Vasile Dancu, presedintele organizatiei de Cluj, a carei conducere a fost dizolvata vineri, a declarat duminica, pentru NewsIn, ca la CEx al PSD a avut loc o mineriada interna orchestrata de grupul Constanta-Vrancea-Teleorman, de care nici Miron Mitrea nu e strain.
"La Constanta a fost o montare, un fel de pseudoanaliza facuta de un grup Constanta-Vrancea-Teleorman. Decizia este nestatutara, intrucat incalca articolul 66 din Statut care spune: "comitetul executiv national se pronunta asupra propunerilor de dizolvare a Consiliilor sau a Biroului organizatiilor teritoriale (municipii, sectoarele municipiului Bucuresti, orase si comune) pentru incalcarea grava a prevederilor Statutului".Astfel, dizolvarea unei organizatii judetene este de competenta Congresului, nu a Comitetului Executiv", a sustinut, duminica, vicepresedintele PSD intr-o declaratie pentru NewsIn.
Cat priveste motivele pentru care a fost luata aceasta masura, senatorul crede pe de o parte ca acest lucru s-a intamplat, pentru ca unii colegi s-au lasat influentati de "apropierea unei iluzorii guvernari", dar, pe de alta parte, pentru ca el a vorbit despre reforma in partid, lucru care deranjeaza in continuare.
"A fost o constructie bine pusa la punct, o smecherie, pregatita din timp, inainte de campanie, va amintiti cand seful de campanie a anuntat deja esecul celor de la Cluj. Miron Mitrea este mentorul acestui grup, el insusi a votat pentru aceasta solutie.A avut loc o mica mineriada interna in care am avut si spectatori distinsi si muncitori de la Faur", a conchis Vasile Dancu.
El a respins ideea ca filiala sa a avut performante slabe, spunand ca la aceste alegeri, PSD Cluj a avut al doilea scor din istoria sa, "desi mai mic ca in 2004, dar mai bun ca in 2000". "Din punctul nostru de vedere, ne situam in tendinta partidului, iar scorul obtinut prin redistribuiri, adica 21%, respecta angajamentul pe care ni l-am luat inainte de aceste alegeri.E adevarat, nu este unul foarte ambitios pentru ca stiam ca in Transilvania nu puteam obtine mai mult, mai ales pe vot uninominal", a mai atatat Dancu. In plus, mai explica el, a preluat mandatul acum trei luni, cand s-a angajat la reorganizarea filialei.
Dancu si-a cautat sustinatori
Liderul de la Cluj a spus ca fost sunat de alti liderii de organizatii din Ardeal, care s-au solidarizat cu el si ca saptamana viitoare, impreuna cu colegii sai de la Cluj va incerca sa gaseasca solutii. "Nu stiu inca daca vom ataca decizia la comisia de etica.Vom hotari impreuna. Dar exista si alte solutii. Trebuie sa vedem cat timp organizatiile, nu numai din Ardeal, dar si din tara, pot sa rabde hotarari nestatutare", a spus senatorul. Intrebat daca intentioneaza sa plece din PSD, liderul social-democrat a negat.Totodata, Dancu a mai adaugat ca in acest context devine din ce in ce mai necesara o strategie pentru Transilvania, pe care partidul o amana de mai mult timp. "Avem nevoie de un program special pentru Transilvania. Pana si Ion Iliescu a invocat de cateva ori acest lucru", mai spune el.
"Trebuie sa fim mai solidari fata de ideile bune pentru ca in fata unei majoritati tacute castiga impostura, ideile care sunt marginale, sustinute de bani si obraznicie", le-a transmis Dancu colegilor sai. Cat priveste starea sa de spirit, senatorul a spus ca nu se simte atat tradat, cat singur."Nu ma simt nici tradat, nu ma las nici doborat, ci ma simt singur. Ma simt usor singur, dar nu trebuie sa fie foarte multi alaturi de tine ca sa fii consecvent fata de ideile tale", a explicat el.
Intrebat daca Mircea Geoana nu i-a abandonat pe cei de la Cluj, Vasile Dancu a raspuns: "Nu am nevoie sa ma apere Mircea Geoana. Sunt un subiect politic autonom care gandeste liber si se conformeaza propriilor convingeri".
Un numar de opt organizatii judetene ale PSD vor fi reorganizate dupa ce conducerile acestora au demisionat sau au fost demise in urma rezultatelor slabe la locale, respectiv sub 20%, in urma unei decizii in acest sens a Comitetului Executiv organizat vineri la Mamaia.
Astfel, Mircea Geoana a precizat ca in sedinta Comitetului Executiv de vineri s-a decis dizolvarea conducerilor filialelor Brasov, Cluj, Bihor si ca s-a luat act de demisia de onoare a sefilor altor cinci organizatii: Mures, Neamt, Arad, Alba si Giugiu.
Deciziile CEx in legatura cu reorganizarea a opt organizatii judetene care au obtinut rezultate stabe la alegerile locale vor fi validate sau nu in cadrul Consiliului National al partidului ce va avea loc pe 11 iulie, a declarat duminica vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu.
"Deciziile luate ca rezultat al evaluarii privind performanta organizatiilor PSD au fost adoptate in baza articolului 66, alineatul 2 din statutul PSD si totdata aceste decizii urmeaza sau nu sa fie validate la Consiliului National, care este cel mai probabil sa se organizeze pe data de 11 iulie", a spus acesta.Diaconescu a mai precizat ca liderii filialelor care au obtinut rezultate slabe isi vor putea exercita in continuare functiile, pana la data Consiliului National, doar in masura in care vor contesta deciziile adoptate vineri in Comitetul Executiv, altfel decizia Comitetului este operationala din momentul in care a fost luata.
Potrivit unor surse, contrar asteptarilor, la sedinta de vineri nu Ion Iliescu a fost cel care a criticat aspru lipsa de performanta de la cateva organizatii, ci castigatorii alegerilor locale: Nicusor Constantinescu de la Constanta, Marian Oprisan de la Vrancea si Liviu Dragnea de la Teleorman.Acestia au spus la unison ca aceia care nu au realizat scoruri bune trebuie sa faca gestul de onoare, adica un pas in spate, iar pasul urmator sa fie organizarea de noi alegeri in filiala. Tot ei ar fi amenintat cu demisia daca aceasta problema nu este transata in CEx.La final, propunerea acestora, dizolvarea filialelor neperformante, a fost adoptata de majoritatea membrilor forului.
30 iunie, 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu striga niciodată ajutor
Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...
-
Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...
-
Cine construiește un drum, deschide o cale spre viitor și spre noi înșine. Via Transilvanica este proiectul care ne arată că trebuie să n...
-
Zilele trecute, un prieten bun al meu, îi spune unui alt prieten că useliștii (sau poate pesediștii, asta nu am întrebat) mă urăsc stra...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu