noi nimeni nu a depus eforturi ca să avem o minimă informare a electoratului asupra ”situațiunii politice”. Nici Iohannis nu a încercat să ducă o campanie mai consistentă în sudul țării, nici Ponta nu a încercat să vină din timp pentru a le explica ardelenilor că centralizarea nu este dorința sa și nici autoritarismul comunist nu va reînvia. Votul în Transilvania se explică mai mult prin mobilizarea actorilor individuali (aici partidele sunt mai slabe, toate, nu doar PSD), iar în Muntenia, Oltenia și Moldova prin forța de mobilizare a PSD, diferența de prezență la vot explicând asta mai bine decât atitudinea față de democrație, corupție, muncă și altceva. Paradigmele raţionalității votului sau paradigma normativă a cetățeanului informat și socializat corect la valori, nu poate explica o diferență regională, așa cum se poate vedea și aici.

Votul generat de clivaje sociale
În economia votului avem clivaje sociale care explică cel mai bine comportamentul într-o concepție pluralistică, dar clivajul regional este doar un criteriu, venit din realități istorice, dar nu un criteriu determinant.
Situația socială este un predictor de vot, știut fiind că săracii la noi au mai mare nevoie de stat și votează cu stânga în ultimii 20 de ani. Problema este că liderii dreptei nu sunt reprezentanții unui capitalism care nu există, ci liderii care lucrează tot la stat, s-au format la stat și lucrează în administrație, în sănătate sau educație. Diferențele sunt legate de opțiuni afective spre stânga sau spre dreapta, ceea ce se vede și în filosofiile de guvernare, desele alternanțe au ținut România pe loc, poate doar procesul de integrare ne-a adus un plus de modernizare, dar aici nu avem diferențe între stânga și dreapta. Și stânga și dreapta au fugit spre Bruxelles cu ideea că Europa ne va umple sacul. Din păcate, cu mici diferențe de viziune, nici stânga, nici dreapta nu a căutat o cale de adaptare românească, o ieșire din șablon, o cale care sa vină din valorificarea resurselor noastre și care să valorifice o viziune. Transilvania are o situație economică mai bună, sunt mai puțin săraci, iar săracii caută alte soluții, nu se bazează pe un partid de la București, asta e diferența, nu un zid de civilizație.
O altă aparență vine tot din simplificare excesivă și folosirea statisticii în mod simplist, ceea ce creează false coerențe. E adevărat că votanții Monicăi Macovei au fost la urne în proporție mai mare decât cei ai celorlalți candidați, dar raportat la 5%, un electorat mic. Macovei a luat 198.000 de voturi de la cei cu studii superioare, dar Ponta a luat 575.000, sigur mai puțin decât Klaus Iohannis care a luat 835.000. Dar Udrea? Nu va mirați, candidatul care a mizat pe frumusețe, erotism sau libido a luat 128.000 de voturi de la cei cu studii superioare, destul de aproape de voturile Monicăi Macovei. Voturile celor cu studii superioare s-au împărțit, după cum ne arată cifrele, între Iohannis și Ponta, deci nu e o împărțire regională care rupe România în două, intelectualii sunt aproape în proporţii egale în Moldova, Muntenia sau Transilvania.
În plus, cel mai detestat electorat a rămas acasă în proporția cea mai mare, nu a venit masiv să voteze cu stânga, cum am văzut că scriau unii analiști. Doar 34% dintre cei cu 10 clase și școală profesională a mers la vot și doar 44% din bătrânii peste 65 de ani. Celelalte categorii pe care le consideram superioare au avut mobilizări de peste 50%, iar cei cu studii superioare 71%. Dacă ne uităm la populația rezidentă în România, adică vreo 15 milioane, atunci procentul prezenței la vot pentru studii superioare urcă la peste 80%, deci o categorie aproape epuizată în primul tur. Ideologii dreptei îi resping nejustificat pe cei proști sau pe bătrânii cripto-comuniști sau retardați, mărirea prezenței de care spun ca au nevoie se poate face, pragmatic vorbind, mai ales pe baza acestor hulite categorii de electori.
La fel, Iohannis a luat mai multe voturi din Regat, aproape 1.700.000 față de 1.200.000 din Transilvania. Să nu mai spunem că și Iohannis a luat voturi de la cei cu maximum 10 clase – 660.000, nu departe de numărul de ”deştepți” cu studii superioare. Din nou se vede o disoluție a graniței imaginare de pe Carpați. Toate acestea arată că sociologic putem explica mai bine unele diferențe prin cauze economice sau sociale și mai puțin prin granițe regionale.

Mai multe Românii?
Sunt mai multe lumi sociale, poate că astfel sunt și mai multe Românii, dar în niciun caz nu exista două Românii cu graniță pe Carpați, chiar dacă uneori ne pare că asta se vede cu ochiul liber, alteori doar cu ochiul minții sau prin aranjarea procentelor într-o anumită ordine. Fiecare cetățean este prins în multe cercuri sociale, unde articulează diferite identități. Sunt peste 500.000 de oameni cu studii primare sau profesională care l-au votat pe neamțul Klaus și au pus în ele o speranță, egală cu a celor ”deștepți” ca valoare electorală. Nimeni nu i-a întrebat ce gândesc ei, ce vor cu votul lor. La fel, sunt peste 500.000 de români cu studii superioare care au votat Victor Ponta și nu putem spune despre ei că își doresc să vină rușii, să revină dictatura sau că sunt niște agenți ai răului. Trebuie să ne punem și aceste întrebări să căutam răspunsuri și să nu participăm la intoleranța generală, cea care creează confuzie sau teorii periculoase cum este cea a Zidului de pe crestele munților Carpați.
Politicienii sunt vinovați pentru alte lucruri, în ultimii 25 de ani, dar nu pentru că au rupt țara în două. Sunt vinovați că nu acceptă descentralizarea care ar avantaja și pe cetățeanul din Caracal, Tecuci sau Năsăud, dar ar atenua și respingerea centralismului, mai accentuata în Transilvania. Sunt vinovați pentru lipsa de curaj în asumarea unor proiecte de dezvoltare care să atenueze diferențele dintre regiuni. Sunt vinovați pentru faptul că, vedem și în această campanie, caută să speculeze defectele electoratului și nu să consolideze o cultură politică, sunt autiști sau prea închiși în găști sau triburi politice, prea liber schimbiști și prea puțin aderenți la valori.
Dar toate astea nu au produs, cel puțin până acum, niciun zid huntingtonian pe culmile Carpaților. Suferim din cauza altor ziduri pe care ceea ce numim tranziție le-a ridicat între noi în ultimul sfert de veac, poate cel mai mare zid fiind cel al neîncrederii generalizate în noi înșine, în semenii noștri sau în România. Din această cauză poate, din când în când, vedem fantoma zidului de pe crestele munţilor Carpați.



 Analiză pentru SINTEZA, Revistă de cultură şi gândire strategică, # 10