30 noiembrie, 2011

ROMÂNIA NU ESTE O PRADĂ


(Comentarii la urările politicienilor de 1 Decembrie)


Mă pasionează și adun de ceva ani declarațiile de dragoste ale politicieniilor pentru România, făcute mai ales la provocarea jurnaliștilor. Unii vorbesc mai bine, știu jocul cu cuvintele. Altii, mai simpluți, îi urează la multi ani ca și cum i-ai spune asta unei rude bolnave sau unei bunici uitate la țară, pe care ști că n-o s-o mai vizitezi niciodată. Deci, nu te doare gura, nu te obligă nimic să zici exact ce se așteaptă de la tine. Pe cei din urmă îi înteleg și le respect nepriceperea, până la urmă, cred, o minciună stilizată este mai periculoasă decât un sentiment pe care nu poți să-l exprimi. Dar azi am citit declaratiile de dragoste făcute României de câțiva politicieni din prima categorie care m-au dezamăgit profund. M-au dezamăgit pentru că vedeau România ca o pradă. România era descrisă ca fiind un loc terifiant unde nu există solidaritate, nici unire, nici democratie, o zonă aflată în ghearele unei puteri străine, venite parcă de pe alte planetă. Un fel de loc al nimănui, un nicăieri, un teritoriu al haosului, disperării și pierzaniei.

Am înțeles din discursurile lor ca România de acum este un fel de pradă în ghearele dușmanului și că marele lor regret este că țara nu se află în ghearele lor, mai buni, mai drepți, mai solidari. Am citit aceste lucruri lângă știrea despre primarul PDL dintr-o comună buzoiană care și-a botezat numele de străzi din comună cu numele a zece dintre rudele sale. Da, România este o pradă pentru ochiul de prădător al unui politician si atunci ce poți să-i doresti prăzii? Să fie tot mai grasă și să moară toți ceilalti prădători.

România ocupată de cealaltă gașcă de politicieni (mereu va fi cineva care se plange de asta!), s-ar putea să fie ”nicăieri” astăzi, dar politicienii se înșeală, poate că nu acolo este România. Poate acolo sunt doar niște nefericite de bunuri, bugete, funcții, demnități și alte forme materiale care pot fi ocupate de găștile și familile militanților de partid. Când un politician a spus că există doua Românii, când un altul a spus chiar că există chiar trei Românii, eu cred că au exagerat în speranța lor. Au crezut că prin ștampila de vot au luat în proprietate o parte din România.

Nu, nici cei care au pierdut alegerile, nici cei care conduc acum țara nu sunt îndreptățiti să spună că au în proprietate vreo parte a României. Au primit niste voturi și monopolul parțial sau total asupra puterii, dar nu sunt proprietarii sufletelor noastre. Plăcinta pe care au cucerit-o politic nu este chiar România. Este doar o parte a României, cea care poată fi furată, prădată, violată sau pusă în conturile ”băietilor destepți”. Este bucata de patrie pe care o putem lua în geanta diplomat sau cea pe care o putem prosti cu tot felul de minciuni si cuvinte frumoase.

Dar România care ne umple ochii de lacrimi când auzim imnul de stat nu poate fi ocupată din patru în patru ani de hoardele de activiști de partid. România căreia i-am scris numele cu literele de carton din abecedar și cu mâna tremurând de emoție este ascunsă undeva unde nici noi înșine nu mai avem acces decât foarte rar.
România din versurile Luceafărului sau patria noastră ca limbă română, proorocită de îngerul Nichita, este imposibil de trădat sau de vândut pe arginți. România din sufletele noastre nu apare niciodată pe mesele unde înfulecă politicienii. Niciodată patria noastră, România, nu poate fi colonizată ca o feudă de marii sau micii noștri conducători. Ea nu ne părăsește nici măcar atunci când dăm vina pe ea pentru neputințele sau înfrângerile noastre personale sau de grup.

Patria mea este acolo unde într-o bucată de pământ a fost coborât trupul celei care mi-a dat viață și patria acesta nu poate fi atinsă și nici luată în posesie de niciunul dintre cei care vorbesc în numele României, ca niște proprietari. Ea nu poate fi atinsă nici măcar de mâinile noastre și nici de gândul nostru rău când ne pierdem încrederea în ea. Ea nu poate fi lăsată moștenire, nici pusă la mezat. Nici măcar nu ne putem lepăda de ea atunci când plecăm departe și încercăm să ne uităm originile.

România este o emoție care ne-a fost însămânțată în suflete atunci când descopeream lumea și care s-a șlefuit încet, ca o perlă, din suferinte, tristeți și bucurii. Din spaima de lume și din bucuria de a descoperi prietenia sau solidaritatea. România este un alt nume pe care il dăm noi unui loc din univers unde am cunoscut iubirea, zambetul mamei sau glasul bland al învătătoarei noastre. Nu putem fugi de acel loc pentru se află în inimile noastre, fie că știm, fie că nu mai știm.
Chiar dacă credem, devenind politicieni, că putem să luăm în posesie a nu-stiu- câta-Românie, sau toată România, singura Românie la care avem dreptul să tânjim este să redescoperim România uitată din noi. Aceasta va trăi până la sfarsitul zilelor noastre, nu avem de ce să-i spunem la multi ani, pentru că nu ne facem urări nouă înșine.

In momente ca acestea am putea sărbători retrăind sentimentul acela al paradisului uitat, chiar dacă nu întodeuna patria din sufletul nostru se lasă retrăită, chiar dacă poate nu vine, ca la comandă, la întâlnirea cu noi. Dacă am încercat să ne amintim prietenii dragi ai copilariei, mâinile muncite ale mamei sau cântecul acela din copilărie, sau chipul dragostei dintâi și am simțit o mică caldură în partea stângă a pieptului, atunci este semn că România a venit la intânire cu noi și că trăiește, este vie.

Această Românie interioară nu va deveni niciodată a pradă pentru pentru politicienii care, mai inspirați sau mai putin inspirați, sinceri sau doar simulanți, îi spun României astăzi, 1 Decembrie, ”La mulți ani”.

1 decembrie 2011

Un comentariu: