SOCIETATEA INVADATĂ DE POLITICĂ

(un text pentru REVISTA 22)


Societatea românească este invadată de politică în timp ce depolitizarea este declarată ca fiind cel mai important imperativ, mai ales în campaniile electorale. După două decenii de democraţie, societatea se politizează pe zi ce trece. Nu mai rămâne nimic înafara politicului. Mai ales gândirea cotidiană, ea este prima victimă.

Politicianismul nu este doar operă de politician
Politicianismul este una dintre dimensiunile fenomenului. Politicianismul este una din patologiile discursului și a atitudinii politicienilor, astfel că nu e nevoie să consumăm spaţiu pentru a aduce demonstraţii. Politizarea este o dimensiune și se referă la acțiunile celor care vin la putere și transformă totul în politic. Schimbă toți funcționarii publici cu membri de partid şi transformă totul în interpretare politică, întreaga problematică socială devenind aspect colateral al competiţiei politice. Dar opera de politizare are şi alţi agenţi, nu doar politicienii. Descoperi cu mare surpriză, citind analizele sociologie, că presupusele victime ale politizării sunt, de fapt, cei mai buni agenţi care transmit acest virus mai departe într-un fel de epidemiologie politică.
Politica a invadat gândirea şi sufletul oamenilor într-o ţară săracă plonjată direct într-o lume pe care nu o înţeleg sau o gândesc doar în funcţie de visele şi utopiile lor. Este, poate, un fel de răzbunare a politicii, care respinsă de oameni la nivel conştient, devine un fel de blestem pentru ţară. Românii încep să devină, fără de voie, ceea ce urăsc, adică politruci, gândirea politizată se extinde ca iarba rea.

Justiția nu este chiar o victimă inocentă

Justiția nu funcționează bine în România nu doar pentru că politcienii intră cu bocancii în activitatea judecătorilor şi a procurorilor, ci mai ales pentru că aceştia din urmă încep să gândească politic. Nu telefonul Preşedintelui, Premierului sau venit din partea deputaţilor este responsabil de luarea unor decizii strâmbe, ci chiar procurorii sau judecătorii gândesc politizat, se adaptează până la urmă unei presiuni politice reale, fără îndoială. Mai ales atunci când se gândesc la consecințele publice ale actelor lor este aproape sigură o infectare a deciziei de gândirea politizată. Am cunoscut procurori care caută cu orice preţ doar nume mari din politică sau economie pentru a se lansa în acest mod spre marile funcții de la București. De aceea, arestarea preventivă a devenit un ritual politic în sine. De regulă, după arestare nu mai urmează nimic pentru că dosarele sunt sărace şi slab întocmite, însăilate pe baza unor suspiciuni din presă. Închipuiți-vă că un procuror se luptă pentru avansare, duce în arest preventiv pe cel mai tare om politic din oraş, dar clientul este judecat apoi de un judecător care vrea să arate, invers, că este imparțial, dincolo de presiunile statului, ale puterii și, evident, nu-l condamnă chiar dacă ar fi ceva probe. Omul acela de afaceri face vreo 29 de zile de pușcărie, rămâne traumatizat, dar în cele din urmă este achitat.

Politizarea opiniei publice. Contra-curentul de la Cluj

Deşi doar în jur de 20% dintre români se declară interesați de politică şi doar vreo 27% de cancanul politic, totuşi gândirea se politizează pe aceste linii de forţă ale simpatiilor faţă de politicieni. Prima aberatie de acest gen am descoperit-o în sondajele de opinie pe care le făceam la Cluj, dupa ce devenise Emil Boc Premier. În România, pe eșantioane naționale cei care spuneau că ţara merge într-o direcţie greşită erau în jur de 75%, procent distribuit omogen la nivelul provinciilor istorice și cu mici diferențe între urban şi rural. La Cluj Napoca, oraşul Premierului, 62% dintre subiecţi declarau că ţara merge într-o direcţie bună. Aproape un an a trecut până să odopte şi clujenii opinia generală. Bineînțeles, clujenii aveau experienţa mersului pe contrasens, atunci când au votat Gheorghe Funar timp de 12 ani, dar acolo era o rană istorică ce mai sângera şi o spaimă a ţăranilor, aduși la oraș de valurile industrializării, de a nu fi alungați de amenințarea capitalistă înapoi acasă, iar Funar împreuncă cu câțiva pensionari specialiști în diversiune au reuşit să-i pună acestei ameninţări eticheta de pericol maghiar, lucru care convenea și ungurilor care dădeau cotidian toate semnele de care Funar avea nevoie. Era o modalitate de a se potenţa împreună, într-un fel de monstruoasă coaliție, două forme de extremism care nu putea rezista decât una în prezenţa celelilalte. Acum însă, în oraşul cu cel mai mare procent de studii superioare, această formă diferită de apreciere a dinamicii vieţii era totuşi aberantă. În fond, era o politizare în masă a gândirii unei comunităţi care avea de pe vremea lui Funar reflexul de a se opune aprecierii celorlalți, cu un fel de sentiment absurd al unei excepţionalităţi pe care ceilalți nu o înțeleg și, evident, cu gândul meschin ca Boc să aducă fondurile publice pe care ei le-au pierdut pe vremea izolării din Era Funar. Dar politizarea cuprinde şi fome mai largi, dincolo de autarhiile comunitare.

Cum îşi explică diferit simpatizanții partidelor faptele sociale?

Când Președintele Băsescu a fost huiduit la Iași de 24 ianuarie 2011, 72% dintre pedelişti credeau că acest fapt a fost regizat, în timp ce la pesedişti procentul era de 14%, iar la peneliști de 29%. Sigur că este normal să existe o diferenţă de interpretare, diferenţa aceasta este însă enormă. Acordul faţă de acest gest este explicabil, aici doar 11% dintre votanţii pedeliștii au o părere bună, în timp ce părerea bună, vecină cu satisfacţia, a pesediștilor este de 69,3%, a peneliștilor de 62%, pe când udemeriștii, aflaţi la guvernare, sunt mulțumiți doar în proporție de 30% de acest gest. Dacă UDMR iese de la guvernare, în scurt timp, aş paria, procentul lor se modifică radical.
Dacă întrebăm un eșantion naţional: „Sunteți de acord cu afirmația: Românii ar trebui sã munceascã din greu pentru a duce ţara într-o direcție bunã?”, pedeliștii răspund în proportie de 91,4% că sunt de acord cu afirmaţia, în cazul pesediștilor acvordul este de 69%, iar la peneliști ajunge la 78%, atitudinea diferită vine doar din faptul că nu vor să acorde o circumstanţă atenuantă Guvernului pentru criza noastră economică.
La fel cu răspunsul la cunoscuta întrebare legată de direcția în care merge ţara, direcția este bună pentru 3,3% dintre pesedişti, 3,4% dintre penelişti și ... 48,2% dintre pedelişti.
Testând acordul cu afirmația „aș vrea ca la absolvirea studiilor copiii mei să se stabilească în străinătate”, marii adversari, adică pesediştii şi pedeliștii, în proporții aproape egale, 62%, se declară împotrivă, în timp ce simpatizanţii liberalilor sunt de acord (54%).
Politizarea gândirii afectează şi trecutul sau memoria socială. La întrebarea legată de percepţia modului în care trăiau înainte de 1989, pedeliștii spun doar în proporție de 36% că trăiau mai bine, 47% dintre peneliști afirmă același lucru, iar pesediştii manifestă un acord de 54%.
Nu este vorba aici de deosebiri generate de profile ideologice diferite, de diferențe statistic relevante între compoziţia electoratelor partidelor. Acestea sunt responsabile pentru diferente mult mai mici, dar viziuni radical diferite atunci când se fac judecăți de existență sunt politizări excesive ale gândirii şi reprezentării socialului.

Un pragmatism politic de orientare în administraţie

A gândi politic este deja o cale spre reuşită. Se spune că individul este orientat şi colegii lui îl invidiază, poate nu-l respectă, dar nici nu-l condamnă vehement pe cineva care este orientat politic, expresie tot mai frecventă. Un individ orientat politic ştie să facă orice concesie pentru a ateriza mereu în tabăra învingătoare. Am cunoscut primari din comune care, atunci când nu este mandatul lor în joc, negociază cu cei de la putere sau cu cei din opoziţie, care ar putea să vină la putere procentul de voturi pe care să-l ofere, după ce îşi dă obolul propriului partid.
Primarii gândesc și dirijează investiţiile doar spre ceea ce poate fi folosit electoral. Un populism greţos invadează orice formă de acțiune publică. Plăcuțele se pun peste tot cu inscripțiile primarului care ne spune cum a fost fiecare colț de parc reabilitat sub coordonarea sa.
Dacă cineva vrea să facă o investiţie imediat, lumea se întreabă al cărui politician sau partid este băiatul, pentru a înțelege dacă poate fi lăsat să facă sau nu. Dacă omul nu are încă etichetă politică, atunci trebuie să-şi pună. Ce-i drept, o va putea schimba repede dacă vin alţii la putere şi a fost surprins cu o alegere greșită, ceilalţi îl vor primi la sânul lor dacă face o donaţie.

Sărbători religioase si politizarea ceremonială

Sărbătorile religioase nu scapă de zgura politicii. Sărbătoarea de la Nicula sau moaştele Sfintei Parascheva de la Iași sunt sărbători pe care nu ni le mai putem închipui fără politizarea ceremonială. Aici, clerul nostru este alături de politicieni destul de activ în atragerea unor gesturi politicianiste. Bătălia lui Flutur pentru a ne aduce lumina de la Ierualim este deja un gest paradigmatic. În 2009, s-a adus o lumină la Patriarhie și alta politică direct la Suceava. În 2010 a adus-o Flutur din nou, iar acum, citesc în Monitorul de Suceava că “Sucevenii vor avea şi anul acesta lumina sfântă de la Ierusalim”. Și în acest caz, preoţii noștri nu sunt nişte victime, invitaţiile la asemenea evenimente curg către politicieni în preajma sărbătorilor, iar orice politician, cât o fi de minor, dacă este la putere are loc în faţă la orice sărbătoare pe principiul „să dăm cezarului ...”
Am pus nişte întrebări într-un sondaj de săptamâna asta cu privire la culoarea ouălor de Paște. Aici nu i-am prins, oul portocaliu sau cel roșu sunt vopsite în aceeaşi intensitate şi de pesediști, și de pedeliști. Dar ce să spun, am devenit și noi, observatorii, ușor paranoici, dacă am încercat această ipoteză.

Românii nu ştiu cât de importantă este politica

Din nefericire, interesul românilor pentru politică este foarte mic și el scade pe măsură ce politica ne invadează viaţa. Deşi politica ne inundă de peste tot, românii privesc politica doar ca pe oportunitate egoistă, nu ca pe o şansă colectivă. Tipul de individualism din viaţa cotidiană va face, dacă nu suntem atenţi, să nu mai regăsim niciodată sensul aristotelian al politicii, mai apropiat de comunitate, de construcția unui sens comun al activităţii îndreptate spre binele public. Politica, cea care acum inundă societatea, a ucis speranţa şi duce la banalizarea răului, cum scria Hannah Arendt. O politică invadatoare, cotidianizată, vulgarizată, redusă la obţinerea de avantaje directe şi egoiste, ucide distanţa care ne poate permite să vedem miezul de vis, posibilitatea de speranţă şi proiect de acţiune comună din politică, dincolo de tipul de ideologie, dar prin intermediul sistemului de valori pe care-l conţine orice ideologie.