22 februarie, 2012

Luna de miere a Premierului Mihai Răzvan Ungureanu




Imediat după instalarea Guvernului Ungureanu am făcut trei sondaje de opinie pentru a vedea de unde începe luna lui de miere. Nu ne-a comandat nimeni aceste sondaje, ele fac parte dintr-un studiu științific despre viața politică, intitulat „România politică”, o serie cercetări pe care le pregătesc pentru o carte despre sistemul politic de la noi care va apărea în străinătate, anul viitor . Cum anul politic 2012 va constitui nucleul temporal al cercetărilor, am decis să începem cercetările încă de la debutul protestelor si apoi să nu pierdem lansarea noului guvern, ca elemente de comparație și ca puncte de pornire ale evoluțiilor într-un an electoral.

De altfel, anul electoral este cu mult diferit în comparație cu anii în care nu există încărcătura și tensiunea politică a alegerilor. Anii electorali se caracterizează printr-o mai mare volatilitate a opiniilor și a formelor de atașament politic. Apar cele mai puternice desolidarizări și, uneori, aproape 50% dintre alegători își modifică opțiunea de vot pe parcursului unui an (evident, nu toți în aceeași direcție).



Am repetat sondajul peste o săptămână, pentru a vedea în ce măsură a fost vorba de emoție spontană, legată de apariția unui nou guvern și cât rămâne după ce guvernul este forfecat timp de o săptămână de opoziția politică sau de presă. Efectul este nesemnificativ, probabil pentru că guvernul Ungureanu a venit în urma unor manifestaţii de stradă, iar entuziasmul a fost moderat de o cădere a partidului principal de guvernământ, în timpul protestelor, de peste 10%.

Încrederea în noul guvern

Aducerea unui nou guvern, cu un prim ministru independent, cu o imagine neafectată de lupta politică din ultimii 2-3 ani, în care PDL și-a sacrificat chiar și miniştri cu o imagine mai bună, a reuşit să mai reducă din căderea politică a PDL, dar energia cea mai importantă s-a cheltuit aici. Nu a mai rămas destul capital de încredere pentru a propulsa premierul și miniştrii săi la cote mai înalte de încredere. Dar chiar și așa, Premierul Ungureanu și miniștrii săi încep cu un nivel

de încredere foarte bun. E drept că unii miniştri mai vechi (Diaconescu, Predoiu, Orban) au o încredere uşor peste aceea a Premierului, dar totul vine din faptul că notorietatea celui din urmă a crescut brusc, pe când cei cu încredere mai mare sunt deja miniştri cu vechime, în posturi mai puțin expuse: externe, justiție (dar și interimar la externe sau interimar ca prim ministru pentru Cazul Predoiu).



Un nivel de încredere oarecum asemănător a avut doar guvernul Năstase, la finalul lui decembrie 2000, urmând apoi o evoluţie ascendentă în 2001, dublându-și încrederea în primele zece luni. Celelalte guverne de după 2004 au urmat un model invers de evoluţie: au început cu scoruri foarte mari de încredere, dar de aici a urmat un trend descendent continuu.

Vom vedea care va fi modelul de evoluție urmat de Guvernul Ungureanu, în condiții de criză, de conflict politic nerezolvat și în an electoral. Repetarea cercetării la o săptămână distanță încă nu ne oferă un indiciu sufiecient de solid asupra direcției.


În general, miniştrii cei noi din Guvernul Ungureanu au niveluri de încredere influențate mai mult de poziţia ministerului respectiv pe lista de încredere instituţională. Tinerii miniștri de la PDL au o creştere bruscă a notorietății, ceea ce încă nu stimulează o încredere foarte mare. Încrederea în ei va evolua diferit în funcţie de contribuția fiecăruia, de vizibilitatea și de evoluția generală a guvernului în încrederea publică. „Veteranii” guvernului, cu excepția udemeriștilor, au cifre de încredere foarte bune, datorită percepției de independență (pentru Orban și Predoiu), precum și datorită notorietății si experienței combinate cu imaginea bună a ministerelor pe care le conduc (Diaconescu și Oprea). Și în cazul acestora evoluția va fi generată mai ales de evoluția generală a încrederii în guvern și în premier.

Cum va evolua încrederea?

Deși avem deja trei momente în dinamica noastră, la distanțe mici însă unul de altul, nu ne putem încă pronunța. Mișcările legate de încredere cunosc mici fluctuații, aflate în general în marja de eroare a sondajului. Premierul câștigă câteva procente, dar desprinderea de punctul inițial nu este încă decisivă.

Un avantaj al premierului este acela că nu este împovărat de speranțe de ”erou salvator”. Doar 28% cred că Premierul Ungureanu ar putea scoate țara din criză,

realism care i-ar putea permite să construiască fără a fi presat de dorințele imediate ale oamenilor pentru a lua măsuri populiste. Poate că este și un efect al comunicării guvernamentale din primele zile, ocazii în care premierul Ungureanu a comunicat auster, fără promisiuni sau alte forme de stimulare a unor expectanțe legate de creșterea nivelului de trai.

Un experiment reușit? O dilemă pentru premier

Experimentul Ungureanu a surprins opinia publică și pe specialiștii care erau siguri că PDL și Traian Băsescu nu vor muta decisiv. Deocamdată experimentul este reușit, dar verdictul nu poate fi dat încă. Dacă, pornind de aici, Guvernul și miniștrii vor urma un trend ascendent, antrenând și o creștere reală pentru PDL, atunci este vorba de un proiect reușit al Președintelui și al PDL. Dacă nu va trece proba alegerilor locale și o va lua în jos, atunci a fost doar un guvern care a avut rolul de a ”cumpăra” timp.

Acesta este un guvern care are o problemă importantă privind articularea relației cu PDL.

Dacă Premierul Ungureanu va face o politică de independență față de partidul de guvernământ, atunci îi va câștiga drept parteneri pe aliații de la guvernare și, poate, și opinia publică. Ar crește imaginea politică a premierului, dar PDL nu și-ar putea atinge scopul politic pentru care a adus această nouă garnitură.

Invers, dacă premierul va strânge relația cu PDL, cu care va intra în coliziune în mod sigur, care-l va presa poate să devină membru sau dacă va pilota guvernul în scopul distribuirii de resurse electorale spre PDL, atunci va pierde electoral și nu va mai fi un candidat valid la următoarele alegeri prezidențiale. O situație grea, din care premierul va ieși cu greu. Dar, indiferent care ar fi alegerea, cea mai rea metodă pentru destinul politic al lui Ungureanu ar fi calea de mijloc, mersul doar până la jumătate. Decat să eziți, într-o situație de acest gen, mai bine dai cu banul, nu ai șanse să pice pe cant.

Intelectual rasat, Mihai Răzvan Ungureanu știe că va trebui sa hotărască - și încă foarte repede. Intransigența față de populație va trebui completată și de alte forme expresive de intransigență: intransigența față de corupția de la putere sau intransigența ideologică față de USL. Nu este ușor de ales și nici nu am motive să-l invidiez pe tânărul premier.

Luna de miere a guvernului Ungureanu a fost scurtă ca o zi, fără șampanie, fără timp de reveneală după chef (cum zicem noi în Ardeal) și fără lăutari.


Revenirea instituțiilor


Schimbarea premierului Boc a fost privită pozitiv, ca numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, de altfel. Un lucru important este revenirea la o cotă acceptabilă a încrederii în câteva instituții politice, cotă care nu a mai fost atinsă de ceva vreme: 29% încrederea în Guvern (în Parlament 21%, în Președinție 23%). Recuperarea unei părți din încrederea unor instituții este un prim semn al posibilității ieșirii din criza politică profundă.

O altă importantă tendință este evolutia constant pozitivă a instituțiilor din sistemul de securitate natională: armata, SRI, SIE, atât pe parcursul protestelor de stradă din ianuarie, cât si pe parcursul instalării noului guvern. Dacă pentru SRI (51%) semnele unei evolutii pozitive veneau încă din implicarea, alaturi de ministerul de interne, in instrumentarea unor dosare de coruptie sau fraude majore (armele de la Ciorogârla, vamesi, scandaluri de mare corupție), armata (78%) si-a consolidat incredere in timpul operatiunilor masive de salvare a sinistratilor si dezăpezire, pentru SIE (45%), o instituție mai puțin vizibilă in viața socială internă, promovarea premierului din pozitia de director al acestei institutii a constituit o premisă pentru cresterea vizibilității și încrederii publice.

Am observat că, tot mai mult, votul politic tinde să devină unul de familie, un lucru frecvent în sisteme politice cu democrație mai veche; 43% declară că au deja un candidat și un partid pentru care votează întreaga familie, dar avem și o disidență, normală, de 25% (mai ales în cazul tinerilor).

Analizele arată, de asemenea, că Premierul Ungureanu și Guvernul României au cifrele de încredere cele mai bune în Transilvania și Banat, Moldova fiind regiunea carte apreciază cel mai puțin această schimbare.

Și un semnal de alarmă pentru partidele tradiționale...

Am încercat în studiul nostru să testăm și motivația autoexprimată a votului pentru partide și deja o treime își explică votul prin faptul că partidul respectiv nu a mai condus niciodată sau prin faptul că este o formațiune politică nouă.

Și un semn prost, adică socializarea electorilor la demagogia patriotardă pe care politicienii o revarsă în campanie: 81% dintre români spun că votează pentru viitorul României, nu pentru ei, familiile lor sau comunitățile în care trăiesc. Un adevărat popor de altruiști, strategi și mari patrioți cu simț civic. Poate o fi așa, iar dacă scepticismul meu jignește pe cineva, îmi cer scuze publice.

5 comentarii:

  1. ... imi place noul premier , mai mult ca imagine vazuta (pare intelectual, calm, aproape bonom...), dar daca ma uit la fundatia viatii sale, acea parte care nu se vede dar este extrem de importanta, vad un tanar educat spre afirmare, realizare, cariera, viata stilata...
    ... nimic pentru mine (cetateanul simplu si necunoscut), totul pentru el...

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnul Blejnar este important. Domnul Ungureanu a spus ceea ce era mai important, domnul Blejnar are tot concursul său, necondiţionat. Mai departe nu mai contează.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dle Dancu! Studiul stiintific pe care il pregatiti va fi depasit de evenimente, deoarece modul obisnuit, de pana acum, de a face politica, se va duce pe apa sambetei!
    Cititi pe blogul (site-ul) "Dreptate pentru toti", Scrisoarea Nr.11270/03-05-2011, adresata presedintelui Basescu, si straduiti-va sa intelegeti ca actualul cadru democratic, va fi inlocuit in mod necesar cu Noul Cadru Democratic, pe care in gasiti tot pe acelasi blog! Odata trecerea facuta in Noul Cadru Democratic, nimeni nu va mai fi interesat de studii ce privesc un cadru democratic depasit! Daca doriti contactati-ma la tel. 0723966732! Cu prietenie, D. Rizoaica.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga cititorule!
    Daca nu te intereseaza Romania, nu trebuie sa citesti mai departe! Daca esti “microbist” politic al politicianului X sau al partidului Y, nu trebuie sa citesti mai departe! Daca nu-i detesti pe politicienii, jurnalistii sau analistii care se dovedesc iresponsabili si nesimtiti, nu trebuie sa citesti mai departe! Daca, pentru tine, Romania nu este mai importanta decat politicianul pe care il simpatizezi, nu trebuie sa citesti mai departe! Daca il consideri (eronat) infailibil pe politicianul simpatizat, nu trebuie sa citesti mai departe! Daca accepti ca mintea ta sa se afle in “somnul ratiunii”, nu trebuie sa citesti mai departe!
    Daca, insa, vrei pentru tine si urmasii tai o viata demna, in Romania, atunci, si numai atunci, citeste pe blogul (site-ul) “Dreptate pentru toti”, Scrisoarea Nr.11270/03-05-2011, adresata presedintelui Basescu, si cunoaste acolo si Noul Cadru Democratic, care TREBUIE sa-l inlocuiasca pe cel actual! Indiferent de personajele politice, sau de partidele, mai vechi sau mai noi, care se vor “roti” la Putere, niciodata nu se va produce o schimbare durabila in Bine, atata timp cat vom trai in actualul cadru democratic, care permite minciuna, lacomia, hotia, tradarea Interesului National, iresponsabilitatea, nesimtirea, etc., pentru cei ce detin functii publice, prin alegeri sau numiri! Daca esti de buna credinta, draga cititorule, si nu vei intelege pe deplin atat mesajul Scrisorii amintite mai sus, cat si Noul Cadru Democratic pe care il propune, contacteaza-ma la tel.0723966732, pentru a clarifica toate aspectele neclare! Sa ai incredere doar in politicienii si in partidele care sustin inlocuirea actualului cadru democratic! Sa ai incredere si in oamenii care nu aspira la functii politice sau publice, si, mai presus de orice, sa ai incredere in mintea ta treaza, cu care te-a inzestrat Dumnezeu!
    Pentru ca toti politicienii romani, de la Basescu la Dan Diaconescu, s-au dovedit iresponsabili si nesimtiti (nici dupa 9 /noua/ luni de zile, Basescu n-a ales, pentru Romania, cea mai benefica situatie dintre doar doua posibile!?), este strict necesara inlocuirea actualului cadru democratic, cu acela prezentat presedintelui Basescu!
    Este de asemenea necesar sa se renunte la mizeria de vot Uninominal, care e valabil pentru concursurile de Miss sau Eurovizion, dar in niciun caz pentru politica! Trebuie sa se revina de urgenta la votul politic, care este cel proportional pe lista de partid, cu prag electoral de maximum de 3% , pentru ca fiecare segment social sa se simta reprezentat in Parlament sau in consiliile locale, cu acuratete farmaceutica! Trebuie ca primarii si presedintii consiliilor judetene sa fie alesi in doua tururi de alegeri! Trebuie ca orice ales pe lista unui partid sa-si piarda mandatul cand paraseste acel partid, iar locul lui sa fie luat de urmatorul de pe lista! Am initiat aceasta adresare cu speranta ca mai nasc si in Romania oameni cu gandirea libera! Toti politicienii romani au dovedit ca sunt ticalosi, dar noi, electoratul, ii putem “calugari”!
    Bucuresti, 22-02-2012. Ing. pens. D.Rizoaica, fost detinut politic 1958-1963 si febr-apr.1986.
    PS. Nimeni nu trebuie se astepte la o schimbare in Bine in Romania, atata timp cat nu va fi inlocuit actualul cadru democratic!

    RăspundețiȘtergere
  5. ...cine comenteaza aici,...rizoaica de arges,...nu-i de mirare...Dancu ,face parte din psd,alias ilici,asta spune tot,.
    televiziunea de la Cluj este deasemenea trompeta lui voiculescu,pacat ca sunt ardelean ,nu aveam nevoie de asa televiziune la Cluj.
    Mi-e sila !

    RăspundețiȘtergere