Pupincurismul la români este tehnică, dar pentru unii se apropie de artă. Si nu ar fi nimic dacă pupincuristul nu ar face pauze de respiraţie când işi învârtoşează limba şi injură, căutând duşmani presupuşi puntru dosul pe care-l lustruieste, cu gândul de a face plăcerea completă celui masat. Pe malurile Dâmbovitei pupincurismul este dinamic, concurential, competitiv şi mai usor de suportat. Cel care-l practică vrea să ia locul cuiva, se vede şi este acceptabil, in fond, politica este competiţie.
Acum că adie miros de ciolan, pupicuristii sunt in alertă, caută locuri unde isi pot exersa cu maximă eficientă atingerea de catifea a limbii si mierea din cuvinte. Dacă Ziua de Cluj, de exemplu, nu ar apărea in Revista presei din Modrogan, Kisselef, sau Aviatorilor, multi politicieni nu s-ar chinui să răspundă jurnalistilor, multi politicieni sau analisti nu şi-ar da cu părerea şi nu ar scrijeli cu plaivasul. O forma de pupincurism politic dinspre stânga este să critici Grupul de la Cluj pentru relatii cu PDL sau Băsescu, pe principiul ca îi faci plăcere lui Iliescu, lui Năstase sau chiar lui Mircea Geoană. La început au încercat să demostreze că Grupul de la Cluj nu există. Apoi s-au chinuit să zică tare si răspicat că nu mai există. In timp ce infulecă ciolanul de la cazanul unde Traian Basescu stă cu polonicul, unii se uită spre Cluj şi strambă din nas. Cică noi vrem să ne repozitionam, să spargem PSD, că participăm la un complot, suntem oamenii lui Băsescu.
Pare interesant, doar că noi nu suntem nicăiri in spatiul politic, nici la cazanul cu ciolan, nici la masă cu Băsescu, nici cu PDL-ul la chefuri. Stau si mă scarpin sub căciulă, ca Moromete, şi nu mă pot abtine să recapitulez câteva lucruri din trecutul apropiat.
Când a inceput scandalul Biletelul şi, in doua saptamani, Alianta DA a pierdut peste 10 procente am propus să ne vedem de treabă, să facem opoziţie de stânga şi să nu ne ocupăm cu spargerea ei, căci PD-ul va veni in opozitie, alaturi de noi, si vor capitaliza o mare parte din electorat. Dacă in acel moment Alianta DA avea 37%, peste doua saptamani, separate de integerea PNL –PSD, PD avea 40% iar PNL 20%, iar noi nu reauseam sa crestem deloc. Dintr-o alianta de 37% am reusit sa facem doua partide care, impreună, aveau 60%. Am avut dreptate, dar era prea tarziu.
In momentul in care s-a propus suspendarea lui Basescu şi eram vicepresedinte, însărcinat cu analiza si strategia, am spus public că este o prostie care il va relansa pe Traian Basescu şi va impinge PSD mult in jos. După scandal, Băsescu a crescut vreo 25 de procente, PDL ul s-a relansat, iar PSD a scăzut la 17%. Colegii au recunoscut public că a fost o mare greseală că nu m-au ascultat, dar unii se fac că au uitat.
In conditiile în care Guvernul Tariceanu nu era un guvern legitim cu 20%, am propus o motiune de cenzură, in urma căreia PSD ar putea participa deschis la guvernare, eventual pentru a pregati terenul pentru guvernarea urmatoare. Desi hotararea s-a luat in unanimitate la BPN, in Parlament unii s-a opus si ne-am facut de râs, lipsindu-ne 12 voturi. Peste un an, s-a dovedit ca PNL a trădat in seara alegerilor, dar memoria scurtă a celor obisnuiti doar să pupe, a inregistrat doar spaima de PDL.
Am spus apoi că rezultatele viitoarelor alegeri vor face posibilă si probabilă o coalitie dintre PSD si PDL. Toti au spus că nu este aşa, căci bine a zis Domnul Iliescu, liberalii sunt pentru noi adversari tactici, deci ne pot fi prieteni, pedistii lui Băsescu sunt adversarii strategici, ideologici, dusmanii de moarte. Au venit alegerile si s-au răsucit peste noapte toti adepţii teoriilor despre adversarii tactici si cei strategici. S-au dus toti la Băsescu să bată palma, in schimbul funcţiilor. Evident, pentru Romania si in numele crizei. Noi, de la Cluj, ne uităm la televizor , nu vrem funcţii, nu vrem nici macar să se recunoască faptul că am avut dreptate.
Am mai spus atunci că trebuie sa se gândeasca bine PSD-ul, să nu regrete apoi Alianta cu PDL, căci sacrificiul este destul de mare, e greu să fii in acelasi timp şi prieten si dusman, un partid mare ca PSD ul va putea aborda greu alegerile prezidentiale fiind in coalitie cu Traian Basescu. Nimeni nu m-a băgat in seamă, câţiva colegi s-au strâmbat la mine iar unul mi-a zis: Ma, tu chiar esti Gică Contra, vrei să strici coalitia cu PDL? Peste câteva zile început opozitia in PSD la proiectul cu PDL, unii văzând că s-au pripit.
Ca o consecinţă a faptului că am avut dreptate de mai multe ori, am fost impinsi usor spre ieşire. Am acceptat să plecăm. Să ne vedem de meseriile noastre, să ne reintâlnim cu viaţa, cu cărtile, cu familiile si prietenii. Cateodată imi vine să le dau telefon unora din cei care au vrut să scape de noi şi să le spun un sincer multumesc. Sunt fericit să mă reintâlnesc cu viata mea cea normală si simplă, iar Ioan Rus imi confirma acelaşi sentiment.
Pare interesant, doar că noi nu suntem nicăiri in spatiul politic, nici la cazanul cu ciolan, nici la masă cu Băsescu, nici cu PDL-ul la chefuri. Stau si mă scarpin sub căciulă, ca Moromete, şi nu mă pot abtine să recapitulez câteva lucruri din trecutul apropiat.
Când a inceput scandalul Biletelul şi, in doua saptamani, Alianta DA a pierdut peste 10 procente am propus să ne vedem de treabă, să facem opoziţie de stânga şi să nu ne ocupăm cu spargerea ei, căci PD-ul va veni in opozitie, alaturi de noi, si vor capitaliza o mare parte din electorat. Dacă in acel moment Alianta DA avea 37%, peste doua saptamani, separate de integerea PNL –PSD, PD avea 40% iar PNL 20%, iar noi nu reauseam sa crestem deloc. Dintr-o alianta de 37% am reusit sa facem doua partide care, impreună, aveau 60%. Am avut dreptate, dar era prea tarziu.
In momentul in care s-a propus suspendarea lui Basescu şi eram vicepresedinte, însărcinat cu analiza si strategia, am spus public că este o prostie care il va relansa pe Traian Basescu şi va impinge PSD mult in jos. După scandal, Băsescu a crescut vreo 25 de procente, PDL ul s-a relansat, iar PSD a scăzut la 17%. Colegii au recunoscut public că a fost o mare greseală că nu m-au ascultat, dar unii se fac că au uitat.
In conditiile în care Guvernul Tariceanu nu era un guvern legitim cu 20%, am propus o motiune de cenzură, in urma căreia PSD ar putea participa deschis la guvernare, eventual pentru a pregati terenul pentru guvernarea urmatoare. Desi hotararea s-a luat in unanimitate la BPN, in Parlament unii s-a opus si ne-am facut de râs, lipsindu-ne 12 voturi. Peste un an, s-a dovedit ca PNL a trădat in seara alegerilor, dar memoria scurtă a celor obisnuiti doar să pupe, a inregistrat doar spaima de PDL.
Am spus apoi că rezultatele viitoarelor alegeri vor face posibilă si probabilă o coalitie dintre PSD si PDL. Toti au spus că nu este aşa, căci bine a zis Domnul Iliescu, liberalii sunt pentru noi adversari tactici, deci ne pot fi prieteni, pedistii lui Băsescu sunt adversarii strategici, ideologici, dusmanii de moarte. Au venit alegerile si s-au răsucit peste noapte toti adepţii teoriilor despre adversarii tactici si cei strategici. S-au dus toti la Băsescu să bată palma, in schimbul funcţiilor. Evident, pentru Romania si in numele crizei. Noi, de la Cluj, ne uităm la televizor , nu vrem funcţii, nu vrem nici macar să se recunoască faptul că am avut dreptate.
Am mai spus atunci că trebuie sa se gândeasca bine PSD-ul, să nu regrete apoi Alianta cu PDL, căci sacrificiul este destul de mare, e greu să fii in acelasi timp şi prieten si dusman, un partid mare ca PSD ul va putea aborda greu alegerile prezidentiale fiind in coalitie cu Traian Basescu. Nimeni nu m-a băgat in seamă, câţiva colegi s-au strâmbat la mine iar unul mi-a zis: Ma, tu chiar esti Gică Contra, vrei să strici coalitia cu PDL? Peste câteva zile început opozitia in PSD la proiectul cu PDL, unii văzând că s-au pripit.
Ca o consecinţă a faptului că am avut dreptate de mai multe ori, am fost impinsi usor spre ieşire. Am acceptat să plecăm. Să ne vedem de meseriile noastre, să ne reintâlnim cu viaţa, cu cărtile, cu familiile si prietenii. Cateodată imi vine să le dau telefon unora din cei care au vrut să scape de noi şi să le spun un sincer multumesc. Sunt fericit să mă reintâlnesc cu viata mea cea normală si simplă, iar Ioan Rus imi confirma acelaşi sentiment.
Dar nici aşa nu este bine, vin unii iar să ne facă proiecte politice de luptă pentru Primaria Cluj, sau alte năzbâtii. Dacă vreau să-mi fac meseria de dascal si să sa joc fotbal cu baiatul meu si nu mă interesează nici o functie publica, însemna că am o strategie cu Traian Băsescu? Dacă ne-am săturat de moluştele care se ascundeau după noi sau de pupincuristii care visau în spatele nostru la ziua când vor avea si ei pupincuristii lor, este un semn că vrem să rupem partidul? Este normal ca de la masa cu PDL unii să ne critice că nu luptăm activ cu pedeliştii?
Multi au început să moară de grija PSD Cluj, după ce ani şi ani au ridicat osanale greţoase lui Boc sau Nicoară. Am o colectie de câteva sute de articole şi ode închinate lui Boc de oameni care acum critică organizatia PSD că nu face opozitia pe care o vor ei. Mă gândesc chiar să public o antologie cu deontologi, cum le spune prietenul meu Mircea Badea. E adevarat, poate nu am avut destui bani să ne putem promova ideile iar in campanii, dacă atacam primaria in conferinta de presă, erau mereu si jurnalisti care ne răspundeau pe loc, in numele primarului, absent din Cluj. Am avut multi prieteni din media care ne-au sprijinit mereu, pe gratis, deontologic, dar in lupta cu Bucurestiul, pentru descentralizare sau reforma partidului, dar in lupta locală resursele judetene si municipale ale Aliantei DA au fost mai tari decât noi si proiectele noastre.
Mă tot intreb, oare dacă PSD ar face ce spun ei, partidul va plăti mai putin in campanie? Sau dacă respectă indicatiile analistilor, celor de la PSD nu o să li se mai ceară 1500 de euro pe aparitie tv, zeci de mii de euro pe advertoriale si stiri in ziare, zeci de mii de euro pentru outdoor? Cred ca actuala conducere a PSD Cluj ştie ce are de făcut, s-au retras doar doi oameni, cantitate neglijabilă, iar cei care vor să-i ajute s-o facă direct, nu prin invăluire. Să le publice ideile, să ajute cu bani sau cu participare la activităţi militante, să promoveze candidatii, să se arunce în lupta politică anunţindu-şi candidature când este cazul.
Pe cei care sunt pupincuristi prin vocaţie, talent sau vointa de a parveni, îi sfătuiesc să adopte pupincurismul concurential, dinamic. Adică să spună direct ce vor, să candideze, să se exprime in spatiul public, să-şi asume un destin politic, să lupte cu cine cred ei că trebuie luptat. Să renunţe la a face proiecte pentru alţii, sau a critica aluziv doar, doar s-o prinde Domnu cutare, asteptand poate să fie promovati. Pupincuristii melancolici (ah, melancolia este fericirea de a fi trist) sunt niste jalnice limbi umblătoare şi lor le prefer duşmanii autentici. Tristeţea frustrată a pupincuristului melancolic mă deprimă si imi taie până şi pofta de a scrie despre el, intr-o tară unde un neamţ celebru, ajuns la Bucuresti, spunea că este dezgustator faptul in Romania nu poti avea nici măcar dusmani, a doua zi îţi devin prieteni.
Vasile Dâncu
PS. Acest articol nu face referire la intelectualii, jurnalistii sau reprezentantii unor partide sau sindicate care mi-au propus să candidez independent sau sub sigla lor la primaria Cluj. Lor le multumesc pentru că vroiau să se implice activ într-un proiect de schimbare, nu făceau proiecte pentru altii. Sper că nu va trece mult timp până să ne intâlnim, cu toţii, intr-un proiect de schimbare a Clujului.
Multi au început să moară de grija PSD Cluj, după ce ani şi ani au ridicat osanale greţoase lui Boc sau Nicoară. Am o colectie de câteva sute de articole şi ode închinate lui Boc de oameni care acum critică organizatia PSD că nu face opozitia pe care o vor ei. Mă gândesc chiar să public o antologie cu deontologi, cum le spune prietenul meu Mircea Badea. E adevarat, poate nu am avut destui bani să ne putem promova ideile iar in campanii, dacă atacam primaria in conferinta de presă, erau mereu si jurnalisti care ne răspundeau pe loc, in numele primarului, absent din Cluj. Am avut multi prieteni din media care ne-au sprijinit mereu, pe gratis, deontologic, dar in lupta cu Bucurestiul, pentru descentralizare sau reforma partidului, dar in lupta locală resursele judetene si municipale ale Aliantei DA au fost mai tari decât noi si proiectele noastre.
Mă tot intreb, oare dacă PSD ar face ce spun ei, partidul va plăti mai putin in campanie? Sau dacă respectă indicatiile analistilor, celor de la PSD nu o să li se mai ceară 1500 de euro pe aparitie tv, zeci de mii de euro pe advertoriale si stiri in ziare, zeci de mii de euro pentru outdoor? Cred ca actuala conducere a PSD Cluj ştie ce are de făcut, s-au retras doar doi oameni, cantitate neglijabilă, iar cei care vor să-i ajute s-o facă direct, nu prin invăluire. Să le publice ideile, să ajute cu bani sau cu participare la activităţi militante, să promoveze candidatii, să se arunce în lupta politică anunţindu-şi candidature când este cazul.
Pe cei care sunt pupincuristi prin vocaţie, talent sau vointa de a parveni, îi sfătuiesc să adopte pupincurismul concurential, dinamic. Adică să spună direct ce vor, să candideze, să se exprime in spatiul public, să-şi asume un destin politic, să lupte cu cine cred ei că trebuie luptat. Să renunţe la a face proiecte pentru alţii, sau a critica aluziv doar, doar s-o prinde Domnu cutare, asteptand poate să fie promovati. Pupincuristii melancolici (ah, melancolia este fericirea de a fi trist) sunt niste jalnice limbi umblătoare şi lor le prefer duşmanii autentici. Tristeţea frustrată a pupincuristului melancolic mă deprimă si imi taie până şi pofta de a scrie despre el, intr-o tară unde un neamţ celebru, ajuns la Bucuresti, spunea că este dezgustator faptul in Romania nu poti avea nici măcar dusmani, a doua zi îţi devin prieteni.
Vasile Dâncu
PS. Acest articol nu face referire la intelectualii, jurnalistii sau reprezentantii unor partide sau sindicate care mi-au propus să candidez independent sau sub sigla lor la primaria Cluj. Lor le multumesc pentru că vroiau să se implice activ într-un proiect de schimbare, nu făceau proiecte pentru altii. Sper că nu va trece mult timp până să ne intâlnim, cu toţii, intr-un proiect de schimbare a Clujului.
