SOCIETATEA INVADATĂ DE POLITICĂ

(un text pentru REVISTA 22)


Societatea românească este invadată de politică în timp ce depolitizarea este declarată ca fiind cel mai important imperativ, mai ales în campaniile electorale. După două decenii de democraţie, societatea se politizează pe zi ce trece. Nu mai rămâne nimic înafara politicului. Mai ales gândirea cotidiană, ea este prima victimă.

Politicianismul nu este doar operă de politician
Politicianismul este una dintre dimensiunile fenomenului. Politicianismul este una din patologiile discursului și a atitudinii politicienilor, astfel că nu e nevoie să consumăm spaţiu pentru a aduce demonstraţii. Politizarea este o dimensiune și se referă la acțiunile celor care vin la putere și transformă totul în politic. Schimbă toți funcționarii publici cu membri de partid şi transformă totul în interpretare politică, întreaga problematică socială devenind aspect colateral al competiţiei politice. Dar opera de politizare are şi alţi agenţi, nu doar politicienii. Descoperi cu mare surpriză, citind analizele sociologie, că presupusele victime ale politizării sunt, de fapt, cei mai buni agenţi care transmit acest virus mai departe într-un fel de epidemiologie politică.
Politica a invadat gândirea şi sufletul oamenilor într-o ţară săracă plonjată direct într-o lume pe care nu o înţeleg sau o gândesc doar în funcţie de visele şi utopiile lor. Este, poate, un fel de răzbunare a politicii, care respinsă de oameni la nivel conştient, devine un fel de blestem pentru ţară. Românii încep să devină, fără de voie, ceea ce urăsc, adică politruci, gândirea politizată se extinde ca iarba rea.

Justiția nu este chiar o victimă inocentă

Justiția nu funcționează bine în România nu doar pentru că politcienii intră cu bocancii în activitatea judecătorilor şi a procurorilor, ci mai ales pentru că aceştia din urmă încep să gândească politic. Nu telefonul Preşedintelui, Premierului sau venit din partea deputaţilor este responsabil de luarea unor decizii strâmbe, ci chiar procurorii sau judecătorii gândesc politizat, se adaptează până la urmă unei presiuni politice reale, fără îndoială. Mai ales atunci când se gândesc la consecințele publice ale actelor lor este aproape sigură o infectare a deciziei de gândirea politizată. Am cunoscut procurori care caută cu orice preţ doar nume mari din politică sau economie pentru a se lansa în acest mod spre marile funcții de la București. De aceea, arestarea preventivă a devenit un ritual politic în sine. De regulă, după arestare nu mai urmează nimic pentru că dosarele sunt sărace şi slab întocmite, însăilate pe baza unor suspiciuni din presă. Închipuiți-vă că un procuror se luptă pentru avansare, duce în arest preventiv pe cel mai tare om politic din oraş, dar clientul este judecat apoi de un judecător care vrea să arate, invers, că este imparțial, dincolo de presiunile statului, ale puterii și, evident, nu-l condamnă chiar dacă ar fi ceva probe. Omul acela de afaceri face vreo 29 de zile de pușcărie, rămâne traumatizat, dar în cele din urmă este achitat.

Politizarea opiniei publice. Contra-curentul de la Cluj

Deşi doar în jur de 20% dintre români se declară interesați de politică şi doar vreo 27% de cancanul politic, totuşi gândirea se politizează pe aceste linii de forţă ale simpatiilor faţă de politicieni. Prima aberatie de acest gen am descoperit-o în sondajele de opinie pe care le făceam la Cluj, dupa ce devenise Emil Boc Premier. În România, pe eșantioane naționale cei care spuneau că ţara merge într-o direcţie greşită erau în jur de 75%, procent distribuit omogen la nivelul provinciilor istorice și cu mici diferențe între urban şi rural. La Cluj Napoca, oraşul Premierului, 62% dintre subiecţi declarau că ţara merge într-o direcţie bună. Aproape un an a trecut până să odopte şi clujenii opinia generală. Bineînțeles, clujenii aveau experienţa mersului pe contrasens, atunci când au votat Gheorghe Funar timp de 12 ani, dar acolo era o rană istorică ce mai sângera şi o spaimă a ţăranilor, aduși la oraș de valurile industrializării, de a nu fi alungați de amenințarea capitalistă înapoi acasă, iar Funar împreuncă cu câțiva pensionari specialiști în diversiune au reuşit să-i pună acestei ameninţări eticheta de pericol maghiar, lucru care convenea și ungurilor care dădeau cotidian toate semnele de care Funar avea nevoie. Era o modalitate de a se potenţa împreună, într-un fel de monstruoasă coaliție, două forme de extremism care nu putea rezista decât una în prezenţa celelilalte. Acum însă, în oraşul cu cel mai mare procent de studii superioare, această formă diferită de apreciere a dinamicii vieţii era totuşi aberantă. În fond, era o politizare în masă a gândirii unei comunităţi care avea de pe vremea lui Funar reflexul de a se opune aprecierii celorlalți, cu un fel de sentiment absurd al unei excepţionalităţi pe care ceilalți nu o înțeleg și, evident, cu gândul meschin ca Boc să aducă fondurile publice pe care ei le-au pierdut pe vremea izolării din Era Funar. Dar politizarea cuprinde şi fome mai largi, dincolo de autarhiile comunitare.

Cum îşi explică diferit simpatizanții partidelor faptele sociale?

Când Președintele Băsescu a fost huiduit la Iași de 24 ianuarie 2011, 72% dintre pedelişti credeau că acest fapt a fost regizat, în timp ce la pesedişti procentul era de 14%, iar la peneliști de 29%. Sigur că este normal să existe o diferenţă de interpretare, diferenţa aceasta este însă enormă. Acordul faţă de acest gest este explicabil, aici doar 11% dintre votanţii pedeliștii au o părere bună, în timp ce părerea bună, vecină cu satisfacţia, a pesediștilor este de 69,3%, a peneliștilor de 62%, pe când udemeriștii, aflaţi la guvernare, sunt mulțumiți doar în proporție de 30% de acest gest. Dacă UDMR iese de la guvernare, în scurt timp, aş paria, procentul lor se modifică radical.
Dacă întrebăm un eșantion naţional: „Sunteți de acord cu afirmația: Românii ar trebui sã munceascã din greu pentru a duce ţara într-o direcție bunã?”, pedeliștii răspund în proportie de 91,4% că sunt de acord cu afirmaţia, în cazul pesediștilor acvordul este de 69%, iar la peneliști ajunge la 78%, atitudinea diferită vine doar din faptul că nu vor să acorde o circumstanţă atenuantă Guvernului pentru criza noastră economică.
La fel cu răspunsul la cunoscuta întrebare legată de direcția în care merge ţara, direcția este bună pentru 3,3% dintre pesedişti, 3,4% dintre penelişti și ... 48,2% dintre pedelişti.
Testând acordul cu afirmația „aș vrea ca la absolvirea studiilor copiii mei să se stabilească în străinătate”, marii adversari, adică pesediştii şi pedeliștii, în proporții aproape egale, 62%, se declară împotrivă, în timp ce simpatizanţii liberalilor sunt de acord (54%).
Politizarea gândirii afectează şi trecutul sau memoria socială. La întrebarea legată de percepţia modului în care trăiau înainte de 1989, pedeliștii spun doar în proporție de 36% că trăiau mai bine, 47% dintre peneliști afirmă același lucru, iar pesediştii manifestă un acord de 54%.
Nu este vorba aici de deosebiri generate de profile ideologice diferite, de diferențe statistic relevante între compoziţia electoratelor partidelor. Acestea sunt responsabile pentru diferente mult mai mici, dar viziuni radical diferite atunci când se fac judecăți de existență sunt politizări excesive ale gândirii şi reprezentării socialului.

Un pragmatism politic de orientare în administraţie

A gândi politic este deja o cale spre reuşită. Se spune că individul este orientat şi colegii lui îl invidiază, poate nu-l respectă, dar nici nu-l condamnă vehement pe cineva care este orientat politic, expresie tot mai frecventă. Un individ orientat politic ştie să facă orice concesie pentru a ateriza mereu în tabăra învingătoare. Am cunoscut primari din comune care, atunci când nu este mandatul lor în joc, negociază cu cei de la putere sau cu cei din opoziţie, care ar putea să vină la putere procentul de voturi pe care să-l ofere, după ce îşi dă obolul propriului partid.
Primarii gândesc și dirijează investiţiile doar spre ceea ce poate fi folosit electoral. Un populism greţos invadează orice formă de acțiune publică. Plăcuțele se pun peste tot cu inscripțiile primarului care ne spune cum a fost fiecare colț de parc reabilitat sub coordonarea sa.
Dacă cineva vrea să facă o investiţie imediat, lumea se întreabă al cărui politician sau partid este băiatul, pentru a înțelege dacă poate fi lăsat să facă sau nu. Dacă omul nu are încă etichetă politică, atunci trebuie să-şi pună. Ce-i drept, o va putea schimba repede dacă vin alţii la putere şi a fost surprins cu o alegere greșită, ceilalţi îl vor primi la sânul lor dacă face o donaţie.

Sărbători religioase si politizarea ceremonială

Sărbătorile religioase nu scapă de zgura politicii. Sărbătoarea de la Nicula sau moaştele Sfintei Parascheva de la Iași sunt sărbători pe care nu ni le mai putem închipui fără politizarea ceremonială. Aici, clerul nostru este alături de politicieni destul de activ în atragerea unor gesturi politicianiste. Bătălia lui Flutur pentru a ne aduce lumina de la Ierualim este deja un gest paradigmatic. În 2009, s-a adus o lumină la Patriarhie și alta politică direct la Suceava. În 2010 a adus-o Flutur din nou, iar acum, citesc în Monitorul de Suceava că “Sucevenii vor avea şi anul acesta lumina sfântă de la Ierusalim”. Și în acest caz, preoţii noștri nu sunt nişte victime, invitaţiile la asemenea evenimente curg către politicieni în preajma sărbătorilor, iar orice politician, cât o fi de minor, dacă este la putere are loc în faţă la orice sărbătoare pe principiul „să dăm cezarului ...”
Am pus nişte întrebări într-un sondaj de săptamâna asta cu privire la culoarea ouălor de Paște. Aici nu i-am prins, oul portocaliu sau cel roșu sunt vopsite în aceeaşi intensitate şi de pesediști, și de pedeliști. Dar ce să spun, am devenit și noi, observatorii, ușor paranoici, dacă am încercat această ipoteză.

Românii nu ştiu cât de importantă este politica

Din nefericire, interesul românilor pentru politică este foarte mic și el scade pe măsură ce politica ne invadează viaţa. Deşi politica ne inundă de peste tot, românii privesc politica doar ca pe oportunitate egoistă, nu ca pe o şansă colectivă. Tipul de individualism din viaţa cotidiană va face, dacă nu suntem atenţi, să nu mai regăsim niciodată sensul aristotelian al politicii, mai apropiat de comunitate, de construcția unui sens comun al activităţii îndreptate spre binele public. Politica, cea care acum inundă societatea, a ucis speranţa şi duce la banalizarea răului, cum scria Hannah Arendt. O politică invadatoare, cotidianizată, vulgarizată, redusă la obţinerea de avantaje directe şi egoiste, ucide distanţa care ne poate permite să vedem miezul de vis, posibilitatea de speranţă şi proiect de acţiune comună din politică, dincolo de tipul de ideologie, dar prin intermediul sistemului de valori pe care-l conţine orice ideologie.

Socio-patologiile politicii

Politica futilă

Precizări. Una dintre posibilităţile de analiză politică este cea a bolilor ei, a patologiei intrinseci. Intenţionez să tratez în câteva articole patologiile politice ale actualei scene politice româneşti. Vreu să precizez înainte de asta urmatoarele. Voi urmări o dimensiune etică şi una pragmatică, dar ocolind marile teme ale moralităţii expuse, de exemplu, in decalogul biblic. Este redundant , de exemplu, şi lipsit de rezultat să spunem politicienilor: să nu furi! Se spune de cateva mii de ani si nu avem rezultate prea mari. Vom încerca să ne apropiem mai mult de misiunile politicii şi functionalităţii ei sociale şi vom analiza patologiile care influentează viaţa socială şi comunitară.

Mai este un lucru, nu interpretez partinic patologiile politice, sunt convins că aceste boli şi păcate ale politicii nu sunt dependente de orientarea politică, de zona ideologică, ci sunt păcate ale politicii româneşti din această perioadă.

Si incă un lucru: când voi da un exemplu sau altul, aceasta nu este o caracterizare definitivă a politicianului care a făcut unul sau altul din gesturile ilustrative. Fiecare politician are partea lui de lumină sau intuneric, de greşeala şi fapte vrednice. Probabil proportia dintre ele trebuie s-o judece electoratul atunci când dă cu ştampila.

Despre futilul din politică sau demagogia faptelor. Viaţa politică este plină de demagogie prin natura ei. In Grecia antică cuvîntul demagog nu avea o prea mare încărcătură negativă, sau cel puţin, nu cea de astăzi. Mileniile care ne despart de greci şi politica de agora au accentuat semnificaţia negativă, demagogia este o promisiune mincinoasă făcută de un politician. Dacă demagog însemna la început politician cu oarecare abilitate de a vorbi, la Aristotel demagogia este guvernarea celor inculti: oriunde puterea este în mâna bogaţilor este oligarhie, oriunde puterea este în mâna săracilor, este demagogie. Nu vom vorbi despre conceptul de demagogie si nici despre formele ei contemporane pentru că zilele noastre au transformat demagogia într-un fel de constantă a vietii publice cu care ne-am obişnuit. Politicienii vorbesc despre orice, promit jenant de multe lucruri şi poate că uneori cred şi ei înşişi că vor realiza unele dintre ele.

Dar cea mai gravă formă de demagogie din politica noastră nu este una de discurs, ci un fel de demagogie a faptelor. Ceea ce eu numesc politica futilă. O mare parte importantă din activitatea politică este acţiunea demagogică, proiectele populiste care mimează interesul public, dar sunt doar forme de a mima preocuparea pentru el sau pentru oameni. O parte din resursele noastre din bugetul central sau local se duce pe acţiuni fără sens, fără importanţă socială majoră, lucruri şi activităţi care nu urmăresc urgenţele unui moment social sau politic. Demagogia vorbelor este mai suportabilă. Cea a faptelor este însă groaznică şi înlocuieşte, falsifică, politica adevărată, adică acţiunea în interesul public.

Nu am o păreare proastă despre Gheorghe Flutur. Vine dintr-o zonă cu oameni vrednici, frumoasa Bucovină, si este votat este activ, comunică mult, este dinamic si bătăios. Dar când îmi aduc aminte de politicianul bucovinean îmi vine în minte scrisul lui cu oi de la pe dealuri la trecerea Presedintelui ţării. Insă nu asta mă ebnervează cel mai tare, pentru că putea să fie opera vreunui pădurar mai zelos. Mă enervează de ce o vrea să ne aducă Flutur lumina de la Ierusalim de fiecare Paşti. Flutur nu trebuie să se preocupe de lumina creştină, el trebuie să se ocupe de altceva. Politicienii trebuie sa aducă lumina carţii, să aducă asfaltul în comune, alinare celor amăriţi nu lumina de la Ierusalim.
Oprescu a vorbit despre demagogia politicienilor si a câştigat primăria ca şi un independent care în viaţa lui n-a avut carnet de partid vorbind despre sosele pe cer (mă rog, suspendate, ca să fiu mai exact). Nimic rău în asta tâmpită este obsesia sa în a cheltui bani de buget pe proiecte prin care Bucureştiul a dat Cărţii Recordurilor cel mai lung cârnat (2.250 de metri), făcut pe 27 decembrie, cel mai lung tort (140 de metri), degustat a doua zi, pe 28 decembrie, în Piaţa Constituţiei, şi cei mai 4000 de Moşi Crăciun copiilor. Tate aceastea au costat 2 milioane de euro, o prostie atât de mare încât o societate politică fără o majoritate de papagali ar fi trebuit să facă un scandal enorm.
Nici pesedistii nu scapă de aceasta constantă a politicii noastre, tentatia demagogiei faptelor si futilului. Vanghelioanele sau cine stie ce constructii urbane care gâdilă doar orgoliul proştilor şi mândria locală sunt dovezi de risipă de resurse si activităţi de tip demagogic.

Poate ar trebui să inauguram, aici, pe Vox Publica, un registru de fapte demagogice şi elemente de politică futilă pe care să le interzicem apoi prin referendum sau măcar să le incriminăm public pentru ca măcar să-i trezească pe proştii care stau cu gura căscată şi se miră, sau chiar votează în functie de aceste futilităţi.

Părerea mea. Să ne ocupăm în politică de lucruri serioase, necesare, nu de futilisme. Să nu aruncăm banii comunităţilor aiurea pe false priorităţi, să evaluăm nevoile corect şi să căutăm soluţii pragmatice la nevoi comunitare veritabile.


Post scriptum.
Pentru eventualii pudibonzi cateva definitii ale futilului din DEX:
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de aralia | Greșeală de tipar
FUTÍL adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar