Limba de cauciuc

Glosolalie si tema fratelui in discursul politicienilor


Infruntarea politică se da mai mult prin comunicare decât pe terenul comparatiei personalitatilor sau a faptelor lor. Arena politica este asta un spatiu construit din hartie de ziar sau din panourile reflectoarelor de studiou televizual. Oamenii politici vin din medii diverse in politica noastră si se califică la locul de muncă. Invata de la cei mai batrîni sau de la consilierii lor improvizaţi, jurnalisti sau cine stie ce lucratori prin piblicitate. Trag cu ochiul sau cu urechea, invaţă mecanismele impresionării sau persuasiunii. Nu se preocupă de consistenţa prezenţei lor in politică, de a invăta ceva despre planificarea strategică a dezvoltării comunităţilor sau despre construcţia de politici sociale. Nu cred politicienii români în aşa ceva. Cred în schimb in nelimitata resursă de credulitate a electorilor şi caută doar metode de a impresiona.

Modul de a vorbi este una din aceste resurse. In timp ce majoritatea politicienilor sunt creditaţi cu folosirea mult hulitei limbi de lemn, una din ultimele găselniţe este contructia unei credibilitati ritualice prin imprumuturi de limbaj. Semioticienii vorbesc de trei tipuri de eficientă a cuvantului în politică: magică, ritualică şi persuasivă. Cuvântul magic are pretenţia de a actiona direct asupra realităţii, pronunţarea lui este singura condiţie a eficacităţii. Când te uiţi la unii din comuniştii rămaşi în noul sistem, care lansează sentinţe cu emfază, dar care nu au făcut ceva vreodată care să materializeze ce spun, înţelegi foarte bine eficacitatea magică. Ritualizarea se bazează pe o anumită configuraţie riguroasă si repetitivă de formule si sintagme. Incearcă să creeze cel puţin un sentiment al iluziei eficienţei, sau mai bine spus caută să imbunătăşească credibilitatea autorului. In fine, cuvântul persuasiv caută să convingă, să influenteze atitudini sau comportamente.

In cea mai mare măsură prin dimenisiunea ritualizată a cuvântului în politică politicienii caută să-şi consolideze autoritatea retorică, adică legitimitatea celui care vorbeşte. Legitimitatea este capacitatea auditoriului de a recunoaste în orator o persoană autorizată de a spune ceva, fie ca având un rol social important sau ca fiind exponentul unei competenţe importante pentru sitauţia respectivă. Politicienii nostri nu prea beneficiază de competenţe lărgite, nu acesta a fost criteriul după care au ajuns in politică, asa încât au nevoie de artificii semiotice pentru a crea o anumită competenţă percepută.

Ritualizarea competenţei este mai uşoară la noi mai ales că este deja o modă ca dirigenţii noştri politici să meargă peste tot cu televiziunile după ei. Doldora de cameramani si inconjuraţi de fătuţe purtătoare de microfon, politicianul român este mereu în priză directă, este mereu în comunicare cu electoratul lui real sau dorit. Acest lucru îi face pe politicienii nostri să simuleze, să mimeze, să se prefacă, jucând de multe ori un teatru de prost gust.

Cei aflati la putere au pus deja in regie două tactici de constructiue a legitimităţii în ultima vreme. O tehnică de ritualizare mostenită din vechiul regim este vizita de lucru. In traditie si cu montare de scenă gen prim secretar, multi politicieni se inghesuie să-si arate autoritate, competenta sau cuzismul. Cu jurnalistii după ei, se inghesuie sa arate că sunt diriginti de santier. Lupta simbolică dintre Tăriceanu si Basescu la podul de la Maracineni a fost un caz care merită studiat. Presedintele a pus presiune pe Guvernul Tăriceanu vizitând podul din ce in ce mai frecvent. Premierul a fost obligat să raspundă cu aceleasi vizite, pentru a conota preocuparea. Meciul s-a terminat cu 16 la 10 pentru Presedinte care oricum arăta mai firesc printre muncitori si căsti de protecţie.

Un al doilea procedeu este un fel de glosolalie politică. Adică adoptarea unor limbaje straine domeniului politic dar si politicienilor care le folosesc. Termenul glosolalie isi are originea în Biblie unde, pe baza versetului 4 din Faptele apostolilor, cap. II, unele secte isi gasesc originea la "vorbirea în limbi" căci se scrie: "Si s-au umplut toti cu Duh Sfant, si au inceput a vorbi in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grăi". In căutarea de a părea cât mai autentici, mai familiari cu lumea reală, acesti politicieni au adoptat un procedeu lingvistic prin care de fapt urmăresc un efect populist. Sunt unul de-al vostru, vor ei să spună, sunt alături de voi împotriva sistemului, nu mă simt bine in politica de salon, de fapt sunt un infiltrat acolo. Dincolo de asta, glosolalia politică romanească, in realitate o grosolana mimare lingvistică, mai incearcă să legitimeze şi o duritate de prim secretar (un „semn” pentru vremurile de dinaninte, când se stie, inainte era mai bine).

Sorin Oprescu a fost unul din primii care au folosit un stil prin care a incercat să creeze un brand, dar si să-şi legitimeze, prin naturaleţe, o serie de goluri din cultura si din educatie. Argoul este destul de raspândit in mediul medical de la noi, dar Sorin Oprescu era destul de cunoscut in mediul politic si pentru dezacorduri flagrante. In timp, pe măsura ce presa a inceput să vorbeasca despre dezacorduri, Oprescu a inceput să le folosească tot mai des, in mod strategic. E treaba grămăticilor, vroia sa transmită Oprescu, voi bucurestenii mei, cu dezacordurile voastre gramaticale, sunteti partenerii mei in acestă luptă. Probabil candidatul Oprescu este un timid si introvert iar capacitatea de rozananţă empatică scăzută cu adversarii sau presa il duce la ascundere după o perdea de grosolonie sau constructii argotice vulgare. "Eu acum ma lovesc de o groaza de lucruri facute la futu-i ma-sa", a spus Sorin oprescu invitat la o emisiune la Realitatea Tv. Altădată, intrebat despre o reactie a PSD, Oprescu a spus amuzat: "Daca vrei sa faci sa functioneze un stabiliment schimbi fetele, nu paturile". Povestind amintirile din 2000 a spus:
„Băi, eu am fost un bou în 2000, băi. Eu am crezut, primul lucru, că este un vot negativ la adresa mea” şi la fel şi-a exprimat părerea despre Romania Profundă, tema draga oricărui politician:"majoritatea neamului romanesc se strange si se gandeste cum sa i-o traga celuilalt". In fine, traducând un slogan vechi al lui Basescu a spus: „Nu pot să manglească ăştia, dacă voi veniţi la vot. Nu se poate, nu are cum“.

Premierul Tăriceanu are imaginea unui domn liberal bogat, care nu coboară de pe Harley Davidson pe Mobra, dar pe măsură ce s-a avantat in succese electorale comportamentul lui a inceput să fie infectat de glosolalie politică. Recent, alături de inspiratorul Sorin Oprescu i-a spus unui muncitor, cu ochii la camere de luat vederi, pe Santierul Pasajului Titulescu : " ce te uiti la mine cu privirea asta FRATELE MEU ? ". Spectacolul de management politic in direct l-a continuat Primul ministru apelandu-l pe directorul general al Companiei de Autostrăzi, Dorin Debucean. „Uite-l şi pe Debucean. Stă la distanţă. E bine că stă la distanţă", a strigat premierul. „Ai vreo treabă cu proiectul ăsta cumva? E, nu pot să cred! Ia vino-ncoace! Deci, fratele meu, vreau să văd un grafic de lucrări, o prezentare, ce aţi făcut până acum. Tu de ce ai venit aici? Pentru ce? Ca să stai să te uiţi de la distanţă?", l-a luat premierul în primire pe şeful companiei, care in traditie bizantină, a tăcut mâlc desi poate că ar fi trebuit să-i lase pe muncitori in pace să-şi facă treaba.

Suntem in plină schimbare. Limba de lemn care nu spunea nimic, dar arata apartenenta si poate competenţă politică, incepe să fie schimbată cu limba de cauciuc. Acesta este mobilă, iar populismul are la nivelul expresiei verbale ca si corespondent familiarismul. Nenicule, Nea Nelu, Băse, amice, Tu-i ceapa mă-sii, Băi fratele meu sunt expresii ale adaptării si disimulării politicienilor. Limba de cauciuc se potriveste perfect in situaţii pe care oamenii nu le pot gestiona firesc si natural. Egalitarismul (politicianul vorbeste de la egal la egal cu masele) desi tradează doar impoliteţea si desconsiderarea, poate avea efect electoral pozitiv intr-o cultură unde vechilul si arendasul au fost multă vreme prototipul „domnului”. Modul in care politicienii au adoptat limba de cauciuc arată că politica noastră nu se schimbă, maximum se ocupă de cosmetizări. Legitimitatea retorică a conducătorilor nostri este un joc mimetic pe care oamenii ar trebui să-l observe şi să-l taxeze. Mi-ar plăcea să văd mutra vreunui diriguitor de-al nostru intr-o situaţie de vizită de lucru când vreun ardelean mai incet la minte si mai necunoscător la conventii si ritualuri răspunde mirat: Domnule Xuleanu, eu nu sunt frate cu Dumneavoatră! Aveţi cumva dovezi, mama nu mi-a spus niciodată?.




Anexe

Frati politicieni, deoarece serviciile de documentare politică de la partide stau destul de prost, iată o serie de referinte importante pentru tema fratelui, temă importanta din cultura la a cărei poarta bateţi cu speranta electorală in ultima vreme.

1. Labirint, Fratele meu (Fragmente)


Alo, frate am dat de necaz
Poti sa m-ajuti?

Refren:Nu exista-n lumea asta frate ca al meu
Si la bine si la rau e fratele meu
Nu exista-n lumea asta frate ca al meu
Si la bine si la rau e fratele meu
Chiar de dau de greu in rau
Ma scapa fratele meu
Are bani, are putere
Si ma scapa de-alea rele

2. Florin Osanu – Fratele meu (fragmente)

Eu mă rog la Dumnezeu
Sa aiba noroc fratele meu
Sa+l fereasca de dusmani
Sa aiba noroc la bani


3. Copilul de aur si Adi de Adi – Frate lângă frate (fragmente)

Cand e frate langa frate
Se da lumea la o parte
Cand e unul singurel
Se leagă lumea de el

4. Nicoleta Guta - Fratele Meu ( Fragmente)

nimeni n-are in lumea asta
frate ca al meu
si nu ma lasa la greu

langa el eu am trecut
prin rele si bune
ce are pe suflet imi spune
cine imi tine parte
cand imi plange inima
este numai sora mea
langa ea orice necaz il dau la spate
si supararile toate

5. N. Guta - Fratele e lucru sfant (fragmente)
Ma intreb daca as saraci
Oare cine m-ar iubii.
Oare cui ias mai fi drag
Daca as ramane sarac. (Bis)

Ref:
Dar un singur om pe lume
Nici o data nu ma vinde
Fratele e lucru sfant
Ma iubeste asa cum sunt

6. Nicolae Guta - Frate, frate…(fragmente)

I
Am plecat de langa tine departe
Nu am stiut ca am sa te pierd frate
N-am gandit ce rau voi face
Timpul nu-l mai pot intoarce
N-am gandit ce rau voi face
Timpul nu-l mai pot intoarce

Refren: (x2)
Am de toate si imi merge bine
Dar n-am fratiorul langa mineF
ratele ramane frate
Si nimeni nu ne desparte

7. Nicolae Guta - Frate fratiorul meu (fragmente)

frate fratiorul meu
fara tine mi-ar fi greu
niciodata n-am sa uit
prin cate rele am trecut
cat am sa traiesc
am sa te iubesc
tu esti fratiorul meu
si daca plangi tu plang si eu
vreau sa beau si eu
cu fratele meu
a trecut ce a fost greu
atunci se vede fratia
cand imparti si bogatia
atunci vezi daca ai frate
saracia nu se imparte
frate ca al meu sa mai fie
se nasc unu la o mie
merita sa il iubesc
ca n-a fost pe interes
vreau sa beau si eu
cu fratele meu
a trecut cea fost greu



....

Colonizare mentală, dominaţie si clientelism

Proiectul distrugerii Parlamentului

Votul deputatilor în cazul Mitrea-Năstase şi indignarea publică care a însoţit acest eveniment readuce în discuţie funcţionalitatea si imaginea unei importante instituţii democratice, Parlamentul României. Pus în situaţia de a se pronunţa intr-o problemă pe care nu ar trebui să o abordeze nicicum, fiind doar de resortul justitiei, Parlamentul nu a facut nimic special. Putem să-i injurăm mult pe cei doi sau doar pe unul din ei. Adrian Nastase este deja tinta pentru toti. Nu vreau sa-l apar pe liderul PSD, dar trebuie sa observam mecanismul general . Parlamentul este de multă vreme tap ispăsitor. Se vede că este doar un instrument pentru apărarea unor interese individuale. Dar vreau să fie clar: nu este vorba de interesele clasei politice, asa ceva este greu de conceput la noi. Este vorba doar de interesele unei oligarhii politice interesate să se folosească de Parlament ca şi de o cârpă cu care să-şi lustruiescă pantofii când merge la talkshowul de seară, adevăratul loc al desfăsurării vieţii politice.

Imaginea dezastrului politic.

Parlamentul Romaniei este privit de popor ca o institutie greu de suportat. Poate mai greu de suportat chiar decât vechile instituţii ale dictaturii. Parlamentul hotilor, Parlamentul rusinii nationale, Parlamentul NUP, Parlamentul adormiţilor si ţeparilor, sunt cele mai blânde expresii, mult mai soft decât cele de pe forumurile ziarelor. In sondaje, increderea in Parlament scade continuu dar pe nimeni nu intereseaza asta. Acum este in jur de 21%, dar neincrederea este la peste 62%.
Am scris odată un text care i-a emotionat pe multi parlamentari si cititori in apărarea Parlamentului. Scriam atunci că, dicolo de defecte, este ultima barieră a democratiei, că el semăna cu ţara, cu noi. De atunci au trecut doi ani si am studiat cu atenţie şi din interior ce se întâmplă, m-am uitat mai atent la funcţionarea acestei instituţii . Nu este haos asa cum ar părea la prima vedere. Fundamentale nu sunt interesele individuale care să se intersecteze si să dea senzatia de ignorare a interesului national. Nu este o impiedicare a instituţiei in lipsa de cultura politică sau lipsa de civilizatie democratică. Din contră, Parlamentul României este o instituţie controlată perfect de oligarhia politică transpartinică. Este o instituţie care nu parazitează viaţa politică, cum cred unii, ea este un catalizator si o intreprindere politică vie. Este insă o instituţie folosită perfect de o elită politică postdecembristă. Smecheria politică a unei oligarhii transpolitice centrale, interesată de păstrarea dominării câmpului politic din România functionează de fiecare dată. Control păstrat din 1990, când s-a tras pentru legitimarea unor personaje si deţinut in fiecare moment politic indiferent de cine se află la Cotroceni sau la Palatul Victoria.

Colonizarea mentală

Imaginea Parlamentului e proastă şi nu se poate face nimic se spune mereu. Mass-media este peste tot in lume un prădător care atacă pe parlamentari, acesta este imaginea pe care elita politică o transmite opiniei publice si mai ales cadrelor politice si membrilor Parlamentului.
Prin intermediul mediei de la Bucuresti se produce o colonizare mentală pentru restul ţării, inclusiv pentru parlamentarii veniţi din provincie. Să fiu clar, nu media este de vină. Ea face ce trebuie, actionând după modelul pietei jurnalistice, dă publicului ceea ce cere şi lucrează cu materialul clientului. Dar parlamentarii acceptă ca o fatalitate imaginea de cosmar a instituţiei unde activează, căci au pierdut controlul propriului lor destin. Incep să accepte orice si de fapt să nu mai inteleagă prea mult, se predau. Se bucura de micile elemente de trafic de influenţă pe care le oferă pozitia de influentă iar unii, destul de mulţi, se bucură doar de salariu si alte drepturi legale. Dar mitul că toţi parlamentarii sunt prosti sau corupţi este destul de bine implementat in opinia publică.

Nici o revendicare nu este permisă, cine face ceva gălăgie este repede luat deoparte si playmakerul din fiecare partid îl intreabă care este problema lui si îl rezolvă, sau îi dă o compensaţie. Nici presa nu mai cere nimic parlamentarilor si parlamentarismului. Parlamentul are pentru media o singură functionalitate: să confirme stereotipurile negative. Cand parlamentarii sunt nedemni de statutul lor, mass-media are o misiune usoară, reflectarea simplă a comportamnetelor vine in intampinarea asteptărilor publicului. Si este normal să astepte asta, este regula de marketing fundamenatală. Văd daţi seama ce ar risca un journalist dacă ar face un ciclu de emisiuni cu tema: Parlamentul - fabrica de decizii bune, pentru naţiune? Dincolo de rima involuntară, este greu să justifici asa ceva chiar dacă s-ar găsi multe argumente, dar intr-un cadru de simbolizare negativă, ca journalist nu prea este simplu să contrazici publicul. De regulă, o pot face doar jurnalistii cu mare prestigiu professional, doar lor li se permit asemenea erezii.

Societatea civilă nu are ce să facă pentru a distruge acestă colonizare mentală care induce ideea că Parlamentul este adevaratul rău politic. IPP, SAR, Transparency International au depăsit faza emotională şi fac studii şi măsurători cantitative si profesioniste asupra activităţii paarlmentare dar evident surprind si multe deficiente ale activităţii.

Tap ispăşitor

Ideea după care Parlamentul este sursa disfuncţiilor din politica româneasca este mentinută cu drag de către elita politică oligarhică, chiar de conducătorii acestor instituţii. In primul rand, pentru că unei instituţie slabe i se pot se pot impune orice interese economice. Un Parlament care nu se respectă, care nu are ce mai apăra, face orice la comanda sefilor. Nu ne putem apăra imaginea, par să spună sefii, trebuie măcar să fim solidari. Orice am face, imaginea Parlamentului va fi proastă mereu, este un dat.

Cand am venit in Parlament am incercat să le spun colegilor că este nevoie de o strategie de recâştigare a încrederii populaţiei în această instituţie a democraţiei. Am insistat că ne trebuie o strategie de transparentă si de parteneriat cu mass-media, că jurnaliştii au nevoie de informaţii şi de un centru de presă. La Senat, ei scriau ghemuiţi pe sub scări, pe genunchi, grupurile nu aveau purtători de cuvant si nici evenimente fixe de comunicare. S-au schimbat putin lucrurile astăzi, dar nu fundamental, cred că este încă un chin, o pedeapsă să fii jurnalist la Parlament.

Am mai incercat să propun ca Senatul să instituie practica unor rapoarte specializate pe probleme de interes national, cum are Senatul francez, rapoarte facute de parlamentari sau de specialisti independenti si care sunt elemente importante pentru imaginea functionarii unei societăţi si elemente de ghid pentru reglementare. Am fost privit cu ură si intrebat: Nu-ţi place cum functionăm? Facem asta deja de 15 ani si lucrurile merg bine.

Oligarhia politică acceptă situaţia mediatizării negative din partea mass-mediei si mai ales imaginea publică deosebit de negativă a Parlamentului. Conducătorii Partidelor au resurse suplimentare pentru a se vizibiliza public şi a se exprima. Ei apar la stiri, la talk showuri (partidul televizor are mai ales acest rol) şi îşi măsoară notorietatea prin sondaje. Parlamentul sunt ceilalţi, par a spune ei in stil sartrian. In schimb, reuşesc să creeze o solidaritate a răniţilor în jurul lor. Masa parlamentarilor, care nu merg la talk showuri şi care fug pe holuri când se apropie jurnalistii de ei, sunt adevaratele victime, se simt mereu agresati de media, iar amenintarea externă îi face să se refugieze în braţele şefilor lor. Unii primesc premii de loialitate prin trimiterea la televizor în situaţii neconflictuale şi la televiziuni de nişă, unde îi vede doar familia şi doi trei prieteni pe care ei îi sună ca să se uite. In schimb, sefii politici se programează seară de seară iar de la partid se trimit sms-uri cu indicatia: astăzi, la emisiunea X , participă Domnul Y. La aceste emisiuni ei nu se încoardă să apere imaginea instituţiei, eventual se vor justifica cu votul la nivelul constiintei fiecăruia, că este democratie internă şi ăsta e nivelul politicienilor. Desi parlamentarii comuni au apărat ca mieluşeii cauze ale unor lideri, hotarâri transmise de ei, niciodată acestia nu vor recunoaste asta, ci vor da vina pe bieţii parlamentari care votează aiurea şi nu pot fi controlaţi.

Efectul de dominaţie.

Dominatia politică a unei oligarhii centrale ar putea fi oprită doar de un Parlament puternic. Acesta ar putea crea o solidaritate a unor interese provinciale si ar disipa astfel nucleul puterii absolute exercitată de la centru. Dar nimeni nu este interesat de asta, dacă cineva încearcă este linşat repede, cu mijloace democratice.

Parlamentul este instrumental cel mai bun pentru formarea unei clientele politice. Elita centrală işi poate crea cel mai bine aici reţele de clientelism politic. Dominatia prin retele clientelare este o metodă sigură care dă rezultate perfecte intr-o societate iesită prospăt din dictatură, obisnuită să astepte ordine de la superiori si mai ales semnale de la Bucuresti. Clientelismul este un raport de dependenţă personală care se bazează pe un schimb reciproc de favoruri între două persoane, patron si client, care controlează resurse inegale. De cele mai multe ori ati auzit media vorbind despre parlamentari ca şi “omul lui X sau Y”. Aproape nu poate fi descrise grupurile parlamentre fără a se face apel la o abordare prin reţele clientelare. Elita centrală din aproape toate partidele si-a constituit o retea puternică de clienţi politici teritoriali, în funcţie de care evoluează chiar si raporturile de forţă de la conducerea partidelor. Dar subiectul clientelismului este obiectul unui studiu mai sistematic, stiinţific, pe care il voi publica mai încolo.

Deveniti clienti, parlamentarii vor cere minimum necesar de la elita conducatoare. Clientii cei mai cuminti si mai docili primesc diferite bonificaţii. Secretari de comisii permanente sau ocazionale, plecări in străinătate. In general, au secretare si masini (adevarate nu Loganuri, ca restul), primesc diferite sinecuri. La aprobarea bugetului clienţii vor cere câte ceva pentru orasele sau judeţele lor, pentru a arăta preocuparea politică, dar nu vor exagera cu cererile.

Premise pentru populism?

Descalificarea institutiei parlamentare foloseste si visului secret al politicienilor cu notorietate care cred că va veni ziua în care vor fi in centrul unui asemenea vârtej care s-ar putea să-i propuseze undeva sus. Exemplul lui Traian Băsescu care a devenit popular in cadrul unor actiuni antistem şi a unei comunicari agresive, a creat speranţe in capul multora din elita politică. Intr-o politică de tip clientelar, orgoliul elitelor centrale este hrănit zilnic de supunerea aberantă si loialitatea afisată, aşa încât multi visează să ajungă pe un asemenea val. Ca salvatori fără solutie, dar ca inlocuitori pentru niste instituţii politice care nu functionază, vedem cu toţii. Multi politicieni de vârf au recurs la cunostintele mele de sociologie pentru a mă intreba daca este adevarat că Băsescu avea în timp ce Stolojan umbla prin ţară ca si candidat doar 7% intentie de vot? Cand le confirmam, am văzut pe fata multora mijind un zâmbet discret de speranţă şi coada cometei unui vis de mărire parcă le lumina faţa. Un parlament puternic se opune intotdeauna derivelor populiste sau autoritariste ale Premierului sau presedintelui, deci nu foloseste la nimic o asemenea instituţie.

O revanşă?

Decredibilizarea Parlamentului foloseşte si emoţiei unora din elita politică mostenită de dinainte de 1989. Dispreţul unora fata de democraţie este evident în tot ceea ce fac sau spun in interiorul partidelor si, uneori chiar in public. Sunt veniti din communism in care s-au simtit bine si unde nu au reusit să urce pana unde si-au dorit. Această frustrare le-a consolidat un sentiment al predestinării. Vedeţi, domnule professor, imi spunea un batrân politician, tot noi suntem si acuma la putere, vezi că fără noi nu se poate cu toate teoriile si tâmpeniile lor democatice. Pentru multi din supravietuitorii vechiului regim şi ajunsi în poziţii cheie, crearea unor reţele clientelare şi distrugerea instituţiilor democrate este un ţel, un proiect sau chiar o revanşă.

Proiectul distrugerii parlamentului este unul sistematic, condus cu migală, talent si chiar emoţie implicată. Nu trageţi in Parlament, el este deja o victimă!


.....

De ce nu mai candidăm la alegerile generale pe listele PSD?

Am primit public invitatia colegilor nostri de la PSD Cluj de a participa la alegerile generale pe listele PSD. Mulţumim colegilor si prietenilor noştri de la organizaţia judeţeană Cluj pentru propunerile si indemnul lor. Dorinţa lor a fost exprimata pe toate căile: amical, public, oficial si este destul de greu să spui NU. Răspunsul nostru este totuşi negativ si are câteva argumente, relevante cel puţin pentru noi. Niciunul din motivele pentru care nu putem răspunde acestei solicitări nu este generat de relaţia noastră cu organizaţia judeţeană Cluj. Dimpotrivă, organizaţia PSD Cluj va avea tot sprijinul nostru si va beneficia de efortul nostru atâta timp cât rămâne o echipă solidară, deschisă spre idei noi si modernizare si nu va ceda tentaţiei servilismului in faţa obsesiilor centraliste sau securistoide.

O chestiune de consecventă. Nu poţi să dezaprobi anumite practici politice in numele unor principii si apoi, fără să se fi schimbat ceva esenţial, să uiţi de ele in perspectiva unor presupuse beneficii personale.

Relectura „Reformei profunde a PSD”, document pe care l-au adoptat liderii a 14 organizaţii in 2005 si comparaţia cu ceea ce se întâmplă astăzi in cadrul partidului nostru, ne conduce la concluzia că nu putem să ne dezicem de acele principii, folosite de unii poate doar ca trepte pentru ascensiunea politică. Persistenta noastră in a susţine principiile adoptate atunci si Biroul Executiv Central ar crea o nouă polemică internă, ceea ce ar face ca partidul să nu se poată concentra asupra obiectivelor viitoarelor campanii si să piardă la capitolul imagine.

Oferim ocazia ca PSD Cluj să promoveze oameni tineri sau specialişti care sa ducă mai departe proiectul modernizării politice, dacă îl va păstra ca prioritate. Aşa cum in 2000 noi am fost creditaţi ca soluţii pentru realizarea unui program de guvernare sau câştigarea alegerilor in 2004 (si la Cluj am fost unul din puţine judeţe din Transilvania unde am învins Alianţa DA), tot astfel se pot credita oameni care nu au avut pana acum ocazia să iasă in prim plan.

O eventuală participare „pe lista de partid” înseamnă a nu mai putea să ne exprimăm o serie de proiecte sau idei pe care partidul le elimină strategic din discurs sau le „tace” in ultima vreme:

i. Tema dezechilibrelor de intre regiuni de dezvoltare si găsirea unor soluţii durabile pe termen lung si a unor programe de coeziune naţională este o temă care nu se obordează si nici nu se face nimic pentru un program transparent de sprijinire prin alocaţii de la bugetul central
ii. Tema unei descentralizări consistente si căutării unor noi echilibre instituţionale între stat si colectivitatile locale.
iii. Tema modernizării administraţiei si reformei statului ar trebui să fie scoasă de sub imperativele contextului de competiţie politică, este aberant să vedem că unii din „planificatorii” politici încearcă să adapteze administraţia la priorităţile lor politice;

Experienţa noastră ne arată că, pe listele de partid, nu putem să ne sustinem cererile ce vin din comunitatea clujeană si Transilvania, fără intra din nou in conflict cu conducerea centrală a partidului. In general, proiectele partidului nostru, partid mare, caută o legitimare abstractă, generică, si o poziţionare politică ce nu ţine cont de specificul zonal sau regional. Noi vom continua să credem că social democraţia va putea câştigă teren in Transilvania doar dacă va renunţa la mentalitatea centralistă si va adopta proiectele locale si zonale stimulând autorganizarea si solidaritatea comunitară. Vom milita in acest sens, vom propune soluţii si proiecte de pe alte poziţii decât cele de candidaţi ai partidului.

Consideram că participarea ca membru sau simpatizant la activităţi politice este o ocazie pentru manifestarea libertătii si responsabilităţii, o formă de servitute voluntară dar acţiunea politică se poate face si in interiorul mişcărilor civice. In jurul ideilor si proiectelor de modernizare politică se pot aduna susţinători si crea curente de opinie cu mai mare eficienţă decât din poziţii de partid. Politica românească are nevoie de inovaţie iar acest lucru nu se poate realiza mai bine in cadrele oferite de fundaţii sau think tankuri.

Nu în ultimul rând, conducerea centrală a partidului a demonstrat că nu mai are nevoie de contribuţiile noastre. Nu renuţăm la ideile noastre şi nici la credinţa că social democraţia de factură vest europeană va furniza soluţii pentru România. Deocamdată, credem că drumul este încă destul de lung si credem că doar presiunea opiniei publice sau a societăţii civile, alături de o masă critică a membrilor sau simpatizaţilor noştri, vor putea readuce partidul pe calea reformei si transformării lui in partid factură de europeană.

Le dorim succes colegilor de la PSD Cluj!


Cluj Napoca,

IOAN RUS si VASILE DÂNCU

.....

Construcţia unei societăţi este un lucru prea serios pentru a se lăsa exclusiv pe mâna politicienilor

Interviu, 31 iulie 2008

Mihai Gădălean
Foaia Transilvană

1. Care sunt proiectele concrete la care veţi lucra, independent sau alături de Ioan Rus şi Vasile Puşcaş, în cadrul fundaţiei Institutului Social Democrat din Transilvania?

Avem multe proiecte dar concreteţea lor va fi determinată si de receptivitatea celor din jur. Vrem să constituim o serie de rapoarte despre starea naţiunii si mai ales o publicaţie care in mod periodic sa lanseze temele de dezbatere publica pe care le consideram noi necesare pentru ca România sa iasă din stagnare si aceasta cacofonie care tine loc de dezbatere publică si proiecte politice. Vom avea câteva teme urgente: Ce este social-democraţia de tip vest european si cu ce se deosebeşte ea de ceea ce avem acum? Ce trebuie să facem ca urgente pentru ca România sa ia, din mers, ritmul Europei? Ce se întâmpla in Transilvania din perspectiva descentralizării si relaţiei cu Centrul? Starea identitatii si solidarităţii ardelene. Cat de realiste sunt si ce lipsuri au strategiile regiunilor de dezvoltarea din zona noastră? Ma interesează si mecanismele prin care statul român îsi poate încă păstra anumite prerogative absolut necesare, zone in care se încearcă a fi înlocuit de reţele de corupţie sau grupuri de interese nelegitime. Studiem mecanisme de inovaţie politică si modul in care think tankurile pot schimba starea de lucruri. Dar toate acestea sunt subsumate unui proiect mai mare: reforma statului, simplificarea legislativă si măsurarea calităţii guvernării.

Evident o să ne preocupe si alte teme, dar acesta este un minim tematic

2. În ce măsură poate beneficia PSD de acestea?

In măsura in care va dori si in măsura in care va înţelege că Transilvania este o zonă unde nu a câştigat niciodată, dar nu din cauza ardelenilor. Noi vom lucra pentru toată societatea, civilă sau politică, si oricine va putea beneficia de munca noastră. PSD va putea beneficia de aceste eforturi ale noastre atunci când va fi pregătit să suporte realitatea si diferenţa. Balcanismul si centralismul nu vor aduce niciodată simpatie in Transilvania si îmi pare rău ca încă nu s-a inţeles asta. Scenariile de doi bani privind evaluarea rezultatelor ar trebui precedate de analize privind condiţiile speciale din Transilvania. PSD nu este votat masiv in Transilvania datorită unor personaje cărora li se asociază anumite atitudini si acţiuni ilegale, imorale sau ilicite din istoria trecută si recentă. Este simplu si asta am spus-o eu explicit in ultimii ani in partid. Dacă PSD se va lega voluntar la ochi sau reprezentantii lui din Ardeal se vot duce mereu la Bucureşti cu pantaloni maro sau pregătiti sa dea din cap afirmativ, atunci ceea ce facem noi nu va aduce nici un beneficiu acestui partid.

3. Cum poate creşte cota stângii în Transilvania prin activitatea în cadrul unui ONG? De ce ar fi mai receptivă populaţia la acest tip de mesaj faţă de mesajul transmis de partid/din interiorul partidului?

Nu ştiu dacă este mai receptiva populaţia la ONG, dar ştiu ca partidele s-au compromis in România. Exilul nostru voluntar poate fi doar tranzitoriu, dar asta este situaţia. Pârghiile schimbării se află in domeniul politicului, acolo se face managementul societal, de aceea s-a inventat politica. Societatea civilă este insă o zonă unde trebuie să lucrăm cu toţii. Construcţia unei societăţi este un lucru prea serios pentru a se lasă exclusiv pe mana politicienilor. Ei trebuie constrânşi, controlaţi, puşi sa facă proiecte la care ei nu se gândesc, obligaţi sa schimbe ceea ce nu merge. Ei trebuie evaluaţi după rezultate nu după cat sunt de tari in clanţă. E adevărat, populaţia este destul de inertă, a fost obişnuită să se raporteze doar oamenii din politică, sa-i compare, sa reacţioneze imatur la şmecheriile lor demagogice sau populiste. Vom ieşi cred, in scurt timp din această euforie, vom traversa in scurt timp o criza de integrare, cum au fost peste tot, si atunci ei sa vadă oamenii ce politicieni eficienţi au avut. Sa luam doar un exemplu. In aceste zile, Moldova se luptă cu dezastrul inundaţiilor, o drama pentru toată tara. Dar este o dramă care se repeta aproape anual. Ce nu observam este ca trăim intr-o tara care a fost condusa de inginerii hidro: Iliescu, Roman, Tariceanu. De ce nu s-a facut nimic pentru a regulariza niste râuri? In 20 de ani s-au furat probabil multe miliarde de la ape. Oamenii din aceste locuri votează cu ochii inchişi, de ce nu-i trag pe politicieni de mânecă? Dau vina doar pe Dumnezeu? In fiecare an fug din calea apelor aşa cum înainte fugeau din calea năvălirilor turcesti. Ei nu se întreabă ce trebuie făcut?
Daca am face o analiza a banilor cheltuiţi pentru aceste scopuri am vedea unde este adevărata corupţie si ceea ce a făcut in mod real politica româneasca pentru România. Si atunci ar trebui zdruncinata imunitatea unor miniştri sau exministri

4. Atât dumneavoastră, cât şi Ioan Rus şi Vasile Puşcaş, sunteţi profesori universitari. Cât dăunează şi cât ajută statutul de cadru didactic universitar (deci, de intelectual) statutului de membru de partid?

Statul de membru de partid te încurcă mai mult decât te ajută, dar încă pentru a face politică nu se poate din alt statut. Partidele sunt insă din nefericire puţin dezvoltate la noi. Centralizate, la discreţia liderului, favorizează loialitate in locul competentelor. Sunt organizate cu fata spre lider si cu ... spatele la popor. Spre el se întorc doar in campanie electorală. Dar discreditarea partidelor este totuşi o greşeală. Avem datoria sa le modernizam, sa căutam grile de selecţie si mecanisme de democraţie internă. Încă nu exista formulă de democraţie fără partide, cu toată utopia votului uninominal. Societatea civila si presa ar trebui sa facă planuri de invadare a partidelor de către oameni serioşi, competenţi, cu spirit nou si sa-i discrediteze pe cei cu atitudini bolşevice. Antipartidismul ajuta partidele sa rămâna la cheremul unor lideri mici in proiecte si slabi la atitudine.

5. Ce n-au înţeles (şi v-aţi dori să înţeleagă) electoratul, presa şi colegii de partid din „războaiele” clujenilor din PSD cu centrul?

Multe lucruri. Primul este că atunci când cineva se lupta sa schimbe ceva nu ajunge sa-l aplauzi ci trebuie să-l sprijini, să-l împingi de la spate, să pui umărul, să-i iei o parte din greutate. Alt lucru ar fi că nu ajunge sa vrei sa fii seful PSD ca să se schimbe toate lucrurile in acest partid. Fiecare din noi trebuie sa adoptam schimbarea si sa participăm la ea chiar dacă ne afectează. Dacă Ioan Rus devenea Preşedinte al PSD, cum vroiau multi din colegii noştri, problema reformei nu se rezolva de la sine. Rezolvarea presupunea să ne schimbăm fiecare din noi o parte din proastele obiceiuri si reflexe. Colegii noştri ar fi trebuit sa se prindă că este necesar să mergi pâna la capăt, nu poţi face pauze de o bere intre etapele reformei si modernizării. Noi nu puteam si să centram si sa dăm cu capul, aşa cum ne cere câteodată mai ales presa. Am făcut un proiect, am lansat direcţii de acţiune, am argumentat si am fost consecvenţi in sprijinirea lui. Dacă majoritatea credea ca este necesar atunci trebuia să se pună pe lucru. Presa confundă reforma internă cu votul ca experienţa de evaluare internă.
Cel mai important lucru pe care lumea nu l-a observat este că nu trebuie sa confunzi o idee cu purtătorii ei. Meritul nostru este că ne-am bătut pentru modernizarea stângii, eliminarea bolsevismului, descentralizarea si respectul diferentelor dintre regiuni. O doamna editorialistă a scris că doar am vorbit, că am făcut doar proiecte. Dar ce să faci altceva, trebuia sa chemam minerii in sprijinul ideilor noastre? I-am chemat pe toţi pesedistii si timp de două congrese ideile noastre au produs efecte. Suntem noi vinovaţi pentru că conducerile alese pe baza acestor programe s-au folosit de le doar electoral? Nu este normal să ni se reproseze noua activitatea celor care ne-au scos din joc. Noi putem fi criticaţi pentru proiect.

Militam pentru un partid deschis, in care sa vina tineri si intelectuali, o stânga care sa se ocupe de proiecte pe termen lung si care sa fie respectată. Am dorit o stânga care se adresează unor oameni concreţi nu unor scheme ideologice de la începutul secolului XX, denumiri generice: muncitorii, ţăranii, săracii etc.

Ei bine, aceste idei nu pot fi distruse cu votul baronilor, aceste idei nu pot fi lovite in cap cu toporul. Ele vor face prozeliti si cred ca vor schimba clasa politică. Nu ştiu insă când se va întâmpla asta, dar cred sigur că se va întâmpla.

Cei care ne cântă prohodul, sau ne critică, ori se bucură că am fost invinsi greşesc sau se grăbesc. Doar daca se va demonstra că aceste idei sunt deviaţioniste (faţă de interesul public), supte din deget sau nerealiste (in comparaţie cu evoluţia normala a lucrurilor), doar atunci Grupul de la Cluj a murit. Până atunci, sunt doar încercări de a tine lumea pe loc pentru a maximiza profitul unor grupuri, multe emanate de regia lui decembrie 89.


6. Credeţi că aţi schimbat ceva în modul de a se „face” politica – la Cluj, în PSD, în România?

Vom vedea mai încolo. Sunt sigur că unele lucruri au produs rezultate: descentralizarea, existenţa unor vicepresedinti pe regiuni este un lucru de care, paradoxal, beneficiază azi adversarii noştri dar noi le-am propovăduit. Dezbaterea interna sincera, deschisa si transparenta, a fost oprita doar de apropierea alegerilor generale, dar va începe sa se vadă peste tot. Alegerile interne, practică repede abolită, dar este un proiect care va reveni, deschiderea partidului spre comunicare cu mass-media, consultări regulate pe probleme actuale cu jurnaliştii, o anumită schimbare a limbajului politic din documentele noastre (nu mă refer aici la efectele argheziene din luptele mele singuratice). In plus, fiecare dintre noi, indiferent de domeniu de activitate am conotat profesionalismul in tot ceea ce am făcut.

7. Unde aţi jucat greşit în toţi aceşti ani? Ce regretaţi că aţi făcut sau n-aţi făcut?

In identificarea unor oameni care să materializeze ideile noastre, in credinţa ca istoria nu face paşi inapoi si in ideea că, in fond, comunismul a murit, el nefiind niciodată prea implementat la noi. Am greşit si in modestia de a crede că nu noi trebuie sa ne urcăm ala volan după ce am construit maşina (cred si acum in asta). Am idealizat un pic si spiritul solidarităţii ardelene, dincolo de analiza oamenilor concreţi, dar cea mai importantă naivitate a fost cea după care noi, românii, suntem capabili sa participam la proiecte de echipă fără să fim stimulati individual. Incă multi oamnei fac politică de foame, din interes personal, din dorinţa de impinge inainte o afacere. Numai ideile, oricât de generoase, nu miscă mecanismele ruginite ale politicii.

8. Apropo de textul de pe blog: s-au prins? E bine că (nu) s-a întâmplat?

Nu interesează pe nimeni trăirile celuilalt in politică. Nu s-au prins, dacă s-ar fi prins si ar fi înteles, m-ar fi ascultat. Nu putea să mă schimbe un mediu mai slab decât mine. Pentru ca să se întâmple acel lucru ar fi trebuit ca să existe un sens, un proiect acolo pe care să-l pot asimila afectiv. In politica romanească fiecare se uită doar in oglindă si, cu sfială, la Marele Sef. In perioada in care nu era interzis cuvântul reformă am sprijinit mulţi lideri din provincie sa se apropie să se apropie de masa Cinei ce de taină. Acum sunt mari apostoli si se duc să pupe, cat pot de des, mâna celui pe care îl scuipau înainte, ce-i drept, nu când era de faţă. Am făcut armata si am învăţat că îl cunoşti pe un om doar atunci când i-ai pus nişte trese pe umăr. Si am mai invaţat ceva la Lipova, un banc despre specificul regional. Ce întreabă in prima zi, un recrut, când pune piciorul in cazarmă: moldoveanul întreabă unde e cantina, olteanul când se fac avansări iar ardeleanul când se dau permisii. Cred că e valabil si in politică.

9. Cât de tare vă ambiţionează retragerea lui Ion Iliescu pentru revenirea dumneavoastră în prima linie a PSD/a politicii? Luaţi în calcul să candidaţi pentru un nou mandat în Parlament?

Mă lasă rece tot ce face domnul despre care vorbiţi. El are un decont cu manualul de istorie si aici nu-l putem nici ajuta, nici să-i facem vreun rău. I-a făcut destul rău laşitatea generală, mângîierea adulatorilor si slăbiciunea unora dintre noi care se folosesc de el in credinta că se pot obţine voturi de pe urma trecutului, fără sa te gândeşti la prezent sau viitor. Nu cred că voi mai candida pentru Parlament, nu ştiu daca mai foloseşte cuiva. Mie si familiei mele, sigur nu.


10. Ce şanse aveţi să mai ajungeţi în fruntea unui minister, în eventualitatea formării unui guvern PSD? De ce (nu) v-aţi dori asta?

Nu aţi precizat anul formarii guvernului... Nu sunt interesat de acest lucru iar foştii colegi mi-au dat semne că nu fac parte din echipă Geoană, Dragnea, Oprisan ..etc. Lucru cu care sunt de acord, sentimentul fiind reciproc. Nu am nici un motiv să-mi doresc asta. La 46 de ani am văzut destule, mi-am satisfăcut toate orgoliile si am incă ceva timp de trăit. Când răspund la aceste întrebări băiatul meu Adrian Sebastian, de 7 ani neimpliniti, mă cheamă la fotbal si mă dojeneşte că iar pierd timpul cu ”Partidul tău imaginar”. Nu ştiu ce inţelege prin partid imaginar si nu-l întreb. Dar ştiu că nu inţelege de ce mai vorbesc de PSD, după c e mi-am dat demisia din toate funcţiile.