Transilvania – un deficit al sentimentului de apartenență politică

Din nou Transilvania a determinat ceva, în sensul că a boicotat referendumul USL. Referendumul ar fi fost validat dacă ardelenii și bănățenii ar fi mers la vot măcar la nivelul mediei naționale. Aproape 4 milioane de ardeleni au lipsit de la vot duminică, 29 iulie.

Sursa: Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES

Politicienii vor da tot felul de explicații, ba că este de vină UDMR sau ungurii cei răi, ba că este boicotul PDL. Sigur, toate acestea au avut o influență, dar nu explică faptul că, de multă vreme, proiectele de la București sunt torpilate constant de votul din Transilvania. Năstase a pierdut în Transilvania, Geonă tot în Transilvania și-a rupt gâtul, iar referendumul a eșuat tot din cauza prezenței mici din Transilvania și Banat ținând cont de ponderea mare pe care această regiune o deține din totalul populației României. Cei care vor spune că Transilvania este pedelistă greșesc, deorece la ultimele alegeri locale PDL a avut o pierdere masivă în Transilvania. Practic dezastrul PDL de la alegerile locale a fost provocat de faptul că Transilvania a lasat din brațe partidul lui Traian Băsescu. Chiar votul împotriva lui Traian Băsescu de la acest referendum arată că Transilvania a depășit faza de ”portocaliu”.

De unde vine acest refuz al ardelenilor de a acccepta proiectul politic care câștiga majoritatea în București, Moldova,  Muntenia sau Dobrogea nu este însă nici o enigmă.  Factorul cel mai important este tratamentul Bucureștiului față de aceste zone ale țării. M-am săturat să spun că Transilvania și Banatul sunt zone care ar merita o atenție specială din partea partidelor și politicienilor de la București. Nu au nevoie de privilegii, au nevoie de programe politice și chiar de programe de dezvoltare diferite, adaptate oamenilor de aici, culturii comunitare diferite. La un moment dat, împreună cu Ioan Rus și Vasile Pușcaș, reușisem să-i convingem pe colegii din PSD că este nevoie de un program politic pentru Transilvania și Banat, dar Mircea Geoană a fost furat repede de peisajul dâmbovițean și nu a mai acceptat proiectul. Nu ajunge ca politicienii să organizeze mitinguri electorale sau vizite de lucru, trebuie și altceva.

Sursa: Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES

Paradoxal, cu toate că este o o comunitate multietnică, în Transilvania campaniile electorale nu ajung la paroxismul din alte zone. Mai puțină violență de limbaj, mai puțină ură. De multe ori, filialele centrale se plâng de lipsa de combativitate a activiștilor ardeleni, dar nu au dreptate, ardelenii respectă mai mult regulile, se angrenează mai greu în lupte de tipul totul sau nimic. Apartenența la partide este, în această regiune, interiorizată diferit, mai mult civic, mai puțin la nivel personal.

O cerere generică a comunitătilor din Transilvania este cererea de libertăți, în timp ce electoratul din celelalte zone ale țării este centrat pe cererea de bunuri, valori, investiții. Cererea de libertăți pentru comunitățile din Transilvania este valabilă și pentru români, nu doar pentru maghiari. Descentralizarea și decocentrarea s-au blocat de câțiva ani ori sunt puse în practică în mod aberant. Ardelenii ar vrea sa poată dispuine mai direct de resursele lor,. De exemplu, nu cred că un spital dintr-un oraș mic sau o școală trebuie desființate de ministerele de resort, ardelenii ar dori sa hotărască singuri, să poata sa-și aloce singuri resurse pentru aceste lucruri.

De asemenea, comunitățile din Transilvania par mai conștiente de scopurile comune, de interesul de grup. Polarizare poilitică nu este atat de mare ca și în București, de aceea nici PDL și nici PSD, partidele mai mari, nu reușesc să piloteze total, mecanic, electoratul la vot. Votantul PDL sau cel USL nu este atât de dependent de primari sau consilieri locali încat sa poată fi dus la vot sau oprit în a merge la urne ca turma, aici cetățeanul are un pic mai multă autonomie. Chiar și cumpărarea votului este o practică valabilă mai ales în comunitățile marginale, defavorizate.

Autostrada Transilvania ar fi putut fi un proiect care să crească atașamentul ardelenilor față de București și politica centrală, dar ritmul de construcție arată în fiecare zi ardelenilor că ei nu contează, sunt mai importante autostrăzile care-i duc vara pe bucureșteni la mare.

Dar cel mai important element al explicației este existența unei probleme de identitate politică. În Transilvania avem un deficit al sentimentului de apartenență la politica centrală, la România politică, nu la România. Din fericire, sentimentul de apartenență la România este mai puternic decât oriunde în țară.  

Când 4 milioane de ardeleni și bănățeni nu vin la vot cred că ar trebui  ca politicienii de la București să se gândească bine la ce soluții au pentru ei.

O democrație bolnavă

(despre cum ne bucurăm de liberatate pe furiş)



Influenţa cetăţenilor în politica la noi rămâne minima iar spatiul public românesc se caracterizează printr-o distanţă imensă dintre cetăţeni şi putere. Un spatiu pe care nu avem cu cel să-l umplem decat poate cu nesimtirea functionarilor publici care îl umilesc pe cetăţean în fiecare moment al interacţiunii lor. Auzim cîteadată de cetăţenie civică sau de participare civică şi atunci ne este clar că se vorbeste despre altă ţară. Oamenii nu stiu la ce foloseste informarea, iar speranţa lor ca ar putea schimba ceva prin votul sau activitatea lor civica este firavă. Semnele clare că democratia noastră este bolnavă vin din lipsa de încredere a cetăţenilor în instituţii sau în reprezntanţii alesi de ei în administraţie.
Politicienii fac apel la voinţa majorităţii şi la poporul suveran, dar este poporul suveran? În nici un caz, poporul nu participă la niciuna din deciziile importante, pur şi simplu, a fost exclus din spaţiul public. O nouă aristocratie provenită din capitalismul de cumetrie teoretizat de Ion Iliescu a pus mâna pe putere. O elită surdă, rapace şi arogantă a blocat toate intrările în sistemul de putere. Democraţia excluderii functionează cu o tot mai sistematică frecvenţă în toate situaţiile în care decidem câte ceva. O Constituţie croită să rezolve situaţii de distributie a puterii intre un Prim Ministru şi un presedinte care s-au apucat s-o modifice la un moment dat este siluită în fiecare zi chiar de judecătorii puşi să aducă lumină. Cine conduce Romania, ne întrebăm în multe situatii, Presedintele sau Premierul_. Niciunul, pentru că Premierul are puterea şi banii, iar Presedintele are doar fanii, simpatizanţi la care poate face apel cand incepe un conflict.

Romania se balansează între un regim prezidential şi unul parlamentar, iar românii se uită năuciţi la acest spectacol şi îşi aleg pe cel cu care vor ţine după semne si criterii aiurea, ca la fotbal.

Absenteismul masiv nu este un blam la adresa oamenilor politici, nu este un gest conştient de revoltă aşa cum îl prezintă unii analişti prin presa noastră. Este un gest de abandon, un semn de abrutizare a cetăţeanului care nu mai caută soluţii, nu mai crede că ar fi cineva capabil să facă ceva pentru el sau pentru România. Votul exprimă cetăţenia politică iar atunci cînd doar 30% din bucureşteni se prezintă la urne este semn că poporul nu are în nici un fel dorinţa de a se simţi suveran. Absenteismul nu este nici grevă electorală, ci o forma de fraudare din partea publicului aşa cum era furtul din proprietatea socialistăm de pe terenurile IAS-urilor. Românii declară în toate sondajele din ultimii zece ani că sunt foarte interesaţi de alegeri, că vor merge să voteze cu siguranta, de regulă, în jur de 70%De ce mint atunci, de ce nu spun adevărul ca să transmită clar o atitudine? Stiu că nimeni nu are cum să-i pedepsească, iar bietul operator de interviu s-ar bucura să audă adevărul, în sfarsit, ca să nu-l mai critice seful că a contabilizat minciuni.

Dar nimic, cetăţeanul nu se revoltă când nu merge la vot, el fură pur şi simplu ceva din edificiul democratiei, niste timp pentru el. Politicianul il minte firesc, cetăţeanul face la fel, dar nu ca să se răzbune, o face din convingere şi pentru că aşa a fost obisnuit să se comporte cu tot ceea ce nu poate fi cuantificat doar în dreptul lui. El, sigur, stie ca are dreptul de a nu merge la vot, dar nu iși ia acest drept constient, deschis, ci îl fură, işi ia aceasta libertate pe furiş. Absenteismul, la noi, nu este unul de protest, adică politic, ci este unul cultural sau social, comportament învatat de dezinteres fata de participarea şi actiunea colectivă. Nu avem absenteism de protest, ci vot de protest: voturile pentru un Vadim, Becali sau chiar Oprescu sunt voturi impotriva partidelor, politicienilor şi guvernarilor de toate culorile.

Analiştii se intreabă doct de ce nu merg oamenii la vot, iar alţii şi mai docţi, spun că aşa este şi în Europa. Dar nu e aşa,la noi nu merg la vot din lene, plictiseală, indiferenţă şi lehamite. Nu e nici un program filosofic sau civic în spate, pur şi simplu cei mai mulţi nu merg pentru că nu le „iese” nimic. De aceea la locale a plouat peste satele româneşti cu bani, ulei, zahăr, telefoane mobile, beri, mici, pături, cizme, găleţi şi alte tipuri de mesaje cu un conţinut adânc de program politic european. Guvernantii liberali au câstigat alegerile la sate, semn că mesajul lor a fost perfect integrat de o conştiinţă civică şi o cultură politică evoluate şi modernizate peste noapte? Nu merg oamenii la vot şi pentru că sunt dezamăgiţi de alegerile proaste pe care tot ei le-au făcut în trecut. Au votat de multe ori aiurea, la mişto, l-au votat pe unul că e mai diliu, au taxat cu siktir pe unii intelectuali care îşi încercau şansa, iar acum văd că lucrurile nu merg bine, dar nu ştiu de ce. În ruptul capului nu ar putea să accepte că ei sunt cei care au greşit când au votat hoţi, caricaturi sau şmecheri care le-au promis fântâni cântătoare, şosele suspendate sau cine ştie alte fantasmagorii. Din păcate, mergem spre mai rău, candidaturile sunt tot mai demagogice, mai lipsite de substanţă iar modul în care oamenii cântăresc candidaturile tot mai defect. Din păcate, cu prezenţă mică sau mare, calitatea politicienilor este neschimbată.

Minciuna din sondaje privind participarea la vot si mai ales constanța ei este cel mai bun indicator că traim intr-o democratie bolnava unde am ramas la meteahna veche, din comunism, de a ne fura drepturile si de ne bucura de libertate pe furis.


text care va apare in www.qmagazin.ro