JURNAL, 8 iulie 2008

Cel mai destept cedează! Era un conflict prea lung si fără sens, in care se călcau zilnic in picioare chiar si lucrurile bune făcute in PSD: proiectele de pe vremea lui Adrian Năstase, bruma de descentralizarea din mandatele lui Geoană. PSD este prea obsedat de sine, de cum va arata in poza guvernării, iar conflictul cu noi aducea mari prejudicii stângii.

***

Stiu că adevarul este o pătură care te lasă intotdeauna cu picioarele goale. Despre ce să dezbatem in seara asta?

***

Imi pare rau, pentru prietenii din presă, pentru că azi o sa-mi inchid telefonul. Stiu că multi jurnalisti vor vrea o frază măcar sau o imagine. Dar este prima mea zi de libertate, la care visez demult si pe care vreau să mi-o petrec după sufletul meu: vreau să dorm, să citesc haotic, să joc un fotbal sau un tenis cu băietii si sa incheiem ziua la o bere. Mi-e tot mai greu să particip la o discutie fără subiect si predicat: scandal in PSD.

***

Este dincolo de limitele demnităţii noastre să acceptăm participarea cotidiană la o discutie cacofonică de tip talk-show, unde, ba trebuie să ne înjurăm noi, ba îşi dau adversarii politici cu părerea despre niste lucruri care nu au legatură cu ei sau cu realitatea. Externalizarea in spatiul mediatic a acestui pseudo-conflict a arătat lipsa de fortă a conducerii in a gira evenimentele interne. Nici măcar nu era un dialog, pentru dialog este nevoie de două părti cu univers măcar partial de reprezentare comun. E un dialog al surzilor, Iliescu vorbeste doar despre o realitate socială sau politică pe care nu a putut-o realiza in anii 80, noi vorbim despre un prezent la care ne-au dus 19 ani de orchestrare a unei schimbarii ce trebuia sa tina Romania ancorata la cheiul revolutiei. Unora le era frică să nu ne indepărtam prea mult pentru a nu simti aerul libertatii din larg. Poate si pentru a nu vedea cadavrele plutind ....

***

Am 46 de ani si simt că nu mai pot trăi in mijlocul lasităţii generale fără să fac nici un gest. Unii mă critică pentru limbajul de pe blog. Am văzut domnisoare oripilându-se retoric pe la televiziuni, dar dacă este atât de greu de suportat cuvântul, vă dati seama cât de greu este să acceptăm realitatea? In conditiile rinocerizării cotidiene măcar să punem etichete pe lucruri, altfel deriva si nevroza vor fi de neoprit. Pentru a schimba lumea nu ajunge să falsifici imaginile ei. Realitatea trebuie schimbata si atunci se vor schimba si imaginile ei

***

După ce mi-am scris demisia mi-am adus aminte instantaneu niste versuri ale poetului adolescentei mele, Mircea Dinescu. Erau depozitate undeva si poate le-a eliberat doar amintirea libertăţii. Sper că memoria mea nu le-a pocit:

PSALMUL ATEULUI

De ce ţi-e ruşine să fii genial

când unii trag un curcubeu prin bale

când flutură batiste spre rănile tale

ca-n faţa ţăranilor o piele de cal

de ce ţi-e ruşine să fii genial

şi taci ca eroul ucis de urale

când cade cortina de muşte în hale

şi ies măcelarii în haine de bal

de ce ţi-e ruşine să fii genial

când dealu-i silit să-şi renege o vale

şi floarea să-şi muşte vârtos din petale

şi marea-i cusută la ţărm val cu val

de ce ţi-e ruşine să fii genial.

Imi cer scuze, in numele poetului pentru cuvântul ultim, din versul al doilea.

***

Azi e ziua lui Vasile Puscas, Old Man, cum ii zicem noi. Ne-am gândit să-i facem un cadou. Sper că ne-a iesit. La Multi ani, bătrâne!

Pentru cei care, totusi vor ceva explicatii despre cum vedem noi coltul acesta de lume politica azi apare in revista „22” un interviu al meu cu Armand GOSU. In postez mai departe, datorită amabilitatii Domniei sale:

Revista 22

Revanşa lui Iliescu

interviu cu Vasile Dancu

Care este adevărata miză a redeschiderii conflictului în PSD cu doar câteva luni înaintea alegerilor generale?
În primul rând, cred că a fost o mare greşeală a conducerii centrale, care s-ar putea să aibă consecinţe pentru toamnă. Se încearcă, de fapt, a se regla, în perspectiva unei posibile guvernări, relaţiile de putere din interior. Sigur, organizaţiile din Transilvania au fost sacrificate de la început, în discuţiile pe care le-am avut, atunci când s-a votat uninominalul la consiliile judeţene într-un singur tur. A fost sacrificiul pe care ardelenii l-au acceptat până la urmă, pe principiul că pot fi maximizate câştigurile mari în perspectiva ajungerii la putere. şi atunci, într-un fel sau altul, oamenii au acceptat acest lucru, deşi nu uşor. Cred că acesta a fost mai degrabă folosit ca o revanşă împotriva ardelenilor şi a grupului de la Cluj. Pentru că, dincolo de faptul că nu există în statut asemenea aberaţii – dizolvarea conducerii de către acel Consiliu executiv naţional sau retragerea mandatului preşedintelui, acestea sunt atributele congresului sau ale conferinţei judeţene, asta scrie foarte clar în statut –, cred că a fost vorba de o poliţă plătită celor care au militat pentru reformă şi modernitate la Congresele trecute, în care Mircea Geoană a câştigat. Chiar ne-au fost reproşate direct aceste lucruri. Evident că am senzaţia că este o mişcare mai largă. Absorbţia totală a statului, din ultimii ani, are reflexe şi în partide. S-a văzut că apropierea puterii îi face pe cei care se vor gândi că fac următoarea ordine în stat să facă ordine în primul rând în partidele lor. Modul cum a fost trimis Orban în afara conducerii este un reflex, seamănă cu ce s-a întâmplat şi la PSD. Poate că această coaliţie tăcută care există între PNL şi PSD a găsit aceleaşi soluţii. În orice caz, asta cred că afectează foarte grav capitalul simbolic al partidului.

Dar până la urmă, miza tuturor acestor mişcări de pe scena politică este dată de fixarea celor două partide, PSD şi PNL, pe un aliniament anti-Băsescu, cu proiectul clar de a guverna împreună.

Traian Băsescu este folosit, mai degrabă, ca un pretext pentru unele partide de a face un fel de surogat de politică de opoziţie. Cred că noi ar fi trebuit să facem un program alternativă şi la Băsescu, şi la Tăriceanu.

Faptul că grupul de la Cluj este perceput ca fiind apropiat de PD-L, faptul că Orban a lăsat deschisă portiţa negocierilor cu PD-L şi Traian Băsescu şi toţi aceştia sunt acum sancţionaţi, atât în PNL, cât şi în PSD, e o pură întâmplare sau aici e vorba de nişte tacticieni care pregătesc rândurile oştilor pentru bătălia finală din toamnă?

Nu cred că este o cauzalitate iluzorie. S-ar putea să existe nişte tacticieni în spate, care încearcă să defrişeze terenul politic pentru toamnă. Problema este însă că nu cred că există asemenea strategii foarte bine puse la punct şi tacticieni ascunşi în cabinete capitonate. Pentru că modul în care se face aceasta, cel puţin la noi, nu este gândit, s-a făcut nestatutar. Or, cu personajele scoase în faţă, care compromit imaginea partidului, mi se pare că... Nu ştiu, poate că strategia există, dar tacticile folosite, dacă există, atunci sunt greşite, pentru că s-ar putea să afecteze aritmetica electorală din toamnă, aritmetica simplă pe care o văd unii, după care se poate face uşor o majoritate de 50 şi ceva la sută. Strategic se greşeşte cu decapitarea Transilvaniei, căci, în Moldova şi în Sud, PSD a valorificat, în iunie, în proporţie de 95%, indicele de favorabilitate şi intenţie de vot. În Transilvania suntem pe la 60%, deci este loc pentru a aduce voturi în plus în toamnă. Dar un asemenea comportament faţă de filialele ardelene va îndepărta oamenii, îi va demotiva şi demobiliza.

Sunteţi dezamăgit de Mircea Geoană? Ce partitură a jucat el în tot acest scandal? Pe blog vorbiţi cu tristeţe despre vechile speranţe puse în el. De ce l-aţi susţinut atâta timp pe Mircea Geoană?

L-am susţinut pe Mircea Geoană pentru că a acceptat un program de modernizare a partidului, a acceptat să se lupte pentru asta, pentru că e foarte greu să găseşti în România pe cineva în stare să se lupte cu Ion Iliescu. Există un reflex conformist în faţa luptei cu sistemul. Mircea Geoană a avut toate atuurile în acel moment. De asemenea, Mircea Geoană a promovat, chiar dacă n-a putut duce până la capăt, toate proiectele. A promovat la început descentralizarea, a făcut un nou statut, pe care noi acum îl călcăm în picioare, care ne acorda autonomie individuală, am început o descentralizare a partidului. Foarte mulţi au mârâit atunci. Am început un proiect şi Mircea Geoană s-a comportat, în acel moment, ireproşabil. Sigur, acum presiunea asupra lui Mircea Geoană creşte şi, în faţa acestei presiuni, poate că el nu poate să reziste. Probabil că e pus în situaţia de a fi dependent mai degrabă de unii decât de ideile reformatoare. Poate că e un fel de acceptare tacită... Poate că este obiceiul la Bucureşti să te pui în fruntea valului atunci când vine, indiferent de unde provine, cel mai bine e să te urci pe val.

Se împart portofolii înainte de câştigarea alegerilor

De trei ani vorbiţi de descentralizarea partidului. Iar acum, că Oprişan, Constantinescu, Dragnea, lideri locali, au devenit influenţi la nivel central graţie descentralizării şi rezultatelor obţinute la alegerile locale, dvs. cădeţi victima politicii pe care aţi promovat-o.

Descentralizarea cred că e necesară şi în Vrancea, ca şi în Cluj... Nu este vorba de descentralizare aici. Este vorba de competiţia care se naşte la un moment dat între regiuni şi monopolizarea centrului de anumite zone. Pentru că nu am nicio problemă, pot să-i respect pe cei care obţin voturi. E vorba de procente, că voturi obţinem mai multe la Cluj decât la Vrancea, chiar dacă avem un procent mai mic. Însă problema este alta aici. Trebuie să se înţeleagă că există un capital simbolic al unui partid care ţi-aduce, până la urmă, voturi şi care se compune din mai multe forme: din capital electoral direct, din cei care aduc sprijin material, din cei care aduc programe, din militanţii care vin cu sufletul şi cu timpul lor la partid. Deci este vorba de echilibru. Sigur că este mai greu de cerut un echilibru atunci când ai o zonă descentralizată şi ai mai multe regiuni care, inevitabil, ajung şi în competiţie unele cu altele, atunci trebuie să fie centrul puternic. Altfel, singura formă de echilibru stabil este un centralism puternic, cu un lider providenţial în frunte. Dar asta nu cred că va mai ţine în România foarte mult.

Oprişan, Constantinescu, Dragnea sunt iniţiatorii acestui conflict cu grupul de la Cluj sau ei sunt doar instrumentele altora?

Sunt şi instrumente, dar şi subiecţi. Vor să se apropie de manetele puterii înainte, de exemplu, de a ajunge la ele Adrian Năstase. Dincolo de asta, este şi apropierea puterii. Au spus-o şi direct aceşti oameni, au cerut direct ministere, la prima întâlnire a noastră, când i-au cerut şi lui Ion Iliescu să termine cu sărăcia ca stindard. Au spus: de-acum înainte, toate ministerele vor veni la noi, pentru că noi am câştigat alegerile. Deci, poate că este şi o bătălie în perspectiva viitoarei guvernări, a viitorului nucleu care distribuie şi redistribuie resursele. Deci, cred că asta ar fi în principal şi e până la urmă un lucru normal. Partidele sunt structuri de competiţie. Este normal, aşa se face selecţia până la urmă. Sigur, ar fi bine dacă s-ar respecta regulile fundamentale prin care oamenii s-au asociat în aceste partide, regulile, regulamentele şi celelalte lucruri.

Din ce spuneţi dvs. înţeleg că mai degrabă ar fi un joc propriu al celor trei: Oprişan, Constantinescu, Dragnea, poate ajutaţi şi de Miron Mitrea. Deci, n-am avea de a face cu o capacitare a acestor lideri de filiale împotriva grupului de la Cluj.

Cred că se pot înţelege două lucruri. Este şi o revanşă pe care Ion Iliescu o visa împotriva noastră. Pentru că a venit şi el să ne atace. şi mai este lupta pentru putere din partid.

Ce-l mai mână pe Ion Iliescu, la 78 de ani, în luptă? Ce proiecte politice mai are preşedintele Iliescu?

A spus că nu vrea să iasă din politică decât cu picioarele înainte. şi că nu-şi doreşte funcţii. La vârsta asta, administraţie nu cred că mai vrea să facă. În jurul oricărui lider, după ce a fost preşedinte atâţia ani, există o mare echipă de oameni care i-au fost fideli şi i-au rămas fideli şi care trebuie să-i ducă mai departe ideile, o anumită idee de ordine şi stabilitate, să-i apere moştenirea istorică şi, mai presus de toate, să-şi păstreze scaunele. Deci, nu este aşa de simplu, când un om care a făcut numai politică toată viaţa şi care nu a mers la serviciu în altă parte, să spui că nu mai are proiecte. Are proiecte, cu siguranţă, şi pot fi chiar mai puternice decât dorinţa de funcţie. Dorinţa pură de a consuma puterea cu care a fost învăţat înainte poate fi mai tare decât o motivaţie banală, vulgară de funcţie. Deţinerea puterii şi spectacolul supunerii celorlalţi produce în creier dopamină şi vasopresină, adevărate droguri naturale pentru creier.

Poate că şi anchetele procuraturii, dosarul revoluţiei, mineriadele şi acestea pot fi o motivaţie destul de solidă care să-l ţină activ în politică.

Îl enervează foarte tare de fiecare dată când se vorbeşte despre asta. Mai degrabă pentru că faptul generat de contestare, contestare a autorităţii lui. Pentru că, din punctul meu de vedere, nu cred că se mai gândeşte Ion Iliescu la posibilele consecinţe. Domnia sa se simte cu mult deasupra ordinii sociale sau politice. Dar nu contest că asta ar fi principala motivaţie. S-ar putea să fie.

PSD şi Transilvania

De câţiva ani tot spuneţi că PSD are nevoie de un program special pentru Transilvania. Cine v-a împiedicat să concepeţi acest program?

Eu am lucrat mai mult la acest program. După congresul din martie 2005, m-am dus la Tg. Mureş la Consiliul Naţional cu un asemenea program. şi atunci, şi Mircea Geoană, şi colegii mei mi-au zis că este prea mult, că trebuie să ne stabilizăm. Mi s-a spus: o să ne apucăm să facem o strategie, ardeleneşte, să o punem în practică. De mai multe ori am discutat despre asta, despre necesitatea unui proiect. Nu era un proiect secesionist acesta în nici un fel. Era un proiect care să ne ajute să ne întâlnim undeva cu societatea din Transilvania, un proiect pe care mulţi dintre ei după aceea l-au lansat ca proiect al meu la Cluj. Era vorba de o Transilvanie a comunităţilor puternice. Dar mereu s-a spus: bun, dacă facem asta va fi interpretat ca regionalism, o să creăm o emoţie puternică în societate, nu avem nevoie de asta. În general, ni se recunoaşte nouă, ardelenilor, acest declic al diferenţei pe care îl avem. Noi nu ne considerăm mai buni. Totdeauna ni s-a spus: iară vă credeţi voi mai buni? Uitaţi că nu obţineţi rezultate electorale. Este respins acest reflex al diferenţei. Noi de fapt nu vrem să facem niciun fel de autonomie. Doar că nu ne place – şi am spus în proiectele mele – astea sunt linii ale mentalităţii transilvane şi dacă noi nu suntem atât de deştepţi (am spus asta colegilor mei de mai multe ori) să facem un proiect în interiorul PSD, atunci îl vor face alţii în alte partide sau o vor face în afara partidelor. Am spus câteva lucruri simple. Am avut discuţia de foarte multe ori cu colegii mei. Sunt câteva lucruri care nu ne plac. Nu ne place centralizarea excesivă, pentru că noi ştim să ne autoorganizăm în comunităţi. Există această tradiţie în Transilvania. Aici, în Trasilvania, ne-am luptat pentru asta. Apoi, nu ne place să se aranjeze la Bucureşti contractul nostru social cu alte etnii. Nu suntem conflictuali, noi nu am avut războaie interetnice în 700 de ani în Transilvania. De aceea, modul în care mereu s-a făcut ceva de la Bucureşti, pentru ca să ni se regleze de acolo relaţia noastră cu ceilalţi, i-a deranjat pe oameni. Am avut în programul meu lucruri care ţin de respectarea înţelegerilor, de descentralizarea efectivă, europeană. Am visat în 2005 că lucrurile se vor schimba, am primit garanţii, am început descentralizarea, am pus vicepreşedinţi pe regiuni, dar nu am fost destul de pragmatici să continuăm lupta şi după 2005. Am rămas apoi singur, iar singur nu poţi face mare lucru.

Si, totuşi, PSD face scoruri modeste în Transilvania. De ce?

Este o situaţie complexă şi o societate diferenţiată cu adevărat social, etnic religios. Votul se împarte, nimeni nu primeşte puterea absolută. Degeaba dăm vina pe lideri, degeaba decapităm întregi regiuni istorice. Pentru că ţine de conjunctura istorică, ţine de mentalităţi, de anumite sensibilităţi ale ardelenilor. În primul rând, probabil, din faptul că unii dintre reprezentanţii PSD provin din vechiul sistem, au legături cu vechiul sistem, iar anticomunismul este prezent în Transilvania şi în Banat. Oamenii sunt sensibili la anumite personalităţi din vârful partidului nostru. Procentul maxim de 13% obţinut de Ion Iliescu la Cluj Napoca este un indiciu pentru un tip de explicaţie. În schimb, cu Adrian Năstase preşedinte, care a obţinut peste 100.000 de voturi în judeţul Cluj, noi am reuşit să batem Alianţa D.A. în judeţ, dublându-ne scorul. Am multe studii de brand politic unde am observat foarte pregnant acest lucru. Apoi, este un reflex împotriva centralismului. Funar a câştigat 12 ani nu pentru că a practicat un naţionalism exagerat, nu pentru naţionalismul lui a fost votat la Cluj, ci pentru faptul că se opunea Bucureştiului, care are mereu tendinţa de a nu avea încredere în Transilvania. Funar a fost primul primar ales în sec. XX de către clujeni. şi aici a fost un reflex. Tema tradării Bucureştiului era tema principală, mementoul cu tricolorul declanşa doar un asemenea tip de asociere. Tot ce s-a ales după 1989 a fost ales după acest reflex. Sunt lucruri care ţin mai degrabă de modalitatea în care se articulează programele politice. Noi, în materie etnică, de exemplu, am încercat în 2004, chiar am făcut „marea împăcare“ la Cluj, împreună cu UDMR, cu maghiarii, cu toată scena politică maghiară, şi rezultatele au fost foarte bune. Sunt foarte multe explicaţii. Sunt lucruri pe care trebuie să le studiem cu atenţie. Eu am propus de mai multe ori să facem nişte studii empirice foarte serioase să vedem ce înseamnă autonomia comunităţilor pentru transilvăneni. De exemplu, făceam studii în România, în toată ţara şi era comparaţia între Muntenia cu Moldova şi Transilvania. În Muntenia şi Moldova oamenii cereau în mod cert de la puterea politică resurse, în Transilvania cer mai degrabă libertatea de a-şi cheltui propriile resurse. Sunt tipuri de filosofie diferite. De aceea, noi, aici, în Transilvania, am avut un mare handicap în această perioadă, prin faptul că la Bucureşti PSD susţinea guvernul liberal, în timp ce autostrada Transilvania era blocată; un proiect pe care noi l-am susţinut în 2004 a înaintat numai cu 10 km, în 4 ani. Modul cum se distribuie resursele este important în politică.

„Nu sunt imbecil!“

Ce caută în politică un om care scrie pe blogul său: „Sunt un subiect politic autonom care gândeşte liber şi se conformează propriilor convingeri“?

Eu cred că în partide nu este nevoie numai de oameni care execută ordinele. Partidele au produs foarte puţine idei în ultimii ani, au produs foarte puţine programe şi proiecte. Eu am ajuns în guvernul PSD fără să fiu membru de partid şi având o înţelegere de a rămâne independent cu guvernul Năstase de atunci, pentru ca să-mi pot face meseria. Pe urmă, am văzut că nu se poate face acest lucru, că nimeni nu are încredere în tine dacă eşti independent. Eu am venit în PSD pentru un proiect societal, pentru un proiect politic, pe care nu poţi să-l faci decât dacă ţi se respectă autonomia. Nu vorbesc de libertate absolută, nici de autonomie absolută. În interiorul unei credinţe puternice de stânga, am nevoie, ca să pot să mă exprim, de această libertate. Am tăcut de mii de ori, atunci când multe lucruri nu mi-au plăcut, dar când este vorba de lucruri esenţiale, nu pot să-mi anulez propria mea umanitate. Mi s-a spus, în câteva situaţii, de câte o jurnalistă de televiziune: „Vai, domnule, dar folosiţi un limbaj nespecific, folosiţi un limbaj foarte dur. Aşa ceva nu se poate“. Păi eu sunt viu în politică şi ăsta este primul lucru. În al doilea rând, dacă nu ne place limbajul, vă daţi seama, realitatea este de o mie de ori mai dură. De aceea, eu cred că partidele care nu-i vor lăsa pe oameni să gândească, care nu-şi vor respecta membrii vor avea de pierdut. Mă gândesc la situaţia de la Consiliul nostru naţional din 11 iulie. PSD este în faţa unei mari încercări. Dacă partidul va demonstra, menţinându-şi o hotărâre ilegală, nedreaptă, incorectă, atunci populaţia nu va putea avea încredere într-un partid care nu-şi respectă propria legitate, propria legalitate. Ce încredere va mai putea avea în viitor? Revenind la limbaj, la autonomie şi indepedenţă, cred că trăim în populism, există un limbaj de lemn, totul sau majoritatea lucrurilor se desfăşoară sub semnul ipocriziei şi al dublului discurs. Eu cred că politica românească se va schimba atunci când vom renunţa la această rinocerizare, care, pe zi ce trece, este tot mai evidentă, când vom începe să punem etichete pe lucruri, să nu mai bâjbâim, pentru că, altfel, este imposibil să mergem înainte.

Poate să fie vorba şi de inadecvarea proiectului dvs. politic sau a tipului de acţiune? Când vorbiţi de reforma în PSD nu vă întrebaţi dacă PSD poate fi reformat. Problema asta nu v-o puneţi. Veniţi şi spuneţi că vreţi să reformaţi, după care plecaţi repede la Cluj. L-aţi lăsat pe Geoană „singur acasă“. A rămas în braţele lui Hrebenciuc şi acum vă miraţi că nu mai vorbeşte de reforma din PSD.

Vă răspund la această întrebare după 11 iulie, după Consiliul naţional, când o să am un diagnostic, cu toate că îl văd eu de acum.

Plecaţi din PSD dacă se va confirma decizia Comitetului executiv?

Nu plec din PSD, dar aş putea fi alungat din PSD. Se spune de multă vreme că vreau să plec. Mai mult, au încercat să mi se pună tot felul de etichete negative că plec la un partid sau la altul. Eu nu mi-am pus niciodată problema să plec din partid decât dacă mă las de politică. Nu sunt imbecil, ca atunci când scap dintr-o cazarmă să fug repede într-o alta. Asta ar fi o mare tâmpenie. Pe de altă parte, nu avem ce face, destinele ţărilor sunt legate încă de viaţa partidelor, orice am spune noi. Sunt legate de democratizarea din partide, de energia pe care o pot filtra partidele şi de buna credinţă a partidelor. Cred că destinele ţărilor sunt legate de asta. În ultima vreme, foarte multă lume vorbeşte de partide regionale. Nu vreau să fac un partid regional. Unii spun că ăsta este proiectul meu. Dar Transilvania nu se poate dezvolta fără un proiect politic care să-i gândescă dezvoltarea. Nu unul secesionist sau federalist, dar unul care să ne permită să ne dezvoltăm elementele de individualitate şi să ne folosim eficient resursele. Din păcate, acum ei nu mai merg la vot. Emil Boc, de exemplu, a câştigat majoritatea din 30% prezenţi. Pe de altă parte, cum să-i mobilizezi pe ardeleni pentru stânga, dacă te desfiinţează Oprişan sau Nicuşor Constantinescu, oameni care reprezintă ceva care îi enervează pe ardeleni, aroganţă şi netransparenţa acumulării lor materiale.

S-a tot speculat asupra relaţiilor dintre grupul de la Cluj şi PDL. Nu veţi trece la PD-L?

Astea sunt zvonuri lansate de ţucălarii de la conducerea partidului nostru, care încearcă să le facă pe plac şefilor. Asta este o jignire care ni se aduce nouă. Din acest punct de vedere, vreau să vă spun că adversarii ne respectă mai mult decât colegii noştri, câteodată. Nu avem cum să umblăm cu traista-n băţ dintr-un partid în altul. Ceea ce vrem noi este ca partidul în care suntem acum să se modernizeze şi să-şi asume destinul României, dar să-şi asume şi destinul Transilvaniei, în acelaşi timp. Să-şi asume destinul Transilvaniei într-un mod coerent. Pornindu-se de la ceea ce vor oamenii. În acest moment este un mare dispreţ din partea partidelor pentru ceea ce vrea Transilvania, ce vrea Moldova sau Banatul sau alte regiuni. Fiindcă există în mintea lor o Românie politică abstractă. De aceea România bate pasul pe loc de două decenii.

Ambiguitatea PSD

Sunteţi împotriva alianţei cu PNL şi a ideii unui guvern de coaliţie PSD–PNL? Nu de puţine ori, aţi reproşat conducerii PSD că sprijină guvernul lui Popescu Tăriceanu, în loc să facă opoziţie. Nu vă place PNL?
Ceea ce am făcut noi aici la Cluj, proiectele comunitare le-am făcut deocamdată numai cu PNL. Deci am putut colabora cu liberalii. Tăriceanu îmi pare un prim-ministru serios şi sunt prieten cu mai mulţi oameni din echipa guvernamentală. Dincolo de prietenia sau de simpatiile noastre personale, suntem constrânşi în politică să fim pragmatici. Noi suntem în opoziţie. Opoziţia este împotriva guvernului oriunde, aceasta este definiţia opoziţiei politice, să le apere interesele oamenilor faţă de guvern. Or, noi am rămas într-o ambiguitate. Am fost şi eu la o întâlnire cu PNL. Se negociau diferite probleme ale unor proiecte de legi. Dar ne-am lovit de dispreţul, de refuzul lor de a colabora, spunându-ne că electoratul lor nu ne suportă, nu suportă o legătură a lor cu noi. Or, dincolo de asta, mi s-a părut de asemenea greu de acceptat ca noi, un partid mare, să fim la remorca unui partid mai mic, a unui partid liberal, de dreapta, cu care avem foarte puţin în comun. Sigur că se poate gândi un proiect, un contract politic, cum se întâmplă în stânga şi în dreapta, în Germania, Austria şi în alte locuri, dar aici am o suspiciune, pentru că ani de zile – şi eu îi înţeleg pe prietenii noştri liberali – identitatea lor în spaţiul public a avut ca pilon principal anticomunismul, antiiliescianismul, antipesedismul. şi, din dorinţa lor de a-şi păstra puterea – sper să greşesc –, cred că vor face toate eforturile ca în toamnă, după ce vom fi trecut peste această perioadă de opoziţie în care noi nu facem opoziţie, tare mi-e teamă că vor reface Alianţa D.A.

Luaţi în serios acest scenariu?

Este şi acesta un scenariu posibil pe care nu putem să-l lăsăm deoparte. Cred că judecăm superficial politica, de multe ori numai ca relaţii între oameni. E adevărat că politica noastră din Est e umorală, dar, când este vorba de interese, atunci cred că dreapta are mai mari şanse să se înţeleagă cu dreapta, sacrificând unul sau doi oameni, sau prefăcându-se că îi sacrifică, decât să facă o alianţă cu stânga. Cred că noi ar fi trebuit să fim mult mai consecvenţi făcând o politică de stânga, de opoziţie, în care să ne reconstruim şi partidul, să-l modernizăm şi cu siguranţă că aveam foarte mari şanse să revenim la putere fără să avem nevoie de alianţe cu dreapta. Din păcate, abandonul nostru de a lupta cu guvernul a consfinţit un adevăr trist: societatea noastră este ideologic moartă, nu mai poate produce contraputeri. În schimb, avem doar centre de putere neinteresate de România.

În condiţiile în care reforma internă a eşuat, PSD este suficient de matur ca, în cazul în care revine la putere, să ducă o politică coerentă şi să nu mai repete erorile din trecut?

Reformarea PSD a mers mai greu sau mai uşor. Ceva tot s-a făcut. Una este să faci un proiect şi alta să-l pui pe teren, să lucrezi cu oameni. Viteza cu care faci schimbările trebuie gândită foarte bine. Eu cred că noi am transmis un mesaj de ambiguitate prin poziţionarea incertă în spaţiul politic. Asta este adevărat. Aş fi ipocrit să spun că descentralizarea nu a mers deloc. A mers până la un punct şi s-a terminat brusc. Dar puteam s-o ducem mai departe, în relaţiile cu oamenii. Poate că sunt şi puţin subiectiv după ce s-a întâmplat la Mamaia. Ce s-a întâmplat acolo e specific unei perioade care probabil este de dinainte de Adrian Năstase. Adică reforma a început odată cu Adrian Năstase, nu a început odată cu congresul din 2005. Adrian Năstase a adus oameni noi la partid, din societatea civilă, din universităţi, din ţară, a făcut documente principale de factură ideologică social-democrată europeană, care au depăşit chiar şi calea a treia. ştiu că avem din acea perioadă foarte multe lucruri care s-au făcut. Cred că şi modernizarea PSD va merge înainte, chiar dacă vor mai fi sincope, cum a fost aceasta. Partidul trebuie să alerge un pic pentru a ajunge la timpul prezent al politicii europene. PSD trebuie să-şi asume destinul României cu adevărat, adică să renunţe a investi energie în competiţie internă şi în logici combinatorii şi să construiască o strategie durabilă pentru socieatea noastră. Dacă nu, vom rămâne la acest stadiu barbar în care politica a învins societatea.

Interviu realizat de Armand Goşu
3 iulie 2008