PUPINCURISM ŞI MELANCOLIE

Pupincurismul la români este tehnică, dar pentru unii se apropie de artă. Si nu ar fi nimic dacă pupincuristul nu ar face pauze de respiraţie când işi învârtoşează limba şi injură, căutând duşmani presupuşi puntru dosul pe care-l lustruieste, cu gândul de a face plăcerea completă celui masat. Pe malurile Dâmbovitei pupincurismul este dinamic, concurential, competitiv şi mai usor de suportat. Cel care-l practică vrea să ia locul cuiva, se vede şi este acceptabil, in fond, politica este competiţie.

Acum că adie miros de ciolan, pupicuristii sunt in alertă, caută locuri unde isi pot exersa cu maximă eficientă atingerea de catifea a limbii si mierea din cuvinte. Dacă Ziua de Cluj, de exemplu, nu ar apărea in Revista presei din Modrogan, Kisselef, sau Aviatorilor, multi politicieni nu s-ar chinui să răspundă jurnalistilor, multi politicieni sau analisti nu şi-ar da cu părerea şi nu ar scrijeli cu plaivasul. O forma de pupincurism politic dinspre stânga este să critici Grupul de la Cluj pentru relatii cu PDL sau Băsescu, pe principiul ca îi faci plăcere lui Iliescu, lui Năstase sau chiar lui Mircea Geoană. La început au încercat să demostreze că Grupul de la Cluj nu există. Apoi s-au chinuit să zică tare si răspicat că nu mai există. In timp ce infulecă ciolanul de la cazanul unde Traian Basescu stă cu polonicul, unii se uită spre Cluj şi strambă din nas. Cică noi vrem să ne repozitionam, să spargem PSD, că participăm la un complot, suntem oamenii lui Băsescu.

Pare interesant, doar că noi nu suntem nicăiri in spatiul politic, nici la cazanul cu ciolan, nici la masă cu Băsescu, nici cu PDL-ul la chefuri. Stau si mă scarpin sub căciulă, ca Moromete, şi nu mă pot abtine să recapitulez câteva lucruri din trecutul apropiat.

Când a inceput scandalul Biletelul şi, in doua saptamani, Alianta DA a pierdut peste 10 procente am propus să ne vedem de treabă, să facem opoziţie de stânga şi să nu ne ocupăm cu spargerea ei, căci PD-ul va veni in opozitie, alaturi de noi, si vor capitaliza o mare parte din electorat. Dacă in acel moment Alianta DA avea 37%, peste doua saptamani, separate de integerea PNL –PSD, PD avea 40% iar PNL 20%, iar noi nu reauseam sa crestem deloc. Dintr-o alianta de 37% am reusit sa facem doua partide care, impreună, aveau 60%. Am avut dreptate, dar era prea tarziu.

In momentul in care s-a propus suspendarea lui Basescu şi eram vicepresedinte, însărcinat cu analiza si strategia, am spus public că este o prostie care il va relansa pe Traian Basescu şi va impinge PSD mult in jos. După scandal, Băsescu a crescut vreo 25 de procente, PDL ul s-a relansat, iar PSD a scăzut la 17%. Colegii au recunoscut public că a fost o mare greseală că nu m-au ascultat, dar unii se fac că au uitat.

In conditiile în care Guvernul Tariceanu nu era un guvern legitim cu 20%, am propus o motiune de cenzură, in urma căreia PSD ar putea participa deschis la guvernare, eventual pentru a pregati terenul pentru guvernarea urmatoare. Desi hotararea s-a luat in unanimitate la BPN, in Parlament unii s-a opus si ne-am facut de râs, lipsindu-ne 12 voturi. Peste un an, s-a dovedit ca PNL a trădat in seara alegerilor, dar memoria scurtă a celor obisnuiti doar să pupe, a inregistrat doar spaima de PDL.

Am spus apoi că rezultatele viitoarelor alegeri vor face posibilă si probabilă o coalitie dintre PSD si PDL. Toti au spus că nu este aşa, căci bine a zis Domnul Iliescu, liberalii sunt pentru noi adversari tactici, deci ne pot fi prieteni, pedistii lui Băsescu sunt adversarii strategici, ideologici, dusmanii de moarte. Au venit alegerile si s-au răsucit peste noapte toti adepţii teoriilor despre adversarii tactici si cei strategici. S-au dus toti la Băsescu să bată palma, in schimbul funcţiilor. Evident, pentru Romania si in numele crizei. Noi, de la Cluj, ne uităm la televizor , nu vrem funcţii, nu vrem nici macar să se recunoască faptul că am avut dreptate.

Am mai spus atunci că trebuie sa se gândeasca bine PSD-ul, să nu regrete apoi Alianta cu PDL, căci sacrificiul este destul de mare, e greu să fii in acelasi timp şi prieten si dusman, un partid mare ca PSD ul va putea aborda greu alegerile prezidentiale fiind in coalitie cu Traian Basescu. Nimeni nu m-a băgat in seamă, câţiva colegi s-au strâmbat la mine iar unul mi-a zis: Ma, tu chiar esti Gică Contra, vrei să strici coalitia cu PDL? Peste câteva zile început opozitia in PSD la proiectul cu PDL, unii văzând că s-au pripit.

Ca o consecinţă a faptului că am avut dreptate de mai multe ori, am fost impinsi usor spre ieşire. Am acceptat să plecăm. Să ne vedem de meseriile noastre, să ne reintâlnim cu viaţa, cu cărtile, cu familiile si prietenii. Cateodată imi vine să le dau telefon unora din cei care au vrut să scape de noi şi să le spun un sincer multumesc. Sunt fericit să mă reintâlnesc cu viata mea cea normală si simplă, iar Ioan Rus imi confirma acelaşi sentiment.

Dar nici aşa nu este bine, vin unii iar să ne facă proiecte politice de luptă pentru Primaria Cluj, sau alte năzbâtii. Dacă vreau să-mi fac meseria de dascal si să sa joc fotbal cu baiatul meu si nu mă interesează nici o functie publica, însemna că am o strategie cu Traian Băsescu? Dacă ne-am săturat de moluştele care se ascundeau după noi sau de pupincuristii care visau în spatele nostru la ziua când vor avea si ei pupincuristii lor, este un semn că vrem să rupem partidul? Este normal ca de la masa cu PDL unii să ne critice că nu luptăm activ cu pedeliştii?

Multi au început să moară de grija PSD Cluj, după ce ani şi ani au ridicat osanale greţoase lui Boc sau Nicoară. Am o colectie de câteva sute de articole şi ode închinate lui Boc de oameni care acum critică organizatia PSD că nu face opozitia pe care o vor ei. Mă gândesc chiar să public o antologie cu deontologi, cum le spune prietenul meu Mircea Badea. E adevarat, poate nu am avut destui bani să ne putem promova ideile iar in campanii, dacă atacam primaria in conferinta de presă, erau mereu si jurnalisti care ne răspundeau pe loc, in numele primarului, absent din Cluj. Am avut multi prieteni din media care ne-au sprijinit mereu, pe gratis, deontologic, dar in lupta cu Bucurestiul, pentru descentralizare sau reforma partidului, dar in lupta locală resursele judetene si municipale ale Aliantei DA au fost mai tari decât noi si proiectele noastre.

Mă tot intreb, oare dacă PSD ar face ce spun ei, partidul va plăti mai putin in campanie? Sau dacă respectă indicatiile analistilor, celor de la PSD nu o să li se mai ceară 1500 de euro pe aparitie tv, zeci de mii de euro pe advertoriale si stiri in ziare, zeci de mii de euro pentru outdoor? Cred ca actuala conducere a PSD Cluj ştie ce are de făcut, s-au retras doar doi oameni, cantitate neglijabilă, iar cei care vor să-i ajute s-o facă direct, nu prin invăluire. Să le publice ideile, să ajute cu bani sau cu participare la activităţi militante, să promoveze candidatii, să se arunce în lupta politică anunţindu-şi candidature când este cazul.

Pe cei care sunt pupincuristi prin vocaţie, talent sau vointa de a parveni, îi sfătuiesc să adopte pupincurismul concurential, dinamic. Adică să spună direct ce vor, să candideze, să se exprime in spatiul public, să-şi asume un destin politic, să lupte cu cine cred ei că trebuie luptat. Să renunţe la a face proiecte pentru alţii, sau a critica aluziv doar, doar s-o prinde Domnu cutare, asteptand poate să fie promovati. Pupincuristii melancolici (ah, melancolia este fericirea de a fi trist) sunt niste jalnice limbi umblătoare şi lor le prefer duşmanii autentici. Tristeţea frustrată a pupincuristului melancolic mă deprimă si imi taie până şi pofta de a scrie despre el, intr-o tară unde un neamţ celebru, ajuns la Bucuresti, spunea că este dezgustator faptul in Romania nu poti avea nici măcar dusmani, a doua zi îţi devin prieteni.

Vasile Dâncu

PS. Acest articol nu face referire la intelectualii, jurnalistii sau reprezentantii unor partide sau sindicate care mi-au propus să candidez independent sau sub sigla lor la primaria Cluj. Lor le multumesc pentru că vroiau să se implice activ într-un proiect de schimbare, nu făceau proiecte pentru altii. Sper că nu va trece mult timp până să ne intâlnim, cu toţii, intr-un proiect de schimbare a Clujului.

TATI, DE CE ŢINEM NOI CU UNGURII DE LA CFR?

Fotbalul este o lume pe care nu putem s-o ignorăm chiar dacă nu suntem îmbolnăviţi de microbul respectiv. Ca un infectat fără posibilitate de vindecare, am urmărit fenomenul CFR Cluj atât ca sociolog, cât şi ca microbist. Un spectacol total şi o lume care nu se reduce la cele 90 de minute de pe gazon, fotbalul crează idoli, zei tangibili care trăiesc ca şi zeii grecilor, nu în cer, ci undeva intre cer si pămant. Seamănă cu noi, îi putem imita, ne putem imbrăca cu haine ca şi ei sau putem să-i urâm.

Când Pele vine din ghetou sau Platini dintr-o familie săracă, aceşti zei alimentează şi ideea că undeva există dreptate, că şi copilul de ţăran sau de muncitor are o şansă să devină bogat sau celebru. Fotbalul crează o lume fictivă care insă nu se desprinde niciodată totalmente de lumea reală. Când Franţa a devenit campioană mondială jurnalistii dar si sociologii francezi au scris că fotbalul a salvat natiunea franceză şi că ea poate redeveni, pornind de aici, o mare putere pe harta geostrategică. După ceva ani, francezii s-au mai dezumflat, dar visul nu era chiar o tâmpenie.

Deşi unii spun că este o ciumă emoţională, psihologii recunosc că fotbalul reuşeste să creeze un simulacru de comunitate, o intoarcere la unitatea pierdută. Suporterii trăiesc adevărate transe de grup şi recrează un fenomen despre care sociologii spun că a dispărut odată cu modernitatea: societatea organică. Adică o comunitate cimentată de o solidaritate organică, nu mecanică, artificială. Brandulul clubului este pentru microbist ceea ce era rudenia sau vecinăntatea, un liant pentru o fraternitate spontană şi puternică. La înscrierea golului bărbaţii participă la un moment emoţional pe cale de diparitie din viata ordinară : cel al confruntarii directe, al luptei de ring şi victoriei obtinute prin confruntare corp la corp. In fine, competiţia din pătratul de iarbă conţine ceva ce a disparut din social, regulile stricte si egalitatea de resurse: 11 contra 11, porti egale, nici un privilegiu. O egalitate de şanse care a disparut de mult din competiţia socială.


Fotbalul ne ţine legaţi de comunitate, regiune sau ţară. Este ultima rădăcină, după ce politicienii şi-au bătut joc de sentimentul national, de sentimentul datoriei civice, iar oamenii de afaceri sunt tentaţi să se uite doar in balanţele economice . Marele merit al fotbalului este că poate fortifica identităţi, poate să adune in jurul terenului energiile psihice risipite ale unei comunităţi.

Identitatea noastră ardeleană este un problematică. A fost mereu contestată dinafară, Bucurestiul sau Budapesta deopotrivă incercţnd s-o tragă spre etnicizare si exclusivism. Ni se recunoşte doar dreptul de a cânta cantece patriotice, orice diferenţă era persiflată sau privită ca o trădare. Voi nu sunteti ardeleni, ci romani, ni se spune nouă invariabil de la Bucuresti. Voi nu sunteţi ardeleni, sunteti unguri, primesc replică maghiarii noştri de la fraţii lor din Budapesta.

Din nefericire, fotbalul ca explozie emoţională nu are doar darul de a amplifica solidaritatea internă, ci are si defectul de a redeschide rănile, acolo unde ele sunt. Aici la Cluj, suntem o comunitate fragmentată, ruptă in două, cu puţine sperante de reface ruptura. Echipa de fotbal construită de Paskani si Muresan a fost privită cu suspiciune. A suferit din cauza centralismului bucureştean. Orice echipă din provincie care face performanţă, sau ameninţă a deveni campioană, este sabotată sistematic de oligarhia coruptă de la Bucuresti. Arbitri au lucrat impotrivă de o manieră sistematică, iar valizele cu bani ale lui Becali a fost privite ca o metodă normală de a ne opri ascensiunea. In plus, profesionistii dezbinării transilvane au adus mereu în memoria publică un episod de acum peste şaizeci de ani: participarea echipei noastre, după dictatul de la Viena, în campionatul Ungariei.

Dar un roman si un ungur care au înlocuit contractul de manageriat cu sentimentul rar al prieteniei, Arpi si Iuliu, au pus in practică un proiect de intreprindere fotbalistică modernă, fără a se sinchisi de manelişti sau lăutarii din media de pe Dâmboviţa. Ne-au adus la început bucuria de a-i bate pe bucureşteni, de a deveni campioni ai ţării şi cea de a ne mandri cu intreprinderea lor, lipsită de sprijin din partea autorităţilor locale. Sunteţi niste ţărănoi, ne-au spus ciobanii de pe Dâmbovita, ungurilor, sunteti finantaţi de masoneria de la Budapesta, cum să fiti arbitrati la Craiova de un ungur?

Tati, de ce ţinem noi cu ungurii de la CFR, a venit intr-o zi să mă întrebe fiul meu, tocmai întors de la grădiniţă.

Miercuri seara, CFR a adus la Cluj primul peisaj european. Un stadion european, un public care nu s-a comportat mioritic şi un rezultat care ne-a facut să fim mândri că suntem ardeleni. Mă uitam in jur si nu-mi venea să cred. O bucurie retinută, parcă ne era fie frică să ne bucurăm prea tare, să nu hăhăim în salonul select al UEFA. Un prieten ceferist se intreba la berea de după : oare astia de la Chelsea nu ne-au lasat cumva? Oare nu a fost o altă intamplare ? Stateam tăcuţi parcă fricosi să nu ne bucuram cu tot sufletul, să nu ni se deschidă operaţia ... După un meci Brazilia – Argentina, terminat cu 0 - 1 pe Maracana, un ziarist inspirat a titrat : 100 000 de morţi pe Maracana. Miercuri seara, in Gruia, au fost peste 20 000 de ardeleni fericiti.

Vine meciul de cupă cu Universitatea Cluj si visul meu de sociolog bolund începe să-mi dea târcoale iar. In jurul unei performante de exceptie, cum este CFR 1907, s-ar putea reclădi pozitiv identitatea clujeană, poate chiar şi cea ardeleană. In fata profesionalismului si exceptionalităţii, oare rănile vechi nu s-ar putea închide? Vom putea oare să scăpăm de stereotipurile pe care ni le insuflă cei care ne dezbină?

Mergând de la stadion spre casă, de mâna cu fiul meu, încerc să-i răspund altfel întrebarii pe care mi-a pus-o acum câteva săptămâni, nu mai încerc să-i explic unde este minciuna. Adrian, tinem cu ungurii de la CFR pentru că noi, clujenii, suntem unguri cu toţii. Că dacă ti-aş zice că suntem ardeleni cine ştie ce intrebări suplimentare mi-ai pune.


.....



citiţi editorialul in http://www.ziuadecj.ro/