Ambasadorul nostru de dincolo de albastru

Cele zece porunci ale Părintelui Bartolomeu

Într-o dimineață de februarie unul dintre oamenii pe care-i respect și care se asociază în mintea și sufletul meu și cu amintirea celui căruia i s-a spus Leul Ardealului m-a sunat invitându-mă să vorbesc la o comemorare a Mitropolitului Bartolomeu, am înțeles eu, alături de alții, inclusiv de Domnia Sa. Cuprins de o nesăbuință pe care mi-o explic doar prin faptul că lumina amintirii marelui ierarh mi-a anesteziat spiritul de conservare, am acceptat pe loc. Peste o lună când mi-a fost trimis afișul si m-am găsit singur acolo, alături doar de niște violoniste, am regretat amarnic. M-am perpelit cel puțin o noapte, îndoindu-mă că aș putea cinsti memoria Părintelui cu un discurs cât de cât normal din mai multe rațiuni.

În primul rând, cu siguranță urma ca sala să fie plină de oameni care au lucrat decenii cu Părintele Bartolomeu. Vor exista oameni care i-au fost adevărați fii spirituali și discipoli. Eu nu sunt vrednic de asta pentru că sunt un biet mirean care mai are multe de învățat până să înțeleagă alchimia spiritual a credinței. Nu mă simțeam nici măcar un credincios prea disciplinat si poate chiar sunt prea păcătos pentru a merita această onoare.

M-a mai liniștit doar gândul că s-ar putea ca totul să fie rânduit și cei care, astăzi,  acceptă  să stau în fata Domniilor lor au avut probabil un gând: dacă despre memoria marelui nostru Părinte poate vorbi un gângav, însemnă ca Preasfinția așa a avut o viață grăitoare în sine. Dacă aura-i de sfințenie o zărește un bicisnic ca și mine, atunci este o dovadă vie că părintele a lăsat o lumină care nu va pieri niciodată.

În plus, am gândit atunci cu spaimă, că eu nu am fost de la început un admirator al Părintelui. Eu am vazut umbra Sfinției Sale crescând cu greu. Nu am înțeles de la început intervenția sa în politică, l-am bănuit de partizanat politic și nu mai era mult și credeam toate lucrurile nedrepte care se scriau de către dușmanii Ortodoxiei sau dușmanii României și Ardealului. La început, am citit cu suspiciune unele din scrierile Părintelui. Am făcut cum însuși Sfinția Sa a recunoscut suspicios fiind față de Patriarhul Iustinian. Aproape că m-am uitat pe gaura cheii să văd dacă seara, în intimitatea chiliei, se pune în genunchi și se roagă.

Nu m-am raportat la figura sa intelectuală cu smerenie, ci cu judecata aspră. Pe măsură însă ce ajungeam să-l înțeleg cercetarea mea a devenit mânată de un spirit de solidaritate, apoi de iubire și când se pregătea să treacă la cele veșnice cu un sentiment de disperare că se prăbusește o lume pe care speram s-o putem ajuta să rămână în picioare.

De fapt singura marturie sau evocare adevarată, sigură pe care pot să o fac este propria mea convertire.

Am început asftel să fac notițe pentru vorbirea mea despre Părintele Bartolomeu înțelegând riscul acesta ca o penitență, ca o meritată plată a necredinței și suspiciunii mele nătânge, o  pedeapsă pentru că am fost Toma Necredinciosul. Dar m-a consolat tot un gând al Părintelui Bartolomeu: ”Toma nu e necredincios prin structură, ci mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat!”. A fost necesară o singură clipă – primul moment al întâlnirii cu Hristos Cel Înviat – pentru ca Toma să rostească impresionanta mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan20, 28).

Evocarea mea caută astfel  să deslușească marile lecții pe care Eu le-am primit de la Omul, Intelectualul și Înaltul ierah al Bisericii noastre care a fost Bartolomeu Anania. Am căutat să găsesc cele 10 porunci, ultimele, pe care ni le-a lăsat drept învățătură și poruncă. 

1. Teologia este nuanță, nu o distrugeți simplificare și mecanicism!

Mitropolitul Bartolomeu a întemeiat prin viața și opera sa o teologie a nuanțelor, a creat o meta-filozofie a limbajului și o reîntemeiere a dogmei.

A încercat cu precizie de bijutier să reclădească sensurile adânci ale ortodoxiei, dar legând credința și spiritualitatea ortodoxă de ziua de azi. La 18 ani, după ce i s-a jucat prima piesă de teatru, a avut revelația forței cuvântului. O tânără a venit și i-a spus: ce fericit trebuie să fii Dumneata. Ai pus pe hârtie o lume și vezi ca ea se naște și se mișca așa cum ai vrut!

A crezut în forța cuvântului care multiplică, instaurează, aduce lumină și risipeste umbrele. Poate de la Ioan Gură de Aur sau Apostolul Pavel nu am cunoscut un mai puternic ierarh care să creadă în forța transformatoare a Cuvântului. A căutat mereu să aducă o nouă lumină, un sens nou, să ne trasmită că lumea este mai mult decât vedem, gândim sau credem.

În conferința sa celebră deja despre corupția spirituală lansează o teorie interesantă despre cele două lumi ale limbajului. O lume materială cotidiană în care cuvintele au un semn și posibilitatea de a converti cuvântul domestic în dublul sens din lumea spirituală. A făcut-o magistral când la cererea unor studenți a căutat să întemeieze sensurile CORUPȚIEI SPIRITUALE. A vorbit într-o splendidă erudiție semiotică și intuiție semiologică despre PÂINE, APĂ, CALE, FOC, ADULTER, dar mai ales pe cel de corupție unde spune: a corupe înseamnă a altera, dar NU DOAR PRIN DESCOMPUNERE, DAR ȘI PRIN AMESTEC. Corupția, ne spunea, este și amestecul valorilor cu nonvalorile, a oamenilor, dar și diferite sincretisme reliogioase sub masca falsă a ecumenismelor de tot felul.

2. Purificați porțile percepției, așa o să rafinați cunoașterea!

William Blake spunea: ”Dacă porțile percepției ar fi purificate, totul i-ar părea omului așa cum este - infinit”, iar demonstrația Părintelui Bartolomeu despre inexistența morții este o minunată dovadă de purificare a viziunii și despre posibilitatea noastră reală de a intui, a înțelege infinitatea existenței și a vieții.

”Moartea nu există, este o trecere, o punte, ei bine, dragii mei, între moarte și somn este vreo deosebire? Moartea nu există, nu trebuie să ne temem de ea. Nu există moarte pentru că există Învierea, moartea este doar o sincopă. Moartea nu există pentru că nu moare în om sufletul și destinul sufletului. La final, în marea trecere, omul îşi pune sufletul în mâna Domnului.”

Inima este fereastra sufletului. Dacă sufletul e murdar cum să- vezi pe Dumnezeu? se mai întreba retoric, părintele nostru Bartolomeu Anania.

3. Păstrați-vă demnitatea națională într-o Europă care și-a pierdut strălucirea sa umanistă!

Nu poți fi un bun credincios dacă nu ști cine ești, nu poți fi un om întreg dacă nu îți respecți rădăcinile și credința, ne spunea adesea Părintele. Europa își caută un suflet, iar noua ne caută un drăcusor, spune areferindu-se la initiativele turistice legate de Dracula și ritualizarea

“Nu vă lăsaţi umiliţi, ne spunea Părintele când noi ne prosternam unei Europe consumeriste care ne dădea cu băţul peste degete, ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitîndu-se că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă.”

“Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte “balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunării şi că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologu spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologică a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi şi râie”.

4. Păstrati-va demnitatea umană, este lucrul cel mai important! Demnitatea se păstrează prin cultivarea excelenței, nu prin vorbe si gesturi izolate

De fapt, Părintele a fost un propovăduitor al excelenței. În tot ce facem, viața fără excelență este viața degradată, este o sub-viață, ca și viața fără Dumnezeu.

Să luptam cu mediocritatea, să ne deșteptăm! Asta este purificarea percepției, care va duce la o purificare a vieții și a sufletului. În fiecare predică încerca să facă acest lucru, iar dacă am lua un tratat de sociologie vom vedea că nici un aspect al vieții sociale nu a fost lăsat pe dinafară: de la familie, la asistența sanitară, de la economie la ideologii, de la internet, la planificare familială sau violență mediatică.

Părintele nu cerea ruperea de lume, asceza extramundană, ci lupta pentru a schimba lumea și regulile ei.

Am înțeles din predicile Părintelui Bartolomeu că Excelența pe care ne-o cerea nu se poate obține doar prin raportarea la lumea noastra cotidiană. Societatea ne cere lucruri vulgare, adaptări. Excelența se obține printr-o confruntare cu sinele, printr-o luptă teribilă cu slabiciunile și imperfecțiunile ființei noastre de lut.

5. Păstrați-vă libertatea și practicati propovăduirea libertății ca și condiție a credinței.

Părintele a propovaduit libertatea ca nimeni altul, găsim în paginile și în predicile Mitropolitului poate cele mai frumoase pagini despre libertate scrise la noi, dar și un exemplu al trăirii în spiritul libertății. Grigorie din Nisa scria: ”Omul a devenit asemănător cu chipul lui Dumnezeu și fericit când a fost înzestrat cu libertatea”, iar Părintele visa la o Ortodoxie ca religie care te face liber! Libertatea nu se folosește, Libertatea se trăiește, trebuie să-i adaugi mereu noi forme. 

Sentimentul de libertate nu m-a părăsit niciodată în viață, spune Bartolomeu Anania. Și-a folosit libertatea, chiar atunci când s-a rătăcit!

Trăţi-vă tinereţea, e a voastră şi trebuie s-o trăiţi înainte de a fi prea târziu! Îi îndemna apoi să se ferească de primejdiile tinereţii şi să-şi păstreze sănătatea sufletului. Din orice viciu şi credinţă rea este o cale de întoarcere, o singură cale greșită nu are drum de întors: consumul de droguri, spunea el de câte ori se adresa tineretului.

Numai oamenii liberi au curajul de a înfrunta moartea, spunea Bartolomeu.  Oamenii care nu trag umbre după ei sunt oameni liberi care nu se tem de defaimare și de nimic!

”Dacă vom trăi sub semnul pedepsei, mare lucru nu putem aștepta nici de la viața noastră nici de la Dumnezeu”.

Întrebarea esențiala care ne-a lasat-o și la care trebuie să răspundem în fiecare zi, ca la un adevărat examen: ce facem cu libertatea noastră?

6. Reclădiți solidaritatea umană și socială!

Unele dintre paginile care unesc opera de ultim deceniu pe care ne-a lăsat-o Părintele se referă la drama lipsei de comunicare. Este nevoie ca oamenii sa se apropie sufletește și fizic, unii de alții, prin vizite, prin excursii, prin călătorii, să nu aștepte totul de la televizor și de la internet, spunea insistent în predici, căci dacă vom ajunge să ne cunoaștem, să ne iubim, să ne urâm, să ne căsătorim, să ne înmormântăm doar prin internet, atunci într-adevăr ne vom înstrăina cu desăvârșire unii de alții.

Sfârşitul lumii va veni, ne avertiza foarte serios, sfârșitul lumii este când vor dispărea cărările dintre casele noastre. Minunată metaforă, imagine de o expresivitate tainică!

A creat programe de reumanizare a spitalelor promovând ideea că medicul trebuie să simtă ca în fața lui este un om, nu un caz de rezolvat. Credea cu tărie că prin comunicare putem ieși din akedia colectivă, din descurajare și lașitate. Observa cu tristețe și alarmă că s-a generalizat akedia, un sentiment al lehamite și descurajare, o stingere a luminii interioare, a speranței,  akedia este boala a sufletului colectiv.

Oamenii se izolează unii de alții și pustiul câștigă teren este una dintre ultimele îngrijorări ale Părintelui Bartolomeu.

7. Nu vă folosiți de defectele poporului nostru, el are nevoie de disciplină și conducători severi.

Părintele nu a fost un păstor blând, ci unul aspru, un suflet zbuciumat. Un dascăl sever care nu admitea să confundăm Binele cu Răul, cum spunea adesea. Nu i-a plăcut să confunde iubirea cu libertatea fără de sens sau viaţă trăită fără valori.  

Era necruţător în judecată, dar amesteca totul cu o duioşie de războinic retras printre nepoţi. Fiecare ocazie prin care se întâlnea cu mulţimea era una pentru o lecție, dar nu o lecție de dogmatică, ci una de viaţă trăită cu simţire şi credință. Era necruțător cu conducătorii, dar şi cu preoţii, însă înţelegător cu cei tineri. De câte ori era în public, se adresa celor tineri într-un capitol special din predica sa. „Trăiţi-vă tinereţea, e a voastră şi trebuie s-o trăiţi înainte de a fi prea târziu!". Îi îndemna apoi să se ferească de primejdiile tinereţii şi să-şi păstreze sănătatea sufletului. Din orice viciu şi credinţă rea este o cale de întoarcere, o singură cale greşită nu are drum de întoarcere: consumul de droguri, spunea el de câte ori se adresa tineretului.

Un păstor cu care ne-am obişnuit mai greu, dar pe care l-am iubit apoi pentru că era drept şi înțelept. Am înţeles din fapta şi vorbele sale că neamul nostru are nevoie de dascăli şi preoţi care să ne conducă, nu să ne cultive lenea şi îngăduinţa pentru pierderea orientării într-o viaţă trăită fără sens. „Poporul nostru are nevoie de reformă morală, trebuie să stârpim minciuna, hoţia, tâlhăria şi drumul ocolit", spunea Părintele cu vocea lui blândă, profundă, caldă care se transforma în tunet ce cutremura Catedrala Ortodoxă din Cluj atunci când spunea aceste cuvinte.

8. Trebuie luptat până la capăt, pînă la victoria in toate razboaiele noastre esentiale

Ne-a spus tuturor ca avem dreptul să pierdem și a pornit luptele esențiale, războaiele noastre obligatorii. A cîștigat victorii în toate bătăliile din aceste războaie, dar este de datoria noastră să le ducem mai departe. Moștenirea Gojdu este unul dintre războaiele uitate de noi, dar nu avem dreptul să lăsăm această bătălie a Ardealului pe mâna politicienilor.

Bătălia pentru Mitropolie am câștigat-o, dar cu pierderi, iar iîn acets moment nu cred că trebuie sa abandonăm și nici să îl lăsăm singur pe Mitropolitul Andrei.

Bătălia împotriva corupției spirituale și sociale și bătălia pentru umanizarea spitalelor sunt războaie pe care trebuie să le ducem cu toții.

9. Intelectualul român este intelectual creștin, altă cale nu există

Porunca principala este tocmai lectia de viața pe care ne-a dat-o, cea de intelectual complet al culturii și credinței noastre. Poet, dramaturg, tălmăcitor al Bibliei, intelectual angajat.

Părintele ne spunea că intelectualul este cel care trebuie să lupte în numele poporului său cu DUHUL PERFID AL ACESTEI LUMI.

"Se instaurează încetul cu încetul un duh perfid, care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă "orientare comportamentală". Cuvinte nobile precum "prietenie", "prieten", "prietenă" se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează "program de sănătate anti-sida", destrămarea familiei se numeşte "planificarea familială", crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă din meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă "război preventiv", terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate".

Intelectualul, mai spune Părintele Bartolomeu, trebuie sa lupte cu ISTORIA ASTA NENOROCITA ȘI PERVERSĂ, nu trebuie să acceptăm totul ca un dat, nu trebuie să rămânem cu capul plecat.

Intelectualul trebuie să aducă lumina: ”Atunci când ești în fața televizorului ești singur, pentru că vezi acolo numai ceea ce vrea televizorul să-ți transmită. Dar aici ești în fața lui Dumnezeu, a slujitorilor Lui, și laolaltă umăr lângă umăr cu frații tăi, și simți comuniunea, [care este ceva] mai mult decât comunitatea. Și aceasta pentru ca cei care au venit aici, și-au adus aminte ca sufletul lor este cel care are nevoie de înnoire, iar înnoirea se face și prin rugăciune”.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul şi nu anticipăm capătul drumului?, spunea Bartolomeu. Intelectualul trebuie să ajute pe oameni să vadă in viitor, să vadă țintele, să nu se descurajeze, să ajute pe oameni sa vadă scopul dincolo de obstacole, adică să facă obstacolele transparente.

”Știți care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ținta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare”.

Intelectualul creștin este diferit de ceilalți, l-am întrebat odată pe Mitropolitul Bartolomeu. Da, a venit răspunsul, el folosește metodele intelectuale chiar științifice, dar aduce în demersul și misiunea sa valorile creștine.

10. Respingeți egolatria, lepădați-vă de Sine

Viața trăită în egoism este viață ratată, viață inutilă, considera Mitropolitul Bartolomeu.

”Ei bine, dragii mei, de îndată ce ai renunțat la egoism, ai renunțat la egocentrism și te-ai lepădat sau ai respins egolatria, înseamnă că te-ai lepadat de tine. Aceasta nu înseamnă să te rănești, nu înseamnă să te negi pe tine însuți, rămâi o persoană demnă și întreagă, cu rostul tău în familie și în societate, cu dreptul tău de a viețui onorabil în lumea aceasta, dar în masura decenței și în măsura smerenie”.

Sacrificiul pentru ceilalți a fost cea mai importanta lecție de viata pe care ne-a dat-o Părintele. Lucrarea începută de Părintele Bartolomeu merge înainte și noi trebuie să ne grăbim ca să ținem ritmul.

***

După o noapte în care am terminat acest text, dimineata am gasit pe email un text pe care mi l-a trimis un blogger, care nu cred că știa că trebuie să fac o evocare a marelui cărturar și păstor ortodox. Textul este următorul :

”Cei ce trăiesc în lumea reală și nu schițează adevăruri pe genunchi în redacții mondene știu bine că există o felie uriașă de ortodoxie de paradă, plină de gesturi largi, arogante, și trâmbițe asurzitoare ale celor dornici de laudă, după cum mai există și o felie uriașă de fără-de-noimă, cu oameni trecuți pe de-a-ntregul în lumea lăcomiei dominată de ban. După ce excluzi, firesc, aceste două felii uriașe, ceea ce rămâne, o felie modestă dar bine alcătuită, poate fi analizat și apropiat de românismul creștin-ortodox valoros, trainic. Ei bine, de această felie modestă din societatea românească ar trebui să ne agățăm ca de o speranță fundamentală, fără de care suntem pierduți. Pentru că identitatea noastră dispare cu fiecare pas înapoi pe care îl face ortodoxia românească în fața valurilor uriașe de tentații ale lumii fără Dumnezeu, ori cu Dumnezeu măsluit, fără cultură și fără limbă, ale lumii în care omul este rege orb, și sclav totodată, al unei orbitoare sărăcii.
Să avem mare grijă de ortodoxie, ca de viața noastră, altfel vom deveni cetățeni fără căpătâi ai nimicului”.

CETĂȚENI FĂRĂ DE CĂPĂTÂI AI NIMICULUI, parcă ar fi vocea Părintelui Bartolomeu.

În fiecare clipă personalitatea Părintelui Bartolomeu crește prin influență asupra noastră. Prin AUTENTICITATEA TRĂIRII ȘI CREDINTEI, autenticitatea pe care ne-a transmis-o nouă indiferent dacă am vrut sau nu.

Sper că tăria spiritului să ne păzească atunci când curajul nostru nu ne ajunge pentru a da luptele noastre pentru Romania, pentru Transilvania și pentru credința noastră și pentru a ne regăsi pe noi înșine.

L-am auzit odată pe Părintele Barolomeu vorbind cu inegalabila-i voce despre sfinți ca fiind ambasadorii lui Dumnezeu. Sper că nu e o blasfemie și nici o erezie dacă spun că pentru noi, Bartolomeu Anania este Ambasadorul nostru în Împarația de dincolo de albastru a lui Dumnezeu.