13 noiembrie, 2007

Monica Frassoni sau despre femei in politica

Ne tot mirăm de ce Parlamentele din tarile nordice au mai mult de 50% femei şi guvernele de asemenea. E un moft, e o activitate nerentabilă, bărbaţii lor de ce se lasă conduşi? Spre asta merge lumea? Barbaţii mioritici mârâie sceptici, dar nici femeilor mioritice din politică nu le vine să creadă că acesta este viitorul, ele s-au obişnuit cu masculinizarea politicii de la noi si după ce au intrat in politică se simt mai bine alături de barbaţi.

Mi-am readus aminte de aceste lucruri, luni seara, in Parlamentul European, când am participat aseară la confruntarea romano-italiană privind decretul guvernului italian de expulzare. Comisarul Frattini a venit cu o lungă polologhie in care a amestecat programele pentru romi, situatia lor de neicluziune, cu prevederile Directivei 38 din 2000 care permite expulzarea unui cetatean european. A cautat să ne spună ca decretul va trece prin Parlamentul italian, ca se vor face modificări, ca se va vedea ce va ieşi. Evident a încercat să nu facă nici o evaluare, să tragă de timp si ne-a testat si vigilenta, indicand o serie de interpretari abuzive ale directivei 38, de exemplu posibilitatea sde expulzare a unor catateni inactivi care sunt o povară pentru sistemul de asigurări dintr-o tara europeană. Evident, sefii de grupuri, inscrisi la cuvânt, căci era rost de vizibilitate, nu l-au criticat pentru aberatiile spuse, ei aveau discursuri retorice pregătite dinainte. Multi parlamentari au vorbit frumos despre Romania si despre faptul romii nu pot pune o eticheta doar bazata pe omofonie, nici pe Romania dar nici pe Roma, capitala Italiei. S-a vorbit mult şi demagogic despre drepturile omului. Italienii au încercat să salveze imaginea Italiei prin două strategii discursive: atacandu-l pe Frattini, cu care au sters pe jos datorita unui interviu cioroianian (vine de la Cioroianu, nu de la Cioran, doamne fereste!) sau atacând guvernul italian. De fapt au atacat guvernul pentru că nu a fost destul de promt in a alunga ţiganii inainte de scandal. Prin ambele stratageme au făcut toate eforturile să ascundă xenofobia italienilor şi ultimele acte de violenţă îndreptate împotriva românilor. Majoritatea celor care au vorbit au fost bărbaţi, luptători adică, conform unei definiţii sexiste a politicii contemporane. Cu toţii au incercat penibil, mai ales colegii de stânga, sa-l ascundă, in spatele vorbelor lor, pe demagogul rasist Walter Veltroni. La un moment dat italienii s-au încurcat în iţele demagogiei şi au inceput să se certe intre ei. Românii care au vorbit au vorbit bine, raspicat şi, doi din trei, în engleză (singurii care nu au vorbit in limba lor), au vorbit corect politic, dar nu au sărit calul, au arătat că sunt europeni. Am văzut cum nici barbatii români şi nici italienii nu sunt pasionali, si nici sinceri, jucau un joc destul de penibil al corectitudinii politice. În acele momente s-a ridicat la cuvânt o femeie măruntică, negriciosă, cu expresie de studentă sau asistentă robace, Monica Frassoni - Presedintele Grupului verzilor din PE. Le-a vorbit conclavului de bărbaţi care isi innodau limbile în smecherii lingvistice despre ipocrizia lor si despre o metehnă a lui Fratini: a spune altceva in functie de auditoriu. Dar ultimele propozitii au căzut ca un trăznet peste intregul conclav al ipocriziei: cum îşi permite Italia, o ţară unde mafia are o cifră de afaceri de 80 de miliarde de euro, să facă atîta scandal pentru niste amărâţi de emigranţi români si sa jignească Romania. Vorbea despre ţara ei, cu durerem dar cu sinceritate. S-a făcut o liniste de mormânt, bărbaţii politicieni ipocriţi care nu aveau curajul nici să spună adevărul, nici să se lupte deschis fiecare pentru dreptatea poporului său, au început să se uite pe sub mese, prin mape sau pe pereţi. Monica Frassoni a primit aplauze dar după ea discursurile au continuat să curgă la fel, gestul ei de curaj şi demnitate a fost ingropat din nou de hărmălaie.

Am văzut atâtea bărbaţi fără bărbăţie în politica natională sau europeană încât astept clipa cand femeile vor fi mai multe in politică. Vorbesc de femei adevarate, cu vocatie, nu secretarele promovate de politicieni, amantele sau nepoatele. Sunt sigur că politica atunci ar fi preocupată să facă lumea mai bună şi chiar ar reuşi să faca asta. In acea seară mi-aş fi dorit să fiu Presedintele Romaniei pentru a putea să-i dau cea mai mare decoratie a tarii mele femeii acelea firave care intr-o seara de noiembrie, prin curaj si sinceritate, a recâştigat demnitatea politicii, pentru trei minute.


PS. Omagiile mele blogeriţelor. E 1-0 pentru voi!

4 comentarii:

  1. din păcate, patriarhalismul societății românești se reflectă și asupra politicii. chiar în partidul dumneavoastră au fost promovate femei care se încadrează în categoria ”secretare, amante, nepoate”. o politică a cotelor precum cea aplicată în țările nordice la început ar ajuta prezența mai multor femei în politica românească. în același timp însă organizații de femei puternice în cadrul partidului ar fi de și mai mare ajutor pentru că ele au puterea să atragă femei spre poltiică și să devină un fel de școală politică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am cunoscut-o pe Monica si este adevarat ce spui despre ea.Este unul dintre putinii europarlamentari care si-au castigat aceasta pozitie in doua tari diferite.Mai sunt si altii foarte buni in Grupul Verzilor.Pacat ca la noi ecologistii sunt niste looseri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu sunt unul dintre cei care apreciază că femeia este mai adaptată decât bărbatul la cerinţele actuale ale politicii. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de o politică a bunului simţ, lipsită de lovituri nepermise şi de încrâncenare. Tot acum avem nevoie şi de o cooperare la nivelul acţiunii, oricât de contrări ar fi la nivelul ideologic între construcţiile doctrinare ale partidelor. Desigur, există femei în politică model Lavinia Şandru, femeia pittbul care "muşcă din duşman". Nu la acestea fac referinţă, ci la modelul Mona Muscă sau Norica Nicolai sau Ecaterina Andronescu (exemple ale politicii, altfel sunt foarte multe femei care ar putea fi nominalizate). Eu unul aş vota o femeie ca preşedinte al României fără să clipesc, desigur dacă ar fi în postura să i se potrivească postul. Nu-i pot da votul unei femei doar pentru că e femeie.
    http://giconet.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim muuult, zic unele bloggerite.
    Pe Monica am si votat-o; spre deosebire de cei care doar o admira... (Na!ca am marturisit indisciplina de grup...)
    Daca mai scrii asa, poti sa candidezi la "uninominal"; te voteaza fetele. Acesta era targetul!?

    RăspundețiȘtergere