S-a scris mult în ultimele decenii despre cum este folosită frica
în politică. Emoție puternică, frica poate duce oameni la vot
pentru pericole imaginare sau supradimensionate sau poate chiar direcționa
votul spre răul cel mai mic sau spre salvatorul-impostor. Până la urmă, chiar
dependența popoarelor de liderii dominatori este un efect al fricii de asumare
a destinului istoric. O privire sociologică asupra societății din ultimii ani
ne conduce la concluzia că oamenii sunt puși în fața unor riscuri din ce în ce
mai mari, dar percep că nu le pot gestiona singuri. Dezvoltă, astfel, un
registru de spaime și amenințări la adresa securității societale ca și amenințări la adresa identității grupului
sau comunității în termeni de omogenitate și coeziune. Cum spune Manuel Castells,
identitatea actorilor sociali este afectată în procesul de construcție a
sensului acțiunii colective, în cazuri în care amenințările sunt diverse și nu
există variante de răspuns social la ele, atunci la nivelul maselor se nasc
identități nevrotive, un fel de
identități de rezistență care se caracterizează prin frici
generalizate, autoagresiune, imitație,
inactivsm, apatie. Rămași fără un stat protector și darnic, cetățenii români
sunt expuși unui ocean de spaime pentru prezent, dar mai ales viitor.
Dar nu doar dispariția acestei umbrele produce o Românie înfricoșată, ci
mai ales un fenomen despre care s-a scris mai puțin. Romania este o țară cu un stat slab, mereu agresat,
dar este mai ales o societate fără politică. Slăbiciunile statului au la origine și faptul că avem o politică
moartă de frică, în care activează politicieni paralizați de spaime. Un
leadership curajos ar putea da direcția, ar putea inspira, motiva și trasa
linii pentru un sens al acțiunii colective, pentru o direcție în care merge țara.
Nu subvențiile de la stat salvează o țară sau o economie, ci infuzia de speranță și sens, proiectarea
unor speranțe.
Dar politica noastra este timorată,
moartă de frică, mai ales atunci când
intră în ani electorali, anii schimbărilor. Anul 2014 este anul în care se
termină un ciclu politic, cei 10 ani de războaie ale președintelui cu sistemul.
După aceste războaie avem un tablou al maximei incertitudini. Totul pare un haos,
nici cei mai experimentați analiști nu pot spune cu certitudine ce va fi in
viitor. O frică de viitor a cuprins
întreaga scenă politică și absolut pe toți actorii.
Una dintre fricile cele mari este frica de a guverna și se întampla
deja de aproape un deceniu. Chiar dacă au existat majorități consistente,
politicienii au guvernat minimal, dominați de frica de a nu pierde puterea
și tocmai din această cauză au pierdut-o, de fiecare dată. În 2014 nu se va
termina nici descentralizarea, regionalizarea, nici reforma Constituției, nici reformele din
sănătate sau educație. Am senzația că
politicienii nu mai pot lua marile decizii nici dacă ar avea susținere de 100%,
deoarece s-a pierdut curajul asumării unei decizii care afectează viața unor
mase mai mari de oameni.
Frica de a lua decizii este deja o dominantă a activității funcționarilor
publici din ultimii ani, nenumărate dosare sau licitații publice se împiedică
în încăpățânarea unui director din minister care se teme să semneze pe sume
mari.
Frica de valorile politice conduce la un surogat de politică: războiul
politic permanent între lideri, care devine rațiune de a fi pentru competiție,
ba chiar poate deveni surogat de program. Dominanta politicii noastre de peste
două decenii este războiul politic între indivizi, personalizat, continuu
reaprins de una din părți, ca și cum ar fi o regie perfectă. Ai senzația că
politicienii nu se opresc din acest continuu street fighting pentru a nu li se aduce aminte de ceea ce ar
trebui să facă, consilierii lor politici sunt specializați doar în aceste
tipuri de acțiuni. O frică de celălalt a început să
cuprindă taberele aflate în conflict continuu, mai ales de când au început să
intre pe bandă rulantă politicieni în pușcărie , ”cu executare”. Sfârșitul mandatului
politic a început a părea sinonim cu o catastrofă și bătălia de la urne devine
tot mai mult o bătălie pe viață și pe moarte. Frica de DNA sau de
serviciile secrete îngheață sângele în
venele politicienilor care vor căuta mai mult să-și asigure forme de protecție
decât să încerce a acționa firesc, după planuri sau strategii necesare.
Parlamentul a devenit, în ultimii ani, dominat de aceste frici și a facut foarte
multe greșeli dintr-o solidarizare, absurdă uneori, dar generată de spaima lui
”mâine oricine poate fi următoarea victimă”.
O frică de a ajunge în opoziție duce mereu la orice concesie, la motivarea
oricărei migrații politice, la legitimarea tuturor alianțelor. O frică
de izolare politică străbate tot spectrul, de la stânga la dreapta. Intoleranța
la opoziție este cu atât mai mare cu cât găștile grupurilor de interese au
dezvoltat afaceri centrate exclusiv pe bugetul de stat, exact ca în perioada
interbelică. În 2014, politicienii vor sta din nou cu bagajele la ușă, unii
pentru a pleca în week-end la Monaco, alții pentru a aștepta verdictele de la
ANI sau Înalta Curte de Casație și Justiție. În fine, mulți vor aștepta în
strainătate rezultatul alegerilor, pentru mai multă siguranță.
O frică de diferențiere politică a apărut mai nou, rod al unor teorii născute în
staffurile electorale. Sfătuitori cu pregătiri și expertize luate din
”almanahe” conving partidele sau candidații să schimbe culorile partidelor,
siglele sau să se mute spre centru, pentru că o bătălie cu cărțile pe față ar
face pe unul sau pe altul să piardă sigur. Astfel, sunt inventați și
reinventați politicieni cu identități incerte și fricile de asumare a
identității politice duc la o guvernare managerială, o guvernare fără proiect
sau opțiune ideologică. Moare astfel orice ideologie și dispare motorul motivațional,
speranța și visul din politică. Rămâne doar gestiunea, mai buna sau mai rea, și o politică fără suflet.
O frică de idei și de faptul că nimeni nu este profet în țara lui a cuprins firava noastra elită
intelectuală. Elitele sunt incapabile să transmită mesaje în fața unei neputințe
publice generalizate și a sentimentului
pierderii controlului. Unii se retrag după zidurile universităților sau în
turism academic planetar, alții vorbesc la televizor fără să spună nimic. Sunt
incapabili să facă o lectură a lumii care să reconstruiască un ethos.
Anul 2014 nu va fi un an care spulberă ceața și deschide o nouă eră,
deoarece nimeni nu are curajul să riște, să vină cu un proiect. Suntem o
societate politică înfricoșată ce așteaptă o minune care să indice încotro
trebuie mers, un toiag a lui Moise care să despartă apele. Între timp, nu
politica este de vină pentru nefericirile noastre, ci lipsa de politică. O
politică fricoasă cu politicieni timorați este cea mai mare vulnerabilitate a
statului.
La 31 decembrie 2014 nu vom răsufla ușurați, nu vom scăpa de
incertitudini, de ceață. Nu vom avea un leadership întărit și nici nu vom
consemna sfârșitul unui război absurd sau renașterea politicii. Se vor schimba
unele poziții, dar frica va rămâne și crisparea politicienilor nu va dispărea. Frica va rămîne și
oamenii politici vor continua să se miște ca și cum ar fi vii și nevătămați, fiindcă
frica
nu ucide, doar că nu te lasă să trăiești, cum spune un proverb oriental.
Editorial apărut în Revista SINTEZA, numărul 3. Revista
se găsește la chioșcurile de presă, în rețeaua Inmedio, în librăriile
Cărturești și Librarium. Vă doresc lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu