03 iunie, 2010

RETETA PENTRU GREVA GENERALA


O grevă generală ne mai lipsea, în actuala noastră criză economică. Nu cred că grevele sau protestele sunt soluţia, de cele mai multe ori ele sunt doar o prelungire sau chiar o agravare a unei crize. Dar la noi, după cum s-a văzut, nu există pericolul ca ţara să fie bulversată de greve, pentru că nu ne iese organizarea unei asememene acţiuni. Primului jurnalist care m-a întrebat de ce s-a fâsâit greva generală i-am răspuns oarecum neserios, aforistic: cum să ne iasă organizarea grevei dacă nu ne iese organizarea muncii, greva este oprirea muncii, iar noi nu prea avem ce să muncim. Apoi m-am gândit mai serios şi am început să caut o explicaţie mai sociologică, frunzărind rapoarte cu ultimele cercetări sociologice de teren în ideea că întrebarea legată de solidarizarea colectivă este una importantă, nu poate fi expediată prin răspunsuri aforistice. Încerc să explic câteva lucruri, pe baza unor studii și observaţii, iar ceea ce iese ar putea fi un fel de reţetă pentru o grevă generală, adică ingredientele necesare pentru ca oamenii să protesteze în societate, atunci când se simt nedreptăţiţi.

De ce nu a ieşit greva generală?
1. Starea de apatie este generalizată. Dacă ne uităm cu atenţie vedem că, noi toţi, cerem românilor prea mult, cerem să dea ceea ce nu pot, ceva de care nu sunt în stare. Le cerem respectul demnităţii persoanei, dar ei şi-au pierdut de mult demnitatea de oameni liberi. Au fost minţiţi de atâtea ori, şi-au pus nevrotic speranţa în tot felul de lideri de carton, mai nou, îşi vând votul, adică forma pură a libertăţii politice, pe zahăr, ulei sau bere în sticle mari de plastic. Românii trăiesc deja într-o stare de apatie din care nu pot ieşi. Apatia se naşte din descurajare, din lipsa speranţei, din faptul că ochii minţii nu mai văd nici o luminiţă la capătul tunelului. Într-un sondaj IRES de luna asta, doar 11% din români cred că viitorul le va aduce o viaţă mai bună pentru ei şi familia lor, iar 5% cred că oamenii din localitatea lor vor trăi mai bine in viitor. Doar 9% cred că ţara merge într-o direcţie bună şi doar 22% sunt mulţumiţi de nivelul de trai. Lipsa speranţei într-un viitor mai bun este principala cauză a apatiei sociale.

2. Pentru protest social sau revoltă este nevoie de organizare şi organizatori, sintetic, de lideri. Baronii sindicatelor de astăzi, poate cu mici excepţii, simulează protestul sau greva, de multe ori, îi şantajează pe politicieni mai mult pentru interese personale. Au firme, afaceri la vedere sau ascunse, nu sunt luptători pentru drepturi, mai mult joacă un rol. Sindicatele au puţini membri, au o mică forţă în intreprinderi sau instituţii. Nu avem lideri sindicali de forţă şi încredere, de fapt, avem şefi de sindicate, nu lideri sindicali.

3. Dincolo de resursa psihologică si resursa organizării, pentru un protest social oamenii au nevoie şi de resursa încredere, în ei înşişi, dar şi în instituţiile care le garantează anumite drepturi şi libertăţi colective. Din nefericire, încrederea oamenilor în forţa lor de a schimba lucrurile este minimă, ceea ce sociologic numim o distanţă faţă de putere foarte mare. În plus, oamenii cred că nici propriul destin nu îl pot controla prin efortul lor sau prin resursele lor şi ale familiilor lor.

4. Fără a apela la explicaţii istorice sau de temperament naţional, resursele pentru a te revolta sunt şi resurse materiale, resurse care influenţează capacitatea de a gestiona riscurile. În acelaşi sondaj IRES, 41% din românii spun că fac deja, în acest an, economii la mâncare, 68% fac economii la îmbrăcăminte, 38% la combustibil pentru maşină, 46% au facut economii la incălzirea locuinţei, 32% la cumpărarea de medicamente. Prea săraci pentru a ne permite soluţii extreme, prea săraci pentru a gestiona riscul legat de pierderea locului de muncă.

5. Spaimele generate de pierderea locului de muncă s-au transformat într-un adevarat tabu. M-a şocat faptul că atunci când sunt întrebaţi despre locul de muncă (mulţumire, cum se simt, cum cred că le va merge) 48% din români nu răspund. Le este frică, spun că nu se pricep, că nu este treaba lor. Oamenii nu se simt stăpîni pe destinul lor, nu se simt cu adevărat respectaţi în profesia lor, statutul lor este foarte fragil.

6. În plus, la actuala grevă, ministrul educaţiei a ameninţat timp de o saptămână pe toată lumea, a făcut presiuni teribile asupra inspectorilor, a căutat să-i sperie pe bietele cadre didactice. Micul nostru Napoleon, rezident la Strasbourg, obişnuit cu reacţiile de laborator, a procedat la presiuni de vechil pe ogorul educaţiei naţionale. Ameninţaţi şi de o lege a învăţământului care numeşte politic tot ce mişcă şi mai ales de eliminarea titularizării, deci a siguranţei locului de muncă, cadrele didactice nu au avut forţa de a se ţine de proiect. Nu mai vorbim că un asemenea gest al unui ministru ar fi întărit solidaritatea şi ar fi agitat si mai mult, oriunde în Europa, la noi liderii sindicali stăteau aliniaţi la talk-showuri, spuneau banalităţi, iar emisiunile nu se terminau până nu vorbeau toţi, chiar dacă spuneau acelaşi lucru.

7. Un protest social este legat şi de resursa soluţiilor imaginate. Adică ce pot să-şi închipuie oamenii ca soluţii la aceste crize, dar mai ales dacă există, în mintea sau sufletul lor, speranţa unei soluţii. În sondajul IRES la care mă refer, soluţiile individuale pentru supravieţuire la actuala situaţie sunt următoarele: 54% se gândesc la plecarea din ţară, 26% cred că vor vinde lucruri din casă, 43% vor încerca să ia bani împrumut de la rude sau prieteni, 23% au speranţa că se vor putea împrumuta la bănci, 92% vor renunţa la cumpărarea de lucruri de folosinţă îndelungată şi 3% cred chiar că o să-şi vândă locuinţa.

Nu-i aşa că le cerem prea mult oamenilor, atunci când am vrea să avem o solidaritate naţională pentru protest? România a ieşit disperată în balcon, se uită în gol, iar noi, analişti, jurnalişti, politicieni şi alte forme de spectatori, strigăm la ea să sară mai repede, să ne iasă jurnalul de ştiri, să nu pierdem ştirile de la ora cinci, să ne iasă analiza sau analogia cu Grecia ….

11 comentarii:

  1. Noi, romanii, ne pricepem prea mult si prea bine sa supravietuim. Uneori cred ca FMI si WB ar trebui sa se inspire din strategiile noastre de subzistenta, din modul in care rezistam financiar, material, psihic unor perioade grele.
    Nu e greu de cautat o explicatie pentru asta. Cauza e acel sistem autoritarist, autarhic si privatiunile impuse noua in anii '80. E probabil ultimul blestem al comunismului, acela de a ne lasa in sange acest mod de a ne raporta la realitate, oricare ar fi ea, prin sintagma "se poate si mai rau"... Ca atare limita suportabilitatii pentru noi e impinsa mult mai departe si ...inca nu ne e atat de rau pe cat am putea suporta!

    O alta explicatie e data de faptul ca, pe moment, salariile si pensiile nu sunt reduse. Nici macar asumarea raspunderii nu e inca un fapt implinit. Momentant ne raportam doar la ce se vehiculeaza in media, chiar de catre guvernanti. Desigur, nu va trece mult pana cand vor deveni realitate si prima "anvelopa salariala" (un termen absolut nepotrivit, in opinia mea...) subtiata a bugetarilor si prima vizita resemnata a postasului, in cazul pensionarilor, vor avea un alt impact...

    Despre sindicate ar fi multe de discutat. Despre ce (nu) sunt ele, ce fundament ideologic (nu) au si pe cine (mai) reprezinta... Ma rezum la a spune cu toata responsabilitatea, ca dupa 1989 am avut un singur sindicalist, Miron Cozma. Din pacate si el a esuat tot din lipsa unei paradigme coerente...

    RăspundețiȘtergere
  2. apreciez franchetea textelor dumneavoastra, desi sunt de acord cu multe din punctele enumerate , personal(recunosc pot sa fiu subiectiv) consider ca la punctul 6 va inselati.
    Sumar,
    1. CV-ul lui . cred ca nu pe toti impresioneaza,la puzderia de "doctorate" dar cine trece printr-un sistem de invatamant in afara Romaniei, stie ca totul se obtine prin transpiratie si munca, multe sacrificii.si foarte putini sunt alesi.in orice caz, sticla cu palinca si carnea de vitel si pozitia politica sunt excluse ca si materiale promotionale.
    2.Fermitate in actiuni. E o mica nuanta aici. Nu e dictatura personala. Sunt rari politicienii care sunt contracurent (ca si dumneavoastra in anumit context) stiind ca o actiune impopulara poate conduce la pierderea capitalului politic in perioada de criza. Nu consider totalitar comportamentul lui, prin simplul fapt ca (evident sunt subiectiv si pot sa gresesc) a luat decizia cea mai rationala si de bun simt, in favoarea elevilor(sunt viitorul tarii, de ce sa fie sacrificati tot timpul de certurile stupide intre adulti) si apoi a parintilor lor(nu sunt ei ce fac sacrificii si isi pun sperante intr-un viitor mai bun pentru urmasi?). Evident,dascalii au un rol important si formula adoptata de ministru de a le lasa o usa deschisa tot timpul e de apreciat. Ar fi foarte simplu sa promita marea cu sarea.
    Copii urmeaza exemplele si nu sfaturile.
    3.Al treilea punct pozitiv, e un om de actiune. Demiterea azi a unei consiliere care a profitat de pozitia si influenta sa in administratia statului pentru a-si promova afacerea se pare, e un act pozitiv de etica aplicata.

    Solidarizarea nu valoreaza nimic fara o cauza care sa merite.
    Sa spunem in varianta social-democrata, binele colectiv.
    Dar cum definim binele colectiv?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred că punctul 5, frica de a pierde locul de muncă, este prima cauză. Perspectiva unei crize ce poate duce rapid la foamete... aceasta este inhibitorul principal. Un locuitor obişnuit al capitalismului care pierde 25% la salariu, ar pleca imediat. Cei care se ascund atunci când pierd 25% din salariu, sunt cu adevărat speriaţi. Ştiţi de ce sunt cu adevăraţi speriaţi? Pentru că astăzi statul poate face orice, nu mai are "nici o limită", ceea ce se traduce la cetăţean cu "nici o siguranţă".

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu cumva n-au raspuns 48% pentru ca ati facut analiza pe total populatie, y compris cei inactivi, pe care n-ai ce sa ii intrebi de munca?

    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Turambar

    Nu, am avut un filtru cu variabila NU ESTE CAZUL

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim.
    se poate sa ma insel in privinta lui Funeriu, dar singur exemplu cu aceasta demitere a conilieri cu nume de bariera, nu ma satisface. Sunt elemente in legea invatamantului promovate de el care arata ca nu este profesor.

    RăspundețiȘtergere
  7. http://fanu.wordpress.com/2010/06/03/rominia-lor-stigmatul-nostru/


    http://fanu.wordpress.com/2010/06/01/consideratii-nemetafizice-despre-vaca-vaga-irefutabil-romaneasca/

    RăspundețiȘtergere
  8. Sara buna

    Bag sama ca nici Hercule nu a fost grajdar :).(si nici nu a trebuit sa puna din balega inapoi in grajd dupa ce l-a curatat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Salutari din Nasaud d-le profesor! Punctele 5 si 6 sunt cele mai folosite drept piedici in a nu-ti cere drepurile. Nu am facut greva fizica because my boss is orange si tot asa pe lant in sus, dar am facut greva in cuget si simtiri.Suntem niste fricosi, ne e teama de tot, ne e teama sa nu ramanem fara mizerabilul de serviciu care oricum nu ne place. Se spunea candva ca se poate duce o viata de caine...astazi omul nu mai are sansa sa duca o viata de caine si asta pentru ca intretinerea in adapost a unui caine la Bistrita costa aproximativ 450 ron/luna in timp ce baietelul nostru primeste din partea statului 42 ron.Sursa:http://www.ecomagazin.ro/intretinerea-unui-maidanez-la-adapost-costa-intre-400-si-600-de-lei-pe-luna/
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  11. ...CEA MAI PROASTA SITUATIE...
    ...leadership puternic si management slab sau incompetent...
    ...din nou lipsa culturii organizationale si in cazul liderilor de sindicat... si a sindicatelor din educatie in general... vedem judete cu lideri puternici vocal... iar in alte judete... dezinteres total...
    ...
    pareri pertinente despre lideri de sindicat.
    http://badeadan.blogspot.com/2009/09/alian...creatie_25.html
    http://badeadan.blogspot.com/2010/06/giner...rel-cornea.html

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...