S-a deschis
polemica națională legată de o măsură, se pare, propusă într-un document
strategic realizat la Institutul Național de Boli
Infecțioase Prof. Matei Balș și preluat, apoi negat de
ministrul Nelu Tătaru care, in extremis, ar duce la izolarea tuturor vârstnicilor,
adică a persoanelor peste 65 de ani. Soluția izolării bătrânilor și scoaterea
lor din familii nu este idee românească, am găsit-o și în discursurile unor
oficiali ai OMS, dar nu merită nici măcar discutată acum, este o prostie, un
model care poate fi luat în calcul doar ca model teoretic, altfel este
contrazisă de toate studiile de sociologie sau psihologie actuale care
accentuează, tocmai în direcție inversă, integrarea socială a celor aflați la vârsta
senectuții. Dar dezbaterea scoate în relief două lucruri importante
pentru un diagnostic al societății noastre.
Gândim situații sociale complexe între emoție sau
ignorare birocratică. Suntem ca într-un plânset
general al unei adunări care ascultă Repetabila
povară sau Rugă pentru părinți și
apoi trece la planuri pe hârtie care sunt imediat abandonate cu o viteză amețitoare.
Modul în care
se abordează situația vârstnicilor în această criză mai arată că nu se poate manageria o criză de acest
nivel doar cu infecționiști, polițiști și militari. Ar fi nevoie de politicieni cu experiență, expertiză și
curaj. Cu tot respectul pentru cei care se află în prima linie, cu deferența
necesară pentru sacrificiul lor, această criză depășește competența lor
specifică, dar mai ales pe cea a politicienilor. Nu vorbesc aici despre Guvernul
Orban, nici un guvern cum a fost cel anterior nu cred că putea face mult mai
mult pentru că există la noi o limită a gândirii și planificării sociale, unde
sociologii, psihologii sau specialiștii în politici publice nu sunt consultați
decât arareori. Din această cauză, în multe situații, măsuri anunțate cu mare
pompă, sunt corectate peste câteva zile sau, mai rău, sunt abandonate pe
ascuns.
Cum vom gestiona problema vârstinicilor?
Ar trebui să
fie o preocupare vie a politicienilor, din păcate, nu este. Se încearcă doar
mituirea lor prin pensii sau prin diferite facilități ale autorităților locale.
Minunatele planuri pe care le realizează guvernele, derivând din obligații europene,
cheltuie bani degeaba ori sunt proiecte copy-paste sau, chiar dacă sunt bune,
nu interesează pe nimeni, mai ales după ce s-a schimbat guvernul. Vă dau ca exemplu un asemenea plan strategic,
realizat la Ministerul Muncii, în 2018, (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMJS/Transparenta/2019/01022019_Raport_stiint_masuri_incluz_pers_varstnice.pdf), de care
nu cred că a mai auzit nimeni după ce a fost predat. În orice caz, nu cred că a
întrebat cineva pe autorii studiului ce ar trebui făcut în condițiile de criză
epidemică pentru cei vârstnici.
Un singur comentariu aș vrea să mai
fac aici, în legătura cu planul aberant al celor care au vorbit, zilele
acestea, despre izolarea vârstnicilor. Oare știu ei câți vârstnici există în
România, au avut măcar curiozitatea să întrebe la INS? La nivelul anului trecut
era vreo 3 milioane și 7 sute de mii. Hei, ce spuneți? Unde îi duceți? Credeți
ca încap în 10 autocare ca și amărâții plecați la sparanghel, înainte de Paști?
Nu voi insista asupra nevoii de
incluziune pentru că ea este evidentă chiar la nivelul simțului comun, ci vreau
să arăt câteva aspecte ale modului în care vârstnicii din România trăiesc
aceasta criza pandemică și, mai ales, cum resimt la nivel psihologic această
izolare socială. Sunt date dintr-un program de cercetare pe care ni l-am
asumat, pe resursele noastre, cu colegii de la IRES, unde urmărim efectele
izolării sociale și stresul la români, în situația actuală de autoizolare la
domiciliu, cu accent pe efectele asupra populației vârstnice.
Infernul
izolării
Sintetic, chiar dacă nu ne pasă
prea mult, bătrânii noștri trăiesc un adevărat infern. În studiul IRES,
realizat în Săptămâna Mare, arătăm că ei trăiesc un adevărat infern. În graficul de mai jos puteti vedea o comparație cu media răspunsurilor.
Este uimitor să
vezi că 55% dintre vârstnici trăiesc cu frica de infectare pe care o asociază
cu moartea sigură, oricum noi le amintim asta în fiecare zi. Închipuiți-vă că
mai mult de jumatate dintre batrânii noștri au simțit un sentiment de singurătate
în aceste zile. 47% dintre aceștia trăiesc cu spaima că va fi o criză de
alimente, iar un sfert dintre ei au simțit că sunt afectați de o serie de boli pe care nu le aveau înainte.
Drama este și
mai mare când vedem cum au traversat bătrânii noștri cele 30 de zile de
izolare, adică vedem că un sfert dintre ei sunt singuri și 45% doar cu
partenerul de viață, deci tot o persoană cu nevoi speciale și atinsă de fragilitatea
vârstei a treia. Asta înseamnă deja 70%, adică majoritatea covârșitoare a
bătrânilor noștri sunt singuri, se descurcă cum pot și au traversat destul de
greu această perioadă în care poliția raporta cu mândrie cum îi amendează
pentru că nu și-au scris ora deplasării pe o declarație care nici măcar nu
cuprinde o rubrică de genul acesta.
În plus, chiar
și cei care au un partener sau sunt în familie, au avut multe ore de singurătate,
așa cum arată și graficul de mai jos.
În tot acest
timp savanții noștri fac planuri din birou sau politicienii caută să nu piardă
procentele deoarece vine toamna și alegerile bat la usă. Nu mai contează că
milioane de oameni trăiesc infernul unei singuratăți care le grăbește sfârșitul.
Poate că atunci când oamenii devin cifre, tragedia
devine o ecuație unde sufletul dispare sau, mai rău, atunci când
oamenii devin procente, ființele lor se îndepărtează și sentimentul sau empatia
se pot retrage discret din realitatea la care ne raportăm. Dar, oricum am
privi, suntem ignoranți și culpabili, inconștienți și criminali. Dacă Guvernul
nu caută să facă o echipă de specialiști care să gândească planuri realiste și
umane pentru gestionarea acestei crize, vom suferi în viitor din ce în ce mai
mult din cauza lipsei de coeziune socială, a pierderii autorității statului și din
cauza generalizării unei barbarii demne de lumea a treia.
Studiul pe larg poate fi accesat aici.
PS. Am publicat un
text acum vreo treisprezece despre Îngerii bătrâni. Sunt nefericit să observ ca nimic nu s-a schimbat. Ba, din contră.
test de comentarii
RăspundețiȘtergere