10 minciuni despre criza politica

Exista câteva stereotipuri despre criza politică pe care vreau să le resping de la început, deşi ele sunt abundente în mass-media și în mediile politice. Fac parte dintr-un fel de gândire de conservă, formule gata făcute pe care le acceptăm uşor fără să ne gândim. In această perioadă s-a umplut media de panseuri despre cine pierde, cine câştigă din criză, cine este interesat să nu se termine, cine stă pe margine ca să nu se murdărească. Să încercăm un exerciţiu de gândire critică si să luăm pe rând o parte din aceste locuri comune.

Toată lumea pierde din cauza crizei politice. Este o aberaţie şi un mod prin care politicienii îşi exagerează importanţa în societate. Este un mod de a spune că politica aduce tuturor bunăstare, minunate lucruri ne vin de pe urma partidelor, guvernelor. Toate vin din armonia lor, din perioada când ei nu se ceartă, atunci politicienii gândesc la marile beneficii sociale pe care le aduc ei si echipele lor. Si chiar dacă există procese sociale care se reglează prin decizii de factură politică, este exagerat să spunem că toată lumea pierde. Pot pierde unii, alţii pot să nu fie atinşi, chiar se poate si câştiga din criză. Când unii sunt daţi afară de la guvernare, vin alţii in loc., deci câştigă nişte familii, nişte reţele de influenţă flămânde.

Pierde Romania, scumpa noastră ţărişoară. O altă gogoaşă fenomenală pe care o repetă politicienii la televizor sau analiştii cu aer savant. România pierde mai ales prin funcţionarea maşinăriei politice. Au trecut două decenii şi noi pierdem teren faţă de ţările europene. Nu era criza politică atunci când s-a făcut praf agricultura, când industria a fost trimisă la fier vechi, când ne-am privatizat resursele... Suntem admirabil de subdezvoltaţi, cum ne-ar putea spune un Berthelot mai nou, venit să-şi ia tainul pe la noi, iar noi facem caz de faptul că e criză politică de două zile. Maşinăria politică produce doar vorbe, nimic altceva.

Pierde cel care a declanşat criza, deci hai să-l arătăm cu degetul. Uneori in loc să se caute soluţii pentru a ieşi dintr-o criză politică, toată lumea se concentrează să definească vinovatul pentru criză. Cine a scos cuţitul, cine a băgat primul băţul prin gard. O adevărată pierdere de vreme, percepţia vinovăţiei este eclipsată de spaima de efecte. De multe ori cel care a declanşat o criză politică şi are un plan ofensiv care-i reuşeşte câştigă din criză chiar dacă este văzut ca fiind iniţiator. Câştigătorul ia totul şi in politică şi oamenilor le plac învingătorii. Foarte puţini şi destul de rar, cel care a fost dat afara din guvern, remaniat, umilit, găseşte in opinia publică o Maica Tereza care se apleacă să-l ridice din praf, să-i panseze rănile, să-l vrea de conducător.

Opinia publică este ingrijorată. Să fim serioşi, oamenii s-au săturat să aştepte lapte şi miere de la politică. Foarte puţini ştiu ceva despre politică şi mai puţini cunosc activitatea politicienilor, tot mai putini merg la vot. Dacă se ceartă Boc cu Geoană să ştiţi că oamenii simpli nu sunt loviţi de nelinişti existenţiale sau spaime legate de viitor. Ei, oricum, cred despre politicieni că sunt hoţi şi când politicienii se ceartă, de fapt, lor li se confirmă un stereotip, deci se uită cu plăcere la televizor. Este şi o ocazie când dihonia politică îl ajută sa mai afle despre furăciuni, corupţie si alte fărădelegi care nu apar atunci când in coaliţii, se împarte ciolanul pe felii si se consumă în linişte. Nu sunt aşa de îngrijoraţi oamenii că este demis un ministru si prin faptul că majoritatea oamenilor nu se interesează nici măcar de candidatul pe care-l votează. Se duc la vot ca oile sau pun ştampila pe unul care le-a dat o pungă cu ulei şi zahăr.

Opinia publică va sancţiona pe politicianul care a aruncat ţara într-o criza fără precedent. Societate nu are memorie prea bună. Este doar de scurtă durată şi imperfectă. E adevărat că se uită lucrurile bune făcute de vreun politician şi se alege de multe ori cel care este mai tare în clanţă. Opinia publică nu are cum să sancţioneze pe cineva, pentru că avem in România doar o majoritate tăcută si o societate civilă care s-a angajat la stat sau la privaţi. Avem doar amintirea unei societăţi civilă care in perioada când se lupta cu patrulaterul roşu şi Iliescu era destul de solidă. Va sancţiona la vot, îl va pedepsi cu ştampila. Nici vorbă, la vot merg doar o treime din oameni, mai ales cei bătrâni şi vulnerabili care votează cu nostalgie sau cu spaimă, in nici un caz nu se duc să se revolte împotriva sistemului politic.

Criza se rezolvă prin dialog, cine nu dialoghează este vinovatul de criză. Comunicarea este doar o ideologie la modă. Criza politică nu este una de comunicare, este una legată de interese, de cele mai multe ori interese economice. Comunicarea este doar un adjuvant, cand nu apar interese ireconciliabile politicienii comunică perfect, multe prea bine chiar, doar la televizor se ceartă. Criza este un conflict in care diferenţa de potenţial defineşte un invingător si un pierzător. Se ocupă noile poziţii, după reîmpărţirea tortului respectiv, şi lucrurile merg mai departe, până la noua criza declanşată de cel care vrea să schimbe ordinea existentă, să-şi taie o bucată mai mare din ciolan. Aşa că lăsaţi deoparte melodia cu dialogul politic continuu, este deschis la dialog doar cele care are o anumită inferioritate la un moment dat.



Criza se rezolvă prin mediere. Este ca şi ideea cu comunicarea tot o formă de a vorbi pe lângă subiect. Criza politică de la noi nu are arbitru pentru că la noi nu se respectă nici o regulă, nici principii şi, evident, nici mediatori. Mai ales că în crizele politice de la noi nu există neutri, cineva care să stea olimpian şi să se uite. Intr-o criza politică fiecare încearcă să-şi tragă un profit, cat o fi el de mic, este o ocazie de a renegocia anumite poziţii de putere şi nu e cine să mai medieze.

Oamenii nevinovati sunt cei care suferă din cauza unei crize politice. Nu este adevărat, este doar o jumătate de adevăr. E adevărat că nici la crizele economice, nici la cele politice nu suferă cine ştie ce pierderi cei bogaţi sau politicienii aflaţi în funcţii. Dar oamenii care suferă nu sunt complet nevinovaţi. Ei sunt vinovaţi că au votat politicienii respectivi, că votează partidele fără discernământ, de multe ori doar pe baza unor emoţii. De ce nu votează independenţi, de ce votează in colegiul lor, zis „uninominal”, pe infractorul Ghiveciu in locul unui jurist tânăr, fost ministru al justitiei.

Tara are nevoie de guvern, România trebuie guvernată. Asta ar părea o glumă dacă nu am auzi-o foarte des. Vara miniştri pleacă câte o lună prin tarile calde şi ţara nu se dărâmă. Sigur, nu se poate fără pompieri, fără medici, fără poliţişti sau fără cei care fac pâine, adună gunoiul, dau apă caldă. Dar fără miniştri cred că se poate. Secretarii de stat si directorii din ministere sunt, oricum, cei care fac munca cea mai importantă. Dar dacă am opri activitatea Guvernului trei luni? Nu cred că s-ar prăbuşi România! S-ar face nişte economii la buget şi nu cred că s-ar observa lipsa executivului. Acum să trecem la partea a doua, cea cu faptul că România trebuie guvernată. Sigur, ar trebui, dar din nefericire ea nu prea este guvernată. Guvernare înseamnă mai mult decât gestiunea banului public, guvernare înseamnă proiectarea evoluţiei, inteligenta prognostică şi viziune de viitor pusă in decizii si legi. La noi, istoria ni se întâmplă, viitorul vine peste noi ca o inundaţie sau ca o secetă. Avem creştere economică atunci când vin ceva investiţii străine sau când se face, prin voia Domnului, recolta mai bună de grâu sau porumb. La noi când sunt bani, primul ministru dublează numărul funcţionarilor publici, sau aprobă legi speciale de salarizare in care unii privilegiaţi îşi dau salarii barosane. Asta nu e guvernare, sau dacă cineva vrea să mă contrazică să-mi arate indicatorii de măsurare a unei bune guvernări din România.

Criza politică este un lucru rău. Poate în Germania, la noi nu putem spune acest lucru. In timp de criză politică poate mai dispar o parte din politicienii fără de idei, poate mai scăpăm de unii înhăitaţi cu reţelele de crimă organizată. Nu este exclus ca să mai apară personaje noi, se vorbeşte şi despre tehnocraţi, dar doar din vârful buzelor, pentru că nimeni nu vrea asta şi nici nu cred că ar fi bună. Crizele sunt rodul unor conjuncturi favorizante, a unor factori de context care interacţionează şi uneori aceste crize pot duce la schimbare, la reformarea sistemului. In timpul crizei in partide se activează grupurile disidente si dispare unitatea de monolit sau domnia şefului suprem. Când este criză şefii se mai consultă cu subalternii, strategii sau intelectualii devin importanţi pentru această perioadă. Audienţa la televiziuni creste, jurnaliştii mai fac un ban cinstit, unii îşi fac bagaje şi in consecinţă se cumpăra geamantane, sindicaliştii fac greva si mai scapă câteva zile de lucru, sociologii fac sondaje, elevii nu merg la scoală. In timpul crizei mai ies fantomele bătrâne de prin ungherele politice să ne dea sfaturi. Nici nu sunt sigur că este rău să fie criză politică. Îmi permiteţi o aroganţă: Trăiască criza politică!

Cititi acest editorial in Q MAGAZIN
www.qmagazine.ro