13 ianuarie, 2008

Dreptul la iarnă

Tot mai frecvent, dacă ninge in timpul iernii, Capitala României ne oferă cel mai jalnic spectacol al functionarii administratiei româneşti. Este de vina Dumnezeu! Nu ne putem lupta cu stihiile naturii. Ce vreti, nu putem sa scoatem zapada din oras, asteptăm primavara. Nu avem contractre decat pentru 30% din strazi.... Incredibil, asta spun primarii din Bucuresti, ce apar bronzati, in timpul noptii de prin Dubai sau Brazilia, atunci cand sunt intrebati de ce nu isi fac datoria de a curata orasul de zapadă. S-ar putea crede ca a trecut un tsunami peste Bucuresti, dar nici vorbă, a fost doar o zi de ninsoare de vreo 24 de ore.

De sapte ani de cand fac politică nu reusesc sa gasesc un fir logic in functionartea administratiei Capitalei. Azi am ajuns însa la o concluzie care pare usor exagerată sau absurdă, insă din păcate, alta nu pot să găsesc: coruptia si politicianismul sunt cele mai importante ratiuni de a fi si a funcţiona. Tot ce se face pentru oras are conotatii si etichete electorale. Dacă ne uităm in parcurile putine si prost ingrijite vedem inscriptii cât copacii: Acest parc a fost refacut de Primaria Sectorului X, Primar Xulescu. Primariile si unii primari îşi afisează realizarile ca si cum ar fi niste Mecena sau niste sponsori, nu functionari in slujba cetăţenilor. Am văzut ca unele partide nu au candidat serios, am vazut situatii incredibile in care consilierii unor partide sunt retrasi pentru ca primarul general sa aibă majoritate usoară. Totul in timp ce, in declaratii, bătălia politică pare necruţătoare. Rezultatul votului este, uneori ciudat, candidatii cateodată nu sunt cei mai buni pe care un partid sau altul i-ar putea arunca in luptă. Bordurile se schimba in fiecare an, centrul si arterele principale se asfaltează in fiecare vară. Bugetul insa se cheltuie, fara sa ramână urme prea consistente desi este imens. Cand vine o ploaie mai serioasă Capitala este sub ape si e dezastru national. Dacă este cald vara, cum ar trebui să fie, Bucurestul rămâne fără curent. De fapt, in ultima vreme, intreaga noastră societate, a devenit parcă tot mai meteosensibilă. Am tot dat vina pe odioasa mostenire comunistă peste un deceniu si jumătate dar acum nu mai este normal sa facem asta. Au trecut aproape două decenii, timp in care unele tari europene s-au schimbat radical.

Tot ce se intampla la noi are o cauză clară: incompetenta celor care se ocupă de administratie si serviciile publice. La ce se pricep totusi primarii si sefii departamentelor din primariile noastre: la politică. Sunt meseriasii talk-showurilor, excelenti colectori de voturi, organizatorii de vanghelioane, proprietarii functiei si .... potentiali miliardari. Luptători pentru imagine si angrenati doar in actiuni care pot aduce profit politic, majoritatea primarilor generali si sectoriali se ocupă de imagine. De fapt, Capitala se ocupă mai mult cu politica. Şi cu producerea de ... bani. Incep sa-i inteleg tot mai bine pe locuitorii acestui mare oras: nervosi, agresivi, neincrezători, violenti, grabiti, individualisti si necooperitivi dacă administratia le propune ceva. Este un adevarat supliciu să fi locuitor al acestei capitale.

In copilărie si in tinerete stiam sute de poezii despre iarnă. Multe nu le-am uitat nici astăzi dar imi par a face parte dintr-o altă lume. Un spectacol al neputintei noastre de a organiza o viata urbană civilizată ne ia fericirea de a ne bucura de zapadă. Ce să trebuie să-i răspund copilului de sapte ani care se repede la geam si striga fericit: Tată, afară ninge!?

Măcar să interzicem pastelurile de iarnă din manualele scolare, ele pot crea confuzie in randul copiilor care s-ar putea să nu inţeleagă că iarna este un adevarat dezastru pentru ţară şi mai ales pentru Capitala ei. In general, poetii trecutului, nostalgici ai iernii, ar trebui interzisi.

Promit si eu să uit toate poeziile despre iarna spre care gresit am fost indreptat de profesoara de română si tatăl meu. As vrea să salvez, totusi, o poezie a ingerului Nichita care, dragi edili ai Micului Paris, nu este decât aparent o poezie despre iarnă, sau dacă n-o să mă credeti, atunci recunosc: e vorba despre iarnă doar in munti, nu in orasul nostru minunat, terorizat de acest adevarat flagel. Este o filă din Noduri si Semne: M-am însingurat / pentru că am simţit că tu nu mă mai iubeşti,-/ lacrima mamei mele de gheaţă era, - / stăteam şi rânjeam şi o rugam să plângă, / dar iarnă se făcuse în munţi. / M-am dat de mâncare lupilor, / dar lupii erau friguroşi şi bolânzi. / Mâncaţi-mă! am strigat la ei, am strigat. / Noi nu, mi-au răspuns, / noi nu mâncăm om îngheţat!
Am stiut că atunci când ne exercităm dreptul de vot pierdem o parte din fragila noastră libertate, dar acum am aflat un lucru mai grav: dacă votăm cu ochii inchisi ne pierdem si dreptul la iarnă.

text aparut in www.qmagazine.ro

6 comentarii:

  1. merita sa vizitezi acest loc interesant de intelectual si poet. eu va bat la usa zilnic ... multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Priveam ieri la realitatea cum se războiau, prin telefon, dl. Vanghelie, primarul full option, şi bordurarul şef al capitalei. Au început domniile lor să vehiculeze nişte mii de miliarde care nu se pupau de nici un fel, se amestecau anii, banii, fanii, golanii... am intrat pe site-ul primăriei capitalei şi am văzut declarate cu totul alte cifre.
    Chiar mă întrebam, cine stă să verifice ce se spune pe un canal de televiziune. Când s-a terminat emisiunea, oricum se uită.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt de acord ca administratia publica din "Mica Siberie" - pt ca orasul nu mai are nicio legatura de nici un fel cu Parisul- este jalnica, dar nu sunt de acord cu cele 2 milioane de locuitori ai orasului care nu fac altceva decat sa se planga ca nimeni nu le ia zapada din fata blocului.
    Cel mai usor lucru este sa te plangi si sa spui ca cineva nu isi face treaba.
    Parerea mea este ca pentru cei care nu sunt multumiti de zapada din fata blocului exista in toate hipermarketurile lopeti si odata la 4 ani vot democratic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelent comentariu, Vasile...
    Dan Mihalache

    RăspundețiȘtergere
  5. Am tot mai acut sentimentul ca orice chemare a drepturilor, ramane doar un mesaj incriptat in metafora din textul prozei sau al poeziei. Avem astfel si noi nostalgicii increzatori, bucuria regasirii gandurilor in puterea textului celor care dupa un numar de ani de prezenta in politica, nu vad o alta formula de impacare si ne indeamna tot la meditatie si la o singura impacare posibila: cea poetica.
    Imi cer mereu dreptul la iarna mea din poezia construita in mintea de copil, sub formele mai mult sau mai putin validate politic, dar sinceritatea cu care o cer, e tot mai des etichetata de cunoscatorii in arta politicului, drept o naivitate care nu-ti poate atasa simbolul unui candidat politic dintre cei mai potriviti.
    Nu de multa vreme, omul care subliniaza atat de cald nevoia neingradirii dreptului la iarna, vorbea despre impacarea politicianului cu electoratul, prin penitenta initiala si apoi prin comunicarea credibila a mesajului. E firesc, e logic si de bun simt… insa cred ca purulenta si violenta verbala si atitudinala a actorilor legiferati politic nu poate fi invinsa doar prin mesajul timid incriptat cu genialitate in cuvinte. Dumnezeu mai stie, poate chiar e mare nevoie si de gladiatori, asa cum spunea un amic simpatic ieri. Pana la urma arena exista, nevoia de spectacol al sangelui e si ea tot mai solid asezata, iarna ne arata tot mai explicit ca nu-i ca vara , iar mesajul transmis prin icneli, scancete si chiar grimase, poate este uneori mai usor de digerat in lipsa totala de armonie care caracterizeaza din pacate emblema politica a vremurilor noastre…

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc Claudia. Mesajul tau din acest text e mai puternic decat al meu. Ma bucur ca am reusit un text . pretext, cum spun structuralistii. Ma multi ani!

    RăspundețiȘtergere

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...