28 aprilie, 2010

MIOPIA POLITICĂ. Cu un studiu de caz: revizuirea Constitutiei


Am scris de mai multe ori despre miopie politică si mi-am atras unele critici, dar tema îmi pare parcă mai actuală în aceste zile în care se lansează dezbaterea despre modificarea Constitutiei României.

In viata medicală, miopia este o afecţiune care face dificilă vederea la distanţă. In viaţa socială şi politică, ea este o boală care face ravagii pentru ca îmbracă multe forme: de la lipsa vederii de perspectivă, la narcisism politic, de la izolarea în sediul partidului, la închiderea ochilor la propriile greşeli. Miopia aparţine întotdeauna politicienilor şi niciodată amărâţilor de consumatori ai politicii, cum le place unor politicieni sa creadă. Ea loveşte, ca o epidemie, puterea politică, dar nu dispare nici prin tratamentul cu carantina de opoziţie. Miopii pot tineri şi bătrâni, bărbaţi sau femei.

Miopia politica înseamnă a rămâne centrat pe propria ta viziune, pe propriul discurs, a rămâne încremenit în proiect. Pentru miopii din politică reacţiile beneficiarilor politicii nu contează decât sub forma degradată a votului, cetăţeanul nu este privit niciodată ca partener. Sondajele sunt folosite doar ca oglindă în care politicienii îşi privesc aura şi se uită cu atenţie le ele doar dacă se văd frumoşi, inteligenţi și iubiţi de popor. Uitându-se doar la sine, sau la cercul celor mai apropiaţi, majoritatea politicienilor pierd contactul cu realitatea, îşi pierd orice urmă de obiectivitate a judecăţilor şi realismul viziunii, dacă l-au avut vreodată. Daca ar pune pe cineva să facă un studiu asupra impactului a ceea ce ei spun în campanie, ar vedea că sub 20% din romani înţeleg cuvintele pe care ei le spun cu suficienţă, la televizor sau in discursuri: inflaţie, subsidiaritate, infrastructura, tehnocraţi, unicameral, sau altele.

Dar politicianul miop nu priveşte in jurul sau decât foarte rar iar atunci când o face se uită cu dispreţ, ură sau nepăsare. El nu ştie astfel mare lucru despre România și nici despre lume. In mediul lui se creează un fel de narcoza a grupului mic în care nimic nu poate să pătrundă, nici informaţii, nici oameni și nici o schimbare nu mai devine posibila. In interiorul unui asemenea grup consensul afectiv ucide totul. In grupul mic nu exista dezbatere, contradicţii sau întrebări. In grupul politicianului miop, noi suntem cei care avem mereu dreptate, iar ceilalţi sunt nişte ticăloşi sau dobitoci.

Miopia este mai gravă atunci când este vorba de competiţia politică. Eroarea cea mare a miopului este reducerea politicii la competiţie. Unii din oamenii politici aflaţi la putere, rămân cuplaţi la lupta împotriva adversarului din campanii.

Mai rea decât orbirea, miopia creează iluzia ca totul se vede clar. Şi se vede totul bine, doar ca lumea politicianului miop este foarte mică. Atât de mică, precum ocaua cu care încercă să păcălească mulţimea. Politicienii unor lumi atât de mici nu se pot întâlni niciodată pe un teritoriu comun. Ţara noastră bâjbâie spre Europa pentru că de peste o jumătate de secol este condusă de politicieni miopi. Mereu ne surprinde ziua de mâine, ca şi prima zăpada pe edili, mereu ne surprinde istoria cu pantalonii pe vine.

Studiu de caz: MODIFICAREA CONSTITUTIEI

Modul in care are loc dezbaterea (sau ce o fi ea) privind modificarea Constituției, arată perfect ravagiile acestei boli de care suferă politica românească. Să luam cateva componente ale dezbaterii care ne pun în lumină mecanismele gândirii politice afectate de miopie politică.

1. Dezbaterea nu este structurată, este mai mult o întrecere de vizibilitate. Atât proiectul formulat de Guvern, cât și pozițiile partidelor par doar a fi elemente din lupta cine a fost primul sau cine iese primul cu o anumită propunere. Nici nu se pune problema posibilității de consens pe o anumita idee, potentialul demagogic al ideii este mult mai important. Reducerea politicii la competiție este o formă de miopie care modifica structural orice intreprindere a politicii noastre.

2. Initiativa de modificare a fost generată de competiția politică, nu a apărut din vreo urgență sau dintr-un studiu de impact, rod al cercetării sau gândiri marilor specialiști. Dar asta nu contează, personal sunt de acord că este nevoie de o modificare, ca parte dintr-un proiect de modernizare radicală și decisivă a statului român. Dar, să fim realisti, reducerea numărului de parlamentari si unicameralismul o fost o mișcare strategica inteligentă a Presedintelui Traian Băsescu, în fața uriașei coaliții născute împotriva lui. Nu nevoia de unicameralism a câștigat, ci încrederea în Presedinte sau cuvântul lui, cultura noastră politică nefiind încă funcțională în evaluarea proiectelor de viitor. Acum ar fi normal ca Presedinția și Guvernul să analizeze cu adevărat impactul acestei moficări asupra sistemului politic românesc, reprezentării teritoriului, efectului asupra gestionarii din perspectiva diversității etnice, efectele asupra sistemului de partide, consolidarea dezbaterii proiectelor de legi, impactul economic asupra bugetelor, impactul asupra creativității legislative, producției de legislație etc. Aici ar trebui să vină specialiștii și să facă studii aplicate. Poate că, ân negociere si cu ceilalți parteneri politici, această hotarâre, validată prin referendum, să sufere modicări, mai ales că este destul de puțin previzibil să treacă în actuala formă. Președintele și PDL au câstigat bătălia politică, războiul electoral, dar după răboi pacea trebuie să elimine, pe cât se poate, efectele razboiului.

3. Nu văd rolul intelectual al marilor nostri constituționaliști, despre care auzim că există. Toată dezbaterea este exclusiv politică, partinică. Discuția, republică parlamentară vs republică prezidențială, nu are loc decât prin intermediul obsesiei Băsescu, absesia respingerii sau obsesia adulației. Traian Băsescu trebuie exclus din discuție atâta tâmp cât nu facem un demers istoric. Cei zece ani de mandat vor deveni, în scurt timp, istorie. De ce mai pierdem timpul cu spaima de despotism băsescian? Nu ar fi mai bine să cântărim serios ce poate face Parlamentul în cultura si societatea noastră, ce a făcut, cât este de credibil, cum am putea crește credibilitatea lui și să comparăm cu forța personalităților în istoria noastră politică? Dacă am face un inventar al evolutiei ”productiei” de initiative legislative, comparativ cu cele ale guvernului, initiativele individuale vs initiativele de grup, am intelege unele mecanisme de substanță ale funcționării acestei instituții. Daca am compara activitate CPUN cu cea a bicameralului de acum, oare ce am observa? Să comparam apoi rolul președinților sau diferitele modele de activitate prezidentială si efectele activității presedintilor asupra schimbarii sau stagnarii reformei statului și instituțiilor? Au fost Presedinții Ro manieifrână, sau motor al modernizarii statului și Romaniei după revoluție? Dar Premierii Romaniei, ce au adus nou sau ce rol au avut? Conflictul care se naște câteodată intre Palatul Victoria si Controceni de unde vine, ce efecte are? Cum s-a născut conflictul din Parlament si Presedinte in ultima vreme, ce rol au avut oamenii, ce rol au avut partidele? Dar grupurile de afaceri sau cele interlope? Ce rol a avot concentrarea grupurilor de presa si nașterea marilor trusturi pentru coagularea unor alianțe politice? Care sunt resorturile bătăliei dintre Presedinte și trusturile de presă, ce rol are justiția, aici? Scandalul Voicu ce ne arată, în ceea ce priveste functionarea instituțiilor si statului de drept, adică ceea ce trebuie reglat prin Constituția nouă?

Sunt poate 0,001% din intrebările pe care ar trebui să ni le punem pentru a putea să evaluăm diferențele dintre proiectul unei republici parlamentare si cel al republicii presidențiale.

4. Dacă nu putem să discutam despre republica parlamentară fără să facem abstarcție de actualul Parlament, atunci avem tot o perspectivă mioapă. Trebuie să facem un efort de a privi in viitor: eventual chiar cu speranta ca noile generatii de politicieni vor avea mai multa specializare, responsabilitate, poate chiar motivația de servire a interesului public. Nu putem ucide ideea de parlamentarism din viitor, fără o analiză și doar pe motivul ca Parlamentul de acum este unul cu care nu ne putem mândri. Faptul că se opune Presedintelui, uneori peste limite, sau Guvernului este și o reactie la activitatea acestora si o practică de echilibru. Din pacate, in ultima vreme a fost o rezistență conservatoare, dar, în viitor, Parlamentul poate fi cel care se va lupta pentru modernizarea României. De ce să nu facem un efort de a vedea la distanță?

5. Miopie este să nu putem analiza obiectiv opțiunea unei republici semi-prezidentiale sau prezidentiale fără a face abstracție de Traian Basescu și reziduurile resentimentale din luptele electorale duse de partidele politice din opozitie cu actualul presedinte. PDL insistă uneori cu accente comice pe ideea unei republici prezidentiale mai mult ca să-i facă pe plac Președintelui, cel puțin așa interpretează presa. Ca interes politic, strategic și tactic, sunt cele mai mari sanse ca, dupa atâtea guverne Boc și dupa doua mandate de 5 ani pentru Traian Băsescu, eradarea ar putea să facă ca PDL să nu mai poată să dea un presedinte viitorul deceniu. Cele mai mari șanse le poate avea PSD pentru această functie, doar că ei exclud din start o republică prezidentială. Putem să nu credem în rolul personalităților în istorie, dar eliminând presedintele din jocul politic ne opunem unei dorinte a românilor dar, mai grav, eliminăm o oportunitate, un scenariu de viitor fără nici o analiză. Sa eliminăm optiunea pentru o republică semi-prezidentială doar pentru că o propune PDL?

Sigur toate acestea sunt scenarii, dar viitorul se construieste prin scenarii.

Istoria a dat o lectie politicienilor ca nu trebuie să ne gândim stict la prezent când modificăm Constituția pentru ca nu intotdeauna este pentru cine se pregătește. Adrian Nastase și Ion Iliescu s-au înțeles pentru un mandat de 5 ani al Președintelui, iar acum constată că, din opozitie privit, mandatul de cinci ani este mult prea lung.

6. Dacă miopie politică insemană ca fiecare să rămână la punctul lui de vedere, indiferent de ceea ce se intamplă, o supermiopie (asta nu e termen medical!) este să se elimine din calculul dezbaterii si revizuirii toate acele lucruri care nu-i interesează pe politicieni pentru că nu se referă la competiția dintre ei sau lupta pentru putere, adică toate chestiunile functionarii statului în relația cu cetățeanul și cu interesul public.

L-am văzut pe Premier vorbind parlamentarilor doar despre lucrurile care reprezentau interesul lor politic direct: distribuția puterii, cum se dizolvă sau se supendă actorii politici unii pe altii, cum se se aleg samd. In fond, asta este substanta dezbaterii propuse de clasa politică. Dar Constitutia însemnă mai mult, însemnă modul în care statul reglează viața socială, cum investește statul în viitor si ce face cu mostenirea trecutului. Poate că deschiderea unui Forum National Constitutional cu propuneri de la întrega populație ar îmbogați mult proiectul și consistența dezbaterii publice.

Trebuie sa vedem daca vrem o constitutie suplă sau una rigidă, cum spun constituționaliștii din alte țări, dar nu vom avea niciodată o dezbatere publică sau un rezultat bun fără a dezbate temele esentiale ale regulilor interacțiunii cetățeanului cu statul român.

Marea eroare în acest proces de modificare a Constituției este că revizuirile propuse urmaresc doar chestiunile de MECANICĂ A PUTERII.

Acestă centrare a politicii pe ea insăși este un semn că politica nu vede decât în curtea ei, nu vede la distanță și nici in profunzimea spațiului social. Riscul este ca noua Constituție să fie una rezultata din razboaiele politice ale trecutului recent si aplicabilă doar unui prezent care devine, cu fiece clipă, trecut. Dar cu viitorul cum rămâne?

3 comentarii:

  1. Eu as mai adauga un concept, care cred ca il completeaza in mod (ne)fericit pe cel de "miopie": "autismul" in politica, centrarea exclusiv pe propria viziune si izolarea, intreruperea comunicarii cu ceilalti. Miopia, lipsa de perspectiva, se traduce printr-un oportunism conjunctural, o orientare doar intr-un cadru extrem de restrans, impus de perfromanta vizuala, in timp ce autismul ii afecteaza si pe cei cu viziune, pe cei cu proiect, pe cei care incearca ceva pe termen lung. Autismul politic e la fel de periculos ca miopia politica, pentru ca nu accepta critica si dialogul constructiv, refuza comunicarea si anomizeaza clasa politica. Miopia politica se mai poate trata (fiind de cele mai multe ori vorba de lacune de cultura politica, educatie, informatie) daca accepti ca nu le stii pe toate si iti apropii niste consilieri priceputi pe care ii si asculti!
    Autismul politic e o "boala" a personalitatii (nu neaparat politice!) si se trateaza mult mai greu... Autistii politici se inconjoara cu tot felul de consilieri, de preferinta yes man-i pe care ii trateaza ca pe niste plante exotice, buni doar sa sustina punctul de vedere al sefului (aka Boss, El Jefe, Chief, Tata lor, Zeus, AN, Moshu...) sau sa ii care servieta.

    Miopi si autisti, astea mi se par principalele atribute definitorii ale clasei noastre politice. Intr-un astfel de sanatoriu "doctorii" tind sa se predea, sa isi arunce halatele si sa plece in lume, transformandu-l intr-un simplu azil de noapte, unde singura autoritate care va mai ramane e portarul... Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Centura de Sud-Est a Clujului este un exemplu de politicianism.

    Nu s-a facut pe la Pata, pe unde a fost drumul roman, deși nu ar fi costat decât 30 milioane euro. Că era varianta PNL. Atunci era alianța D.A., și PNL s-a supus „fratelui mai mare”.

    Așa a apărut variata PDL clocită, desigur, la București, departe de realitățile de pe teren, deși inițiatorii erau oameni ai locului. Adică s-a luat un liniar și s-a tras o linie, precum a „proiectat” țarul Petru cel Mare calea ferată dintre Moscova și Petersburg. Așa și Boc și Berceanu au unit Vâlcele cu Jucu. Peste culmea dealului Feleac, de peste 700 de metri... Au făcut o concesie cu ceva curbe în forme de „S” pentru a îndulci panta, care curbe vor fi înjurate de șoferi și vor consuma combustibil. Numai că s-a descoperit că pe un traseu de vreo 5 km, chiar peste vârful dealului, terenul este foarte dificil, alunecos, că este foarte scumpă construcția șoselei. Pădurea este defrișată, deruta este mare, șantierul stă. Poate că prețul final va trece de 100 milioane de euro.

    Tunelul fantezist al lui Funar nu era decât de vreo 5 km X 15 milioane euro pe km, ar fi adus serioase economii de combustibil la cei care l-ar fi traversat, dar era inacceptabil, că era de la alt partid, chiar unul extremist.

    Așa și cu Constituția...

    RăspundețiȘtergere
  3. Câte ceva despre "Miopia indusă"

    1. Actualul Preşedinte al României, dar nicidecum al românilor (conform Constituţiei), este astăzi în această funcţie şi graţie artificiului făcut cu referendumul privind numărul de parlamentari. Vreau să mă refer în continuare la lipsa demnităţii acestui personaj pe care eu îl detest, opunându-i-l pe Saladin, sultanul Egiptului şi al Siriei, trăitor în perioada cruciadelor. Saladin a fost timp de trei ani in confilict armat cu Richard I, conducator al celei de-a III-a cruciade, dar asta nu a insemnat ca a incercat sa-si anihileze adversarul prin lovituri sub centură. Dimpotrivă, atunci când Richard a fost bolnav, Saladin i-a trimis cei mai buni doctori, atunci când lui Richard i-a murit calul, i-a trimis doi cai dintre cei mai buni.
    Ce a făcut Băsescu? A convocat un referendum pe o temă agreată de "popor", al cărui rezultat putea să-l folosescă şi în cazul în care participarea prin vot la referendum era sub 50% (votul majoritar negativ era total exclus). A mai şi prostit lumea spunând că, dacă dorea să folosească referendumul în interes electoral, îl programa in turul al doilea. Într-o ţară cu democraţie veche nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Referendumul e una, alegerile sunt alta. Nu contează costurile atunci când e vorba despre democraţie.

    2. Corina Dragotescu a fost in sediul central al PD-L în noaptea alegerilor din turul al doilea. A spus ceva despre telefoanele STS de acolo. In 2010 STS a primit un buget mai mare cu 125 milioane de lei decât în 2009. Telefoanele STS sunt singurele care nu sunt "ascultate". Asemenea telefoane existau în birourile electorale. Mi se pare că acesta a fost unul dintre canalele fraudei.

    3. "Rezultatul" trebuia legitimat prin exit-poll-uri. Aici, în mod sigur, domnul Dâncu ştie multe, dar nu va spune niciodată. CSOP şi IRES (o firma de sondaj "tânără", poate creată special pentru alegerile din 2009, care are pe propriul site un banner al cui credeţi? - al acestui blog, cu fotografia domnului Dâncu) se "laudă" că au dat exit-poll-urile cele mai apropiate de "rezultatul final". Deci, CSOP şi IRES sunt ca nişte fracţii care au acelaşi numitor: domnul Vasile Dâncu.

    4. Două aspecte din noaptea de după turul al doilea mi-au atras atenţia. Primul este faptul că actualul Presedinte a fost sigur că "a câştigat" alegerile atunci când a văzut diferenţa cu care le-a pierdut. Al doilea a fost rapiditatea cu care a făcut PD-L numărarea paralelă a voturilor. Asta e ca o analiză de nevoi. O faci repede, ca să ştii unde să faci "corecţia" în timp util (prin STS, în acest caz).

    5. În ultimii trei ani, au existat mai multe scrutinuri cu miză, şi unul fără miză pentru Băsescu. Cel fără miză a fost primul tur al prezidenţialelor din 2009. La toate alegerile cu miză, exit-poll-urile Insomarului au fost "răsturnate" de rezultatele validate, doar la primul tur al prezidenţialelor din 2009 (fără miză pentru Băsescu), acestea au fost aproape "ca unse".

    În concluzie, schema este următoarea: Ion Ion Ţiriac (achitat în dosarul "cocaină pentru VIP-uri") - Ion Ţiriac - Ioan Rus - Vasile Dâncu (CSOP şi IRES).

    "Clasă politică" e prea mult spus. În România, deocamdată, există doar "spumă politică", iar cei care fac ciorbe ştiu că spuma este un rebut.

    RăspundețiȘtergere