Dragi prieteni, textul de
mai jos este o invitaţie. O invitaţie la lectura uneia dintre cele mai
realiste cărţi despre România. M-am bucurat să pot fi primul care o citeşte şi
m-am simţit onorat să scriu prefaţa volumului. Pe cititorii mei care sunt din
Cluj sau se află zilele acestea în oraş îi invit la lansarea volumului - sâmbătă,
11 octombrie 2014, Piaţa Unirii, în cadrul festivalului Internaţional de Carte
Transilvania.
Citind
cartea tânărului sociolog Dan Jurcan, primul lucru care te izbește, încă de la
primele pagini, este unghiul de vedere sociologic, dar pus în slujba analizei
unei cotidianități care lasă să se vadă, dincolo de hărmălaia de la televizor, scheletul
unei veritabile agende publice a ultimilor ani. Ca unul care îl cunosc de douăzeci
de ani, pot spune că orice face, orice scrie sau iscodește cu mintea, autorul
caută un mod specific și original de viețuire sociologică.
Cu
siguranță, sunt mai multe moduri de a face sociologie, așa cum putem alege și
diferite maniere de a trăi propria viață. Se poate face sociologie de birou,
analizând cifre și date din statistici oficiale, căutând modalități de a optimiza
activitatea dintr-o firmă sau o instituție a statului. Poți ajuta conducerea
care te plătește să optimizezi procesul de muncă sau să se reducă potențialul
de conflict. Poți face sociologie și la catedră, căutând să acumulezi cât mai
multe puncte ISI, învățându-i pe tineri teorii sau metode și căutând să răspunzi
la mulțimea de call for papers care
îți invadează e-mailul. Poți fi fericit făcând turism academic și specializându-te
pe o temă la care te referi mereu și alții se referă la tine. În articole ai chiar
și șansa să te autocitezi cât mai des și atunci îți crește punctajul, deoarece
nu toate softurile elimină această mică și nevinovată șmecherie. Poți fi și distins
profesor care nu s-a mai întâlnit de douăzeci de ani cu vreun subiect, dar
autoritatea ta nu are nimic de pierdut, deoarece poți fi considerat o somitate,
chiar dacă multe din cărțile și articolele tale sunt scrise în colaborare cu
doctoranzii pe care-i conduci sau făcând sinteze pe temele de curs din tratate.
În sine, fiecare modalitate de asumare a profesiei poate fi făcută cu bună sau
cu rea credință, cu pasiune, corect și birocratic, câștigând o pâine. Sunt toate
acestea modalități de existență pentru sociologia de birou, cea mai frecventă
astăzi. Nu poți să-i învinovățești pe sociologi pentru asta, chiar dacă și
comoditatea are un rol important aici. Uneori, sociologul nu are de ales. În
România sunt puțini bani pentru cercetare și, uneori, chiar dacă te zbați, nu
poți face mare lucru pentru identificarea surselor de realizare a proiectelor tale.
Dar
mai este o modalitate, mult mai grea, mai complicată și mai greu de practicat.
Este cea a sociologului de teren, a sociologului implicat, a sociologului care
militează pentru schimbarea stării de lucruri. Sociologul angajat înțelege că
are misiunea să transmită un mesaj comunității sale profesionale, puterii
politice și administrative, dar chiar și subiecților. Este sociologul care
trece frontiera artificială a neutralității absolute, învățată încă din anul I
de facultate, când profesorii lui nu i-au interpretat bine conceptul de
neutralism axiologic, spunându-i că trebuie să caute să se plaseze undeva în
exterior pentru a vedea cu un ochi rece ceea se întâmplă în acvariul
societății. Când profesorii le-au spus că faptele nu trebuie amestecate cu
valorile, unii studenți au înțeles că trebuie să devină un supraom, rece ca un
sfinx, pentru că astfel datele lui vor avea aura unui adevăr de necontestat.
Ce
au uitat, poate, să le spună profesorii studenților lor este că viața nu se
reduce la cercetare empirică și că ei vor fi intelectuali care trebuie să
lucreze pentru comunitatea, societatea sau patria lor. Ce faci cu datele, ce
faci după ce SPSS-ul ți-a trimis spre imprimantă ultimele tabele? Ce spui tu
lumii, ce mesaj aduci tu și profesia ta în societate? Pentru ce să aibă oamenii
încredere în tine, pentru care fapte meriți să te bucuri de prestigiul unui om
care este împins în față de ordinary
people când ești la nuntă, la biserică sau în alte ocazii publice?
Dacă
accepți să răspunzi la aceste întrebări înseamnă că ai făcut primul pas spre
condiția de intelectual, este primul semn să-ți asumi misiunea de luptător
pentru o idee sau pentru ca societatea ta să meargă mai bine. Datele tale te
pot sprijini pentru a vedea mai bine dincolo de știrile de la televizor sau
dincolo de declarațiile politicienilor. Și ai datoria să spui asta unei elite care
din patru în patru ani vine la putere. Dacă ești sociolog dedicat, nu poți să
stai fără nicio reacție atunci când mulți oameni își pierd direcția, fug spre
alte societăți, cu familii cu tot, fără să înțeleagă măcar ce se întâmplă cu
România. Trebuie să spui prin toate mijloacele când lucrurile o iau razna și falșii
profeți scot în față paradisurile promise, iar masele merg după ei spre țarcul
unde vor fi închiși și transformați în sclavi. Cea mai importantă funcție a
sociologului intelectual este să avertizeze asupra pericolelor și derivelor.
Pentru
asta sociologul trebuie să treacă strada, uneori printre mașini, pentru că nu
sunt treceri pentru pietoni semaforizate. De partea cealaltă a străzii sunt
oamenii, iar pe partea de unde pleacă sunt birourile și saloanele puterii.
Dincolo sunt oamenii și problemele lor. Dincolo nu miroase a parfum, ci a urină
și a mizerie, nu se bea whisky și nu se organizează cocktailuri, se bea poșircă
și este multă violență. Acolo, în societatea cea reală, oamenii și-au pierdut încrederea
în stat, în ceilalți, dar și în ei înșiși. Duminica merg la biserică doar ca să
ceară ceva sau poate din frică, pentru că dincolo este miros de sudoare acră iar
frica stăpânește reacțiile tuturor: Frica de viitorul copiilor, frica pentru găsirea
unui loc de muncă, frica de boală sau de un viitor care a murit!
De
altfel, Dan Jurcan notează, într-o mărturisire emoționantă, un fel de
profesiune de credință:
„Dincolo de influenţa familiei, a
şcolii, a cărţilor pe care le-am citit, a efortului şi a determinării personale
în urmarea aspiraţiilor proprii, cel mai mult au contat oamenii pe care i-am întâlnit.
Dacă există persoane care te pot trage în zona întunecată a destinului, la fel
de adevărat e că pot exista unele care te pot salva sau îţi pot arăta calea în
momentele-cheie ale vieţii. Eu, unul, am avut şansa de a întâlni astfel de
oameni.”
Sociolog
critic, Dan Jurcan a ajuns poate să-și pună întrebarea: oare ce faci cu subiecții tăi după ce i-ai întrebat cu cine votează, ce
cred despre unguri sau despre direcția în care merge țara? Te bucuri că ți-au
deschis ușa sau ți-au răspuns la telefon și pleci repede să nu îți dispară buna
dispoziție din cauza îngrijorărilor lor. Poți să-i lași în lumea lor, fără să încerci
măcar să-i trezești la un alt nivel de conștiință? Răspunsul pe care-l dă
autorul este Nu. Nu poți rămâne
inert, neutru, rece la dramele oamenilor. Poți măcar să le spui că nu trebuie să-și
vândă votul pentru o sticlă de ulei și un kil de zahăr, că decât să aleagă
corupți pentru funcții, doar pe principiul răului cel mai mic, mai bine ar căuta
un candidat tânăr sau pe cineva care ar putea să aducă cel puțin un suflu nou. Și,
mai ales, trebuie să le spui oamenilor un lucru pe care ei nu-l știu, pentru că
sunt mereu prostiți cu imaginea marilor majorități construite artificial: fiecare individ are o forță importantă dacă
este conștient de ea. Nu-i adevărat că suntem neputincioși în fața sistemului,
cum cred două treimi dintre români. În momentul în care se trezesc câteva
milioane de conștiințe se poate naște un val care aduce schimbarea.
Ceea
ce este însă cel mai important, este faptul că își asumă o critică dură și tăioasă.
Sociologul devine o voce și acest lucru este important într-o mare de consens
artificial și absurd, într-o lașitate și tăcere intelectuală suspecte din România
zilelor noastre. Devenind o voce distinctă, Dan Jurcan, prin textele sale,
găsește un ecou și nu este obligat să recurgă la compromisuri pentru a atrage
atenția. Discursul lui critic este egal cu sine și merge pe un portativ care
este ritmat doar de gravitatea unor evenimente dintr-o istorie care i se întâmplă
României, o istorie pe care generațiile mai noi, dar și cele mai vechi, de
lideri nu reușesc s-o determine sau s-o controleze.
Văzut
în integralitatea sa, discursul autorului folosește un procedeu interesant, un fel
de socio-psihanaliză a societății în care se ia un fapt social și i se analizează
devenirea și multiplele-i înfățișări, de la discurs mediatic, la reacția
corului antic al opiniei publice, finalizând cu analiza intelectuală lucidă
care pune și diagnosticul și, în multe situații, prescrie și medicamentul. Din
toate acestea se desprinde o diagnoză generală: suntem într-un impas generalizat,
avem o clasă politică orbită de bătăliile ei mici și, pe zi ce trece, alunecăm
spre subdezvoltare, o elită care, cu ticăloșie sau prostie, a distrus orice
capital social, și astfel România are șanse tot mai mici să iasă dintr-o fundătură
a istoriei.
Autorul
acestui volum face o radiografie a marilor teme de pe agenda publică, analize
de profunzime în care se folosește de tot arsenalul metodologic, conceptual și
interpretativ cu care este deosebit de înzestrat din studiile de sociologie,
dar mai ales din sutele de proiecte de cercetare empirică la care a participat sau
le-a condus. Construiește cadre sociologice complexe pentru analiza unor fapte
sociale atunci când scrie despre organizarea Guvernului, despre izolare socială,
corupție sau viața în comunitățile rurale. Redefinește concepte și categorii
sociologice când pune o nouă lumină asupra patriotismului, relațiilor interetnice,
discriminării, alegerilor și absenteismului, solidarității sau responsabilității
sociale. Realizând ceea ce numește o „polisemie a realității”, sociologul pune
existența sa ca și dovadă sau miză, aducând povești exemplare într-un storytelling
subtil, menit să explice, dar și să motiveze, orientat spre transmiterea unei
ideologii a schimbării.
Textul
este alert și temele se succed rapid într-o secvențializare care merge de la
impresii și false credințe colective, spre comportamentul instituțiilor și
ajungând la comportamentul elitei puterii. Astfel, ai senzația că destinatarul
textului se schimbă mereu, în realitate este vorba de o lectură multinivelară
care caută să dea o perspectivă completă, într-un fel de 3D al interpretării.
Când scrie despre rolul nefast al televiziunii, care potențează și regizează
violența socială, sau când analizează marile campanii de dezinformare, Dan
Jurcan este un intelectual lucid care își justifică poziția, scriind fără
complexe și inhibiții, și își asumă totul cu orgoliul unui critic social care știe
bine care este importanța atitudinii în lungul drum al ideilor schimbării spre
realitate.
Dan
Jurcan tratează manifestările adevărului
văzut ca iluzie și face o fină hermeneutică a ritualurilor comunicării
publice și a simulărilor jocului democratic. Lectura comprehensivă a realității
sociale pe care o realizează Dan Jurcan nu uită problemele demografice sau pe cele
ale migrației românilor, nevoia de descentralizare instituțională și transparența,
dezvoltarea rurală, regionalizarea și reorganizarea administrativă și multe
alte teme de mare relevanță pentru ceea ce astăzi reprezintă marile probleme
ale dezvoltării României. Magistrale sunt meditațiile despre sensul acțiunii
sociale și asupra procesului de negociere a sensului într-un spațiu public tot
mai opac, într-o „Românie fără busolă”, unde societatea civilă este tot mai puțin
activă și vocea intelectualilor începe să nu se mai audă, iar pe acest fond, între
spațiul public și spațiul privat se naște o prăpastie de netrecut.
Dan
Jurcan a lucrat 10 ani în Palatul Victoria și a văzut ce se întâmplă în burta
balenei. Cunoaște mecanismele administrației, dar și pe cele ale puterii, ca
nimeni altul. A măsurat, a consemnat, a scris sute de strategii pentru
modernizare, transparența sau managementul unor procese sociale. În tot acest
timp, a predat cursuri la Universitate, dar este un sociolog care nu a renunțat
la cercetarea de teren niciodată. A susținut o strălucită teză de doctorat în
ontologie socială și sociologia cunoașterii. Deci, știe! A pornit de la bucătărie
și a trecut prin multe locuri până să ajungă în sala de bal. Nu a rămas în niciunul
din aceste locuri pentru că este un spirit căutător și un om tânăr care are educația
spiritului de dreptate. Așa a reușit să iasă deasupra și simte nevoia să înapoieze
înzecit pentru ce a primit.
Vom
găsi în toate textele o strălucită pledoarie pentru o gândire prospectivă și strategică,
pentru o reorientare a instituțiilor și a clasei politice spre analiza riscurilor
majore care pândesc existența colectivă azi și spre depășirea lor prin
implicarea celor care înțeleg fenomene și pot găsi soluții.
Cititorul
va descoperi că lucrarea O singură
patrie, mai multe Românii incită la reflecție și la o nouă
responsabilitate. Vorbește subiecților individuali, dar construiește un mesaj
comun prin modul în care alege teme. Un sociolog critic nu-și alege temele, de
cele mai multe ori, temele îl aleg pe el, scrie despre urgențe, despre
lucrurile grave, despre ipostaze ale cotidianului care au rădăcini în
regularități sociale. Analiza lui pleacă de la vârful aisbergului, dar țintește
mereu în a arăta ce este adus, partea grea și nevăzută a unor evenimente sau
fenomene sociale. Această carte atrage atenția asupra unui fapt sociologic
fundamental: cotidianul nu este trecere, nu este doar spuma unor fapte nevăzute,
nu este valul care se sparge și nu mai rămâne nimic, cotidianul, ne spune Dan
Jurcan, printre rânduri, este chiar viața noastră, el ne formează percepții și
ne fasonează identități, ne motivează și ne demotivează în același timp. Într-un
fel, Dan Jurcan pare că aduce prin această carte și un omagiu târziu școlii
dramaturgice din sociologia americană. Caută mereu să decripteze jocul măștilor
și al posturilor, într-o întreprindere hermeneutică de cea mai bună calitate. În
buna tradiție etnometodologică, ca și cititor îmi vine să mă uit și eu în
spatele textelor sale. Și ceea ce văd acolo este un tânăr intelectual care nu
acceptă compromisul și nu se lasă învins, un român responsabil care nu-și ia
România în rucsac pentru a o duce undeva, cât mai departe de sărăcia și mizeria
unei Românii de care „în fiecare zi ne batem joc”, vorba poetului.
Cu
toate că este o carte scrisă cu mintea de sociolog și care uzează de date și
teorii din științele sociale, cifre din sondaje de opinie sau concepte care pot
părea abstracte cititorului mediu, cartea sociologului clujean Dan Jurcan este
o carte vie despre România, o carte despre marile ei probleme în căutarea unui
drum al modernizării și al regăsirii unei solidarități de proiect, pierdute sau
niciodată îndelung de maturizate. O carte scrisă cu tristețe și cu îngrijorare,
în care cititorii pot găsi în spatele textului un strălucit exponent al noii
generații de sociologi, dar mai ales un intelectual român pentru care
sociologia este o cale de a construi programe de educație colectivă și piste de
reflecție socială, în fine, poate încă un semn al creionării unei Școli de la Cluj, de astă dată în științele
sociale.
O
carte care arată o realitate dură, dar un mesaj corect și adevărat. Trebuie să
renunțăm la bulele noastre de egoism și la retragerea în individualitate,
pentru că societatea se poate salva doar prin soluții colective, nu se salvează
prin indivizi. Micile feude, care sunt Româniile noastre meschine, iluminate
palid doar de propriile narcisisme ale celor care le populează, vor trebui să
dispară încet-încet. Dan Jurcan ne arată că acestea sunt țări cu un singur
locuitor care oricum se vor stinge odată cu noi. Finalul este deschis, autorul
ne proiectează un gând cât o rugăciune: la 100 de ani de la Marea Unire trebuie
să ne gândim la cele care țin de existența noastră comună, socială. La recâștigarea
încrederii în administrație și stat, la reconstrucția școlii și la un sistem de
sănătate modern, uman și inclusiv. Trebuie să spunem oamenilor că sunt doar părți
ale angrenajului și că fiecare dintre noi este responsabil pentru starea de
lucruri. Nu sunt Ei și Noi, suntem împreună rotițe mai mici sau mai mari,
într-un mecanism social care produce inegalitate și sărăcie, lipsă de performanță
și fantasme colective ca mecanisme de apărare a Eului.
Valoarea
textelor expuse în acest volum vine și din faptul că ele nu sunt
doar ipostaze ale Eului pe care autorul le prezintă într-o carte. Nicidecum,
toate aceste texte sunt mesaje vii, publicate în ziare sau pe bloguri. Ele sunt
scrise și receptate la cald, suscită reacții și creează dezbatere. Acest mod de
convergență textuală face și mai interesantă întreprinderea fostului meu
student, colaborator și prieten de azi, Dan Jurcan, de a ne aduce o carte
minunată.
(Prefaţă
pentru volumul "O singură patrie, mai multe Românii", Dan JURCAN,
Editura EIKON, Cluj, 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu