UMBRA SINDICATELOR SI DIALOGUL SOCIAL MIMAT

un text publicat pe http://cursdeguvernare.ro/umbra-sindicatelor-si-dialogul-social-mimat.html


Sindicatele din România sunt o entitate socială care mai există doar prin mimetism. De fapt, lipsite de credibilitate și personalități veritabile, sindicatele românești sunt doar niste umbre ale trecutui. Incă de la începutul perioadei de tranziție sindicatele au fost organizatii atasate unor locomotive politice. Lupta pentru drepturile salariatilor a fost doar o acoperire sub care au servit interese ale partidelor.

Sindicatele noastre s-au împărtit aproape egal între stanga si dreapta. A urmat în mod firesc decapitarea lor prin absorbția liderilor sindicali în viața politică de unde nu s-au mai întors. Victor Ciorbea, Miron Mitrea, Marian Sarbu sunt doar trei exemple de ministri sau prim ministri care au fost propulsati de miscarea sindicală dar cu exceptia lui Marian Sarbu care a rămas legat de problematica muncii, majoritatea politicienilor care au intrat în Parlamente sau în guverne după aranjamente cu sindicatele au devenit politicieni cu normă întreagă. Miscarea sindicală gravitează mai mult în jurul intereselor liderilor si se limitează mai ales la revendicari salariale de regulă în perioada în care guvernul pregateste bugetul pentru anul viitor.

Nu avem un dialog social veritabil datorită slabiciunii actorilor dar și unor condiții oarecum obiective. Inca statul este foarte puternic in dialogul tripartit chiar dacă pe măsură ce proprietatea privată a câştigat teren dialogului social ar trebui sa devină un dialog bipartit (patronat-sindicate). Astăzi ponderea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul majoritar privat al economiei trece de 70%, iar în unele ramuri depăşește 90% , dar cu toate acestea dialogul bipartid este slab și are o foarte redusă vizibilitate publică. Restructurarea parteretiatului social nu a ținut ritmul cu restructurarea economică

Fenomene cum sunt: restrângerea sau falimentul masiv al unor activităţi, dezvoltarea unui sector al întreprinderilor mici şi mijlocii, pătrunderea capitalului străin şi a multinaţionalelor, apariţia unor activităţi noi, modificarile frecvente de actionariat au bombardat miscarea sindicală cu tensiuni la care nu s-a adaptat si mai ales nu s-a compatibilizat cu miscarea sinduicală europreană si internationala.

In locul devoltarii unor noi problematici pentru dialogul social si negocierea cu patronatele, sindicatele au amplificat competitia internă. Competitia internă si o serie de tradări pe care salariatii le-au trait a scăzut apetitul pentru sindicalism dar si participarea la actiuni de protest. Recent, un cunoscut lider sindical, recunostea în fața televiziunilor că oamenii nu mai vin la actiuni de protest decat dacă sunt platiti pentru asta.

Rată de sindicalizare a salariaţilor este astăzi undeva sub 30% si ea evoluează mereu descendent. Fragmentarea excesivă este o altă boală a sindicalismului românesc. In ramuri cum sunt Transporturi si Comunicatii si chiar în cadrul functionarilor din administratie sunt inregistrate, in fiecare, câte peste 20 de federatii sindicale. Uneori guvernele sau patronatele prezinta ca un aspect pozitiv faptul că din 1990 până astăzi numarul conflictelor sociale a scăzut in fiecare an. Este un aspect care nu arată decât faptul că miscarea sindicală a fost din ce in ce mai slabă și mai fragmentată. In plus, majoritatea conflictelor de muncă au loc in jurul problemei salariale. In mod normal, activitatea sinficatelor nu ar trebui sa se rezume la apararea drepturilor salariale. Lupta pentru conditii de munca mai bune este cvasiinexistantă. Cu toate că rata accidentelor de muncă depăseste încă în Romania în multe ramuri 2 la mie, aceasta problematică nu este prezenta în dialogul social. Un alt ascpect imporatnt cel al nerespectarii unui regim sanatos de muncă, este tot o problematică abandonată. In fine, sindicalizarea în cadrul concernelor străine este de asemnenea destul de slabă, protectia salariilor fiiind precară.

Am facut un studiu national cu IRES anul trecut iar concluziile lui nu au interesat deloc pe liderii sindicalui, chiar dacă impactul media a fost extraordinar. M-au sunat zeci de jurnalisti pentru detalii, dar nici un sindicalist.

Studiul ne arată că tot mai mulţi români lucrează ore suplimentare, dar reacţiile si percepţiile lor sunt încă destul de naive, caracteristice pentru o societate in care cultura muncii este încă intr-o forma primitiv dezvoltata.
In aproape o treime din locurile de munca activitatea nu este normată in nici un fel, iar procente zdrobitoare dovedesc ca oamenii sunt mulţumiţi de program , 85%) si 59% sunt mulţumiţi de salariu. Deşi consideră că locul de muncă este solicitant, doar 15% caută un loc de muncă. Interesanţi sunt şomerii si casnicele, doar vreo treizeci si ceva la sută dintre ei caută un loc de munca, restul nu ştiu ce au în plan. Deşi 59% dintre romani observă pe propria piele ca legislaţia muncii din România nu protejează angajatul, si 76% cred ca legislaţia muncii nu se respecta în ţara noastră, ei nu vor nici o schimbare, putini s-ar revolta, putini ar face reclamaţii sau ar căuta o ameliorare a situaţiei. Sa nu mai luam în calcul lipsa de mândrie: 76% ar accepta un loc de munca sub pregătire lor, 75% un loc de muncă în care se fac ore suplimentare, 56% sută ar accepta si un salariu mic, sub aşteptări . Deşi 63% din angajaţi au avut in ultimele 12 luni un cunoscut care a pierdut locul de muncă, doar 41% din romani sunt îngrijoraţi pentru locul lor de munca, oamenii fiind, în general, mulţumiţi. Lipsa de mândrie a a angajaţilor din România este explicabilă şi prin lipsa unui angajament real din partea sindicatelor pentru programe de solidaritate cu angajaţii. In timp ce Franţa a fost paralizată câteva luni de grevele privind primul contract de muncă, in România se conturează tot mai mult o masa de manevră imensă care nu este capabila s-şi reprezinte situaţia de dominare şi să reacţioneze. Sindicatele se luptă doar câteodată, pentru salarii, iar politicienii îşi aduc aminte doar in campanie de aceste subiecte.

In România simulării formelor de civilizatie dialogul social este mimat iar actorii sociali care ar trebui sa-l anime sunt doar niste umbre.