23 februarie, 2011

UNDE MERGEM NOI, MĂ NICULAIE?


DOUĂ COMENTARII LA SONDAJUL PRIVIND AGENDA PUBLICĂ
(FEBRUARIE -ROMANIA -2011)


Mi-am adus aminte de replica lui Moromete pe când mergea cu caruţa spre oras și Stere Gulea a hotărât, magistral, să încheie filmul cu o ceață de nepătruns şi o întrebare la care nu se putea răspunde.
Ultimul studiu IRES de analiză a agendei publice ne aduce câteva lucruri interesante. Nu epocale, dar interesante.

Ce legătură este între BNR și SRI?
Se nasc noi instituții psihologice, instituţii generate de spaimă sau neîncrederea în alte mecanisme ale functţionării statului. De douăzeci de ani avem două instituții care polarizează încrederea românilor, datorată spaimei de românilor de viitor, adică BISERICA şi ARMATA. Sunt instituții de siguranţă psihologică, instituțiile ultimei sanșe, ale ultimei stații. Analizând situația în agenda publică din februarie 2011 se poate observa nașterea unui nou cuplu de instituții aflate pe primele două locuri ale încrederii publice în contextul unor arestări masive şi acţiuni de forță ale statului, BNR şi SRI. Apare şi o învestire simbolică a unor instituții care pot crea sentimentul că statalitatea nu este ameninţată. Banca Naţională a României obţine o încredere de 59%, iar SRI 37%. Tandemul de instituții care se naște în criză după cel născut după Revoluţie, al Bisericii și Armatei.

Indiferent cum interpretăm aceste acţiuni de forţă ale statului, ele au relevat din nou existenţa unui climat de îngrijorare, au developat o situaţie socială și politică. Unii români au văzut în ele o radiografie a statului și a modului în care politicienii au creat rețele mafiote. Alţii s-au gândit că sunt reglări de conturi sau chiar o acţiune de a păcăli UE pentru ca să ne primească în Schengen. Indiferent de interpretare se pare că oamenii resimt climatul politic și social ca fiind marcat de îngrijorare și se caută din nou soluţii cu caracter utopic, soluții pentru senzaţia de siguranță. Dacă BNR este o instituție care simbolizează moneda, SRI pornea în 1990 cu pasivul pentru că era moştenitorul vechii Securități, dar acum dobândeşte noi valenţe prin contribuţia pe care o are la lupta cu corupţia şi reţelele de infractori. Acum Justiţia are doar 23% încredere, Presedinţia are 15%, Parlamentul 10%, Guvernul 8%, iar mai jos nu cred că se poate coborî.

Dacă analizăm cele două tandemuri, observăm că fiecare dintre ele conține o instituție militară şi o instituţie de factură simbolică pentru nişte valori colective: credinţa şi moneda. Trebuie să constatăm că este vorba despre semnul unui climat social și politic de nevroză colectivă, de anomie, de lipsă a ordinii sociale liber consimțite și de neîncredere în statul civil care reglează viața de zi cu zi.
Banca Naţională şi Biserica ar trebui să fie instituţii de vitrină, iar Armata şi SRI - instituții ale ultimei intervenții. Prieteni politicieni, cred că trebuie să ne uităm și la altceva decât la cifrele creștirii minuscule de PIB pentru a decreta moartea recesiunii economice.

Nu cumva suntem deja într-o atmosferă socială și politică ce nu are cum să producă un minim sentiment de stabilitate şi securitate individuală dacă ne așteptăm ca Armata să vegheze, preotul să se roage pentru noi, sereiștii să se lupte cu violenţa si hoții, iar Banca Natională să ascundă aurul de hoți și golani?






Nici măcar partidele noi nu sunt albe ca zăpada!
O discuţie despre posibilitatea unui nou partid reuşeşte de câteva luni să facă o mare carieră. La noi, dacă cineva da drumul la o înjurătură sau la o metaforă atunci sigur va avea succes. Dacă cineva caută date şi încearcă să păstreze un limbaj tehnic, atunci nimeni nu este interesat de ceea ce spune. E mai bine să avem cu toții loc de opinie și comentarii.
Aşa a fost cu sintagma lui Sebastian Lăzăroiu ALBA CA ZĂPADĂ. Toată lumea o așteaptă pe Alba ca Zăpada după colț, să fie primul care îi pupă mâna, ori îi trage o înjurătură, după caz. Un priceput jurnalist politic cu blog vede o strategie băsesciană în studiul nostru despre un nou partid. I-aş spune băiatului respectiv că, dacă ar fi studiat cu atentie sondajele din ultimii ani, ar fi vazut că nimic nu s-a schimbat, nimic nu este nou. De vreo câţiva ani peste 50% dintre români spun că ar avea un nou partid ar avea o şansă, iar vreo 40% declară că ar vota cu aceast partid. Este o întrebare ipotetică, iar oamenii se referă la ceva ideal. Sunt sătui de actualele partide politice şi, pentru o clipă, poate că se gândesc chiar că ar putea să se elibereze. Evident, când acel partid apare, oamenilor nu le convine cine îl conduce, nu agreează ideologia sau nu sunt interesaţi de mersul la vot.
Deci, prieteni deontologi, nu vă speriati de un nou partid, este un personaj, deocamdată imaginar, iar în perioade de criză nu se pot naşte zâne, aşa cum este Alba ca Zăpadă.
În criză, istoria ne spune că va veni pe lume Sfantul Gheorghe, ucigătorul de balaure ori arhangheli de genul lui Mihail sau Gavril. Dar mai bine nu ne dorim ceva ce nu suntem sigur ca am putea duce.
Vorba marelui poet grec Odysseas Elitys: ”O nimica toată mi-am dorit şi pedepsit am fost cu prea multul”.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu