28 martie, 2014

2014 și o politică paralizată de frică



S-a scris mult în ultimele decenii despre cum este folosită frica în politică. Emoție puternică, frica poate duce oameni la vot pentru pericole imaginare sau supradimensionate sau poate chiar direcționa votul spre răul cel mai mic sau spre salvatorul-impostor. Până la urmă, chiar dependența popoarelor de liderii dominatori este un efect al fricii de asumare a destinului istoric. O privire sociologică asupra societății din ultimii ani ne conduce la concluzia că oamenii sunt puși în fața unor riscuri din ce în ce mai mari, dar percep că nu le pot gestiona singuri. Dezvoltă, astfel, un registru de spaime și amenințări la adresa securității societale  ca și amenințări la adresa identității grupului sau comunității în termeni de omogenitate și coeziune. Cum spune Manuel Castells, identitatea actorilor sociali este afectată în procesul de construcție a sensului acțiunii colective, în cazuri în care amenințările sunt diverse și nu există variante de răspuns social la ele, atunci la nivelul maselor se nasc identități nevrotive, un fel de  identități de rezistență care se caracterizează prin frici generalizate,  autoagresiune, imitație, inactivsm, apatie. Rămași fără un stat protector și darnic, cetățenii români sunt expuși unui ocean de spaime pentru prezent, dar mai ales viitor. 

Dar nu doar dispariția acestei umbrele produce o Românie înfricoșată, ci mai ales un fenomen despre care s-a scris mai puțin. Romania  este o țară cu un stat slab, mereu agresat, dar este mai ales o societate fără politică. Slăbiciunile statului  au la origine și faptul că avem o politică moartă de frică, în care activează politicieni paralizați de spaime. Un leadership curajos ar putea da direcția, ar putea inspira, motiva și trasa linii pentru un sens al acțiunii colective, pentru o direcție în care merge țara. Nu subvențiile de la stat salvează o țară sau o economie,  ci infuzia de speranță și sens, proiectarea unor speranțe.
Dar politica noastra este timorată, moartă de frică, mai ales atunci când intră în ani electorali, anii schimbărilor. Anul 2014 este anul în care se termină un ciclu politic, cei 10 ani de războaie ale președintelui cu sistemul. După aceste războaie avem un tablou al maximei incertitudini. Totul pare un haos, nici cei mai experimentați analiști nu pot spune cu certitudine ce va fi in viitor.  O frică de viitor a cuprins întreaga scenă politică și absolut pe toți actorii.
Una dintre fricile cele mari este frica de a guverna și se întampla deja de aproape un deceniu. Chiar dacă au existat majorități consistente, politicienii au guvernat minimal, dominați de frica de a nu pierde puterea și tocmai din această cauză au pierdut-o, de fiecare dată. În 2014 nu se va termina nici descentralizarea, regionalizarea,  nici reforma Constituției, nici reformele din sănătate sau educație.  Am senzația că politicienii nu mai pot lua marile decizii nici dacă ar avea susținere de 100%, deoarece s-a pierdut curajul asumării unei decizii care afectează viața unor mase mai mari de oameni. 

Frica de a lua decizii este deja o dominantă a activității funcționarilor publici din ultimii ani, nenumărate dosare sau licitații publice se împiedică în încăpățânarea unui director din minister care se teme să semneze pe sume mari. 

Frica de valorile politice conduce la un surogat de politică: războiul politic permanent între lideri, care devine rațiune de a fi pentru competiție, ba chiar poate deveni surogat de program. Dominanta politicii noastre de peste două decenii este războiul politic între indivizi, personalizat, continuu reaprins de una din părți, ca și cum ar fi o regie perfectă. Ai senzația că politicienii nu se opresc din acest continuu street fighting  pentru a nu li se aduce aminte de ceea ce ar trebui să facă, consilierii lor politici sunt specializați doar în aceste tipuri de acțiuni. O frică de celălalt a început să cuprindă taberele aflate în conflict continuu, mai ales de când au început să intre pe bandă rulantă politicieni în pușcărie , ”cu executare”. Sfârșitul mandatului politic a început a părea sinonim cu o catastrofă și bătălia de la urne devine tot mai mult o bătălie pe viață și pe moarte. Frica de DNA sau de serviciile secrete îngheață  sângele în venele politicienilor care vor căuta mai mult să-și asigure forme de protecție decât să încerce a acționa firesc, după planuri sau strategii necesare. Parlamentul a devenit, în ultimii ani, dominat de aceste frici și a facut foarte multe greșeli dintr-o solidarizare, absurdă uneori, dar generată de spaima lui ”mâine oricine poate fi următoarea victimă”.

O frică de a ajunge în opoziție duce mereu la orice concesie, la motivarea oricărei migrații politice, la legitimarea tuturor alianțelor. O frică de izolare politică străbate tot spectrul, de la stânga la dreapta. Intoleranța la opoziție este cu atât mai mare cu cât găștile grupurilor de interese au dezvoltat afaceri centrate exclusiv pe bugetul de stat, exact ca în perioada interbelică. În 2014, politicienii vor sta din nou cu bagajele la ușă, unii pentru a pleca în week-end la Monaco, alții pentru a aștepta verdictele de la ANI sau Înalta Curte de Casație și Justiție. În fine, mulți vor aștepta în strainătate rezultatul alegerilor, pentru mai multă siguranță. 

O frică de diferențiere politică a apărut mai nou, rod al unor teorii născute în staffurile electorale. Sfătuitori cu pregătiri și expertize luate din ”almanahe” conving partidele sau candidații să schimbe culorile partidelor, siglele sau să se mute spre centru, pentru că o bătălie cu cărțile pe față ar face pe unul sau pe altul să piardă sigur. Astfel, sunt inventați și reinventați politicieni cu identități incerte și fricile de asumare a identității politice duc la o guvernare managerială, o guvernare fără proiect sau opțiune ideologică. Moare astfel orice ideologie și dispare motorul motivațional, speranța și visul din politică. Rămâne doar gestiunea, mai buna sau mai rea,  și o politică fără suflet. 

O frică de idei și de faptul că nimeni nu este profet în țara lui a cuprins firava noastra elită intelectuală. Elitele sunt incapabile să transmită mesaje în fața unei neputințe publice  generalizate și a sentimentului pierderii controlului. Unii se retrag după zidurile universităților sau în turism academic planetar, alții vorbesc la televizor fără să spună nimic. Sunt incapabili să facă o lectură a lumii care să reconstruiască un ethos.
Anul 2014 nu va fi un an care spulberă ceața și deschide o nouă eră, deoarece nimeni nu are curajul să riște, să vină cu un proiect. Suntem o societate politică înfricoșată ce așteaptă o minune care să indice încotro trebuie mers, un toiag a lui Moise care să despartă apele. Între timp, nu politica este de vină pentru nefericirile noastre, ci lipsa de politică. O politică fricoasă cu politicieni timorați este cea mai mare vulnerabilitate a statului. 

La 31 decembrie 2014 nu vom răsufla ușurați, nu vom scăpa de incertitudini, de ceață. Nu vom avea un leadership întărit și nici nu vom consemna sfârșitul unui război absurd sau renașterea politicii. Se vor schimba unele poziții, dar frica va rămâne și crisparea politicienilor  nu va dispărea. Frica va rămîne și oamenii politici vor continua să se miște ca și cum ar fi vii și nevătămați, fiindcă frica nu ucide, doar că nu te lasă să trăiești, cum spune un proverb oriental. 



 Editorial apărut în Revista SINTEZA, numărul 3. Revista se găsește la chioșcurile de presă, în rețeaua Inmedio, în librăriile Cărturești și Librarium. Vă doresc lectură plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu