Politica psihedelică

Don’t hate the media, become media

Jello Biaffro – solist punk

Politica și internetul: utopii și speranțe. A trecut mai bine de un deceniu din momentul în care s-a născut un nou teritoriu de cucerit pentru politica: internetul. Chiar dacă Putin ar avea dreptate și într-adevăr acesta ar fi creația CIA, este clar că efectele acestui lucru nu pot fi controlate și, fiind încă la început, este și foarte greu să anticipăm unde se va ajunge. Încă din primii ani în care politica a pășit pe teritoriul nou al Internetului, au apărut și semnele utopiei. Idealul atenian al democrației directe se va realiza negreșit, au început să creadă foarte mulți entuziațti, iar alții vedeau deja îndeplinit idealul sferei publice, teoretizate de Jurgen Habermas. Va crește participarea politică, informarea va exploda și conștiința civică va schimba comportamentele, au apreciat unii, politicienii vor fi cenzurați si evaluați mai bine, au spus alții. Primele măsuratori și unele fenomene derivate din această întânire a politicii cu internetul i-au entuziasmat pe mulți sociologi: militantismul politic pe rețelele de socializare a prins radăcini și chiar a coborât în strada prin flashmob-uri sau prin revoluții twitter-izate. S-a observat că power-userii, cei mai activi facebook-iști sunt cei mai tari militanți politici, au sute de prieteni și pot atinge audiențe medii pe peste 150.000 de persoane. Aceștia sunt legați, când intră într-un grup de militanți politici, de sentimentul tonic al apartenenței la echipă și devin deosebit de motivați și eficienți. 

Pesimism și realism. Au apărut, apoi, și realiștii sau pesimiștii, cei care au văzut primii că internetul și rețelele sociale nu sunt chiar atât de eficiente în scopul informării, așa cum se credea, fiind medii foarte permeabile la dezinformări și manipulare. În mediul virtual, indivizii nu sunt neapărat mai activi, doar o mică parte participă la dezbatere, chiar mai puțini decât cei din spațiul clasic al politicii, majoritatea fiind cei care dau like și atât. Cercetările din ultimii ani au observat că tehnologia duce la o subiectivizare autonomizantă în care individul trăiește iluzia ieșirii din structura relațiilor de putere, dar pe de altă parte devine tot mai izolat social și tot mai puțin activ în societatea civilă.

Critica îndreptată asupra rețelelor sociale s-a acutizat și pe fondul observațiilor legate de utilitatea lor în favoarea omului politic și nu în favoarea democrației sau a schimbării raporturilor de reprezentare. Spre exemplu, Facebook este privit tot mai mult ca un instrument pentru ”vedetizarea” oamenilor politici prin folosirea frecventă a unor mecanisme psiho-comunicaționale pe care înainte aceștia nu le aveau la dispoziție precum conversaționalizarea relației și simulacrul proximității.

Politicienii schimbă contractul de comunicare. Prin comunicarea lejeră și preponderent emoțională, oamenii politici care comunică pe rețele schimbă contractul de comunicare printr-un simulacru al intimității, a lejerității, a spontaneității dublate de sinceritate. În fond, politicienii caută să înlocuiască băile de mulțime și strângerea de mâini cu o baie de mulțime în bazinul deschis de pixelii albaștri. 

Vocabularul emoțional transmite faptul că și omul politic este fragil și sensibil, aspecte care întăresc iluzia intimității și împing contractul de comunicare spre imaginea de cordialitate. Procedurile expresive fac exces de pronume, de diminutive ori de expresii care conotează familiaritate.

Dar ceea ce nu s-a studiat suficient până acum este schimbarea pe care o poate suferi omul politic. În general, noi îl vedem doar ca pe un strateg cinic, avid de imagine și pornit să-și construiască fanii într-o zonă în care performează aparent într-o postură non-politică. În cele ce urmează, analizăm un studiu de caz în care omul politic, în viziunea mea, intră în această comunitate - grupului lui de Facebook - și acţionează spontan ca membru al acelei comunități, comunitate cu care este în comunicare, dar și în comuniune.

Cazul Victor Ponta și declaraţia de abandon politic. Strategie sau spontaneitate?

Despre cazul anunţului făcut de Victor Ponta pe Facebook cu privire la retragerea sa din politică s-a vorbit în exces. Unii au spus că este o strategie, chiar și 80% dintre românii chestionați într-un sondaj IRES spun acest lucru despre anunț. Eu cred că Ponta nu a făcut o strategie, chiar dacă, emoționând electoratul propriu, a câștigat niște procente bune de mobilizare și intenție de vot. Eu cred că Ponta a fost sincer, deoarece Facebook-ul are o mare influență asupra politicienilor, influență pe care nu am analizat-o până acum. Odată cu Facebook, dispare politica tradițională, cea în care liderul este mereu asistat de experți, comunică oficial și strategic sau tactic, anulează subiectivitatea. Politica de pe Facebook începe să aibă o viață proprie, o anumită autonomie. Liderul are acolo fanii lui, diferiți de cetățenii care se uită doar la televizor, la talk show-uri sau alte emisiuni. Pe Facebook comunicarea este directă, instantanee, emoțională. Liderul îi anunță prima dată pe cei din rețeaua lui, uneori intenționat, înaintea presei. În reţeaua lui, liderul scapă de mediere şi de critică, se simte confortabil și trăiește intens.

Acești oameni îi asigură un confort afectiv, iar liderul tinde să-i răsplătească, devine sensibil și, în ocazii de cumpănă, caută să fie sincer cu ei, să le testeze reacția. Pe Facebook se fac noile băi de mulțime, iar politicianul este deja alt om. Uneori, vrea să arate că este altul, că adevărata lui esență nu este dorința de putere, ci umanitatea trăită plenar. Textul lui Ponta este unul foarte simplu, dar rotund, l-a scris el - niciunul dintre consilierii lui nu l-ar fi scris așa! - și cred că a fost cel mai citit text politic din ultimii 10 ani. La prima vedere, văzut din perspectiva politicii clasice, am putea spune că este o gafă, o ocazie de a demobiliza care arăta slăbiciune sau ezitare, ceea ce nu e bine înainte de alegeri. Unii analiști au mers mai departe, au calificat acest text ca unul de maximă strategie, un mesaj subtil către baronii PSD, un fel de șantaj pentru mobilizare. Nici prima, nici cea de-a doua interpretare nu sunt corecte, sunt doar clasice, ca să spun așa.

Aici este vorba de altceva: un mesaj sincer care arată că liderul alege să se retragă în familie și, în același timp, alături de comunitatea sa de prieteni și fani - adică, sutele de mii de fani de pe Facebook care îl înțeleg și care se bucură pentru acest favor și această exclusivitate. Când spune asta, liderul poate nu s-a gândit tactic la acest lucru ori poate doar a simțit, dar ecoul a fost senzațional. A dinamizat rețeaua, a cimentat relații cu fanii, iar acest lucru s-a văzut imediat, prin câteva procente în plus la încredere sau intenție de vot. Dar mai mult, a crescut printre votanții săi dorința de a merge la vot, lucru foarte important.

Subconștientul politicianului pragmatic. A fost un act de viață, sunt sigur că a fost "act gratuit", dacă nu cumva subconștientul de politician pragmatic i-a dictat lui Ponta acest sentiment comunicant. Gândiți-vă la text, el merge până la un punct alături de sentimentul de neputință al publicului. În prima parte, Premierul împărtășește descurajarea oamenilor, pare învins. Pe de altă parte, transformă dorința de a se retrage în victoria unei generații noi. Spune în subconștient: voi câștiga, dar nu voi păstra victoria pentru mine, o dau tinerilor, v-o dau vouă, o nouă generație. Atunci când câștigătorul refuză prada de război, când "învingătorul nu ia nimic", efectul este maxim. Publicul nu poate decât să se mobilizeze, fiecare membru al comunității caută să urmeze exemplul premierului, adică să sacrifice ceva.

Efectul de Facebook deschide o nouă eră politică. Spre o politică psihedelică. Avem un adevărat catharsis, o reacție de transfer emoțional reciproc între politician și fani, moment în care cele două părți se recunosc una pe alta ca similare, ca și făcând parte din aceeași lume, constituite din același aluat. Acest efect de Facebook deschide o nouă eră politică, elimină mult mediatorii tradiționali de pe traseul "fabricării" liderului sau câștigării de voturi. Presa tradițională pierde mult din rol, de altfel, vedem că, la segmentele de vârstă care au peste 30% implicați pe rețele de socializare, scade drastic audiența la TV. Politicienii care știu să comunice direct - care au curajul să se dezvăluie, sau să posteze ca oameni reali și vulnerabili - încep să câștige tot mai mult. Cei care vor putea să-și valorifice asemenea tipuri de "spontaneități", vor câștiga în viitor.

Internetul naște, în fond, o contra-cultură politică devenită un fel de inconștient politic colectiv. E adevărat, politica pe Facebook pare și este o politică descentralizată, dar dezordonată. Nu realizează imperativul participării, doar 2-3% dintre participanți sunt activi, majoritatea participă doar la etapa de ”I LIKE IT”. Deocamdată, avem o masă mare de ailaicheri și câțiva militanți. Acum 10 ani, un articol devenit celebru avea drept titlu o frază care tinde să devină realitate: ”Următoarea revoluţie nu va mai fi televizată”. Au venit primăverile arabe care au părut a împlini aceasta profeție, deși doar parțial. S-au realizat mișcări de contestare care au bulversat ordinea socială și politică. Revoluții sau lovi-luții, asta încă nu putem să știm. Este clar doar că Facebook a lărgit sfera publică și acest fapt va modifica mult realitatea social politică viitoare. Dar, cu siguranță, nici oamenii politici nu vor putea rămâne neatinși, vor intra într-un joc care-i transformă și pe ei, poate vor deveni victime, la fel cum astăzi sunt priviți doar ca sforari, într-o politică tot mai psihedelică. 

Editorial pentru SINTEZA nr. 4, Revistă de cultură şi gândire strategică