ROMÂNIA ÎNFRICOȘATĂ

(Percepții privind securitatea națională și incidența unor riscuri)

Atunci când sociologii abordează problema riscurilor și a amenințărilor, România apare ca o țară devastată de frici și de percepția unor pericole care pândesc individul, comunitățile sau chiar țara în totalitatea ei, la tot pasul. Universul social al românului pare populat de nesiguranță și incertitudini, de spaime și viitoare pericole care îl determină la acțiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor. În mod evident, când studiem opiniile și atitudinile față de riscuri, noi, sociologii, nu măsurăm o realitate obiectivă,ci o reverberație subiectivă a unei imagini a pericolelor din societate.

Cu multe dintre riscuri, omul obișnuit nu are un contact direct, deci ajunge sa le perceapă prin intermediul mass-media. Mass-media amplifică incidența unor riscuri și ajută de cele mai multe ori la nașterea sentimentului unor amenințări viitoare, pericole virtuale sau amenințări colective. Unele riscuri sunt atenuate printr-un optimism exagerat al gândirii cotidiene, altele sunt supraestimate datorită unor accente intens mediatizate sau chiar prin incidența unor campanii de marketing sau promovare a unor produse sau servicii. Uneori media este acuzată că produce anumite angoase colective, alteori este acuzată că ignoră programatic mediatizarea unor riscuri sau a unor politici de protecție în fața riscurilor. Dar mass media nu este singură atunci când se produce imaginea unor riscuri sau sentimentele legate de acestea. Guvernele și administrațiile ar trebui să lucreze la strategii pentru integrarea riscului in gândirea cotidiană, ar trebui sa ajute populația să se obișnuiască cu riscurile și să trăiască cu acestea. Uneori, în campaniile electorale, politicienii exagerează riscurile sau incidența lor și caută să obțină voturi din înfricoșarea electoratului pe teme precum poluarea, dezastrele economice, pericolele migrației internaționale și multe altele. Evident, cetățeanul este cel care analizează, conștient sau nu, caută mereu confirmări din viața reală pentru ceea ce vede, ascultă sau citește.

Chiar dacă studiile științifice nu arată întotdeauna o legătura clară între percepția unor riscuri și comportamentul de autoprotecție, ne pare evidentă necesitatea de a monitoriza percepția riscurilor la nivelul întregii societăți, pentru a putea articula un management societal care să ia în calcul elementele care formează încrederea în instituții și capitalul social, comportamentele prosociale sau formele de solidaritate colectivă. Sunt zeci de riscuri care ar merita campanii de prevenție și strategii de informare publică, dincolo de obsendantulși redundantul anunț de la televiziunile noastre despre excesul de „sare, zahăr și grăsimi”. 

Studiile sociologice din ultimii ani demonstrează că o serie de campanii de promovare au avut efecte majore asupra percepției unor riscuri, dar și asupra schimbării unor comportamente și adoptării unor comportamente de autoprotecție, în cazul unor riscuri de tipul: abuz de substanțe toxice, comportamente sexuale de risc, programe de prevenție a cancerului sau altor boli, violență și altele. Eficacitatea acestor proiecte depinde de dozajul și realismul lor, tonalitatea afectivă și emoțională, targetarea precisă și adaptarea mesajelor la populațiile cu risc crescut, folosirea canalelor adecvate, dar și de altele.

Dincolo de toate acestea, riscurile și expresia lor subiectivă trebuie să fie cunoscute și cercetate mereu, deoarece agendele publice schimbă des ierarhiile. IRES prin programele sale caută să aducă în fața opiniei publice și guvernanților imaginile care explică sau determină multe comportamente sociale.

Ceea ce observăm noi, sociologii, este că în România crește percepția iminenței unor riscuri și, alături de aceasta, se dezvoltă o situație de incertitudine care face să crească neîncrederea în societate și o neliniște legată de securitatea individuală sau posibilitatea controlului propriului destin. Românii dezvoltă comportamente adaptative care,în multe situații, prelungesc iluzii sociale sau,în altele, accentuează pierderi masive de capital uman, cum ar fi cea de a căuta siguranța în alte societăți, prin migrație internațională.Riscuri precum nesiguranța locului de muncă sau cel legat de șomaj sunt cele cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea,  accidentele nucleare. Românii sunt tot mai speriați de traficul și consumul de droguri sau de riscul unui război in zonă. Până și riscul de dictatură are o incidență de 39% într-un moment politic și ideologic în care suntem convinși că democrația a învins definitiv, la orașe și sate. România este văzută de români ca o țară nesigură, cu cetățeni speriați, care pe termen scurt se confruntă cu riscul unui război, iar pe termen lung și mediu cu riscul unei crize economice cronicizate.

PROBLEME CU CARE SE CONFRUNTĂ ROMÂNIA

                În viziunea persoanelor intervievate pe parcursul studiului ”Percepții privind securitatea națională și incidența unor riscuri”, derulat în aprilie 2015, principalele probleme cu care se confruntă România în momentul de față sunt corupția, menționată de 30% dintre acestea, dar și sărăcia, menționată de 28%. Aceste probleme sunt urmate de starea precară a economiei – 8%, de rata șomajului – 7% și de starea sistemului de pensii – 6%. Alte probleme menționate de către proporții mai reduse ale respondenților au fost criza guvernamentală, starea transporturilor sau a infrastructurii de transport, starea agriculturii, lipsa locurilor de muncă, dar și consumul și traficul de droguri sau prețul carburanților.

                Cei mai mulți dintre intervievați menționează că o problemă care îi preocupă este degradarea mediului înconjurător – 70%. 65%, în același timp, sunt preocupați de problema sărăciei și a excluziunii sociale, 64% de nesiguranță, câte 63% de riscurile alimentare și accidentele rutiere, 57% de șomaj, 56% de schimbările climatice, iar 51% de riscurile chimice. Problemele care îi preocupă pe mai puțin de jumătate dintre respondenți sunt: toxicomaniile – 48%, terorismul – 47%, riscurile nucleare – 46%, consecințele globalizării și SIDA – câte 45%.

                Femeile declară că le preocupă problema șomajului în proporție ușor mai ridicată decât bărbații, la fel persoanele cu studii medii comparativ cu cele fără studii/ care au absolvit maxim gimnaziul, dar și  cu cele cu studii superioare. Mai mult, respondenții din Moldova sunt cei mai îngrijorați în acest sens, iar cei din Transilvania și Banat cei mai puțin îngrijorați.

                Femeile sunt preocupate de problema nesiguranței în proporție semnificativ mai ridicată decât bărbații, la fel persoanele trecute de 35 de ani comparativ cu cele mai tinere.

                Terorismul este o altă problemă care le preocupă pe femei în proporție mai ridicată decât pe bărbați; cu cât înaintează în vârstă, cu atât persoanele intervievate sunt preocupate în proporție mai ridicată de acest lucru, de la 37% în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani la 58% în rândul persoanelor de peste 65 de ani. Cu cât sunt mai educați, cu atât intervievații sunt mai puțin preocupați de problema terorismului, însă, persoanele cu studii superioare fiind cele preocupate în cea mai scăzută măsură – 31%. Respondenții din Transilvania și Banat sunt românii cel mai puțin preocupați de problema terorismului – 41%, iar cei mai preocupați sunt cei din Moldova – 53%.

                Femeile sunt mai preocupate decât bărbații și când vine vorba despre degradarea mediului înconjurător sau de schimbări climatice. În același timp, le preocupă în proporție mai mare problema privind SIDA, care îi preocupă în cea mai redusă proporție pe respondenții cu studii superioare.

                Alte subiecte despre care femeile declară în proporție mai ridicată cum că le preocupă le reprezintă consecințele globalizării, toxicomaniile, riscurile nucleare (preocuparea față de acesta crescând o dată cu vârsta și cu scăderea nivelului de educație).

                De accidentele rutiere sunt mai puțin preocupați bărbații, dar și respondenții cu studii superioare. La fel când vine vorba despre riscuri chimice sau alimentare.

ÎNCREDERE ÎN ACȚIUNILE DE PROTECȚIE ALE AUTORITĂȚILOR

                Respondenții tind să aibă încredere în proporție de 51% în autoritățile române în ceea ce privește acțiunile lor de protecție a cetățenilor în domeniul accidentelor rutiere, iar o proporție similară își declară încrederea în acțiunile de protecție ale statului în domeniul terorismului – 50%.

                Niveluri relativ ridicate de încredere în acțiunile de protecție ale autorităților române se mai înregistrează în cazul transportului materialelor periculoase – 48%, al războiului – 48%, centralelor nucleare – 46%, al accidentelor forestiere – 46%, dar și a accidentelor aviatice – 45%. Mai puțini respondenți au, însă, încredere în acțiunile de protecție ale autorităților când vine vorba despre fumatul în rândul tinerilor – 28%, alcoolism – 30%, droguri – 32%, organisme modificate genetic – 32% și poluare atmosferică – 32%. În general, cu cât sunt mai în vârstă, respectiv mai puțin educați, cu atât respondenții tind să aibă încredere în acțiunile autorităților în proporție mai ridicată. De asemenea, respondenții din mediul rural tind să aibă încredere în proporții mai ridicate când vine vorba despre acestea.

RISCURI DE ACTUALITATE PENTRU ROMÂNIA

Riscurile pe care respondenții le consideră de actualitate pentru România în proporțiile cele mai ridicate sunt cele privind traficul de droguri – 76%, traficul de ființe umane – 70% sau cel de pierdere a unor valori artistice de patrimoniu – 66%.  Acestea sunt urmate de poluarea masivă a mediului – 65%, dar și de riscul unei agresiuni militare din partea unei mari puteri. Riscuri considerate de actualitate pentru România în proporții mai reduse sunt: falimentul Băncii Naționale a României – 32%, cel de explozie nucleară – 37%, cel de dictatură –39% sau de pandemie – 45%.

                Respondenții cu studii superioare consideră în proporție semnificativ mai ridicată cum că riscul de a izbucni un război în zonă este de actualitate pentru România comparativ cu cei fără studii/studii gimnaziale sau cu cei cu studii medii. La fel atunci când vine vorba despre riscul de pierdere a unor valori artistice și de patrimoniu. Distribuirea se inversează, însă, când vine vorba despre riscul producerii unei explozii nucleare. În general, tinerii (cu excepția cazului în care este vorba despre riscul de dictatură), femeile, respectiv persoanele fără studii sau care au absolvit cel mult un nivel mediu de educație tind să considere în proporție mai ridicată drept de actualitate majoritatea riscurilor. Acest lucru este valabil frecvent și în cazul respondenților din Moldova, mai puțin când vine vorba despre riscuri care țin de poluarea mediului, când se află pe ultimul loc.

                În viziunea a 63% dintre participanții la studiu, evenimentele politice recente au influențat relațiile României cu statele europene.  Persoanele între 18 și 35 de ani sunt de această părere în proporție ușor mai ridicată decât cele trecute de această vârstă, la fel persoanele cu studii superioare.

                Cei mai mulți dintre respondenții care văd o influență a evenimentelor politice recente asupra relațiilor României cu statele europene consideră că aceasta este una negativă – 50%, în timp ce o proporție comparabilă consideră că această influență este mai degrabă pozitivă – 47%.

                Cel mai puternic argument împotriva utilizării energiei nucleare în mentalul colectiv rămâne accidentul de la Cernobîl – 38%, acesta fiind urmat de vulnerabilitatea instalațiilor nucleare – 23%, de deșeurile nucleare – 13% și de lipsa transparenței în domeniul energiei nucleare – 10%. 5% dintre respondenți consideră că există alte argumente care sunt mai puternice în acest sens, iar 10% nu știu ce argument ar fi cel mai puternic.

DREPT CÂT DE SIGURĂ ESTE VĂZUTĂ ROMÂNIA?

                Întrebați în ce măsură văd România drept sigură din perspectiva securității indivizilor, cei mai mulți dintre respondenți se plasează la mijlocul unei scale de la 1 la 10, unde 1 înseamnă „total nesigură”, iar 10 înseamnă „foarte sigură”. Media obținută în cazul acestui item este de 5,45.

                Când vine vorba, însă, despre siguranța locului de muncă, cele mai multe dintre răspunsuri se concentrează către baza scalei, astfel obținându-se o medie de 3,88.

                Nici în ceea ce privește realizarea unui trai decent lucrurile nu stau cu mult mai bine, din nou obținându-se o medie redusă a siguranței: 4,1.

                Lucrurile sunt văzute într-o lumină mai pozitivă, însă, când vine vorba despre libertatea cuvântului – o medie de 6,68 a siguranței, respectiv când vine vorba despre dreptul de a alege – o medie de 7,55.

               

INCIDENȚA PERCEPUTĂ A ANUMITOR RISCURI PENTRU ROMÂNIA

                Cei mai mulți dintre intervievați sunt de părere că incidența riscului de intrare în incapacitate de plată este mică – 38%, în timp ce 15% consideră că acest risc nu există. 21% consideră că există șanse moderate ca România să se confrunte cu această problemă, iar 23% apreciază incidența sa potențială drept mare. Tinerii între 18 și 35 de ani sunt mai pesimiști din acest punct de vedere, comparativ cu persoanele trecute de 35 de ani.

                Proporțiile sunt similare când vine vorba despre riscul ca moneda națională să se devalorizeze – 37% cred că sunt șanse mici, 12% că nu există acest risc, 21% că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple nu este nici mare, nici mică, iar un sfert cred că există șanse mari ca România să se confrunte cu această problemă. Femeile și respondenții sub 35 de ani sunt mai pesimiști când vine vorba despre aprecierea riscului de devalorizare a monedei naționale.

                Și posibilitatea apariției unor tulburări sociale violente în societatea românească este văzută drept probabilă în mare măsură de aproximativ 25%  dintre respondenți, în timp ce 20% cred că nu este nici probabil, nici improbabil ca acest lucru să se întâmple, 33% că șansele sunt mici, iar 16% cum că acest risc nu există. Cu cât sunt mai în vârstă, cu atât respondenții apreciază drept mare probabilitatea ca România să se confrunte cu această problemă în proporție mai redusă.

                Riscul de apariție a unei dictaturi politice este văzut drept mare de către 21% dintre respondenți, în timp ce 32% îl văd drept mic, iar 30% consideră că acesta nu există. Riscul pierderii unei părți din teritoriul național este văzut drept inexistent de către 4 din 10 respondenți, în timp ce aproximativ 2 din 10 cred că este o mare probabilitate ca acest lucru să se întâmple, 3 din 10 că este o probabilitate mică, iar 1 din 10 că probabilitatea nu este nici mică, nici mare.

                Riscul de pierdere a identității naționale nu există, în viziunea a 44% dintre intervievați, 17% considerând, însă, că există șanse mari ca acest lucru să se întâmple, 8% că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple nu este nici mică, nici mare, iar 28% că este mai degrabă mică. Respondenții din Transilvania și Banat apreciază drept ridicate șansele ca această problemă să apară în România în cea mai scăzută proporție, în timp ce aceia din Moldova o fac în cea mai ridicată proporție.

                Incidența riscului ca forța de muncă din România să migreze în alte țări, însă, este văzută drept mare de către 7 din 10 respondenți, în timp ce 1 din 10 consideră că nu este nici mare, nici mică, 14% că este mică, iar 5% că nu există. Cu cât sunt mai tineri, cu atât respondenții văd incidența acestui risc drept mare în proporție mai ridicată.

                Când vine vorba despre riscul migrației clandestine spre România a unor cetățeni din alte țări, 9% dintre respondenți consideră că acest risc nu există, în timp ce 44% consideră că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este mică. 17% cred că nu este nici mică, nici mare, iar 27% că este mare.

                Incidența traficului de droguri în România este văzută drept mare de către 55% dintre persoanele intervievate. 12% consideră că nu este nici mică, nici mare, 19% că este mică, iar 10% că nu există deloc. Persoanele mai în vârstă de 65 de ani tind să vadă incidența acestui risc drept mare în proporție mai redusă, la fel respondenții din Transilvania și Banat.

                Incidența traficului de persoane este văzută drept mare de către 47% dintre intervievați, în același timp 17% considerând că aceasta nu este nici mare, nici mică, 23% că este mică, iar 10% că nu există.

                Incidența riscului de contrabandă este văzută drept mare de către 61% dintre participanții la studiu, în timp ce 11% consideră că aceasta este moderată, 15% că este mică, iar 9% că nu există. Cu cât sunt mai tineri, cu atât respondenții cred că incidența acestui risc este mare în proporție mai ridicată.

                17% dintre respondenți consideră că nu există șanse ca România să se confrunte cu acte de terorism, în timp ce 26% consideră că ar fi șanse mari, 13% nici mari, nici mici, iar 38% mici. Femeile văd șanse mari ca acest lucru să se întâmple în proporție mai ridicată decât bărbații.

                Probabilitatea riscului ca România să se confrunte cu o pandemie este văzută drept mare de către 26% dintre respondenți, în timp ce 13% cred că aceasta nu este nici mare, nici mică, 36% că este mică, iar 19% că nu există acest risc. Și de această dată, femeile sunt mai pesimiste în aprecierea acestei probabilități.

               

RISCURI PE TERMEN SCURT, MEDIU ȘI LUNG

Riscul cu care consideră cei mai mulți dintre participanții la studiu că se confruntă România pe termen scurt este ce de război – 19%, acesta fiind urmat de criza economică – 7%, de creșterea ratei șomajului și a lipsei locurilor de muncă – 5%, precum și de sărăcie. Alte riscuri, menționate în proporții mai reduse, sunt cel al migrației forței de muncă în alte țări, cel de criză politică, de consum și trafic de droguri, de cutremur sau alte calamități naturale, corupție, înrăutățirea relațiilor externe, tulburări sociale, îmbolnăviri, terorism sau instabilitate a guvernului. 2% dintre participanți cred că România nu este expusă la nici un risc, pe termen scurt, iar 44% nu știu la ce riscuri este expusă țara noastră.

Când vine vorba despre riscuri pe termen mediu, respondenții sunt preocupați de aceleași teme: criză economică – 8%, război – 6%, creșterea șomajului și lipsa locurilor de muncă – 5% sau sărăcie – 3%. Mai sunt amintite migrația forței de muncă în alte țări, criza politică, consumul și traficul de droguri, pierderea identității naționale, îmbolnăviri, terorismul, deteriorarea mediului înconjurător/poluarea, dar și calamitățile naturale, înrăutățirea relațiilor externe, corupția sau tulburările sociale. 1% dintre participanți consideră că România nu este expusă vreunui risc, în timp ce mai bine de jumătate dintre respondenți nu știu cu ce riscuri se confruntă România pe termen mediu.

Percepția respondenților privind riscurile pe termen lung la care este expusă România se prezintă foarte similar celei privind riscurile pe termen mediu: câte 8% cred că principalul risc este de criză economică, respectiv cel de război, 4% creșterea ratei șomajului și lipsa locurilor de muncă, iar 3% sărăcia. În același timp, 56% nu știu ce răspuns să dea la această întrebare.

RISCURI CU CARE SE CONFRUNTĂ ROMÂNII

            Riscul la care se simt expuși personal cei mai mulți dintre intervievați în următorul an este cel de îmbolnăvire, pe care îl amintesc 13%. Următorul risc în ordinea frecvenței cu care este menționat este lipsa unui loc de muncă – 9%, apoi urmând incapacitatea de plată, lipsa banilor sau sărăcia, precum și pierderea locului de muncă – câte 8%. 4% dintre participanți cred că se confruntă cu riscul de izbucnire a unui război, câte 3% cu neprimirea pensiei sau cu criza economică, iar 2% cred că se pot confrunta cu calamități naturale. Alte riscuri, precum poluarea, nesiguranța sau scăderea veniturilor sunt menționate de câte 1% dintre respondenți. 8% dintre aceștia, în același timp, spun că nu se simt expuși vreunui risc, iar 32% nu știu la ce risc ar putea să fie expuși în următorul an.

                Aproximativ 2 din 10 români declară că se simt amenințați de ceva în momentul realizării acestei anchete. Dintre aceștia, cei mai mulți se simt amenințați de sărăcie sau de lipsa banilor – 25%, de îmbolnăvire sau probleme de sănătate – 19%, dar și de război sau acte de terorism – 11%. Alți 9% declară că se simt amenințați de pierderea locului de muncă, 5% de negăsirea unuia, alți 5% de criza economică, iar 4% de nesiguranța privind ziua de mâine. Alte mențiuni sunt nesiguranța, în general, nerespectarea legilor, degradarea mediului înconjurător, calamitățile naturale, corupția, starea politicii din România, infracționalitatea sau singurătatea.

                Cei mai mulți dintre respondenți sunt rezervați în modul în care văd viitorul, 46% crezând că acesta va fi la fel ca prezentul. În același timp, 27% cred că acesta va fi mai bun decât prezentul, iar 22% că va fi mai rău. Respondenții cu studii superioare sunt cei mai optimiști cu privire la viitor.

                Cea mai importantă instituție în apărarea securității naționale, în viziunea a 45% dintre respondenți, este Armata. Aceasta este urmată de SRI, menționat de 23% dintre participanții la anchetă, SIE – 8%, Poliție – 8%, Jandarmerie – 4%, Pompieri – 2% și Poliția Comunitară – 1%.

Caracteristicile cercetării:

Volumul eșantionului: 1.519 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,5%

Perioada anchetei: 17-22 aprilie 2015

Studiul poate fi consultat integral aici:

  IRES_Perceptii Privind Securitatea Nationala Si Incidenta Unor Riscuri_2015_raport de Cercetare

Studiul ”Percepții privind securitatea națională și incidența unor riscuri” a fost realizat pentru Revista SINTEZA, numărul 16.

SINTEZA este singura revistă de cultură și gândire strategică din România. Editată de Asociația Română pentru Evaluare și Strategie – ARES, publicația are apariție lunară. Mai multe despre revista SINTEZA găsiți pe www.revistasinteza.ro

Între Big Brother şi Mad Max

„Tot ceea ce auzim este o opinie, şi nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, şi nu adevărul.”

 (Marcus Aurelius)

Am aşteptat să treacă furia fierbinte a celor care au devenit „Charlie” în urma cutremurării în faţa absurdului morţii jurnaliştilor caricaturişti şi contagiunii publice, reflexului mimetic. Au trecut câteva săptămâni după ritualul politic de la Paris, în care şefii de stat au defilat cu ochii la ferestrele de la etajele superioare de unde se putea trage şi a apărut apoi, timid, curentul scepticilor, „Je ne suis pas Charlie”, astfel societatea a ieşit din transă şi a început dezbaterea. Nu a fost dusă până prea departe, totuşi, măcar ne-am putut da seama, printre comunicatele propagandistice, că pentru o Europă care a eşuat ca proiect identitar, cultural, constituţional şi chiar ca piaţă, acest eveniment de unitate contra unui duşman comun, terorismul, mai dă un răgaz, o gură de oxigen. Dar problema rămâne şi este una despre luciditate şi raţionalitate, este legată de construcția sensului colectiv şi de găsirea unui proiect comun.

A fost greu de lansat o discuţie realistă despre limitele libertăţii sau securitatea de grup, deoarece asasinarea unor jurnalişti în Oraşul Luminilor este un fapt care blochează, prin cruzime şi relevanță, orice formă de căutare a adevărului. Cu siguranţă, în fața morţii şi absurdului barbariei uciderii unor jurnalişti nu putem găsi justificări. Dar trebuie să reflectăm, chiar dacă nu se pot aduce explicaţii sau justificări pentru gestul violenţei extreme. Nu le putem căuta scuze ucigașilor sau violenţei, căci absurdul nu are explicație sau temei, dar reflecția rămâne necesară, deoarece o mare durere, resimţită colectiv sau individual, trebuie urmată de reflecție lucidă și poate chiar de aducerea unor corecţii la construcțiile normative sau instituționale existente, deoarece ştim foarte bine, ordine socială nu se naște spontan.

Nevoia  de a ne construi duşmanul

„A avea un duşman e important nu numai pentru a ne defini identitatea, ci şi pentru a ne procura un obstacol în raport cu care să ne evaluăm sistemul de valori şi să ne arătăm, înfruntându-l, propria valoare. De aceea, atunci cînd duşmanul nu există, el trebuie construit“, scria Umberto Eco în lucrarea Cum ne construim duşmanul (Polirom, 2013, p. 10). Cunoaşterea duşmanului ne oferă elementul esenţial de identitate şi mai ales un principiu de coeziune. Pascal Bruckner, în Melancolia democraţiei. Cum să trăim fără duşmani? observa că democraţiile sunt dependente de duşmani, „purtăm temeinic, încă şi mereu, doliul urmând dispariţiei unui duşman unic, înlocuit printr-o multitudine de ameninţări, cu atât mai înfricoşătoare, cu cât sunt mai greu de identificat”[p. 5], duşman dispărut odată cu căderea Zidului Berlinului, sugerează filosoful francez citându-l pe Grigori Arbatov, directorul Institutului pentru Studii Nord-Americane ale Academiei Sovietice de Ştiinţe care se pare că le-a spus unor jurnaliști  americani: „Suntem pe cale să vă facem un mare rău, suntem pe cale să vă lipsim de un duşman” (citat de Andre Fontaine în Le Monde, 27 mai 1988). Demonstrația este edificatoare și Occidentul a reuşit să meargă constant pe acest drum, inconştient sau pragmatic, în politică sau în cultura intelectuală şi spațiul public. „Un duşman, notează Pascal Bruckner, este o provizie pentru viitor, o modalitate a unui grup de a-şi asigura coeziunea, de a se stabili ca opozant; şi cea mai bună modalitate de a se reforma, corectând neîncetat imaginea stângace pe care i-o oferă celălalt. Este, în sfârşit, certitudinea de a dura, traversând ostilitatea celuilalt care, paradoxal, ne sporeşte starea de bine, negându-ne. Dacă nu eşti niciodată sigur de iubirea prietenilor, te poţi odihni liniştit pe ura duşmanilor”(p. 44).

Altădată antisemitismul, apoi imigranţii magrebieni, apoi musulmanii şi acum rromii au constituit repere interesante pentru a proiecta identitatea colectivă în raport cu duşmanul intern sau cel extern care poluează civilizaţia şi valorile. Mass media a participat continuu la acest spectacol al construcției duşmanului, întărind stereotipuri și dând explicaţii facile unor fenomene sociale mult mai complexe şi mai profunde: şomajul, inegalitățile, crizele economice, violența din societate sau competiția socială generală.

Chiar nu putem trăi fără duşmani?

Europa, proprietara unui narcisism şi a unui excepţionalism tot mai intolerant, dar mai ales Franţa în ultimii ani, furnizează un spectacol al intoleranţei tot mai agresiv. Mai mulţi sociologi sau antropologi francezi au vorbit, în ultima vreme, tot mai adesea, despre faptul că Franţa a trecut de la arabofobia ce caracteriza Frontul Naţional la o islamofobie, ca și curent cultural, intelectual. Emanuel Todd a explicat chiar că islamofobia a cuprins clasele superioare și este mai greu de combătut şi este efectul unei tulburări culturale, un efect al unui vid religios, a dificultății de a trăi fără Dumnezeu. Sondajele de opinie arată o crestere a adversității fată de islam în Franţa. Un sondaj IFOP din 2012, realizat pentru Le Figaro, arăta că 43% dintre francezi consideră islamul o ameninţare pentru Franţa, 63% se opun construcției de moschei, 67% cred că persoanele de religie musulmană nu vor să se integreze în societatea franceză. Un sondaj Harris Interactive din 2013 aduce informația că 73% dintre francezi au o părere proastă despre musulmani.

Islamofobia este totusi o patoloie occidentala, criminogenă sau nu, dar una dintre patologiile spiritului public. Iar decapitările şi cruzimile jihadiştilor sau celor de la IRI creează o minunată cutie de rezonanţă pentru aceste emoţionalități, creează indignare, respingere, oroare,  care vor fi tot mai capitalizate politic.

Ciocnirea civilizațiilor? Nu, mai degrabă o ciocnire a libertăților

Mulţi specialişti occidentali în islam ne îndeamnă să considerăm uciderea jurnaliştilor de la Charlie Hebdo drept o crimă oribilă, dar nu ca un semn de ciocnire a civilizaţiilor, ca un fapt social cum ar spune Durkheim. A devenit eveniment politic nu prin proporţia crimei, ci pentru că transformă o dezbatere intelectuală într-una cvasi existenţială: putem trăi cu musulmani în Europa sau în lume. A vorbi despre o ciocnire a civilizațiilor este o o exagerare din mai multe unghiuri de vedere. În primul rând, dincolo de terorismul jihadist, cazul masacrului din Franța este o afacere „internă”, franceză, autorii fiind cetăţeni francezi.

Securitate versus Libertate

S-a discutat și încă se discută despre opoziția dintre securitate şi libertate sau despre necesitatea de a renunța la o parte de libertate pentru a câştiga mai multă securitate. A fost tema cea mai prezentă şi, uneori, a fost considerată ca un fel de dilemă de tipul sau/sau. Nimic mai greșit, nimic mai fals. Cred că aceasta dilemă a apărut din cauza abordării schematice a celor doi termeni. În primul rând, libertatea nu se confundă cu libertatea absolută de expresie și nici cu libertatea acţională absolută, rod al unui liber arbitru care caută limitele sau extremele. Nici securitatea nu se referă doar la eliminarea unor grade de libertate, securitatea înseamnă şi sentimentul de siguranță și condițiile afirmării plenare în societate şi posibilitatea de a prevedea dezvoltarea viitoare şi încrederea în reciprocitate sau respectul pentru valori împărtăşite colectiv. Jocul dintre libertate și securitate nu este un joc cu sumă nulă. Cum odinioară spunea Spinoza, securitatea este funcția principală a oricărei societăți și oricărui stat. Mai spunea Spinoza că funcţia statului este de a elibera individul de spaime, de frică, pentru ca el sa poată să-şi exercite dreptul natural de a exista şi de a acţiona, finalitatea statului fiind, în fond, libertatea. Putem astfel concluziona: libertatea este un deziderat, un scop, iar securitatea un mijloc pentru realizarea ei.

Alegere între libertate şi securitate?

Un sondaj realizat pe internet, în 8-9 ianuarie 2015, de YouGov din Franţa, arăta că francezii cred că libertatea de expresie trebuie apărată cu orice preţ (89%), dar în acelaşi timp 51% se declarau de acord cu restricţii ale libertăţilor individuale (iar 36% erau împotrivă). În alt sondaj, 89% dintre francezi acceptau restrângerea libertăţii de expresie pe internet a jihadiştilor (în contextul în care este greu de diferenţiat de ideile musulmanilor în general, peste 60% dintre francezi recunoscând că nu se pricep la religia musulmană).

Benjamin Franklin spunea într-o frază celebră că „un popor care este de acord de sacrifice un pic de libertate pentru un pic de securitate nu merită nici una, nici alta şi va sfârşi prin a le pierde pe amândouă”. Interpretarea este însă complicată, dincolo de forţa aforistică.

Astăzi, cum spuneam, confundăm libertatea cu libertatea de expresie şi securitatea cu măsurile de control al cetăţeanului. Nu vă luaţi după politicieni. Nu civilizaţia a fost atacată de o altă civilizaţie. Este vorba de altceva, de o lacună a civilizaţiei contemporane: enclavizarea culturilor musulmane din Occident şi susţinerea unor lideri autoritari de către un Occident care a vrut să se folosească de resursele lumii arabe în ultimele decenii. Pentru a creşte libertatea individuală trebuie să sacrificam statul?

În funcție de evenimente și modalitatea cinematografică în care ne sunt prezentate de televiziuni exagerăm prin reducție la reprezentări sociale apocaliptice, de mare expresivitate. Imaginea orwelliană a lui Big Brother este deja un stereotip cultural foarte puternic, o reprezentare a lumii care exagerează controlul individului şi manipularea conştiinţelor. Totuşi, este mai degrabă o frumoasă poveste SF care a fost folosită ideologic și politic în războiul rece şi, în general, în lupta cu comunismul. Dar haideţi să vedem cealaltă extremă, o altă distopie, mai puţin valorificată propagandistic şi ideologic: filmul Mad Max de George Miller. În filmul lui Miller apare o lume a violenţelor şi lipsei ordinii, în care dispare orice urmă de umanitate. În societatea distopică plasată în cadre deşertice regulile nu mai funcţionează, naţiunile se revoltă, iar bandele de delincvenți fac regula. Prin reprezentarea violenţei, de fapt, autorul sugerează distrugerea civilizaţiei. Prin bandele de motociclişti se induce sentimentul unei violenţe care dă ritmul vieții, care pulsează, revine ciclic. Distincţia rural-urban este un fel de distincţie între pace şi violenţă, dar încet-încet, ruralul este invadat şi el de violenţă, aşa că dispare chiar utopia retragerii din lume, a căutării unui loc ferit, în afara violenţelor lumii. Max, personajul principal, are o evoluţie de la eroism la nebunie, la final, o crimă violentă pe care o comite arată căderea definitivă, transformarea omului şi distrugerea completă a tuturor reflexelor morale sau a ideii de ordine în general.

Trebuie să alegem între aceste două scenarii apocaliptice, între Big Brother şi Mad Max? Sunt sigur că unii ar putea să se grăbească cu un răspuns, alegând una dintre aceste două variante. Dar putem depăși această dilemă, soluția ei se află la îndemână, dacă acceptăm că este nevoie de gândirea raţională a viitorului, deoarece frica este cel mai prost sfătuitor, iar emoţia o otravă care ne întunecă mintea și ne trimite pe piste false. Până la urmă, securitatea absolută nu este imaginabilă şi nici libertatea fără limite, iar prețul exceselor trebuie plătit.

Soluţia: reconstrucţia comunității

Zygmunt Bauman în lucrarea Comunitatea. Căutarea siguranței într-o lume nesigură (Antet, 2001) caută o soluţie la dilema menţionată scriind „securitatea fără libertate înseamnă sclavie, iar libertatea fără securitate înseamnă să fii pierdut şi abandonat. Aceste circumstanţe dau filosofilor dureri de cap fără tratament cunoscut. În plus, fac din traiul împreună un generator de conflicte, pentru că securitatea sacrificată în numele libertăţii tinde să fie securitatea altora, iar libertatea sacrificată în numele securităţii tinde să fie libertatea altora” (p. 16). Chiar dacă, finalmente, sociologul crede că nu putem să le avem pe amândouă deodată, şi securitatea, şi libertatea, lucrarea citată creionează o soluţie: a căuta împreună să facem un inventar al riscurilor viitoare și să reconstruim comunitățile după noile compoziţii demografice sau noile cadre şi provocări.

Oamenii care trăiesc azi în marile aglomerări urbane sunt puși în fața unor riscuri pe care nu le pot gestiona şi pentru care nu-i ajută nimeni, în niciun fel, nici măcar să le înţeleagă. Comunitățile etnice, mai ales cele care au migrat în alte societăți-mamă, dar nu doar ele, ci tot mai multe categorii defavorizate sau sărace trăiesc atomizate şi cu sentimentul respingerii. Când vin campaniile electorale primesc şi dovada intoleranţei celorlalţi. Aşa începe un război tăcut, care izbucneşte din când în când în violenţă. Lipsesc solidaritatea şi un control comun al grijilor, o posibilitate de organizare colectivă în faţa ameninţărilor şi neliniştilor care vin. Comunitatea înseamnă răspunderea colectivă, sprijin pentru cei care au dificultăți, găsirea fiecăruia un loc în organizarea colectivă. Nu trebuie să alegem între Big Brother şi lumea nebună a controlului indivizilor şi societatea descompusă din Mad Max, dar suntem datori lumii noastre cu un efort de gândire, cu un nou proiect de societate într-o lume aflată în criză, în care toţi se codesc să spună un lucru tot mai evident: inegalitățile, discriminarea şi polarizarea socială sunt adevăratele riscuri ale devenirii civilizației.

Nu ne putem apăra cu ziduri, boala este în interiorul cetății noastre, degeaba inventăm tot felul de duşmani și întreţinem fobia invaziei străinilor. Securitatea este o un mijloc pentru scopul ultim al obţinerii libertăţii, dar este un proiect mult mai complicat decât apărarea în faţa absurdului violenţei teroriste, este un proiect care trebuie să refacă ţesutul de solidaritate colectivă pentru ţelul final al câştigării libertății pentru cât mai mulţi oameni. Deocamdată, libertatea este doar atributul celor puţini, iar războiul care a pornit nu este unul al civilizaţiilor, ci o criză generată de prăbuşirea comunităților şi nevoii de cooptare a tuturor în proiectul construcției noilor solidarităţi.

Editorial pentru SINTEZA, revista de cultură şi gândire strategică, numărul 13.