O democrație bolnavă

(despre cum ne bucurăm de liberatate pe furiş)



Influenţa cetăţenilor în politica la noi rămâne minima iar spatiul public românesc se caracterizează printr-o distanţă imensă dintre cetăţeni şi putere. Un spatiu pe care nu avem cu cel să-l umplem decat poate cu nesimtirea functionarilor publici care îl umilesc pe cetăţean în fiecare moment al interacţiunii lor. Auzim cîteadată de cetăţenie civică sau de participare civică şi atunci ne este clar că se vorbeste despre altă ţară. Oamenii nu stiu la ce foloseste informarea, iar speranţa lor ca ar putea schimba ceva prin votul sau activitatea lor civica este firavă. Semnele clare că democratia noastră este bolnavă vin din lipsa de încredere a cetăţenilor în instituţii sau în reprezntanţii alesi de ei în administraţie.
Politicienii fac apel la voinţa majorităţii şi la poporul suveran, dar este poporul suveran? În nici un caz, poporul nu participă la niciuna din deciziile importante, pur şi simplu, a fost exclus din spaţiul public. O nouă aristocratie provenită din capitalismul de cumetrie teoretizat de Ion Iliescu a pus mâna pe putere. O elită surdă, rapace şi arogantă a blocat toate intrările în sistemul de putere. Democraţia excluderii functionează cu o tot mai sistematică frecvenţă în toate situaţiile în care decidem câte ceva. O Constituţie croită să rezolve situaţii de distributie a puterii intre un Prim Ministru şi un presedinte care s-au apucat s-o modifice la un moment dat este siluită în fiecare zi chiar de judecătorii puşi să aducă lumină. Cine conduce Romania, ne întrebăm în multe situatii, Presedintele sau Premierul_. Niciunul, pentru că Premierul are puterea şi banii, iar Presedintele are doar fanii, simpatizanţi la care poate face apel cand incepe un conflict.

Romania se balansează între un regim prezidential şi unul parlamentar, iar românii se uită năuciţi la acest spectacol şi îşi aleg pe cel cu care vor ţine după semne si criterii aiurea, ca la fotbal.

Absenteismul masiv nu este un blam la adresa oamenilor politici, nu este un gest conştient de revoltă aşa cum îl prezintă unii analişti prin presa noastră. Este un gest de abandon, un semn de abrutizare a cetăţeanului care nu mai caută soluţii, nu mai crede că ar fi cineva capabil să facă ceva pentru el sau pentru România. Votul exprimă cetăţenia politică iar atunci cînd doar 30% din bucureşteni se prezintă la urne este semn că poporul nu are în nici un fel dorinţa de a se simţi suveran. Absenteismul nu este nici grevă electorală, ci o forma de fraudare din partea publicului aşa cum era furtul din proprietatea socialistăm de pe terenurile IAS-urilor. Românii declară în toate sondajele din ultimii zece ani că sunt foarte interesaţi de alegeri, că vor merge să voteze cu siguranta, de regulă, în jur de 70%De ce mint atunci, de ce nu spun adevărul ca să transmită clar o atitudine? Stiu că nimeni nu are cum să-i pedepsească, iar bietul operator de interviu s-ar bucura să audă adevărul, în sfarsit, ca să nu-l mai critice seful că a contabilizat minciuni.

Dar nimic, cetăţeanul nu se revoltă când nu merge la vot, el fură pur şi simplu ceva din edificiul democratiei, niste timp pentru el. Politicianul il minte firesc, cetăţeanul face la fel, dar nu ca să se răzbune, o face din convingere şi pentru că aşa a fost obisnuit să se comporte cu tot ceea ce nu poate fi cuantificat doar în dreptul lui. El, sigur, stie ca are dreptul de a nu merge la vot, dar nu iși ia acest drept constient, deschis, ci îl fură, işi ia aceasta libertate pe furiş. Absenteismul, la noi, nu este unul de protest, adică politic, ci este unul cultural sau social, comportament învatat de dezinteres fata de participarea şi actiunea colectivă. Nu avem absenteism de protest, ci vot de protest: voturile pentru un Vadim, Becali sau chiar Oprescu sunt voturi impotriva partidelor, politicienilor şi guvernarilor de toate culorile.

Analiştii se intreabă doct de ce nu merg oamenii la vot, iar alţii şi mai docţi, spun că aşa este şi în Europa. Dar nu e aşa,la noi nu merg la vot din lene, plictiseală, indiferenţă şi lehamite. Nu e nici un program filosofic sau civic în spate, pur şi simplu cei mai mulţi nu merg pentru că nu le „iese” nimic. De aceea la locale a plouat peste satele româneşti cu bani, ulei, zahăr, telefoane mobile, beri, mici, pături, cizme, găleţi şi alte tipuri de mesaje cu un conţinut adânc de program politic european. Guvernantii liberali au câstigat alegerile la sate, semn că mesajul lor a fost perfect integrat de o conştiinţă civică şi o cultură politică evoluate şi modernizate peste noapte? Nu merg oamenii la vot şi pentru că sunt dezamăgiţi de alegerile proaste pe care tot ei le-au făcut în trecut. Au votat de multe ori aiurea, la mişto, l-au votat pe unul că e mai diliu, au taxat cu siktir pe unii intelectuali care îşi încercau şansa, iar acum văd că lucrurile nu merg bine, dar nu ştiu de ce. În ruptul capului nu ar putea să accepte că ei sunt cei care au greşit când au votat hoţi, caricaturi sau şmecheri care le-au promis fântâni cântătoare, şosele suspendate sau cine ştie alte fantasmagorii. Din păcate, mergem spre mai rău, candidaturile sunt tot mai demagogice, mai lipsite de substanţă iar modul în care oamenii cântăresc candidaturile tot mai defect. Din păcate, cu prezenţă mică sau mare, calitatea politicienilor este neschimbată.

Minciuna din sondaje privind participarea la vot si mai ales constanța ei este cel mai bun indicator că traim intr-o democratie bolnava unde am ramas la meteahna veche, din comunism, de a ne fura drepturile si de ne bucura de libertate pe furis.


text care va apare in www.qmagazin.ro