UN NOU COTIDIAN PENTRU CLUJ SI TRANSILVANIA

Transilvania Reporter

View more documents from ires

 

De ce mai taiem copaci pentru încă un ziar?

Presa scrisă moare, îmi aduce aminte în fiecare zi cate un prieten din mass media. Internetul va ucide până și ultimul petic de ziar. Vă ajung televiziunile și publicatiile online, sunt perfect adaptati la viitor, mă sfatuieste un alt amic, mai bucureștean de felul lui. Presa scrisă trece printr-o criză de adaptare la o lume care est hăbăucă din cauza vitezei amețitoare cu care a aînceput să se miste, dar nu are cum să moară pentru că este un necesar punct de reflectie, o pauză de respirație si de gândire între două mailuri sau trei sms-uri. Televiziunile fugăresc imaginile pe geamul de sticlă și putine lucruri raman in memoria colectivității, dar mergeți la Biblioteca Academiei si luati colectiile de ziare din perioada interbelica sau din perioada comunistă și o sa vedeti cum s-a păstrat o lume. Aproape intactă, lumea din ziare renaste pe măsură ce te afunzi în colectii, cu emoțiile, imaginile si dramele ei. Impotriva  cenzurii dure, hârtia păstrează nu doar mesajul oficial, dar și tăcerile, suferințele nespuse, sasu pozitiile de drepți pe care unii le-au adoptat atunci.

Chiar dacă mai tăiem câtiva copaci în plus, comunitatea clujeană are nevoie de un ziar al ei ca o formă de terapie de grup.  Ziarul unei comunități este o oglindă în care comunitatea trebuie convinsă să se uite zilnic. Chiar dacă nu îi convine ce vede, chiar dacă la în ceput nu se recunoaste pe sine, repetarea în fiecare zi a acestui gest poate duce la schimbarea în bine, la noi forme de civilitatea si chiar civilizație.

Aici echipa noastră este obligată să ducă mai departe un proiect început odată cu aparitia Mesagerul de Cluj si Servus Cluj. O parte din echipa noastră au vrut să restituie comunității noastre povestile, să reconstruiască normalitatea unei tradiții,   au vrut să fie povestitorii unor lucruri frumoase, dar nu au vrut să facă elogii gratuite. Nu vom face un elogiu gratuit comunității noastre nici de acum încolo, vrem doar a o transforma într-o comunitate care se mișcă spre înaintele istoriei, care este vie, trăiește și are o publicație ce apare într-o dimineață marcând astfel timpul social, așa cum ceasul din turn bate din oră în oră, așa cum lăptarul sau poștașul trec zilnic, chiar dacă doar la unele porți.

Mesagerul si Servus Cluj au fost două proiecte care trebuie continuate, adaptate la noul context economic și social.  Proiectul Mesagerul de Cluj fost visul unor tineri de a reînvia o publicație care se înecase în mlaștina șmecheriilor și iluziilor unei societăți care descoperea primele forme ale libertății … supravegheate. Un vis care a crescut saptămână de săptămână, în proximitatea clujenilor, câteodată chiar în mijlocul lor. Este încă un proiect care caută certitudinea că a gasit calea cea mai bună spre mintea și sufletul celor care mai cred în comunicarea prin cuvânt și imagine ca și modalitate de eliminare a străinătății care, dacă nu suntem atenți, se cuibărește între noi. O căutare de certitudini care are drept rezultat faptul că la dupa cativa de la lansare avem o singură certitudine: ne-am născut în locul potrivit.

Locul potrivit pentru presă scrisă? Da, pentru că este încă un loc neprietenos, rece, uneori îți dă senzația că este o comunitate de statui. Aici oamenii au fost mereu speriați că va veni dușmanul prevăzut, așa că ei și-au închis ferestrele și ușile, s-au ferecat în case și au învățat să urască la comandă. Locul unde solidaritatea cu cauzele oamenilor se face pe contracte de publicitate și unde trădarea a devenit un mod de viață, unde ritualul ipocriziei absolute ține loc de sociabilitate.

Aici, in orasul nostru drag,  presa flutură mereu un steag alb, iar jurnalismul de reverență este un mod de a respinge implicarea și de a ascunde lipsa de proiect. Un steag alb am scris? Nu, nici vorba de asta! Ce a fost steag acum este doar un cearșeaf murdar pus la loc de cinste, ca la nunta oltenească, drept dovadă a unei virginități pierdute chiar în acest moment. Un loc de unde cei mai mulți jurnaliști au fugit sau fug cât văd cu ochii sau se ascund după birouri de piariști sau comunicatori. Comunitatea unde românii și ungurii și-au creat, la prețioasele indicații ale liderilor lor, bastioane de carton și baricade de hârtie, de după care aruncă noaptea (ziua le este rușine!) cu conținutul olițelor de noapte, ca într-un ev mediu târziu.

Clujul are nevoie de o publicatie quality  pentru că aici poți înțelege cel mai bine că există o singură cale pentru a trăi cu demnitate și 100 de căi prin care poți să te îndepărtezi de natura ființei tale. Singurul loc din România unde presa a fost purtată în cătușe ca un semn că libertatea trebuie să poarte culoare politică. O comunitate în care nimeni nu le-a cerut ceva oamenilor, decât votul. Desigur, unii le-au cerut să se teamă, alții să urască, să fie orbi sau să își păzească buzunarele, pentru a vedea unde li se găsește portofelul.

Da, orasul nostru este locul  potrivit este locul care are nevoie de tine, locul unde lucrarea ta este vitală ca aerul și prezența ta o binecuvântare sau un ajutor. Locul potrivit nu este locul în care huzurești, unde te simți ca în sânul lui Avraam, ci locul plin de pericole care îți solicită instinctul de supraviețuire, locul în care îți testezi limitele și umanitatea. Iar pentru a face presa trebuie sa existe un loc care are nevoie de tine.

Este nevoie de un ziar care să spună adevărurile neconvenabile, sa rascolească tabuurile să lupte cu inertia. O perioadă am crezut că lumea se poate schimba prin pilde și povești simbolice, prin parabole și povești motivaționale. Azi nu mai credem că o societatea infantilă mai poate fi educată în acest fel. Poate doar punându-i mereu o oglindă în față și, eventual, aruncându-i cu cerneala pe hainele mincinoase de duminică.

Un ziar comunitar poate fi un intelectual colectiv, o instituție și o instanță. Dezbaterea socială fară consistentă nu poate fi denuntată de catre un singur om. Este nevoie de ceea ce Pierre Bourdieu a numit un intelectual colectiv. Intelectualul colectiv este dintr-o format o echipă de profesionisti din diferite domenii care initiază dezbateri publice pe teme importante, aduc abordări critice si vehiculează informatie stiintifică serioasă in spatiul public. Unanimitatea discursului din media trebuie spartă cu analize critice si forme de contestare pentru ca gîndirea critică să permită nasterea unei adevarate opinii publice diversificate.

Un ziar comunitar poate sa-și asume proiectul nebun de a schimba comunitatea  și metehnele ei. Trebuie să ne dorim să schimbăm lumea si să credem ca acest lucru este posibil. Dacă nu participam la schimbare, ea se va face oricum, dar fără noi. Nu cred că totul este perfect, că suntem un oras european de 5 stele, că merită să-i iubim pe conducatorii comunității, că este foarte bine daca ne comparăm cu orașe mai slabe ca noi sau mai balcanice pentru a putea dormi liniștiți. Comuniattea noastră a fost obsedată de nevrozele unor conducători și s-a afundat în tăcere.

Cei multi dintre oameni  nu pot să vorbească, nu mai are cine sa-i audă si nici ei nu mai cred că merită să-si strige nefericirea si cel mai greu este sa-i scoti pe oameni din tacere. Sa-i convingi să caute o cale de a vorbi, de a protesta, de a se exprima. Unii plecă aiurea in lume, altii raman aici, in linistea cea aducatoare de amorteală, de marasm si de iluzia ca totul e bine si traim in cea mai bună dintre lumile posibile!

Poate echipa noastră pare un ultim detașament, cel al disperaților, în încercarea de a trezi acest oraș mort, o comunitate care se mulțumește cu puțin și nu vrea să facă niciun gest pentru apărarea propriei demnități. Un loc unde valorile sunt călcate în picioare și doar obraznicia vorbăreață ocupă spațiile unde ar trebui sa se audă vocea cetății. Pentru că respect visul foștilor mei studenți care au pus la cale această întreprindere promitem ca Transilvania Reporter  va fi un o voce care va tulbura consensul fals sau linistea stearpă a ipocriilor reciproce.

Aliații noștri sunt cititorii, dar nu nici lor nu ne vor supune la modul absolut. Cu tot respectul, prieteni, cititorul este rege, dar nu vom accepta un rege gol. Nu vom ceda dorinței de vulgaritatate sau futil și nici nu vom fi oglindă pentru chipul mai marilor zilei.

Vrem să un ziar pentru oamenii cărora n-are cine să le scrie. Vrem să-i ascultăm pe cei care nu au pe nimeni să le asculte vocea, chiar dacă povestea vieții lor este un roman, cum fiecare credem despre viața noastră. Vrem să vă trimitem zilnic un mesaj  pentru cutiile de scrisori, mai ales pentru cele care ramân mereu goale sau toamna se umplu doar de frunzele veștede. Vom desena pentru cei care nu mai aud, le vom șopti la ureche celor care nu văd. În fine, vom încerca să-i ținem de mână pe cei care nici nu văd, nici nu aud.