25 decembrie, 2012

Parlamentul – o Românie în miniatură


 


Când un jurnalist te întreabă direct și simplu, cine este de vină pentru acest Parlament ciudat, ce poți să răspunzi? Mai adaugă jurnalistul: Dumneavoastră sunteți sociolog și sigur aveți o explicație. Prima tentație este să spui că electoratul este vinovatul de serviciu. În fond, toată lumea știe că fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită. La fel de rapid unii vor spune că sunt de vină responsabilii din politică, doar ei au pus oamenii pe listă și electoratul a lucrat cu materialul clientului. Am putea da vina și pe moștenirea comunistă, ea ne-a contorsionat viețile, valorile și spiritul, dar nu cred că asta ar fi prea cinstit după peste două decenii de libertate și experiență pluralistă. Atunci cum să abordăm această chestiune, fără aceste explicații directe și facile? E bună întrebarea sau este greșit pusă? Întrebarea e bună, dar este prea complexă pentru ca să poți găsi un răspuns simplu și un țap ispășitor perfect.
Sociologic vorbind, trebuie să deviem un pic discuția într-o altă direcție explicativă. Nu voi cauta un vinovat, ci vom căuta să explicăm cum s-a ajuns aici, să găsim alte fapte sociale care ar putea explica această realitate.

Iată câteva direcții în care putem porni spre un răspuns.

1.    Niciodată nu a fost altfel! Nu vă enervați, dragi cititori, dar poveștile despre democrația interbelică sunt absolut false, mituri sinistre. Sper că minunții mei prieteni de la Antena 3, păzitori ai moralității absolute,  nu vor sări pe mine cu bâtele, nu am spus că e bine așa, nici că trebuie să rămâna așa. Pur și simplu, așa a fost dintotdeauna în România. După elaborarea Constituției din 1863 alegerile au fost tot timpul terenul unor nereguli strigătoare la cer. Încă de atunci, democrația noastră era originală, regele numea un premier care organiza alegeri pe care le câștiga cu toate mijloacele pe care le avea la dispoziție: bani, bătăi și alte mijloace. Linșajul de televiziune încă nu era, dar se foloseau mijloace la fel de eficiente.

 2.    Nu avem o cultură a respectului regulilor sau legalității. De un secol și jumătate alegerile sunt o luptă surdă între câteva găști politice care se organizează pentru a căpușa timp de patru ani fondurile publice. Nu există nici acum vreo urmă de respect pentru libera opțiune sau pentru democrație, infractorii anunță la ieșirea din arestul poliției sau de la DNA că intră în politică și majoritatea chiar reușesc să-și cumpere diferite forme de imunitate. Ai senzația că românii nu înțeleg sensul expresiei interes colectiv. Alegerea răului cel mai mic sau votul negativ, de frondă, fără o reflecție legată de alternative este o metodă sigură de a alege prost. Cum poți să-ți explici faptul că peste jumătate dintr-o comunitate crede că un politician este corupt și o declară în sondaje de opinie, dar majoritatea acestor oameni îl aleg totuși pe acel candidat pe principiul că alții nu se bagă, deci ”pe aștia îi avem, cu ăștia defilăm”?

3.    Cultura noastră civică este într-un stadiu premodern, tradițional, la nivel cultural suntem într-un stadiu de ”rurbanitate”, concept prin care profesorul meu de sociologie, regretatul Ioan Aluaș, numea metisajul de de țărani și orășeni care au invadat orașele prin urbanizare forțată. O societate premodernă nu înțelege rolul și făgăduințele politicii, cum ar spune Hanah Arendt. Încă sunt peste 50% dintre români cred că un singur partid și un lider puternic ar face o politică mult mai eficientă pentru români. E adevarat că politica noastră a produs subdezvoltare timp de două decenii, dar dacă nu știm cu ce se ocupă politica și nu le cerem politicienilor mai mult, atunci ei vor scădea nivelul continuu.

4.    Politica este cel mai bun mod de producție în țara noastră. Politica este pentru activiștii ei un mod de a găsi o slujbă mai bună decât ai reușit professional, dar și o modalitatea de a face economie. Peste 90% dintre politicieni devin oameni de afaceri sau își consolidează afacerile prin influiență politică. Unii fac salturi uriașe, un fost minsitru fără portofoliu și-a dublat averea în doar șase luni, deși avea și înainte o declarație de avere cu câteva zeci de milioane de euro. Nu avem instictul interesului colectiv, suntem o populație de individualiști căreia comunismul i-a accentuat lipsa de respect pentru interesul colectiv și proprietatea comună. De aici lipsa conștiinței că trebuie să facem ceva împreună pentru bunăstarea colectivă, iar votul și alegerea demnitarilor este un gest de responsabilitate.

5.    Din această cauză selecția pe care partidele o fac la intrarea indivizilor în politică este foarte dură. Nu se acceptă decât noii veniți pe principiul loialității, nu cel al competenței. Trăim într-o societate în care dominația comunistă a fost înlocuită de o alta formă de dominație a unei elite moștenitoare: foțti securiști, nonclaturiști și noii baroni locali. Înlocuită, nu eliminată. Societatea noastră nu a trecut printr-un process de diferențiere. Într-o societate nediferențiată, politica devine principalul instrument de competiție. O societatea a rudeniilor și promovării membrilor clanurilor influențează și politica. În România încă nu s-a terminat lupta pentru împarțirea moștenirii comunismului. Da, mai este destul de furat chiar din ceea ce a lăsat comunismul: întreprinderi, foste IAS-uri, resurse din domeniul public. Ultima tendință este relevantă si depășește nepotismul străvechi: politicienii își trimit copiii, nevestele și secretarele în Parlament. Să mai privim un aspect relevant: politicienii sunt într-o fază primitivă a acumulării de capital, adună case, imobile. Dacă vom căuta în CV-urile parlamentarilor sau miniștrilor vom vedea că ”policianul patru case” este deja un ins slab, învins de istorie. Ieșiti din blocurile comuniste, politicienii au rămas la nivelul de investiție în case din lipsa unei culturi capitaliste veritabile, de tezaurizare a altui tip de capital. În bătălia pentru diferențiere pe scara socială,  casele sunt un capital vizibil, cuantificabil, un capital simbolic care face diferența față de amărăștenii care stau într-un apartament de bloc.

 6.    Toate acestea crează o cultură și un mediu social și politic care conduce la acest rezultat, ceea ce sociologii numesc o cultură politică parohială.  Gândirea parohială afectează orice formă de exprimare sau de construcție instituțională. Aici relaţiile politice nu sunt instituţionalizate, iar cetățenii sunt cetățeni doar cu numele. Ei nu pot influența deciziile și nici măcar nu știu că acest lucru este necesar și că este esential pentru democrație. Oamenii simt o distanță mare față de putere și nu înțeleg politica. Românii suportă politica, o sabotează cum pot, se folosesc de ea, dar nu o înțeleg. Importanța votului nu este percepută ca fundamentală pentru  bunul mers al comunității sau societății. De aceea votul este vândut sau oamenii nu merg la vot. Acolo unde votul se vinde pe zahăr și ulei, bere sau cizme de cauciuc și tigăi, acolo avem încă societate tradițională, o socitate care mimează modernitatea. La noi încă relațiile sociale sunt puțin instituționalizate, informalul domină totul. Recentul acord dintre Traian Băsescu și Victor Ponta arată că legile sau Constituția nu au nici o valoare, dacă este nevoie de înțelegeri suplimentare pentru a se conviețui civilizat.

Chiar dacă nu ne place, Parlamentul României este o Românie în miniatură. Arată foarte bine nivelul la care am ajuns ca și cultură și civilizație. Atâta putem în acest moment și trebuie să fim conștienți că este nevoie de un proiect de societate care să includă și strategii pentru dezvoltarea democrației și a culturii politice. Alegerile libere și votul dau doar aparența de democrație dacă sunt suprapuse peste o cultură parohială, o modernitate neterminată și un stat slab, aproape eșuat. Dacă am accepta să ne uităm în oglindă mai des ca societate, am vedea că avem exact Parlamentul pe care-l merităm.


  Un articol pentru www.ziare.com
(rapuns la un interviu de Camelia Badea)

 

 

 

 

 

 

 

6 comentarii:

  1. Sarbatori Fericite! domnule Dancu si tuturor.
    Cred ca ar fi nevoie si de o strategie pentru dezvoltarea culturii, punct.

    RăspundețiȘtergere
  2. Very Great Blog.... I Like too Much Blog....

    RăspundețiȘtergere
  3. Orice om matur apreciaza realismul insa suntem totusi in capitalism si avem libertatea si recomandarea de a spune povesti frumoase datatoare de speranta.( ca o fi marketing,ca o fi povesti electorale,important e sa mergem inainte cat mai multi).Sunt putini care au puterea,deci luxul sa afirme realitatea si sunt foarte multi care nu au ce sa faca in fata ei.Din solidaritate sociala a-si promova speranta, adevarul tip marketing.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Citind articolul dumneavoastra parca va aud spunandu-mi "Da, ai facut foarte bine c-ai plecat!" Sau "Stai acolo, ca bine stai!" E interesant si dubios cum pot avea sentimentele astea de tristete si bucurie in acelasi timp.

    RăspundețiȘtergere
  5. O gramada de scuze "Niciodată nu a fost altfel", "societate parohiala, informala"..etc..scuze pentru ce vede oricine ca e un dezastru cum nu a fost din 90 incoace. Un parlament al unor clici venale si penale. Parca au dispărut cetatenii capabili din viaţa publică, erau inca multi vizibili in anii 1990s, lasand loc acum doar saltimbancilor şi imbecililor preocupati strict de portofelele lor mari şi grase.

    Ne aflam in 2013 in fata unei involutii a societatii romanesti post-decembriste si a partidelor politice (vezi involutia PNL, sau PSD cu plagiatorul mitoman in frunte).

    Asistam la o patologie moral-politica. Probabil ca e din din cauza crizei, sa speram ca e o regresiune temporara.

    RăspundețiȘtergere