Un prieten îmi spunea, din când
în când, că România este o mare neînțelegere, un fel de pata albă pe câmpul
cunoaşterii lui. Găsindu-ne acasă, în biblioteca mea, a văzut una dintre cărţile
lui Zygmunt Bauman[i]
despre ”lichefierea” societății și a lumii contemporane. A împrumutat una, apoi
şi pe celelalte si de atunci nu mai este nedumerit. A reușit, spune el, să înțeleagă cea de a doua modernitate după
explicațiile marelui sociolog polonez, autoexilat în Marea Britanie.
Este adevărat, Bauman constată că
trăim o perioadă de dramatică schimbare, care se caracterizează printr-o criză
a statului, dar şi una a sfârşitului ”marilor naraţiuni” despre lume și
existenţă. Statul se retrage de pe scena publică, forţele supranaţionale devin
dominante, statul nu mai este păstrătorul unui ethos colectiv și al unei zone
de consens axiologic. În locul gol, apare un individualism galopant, care
distruge repere și punctele de referinţă ale eticii si moralei. Lumea se lichefiază,
se pierde consistenţa dreptului sau a regulilor, totul devine vizibilitate,
prezență mediatică, emoție a participării la un moment sau altul al vieții.
Cum spune Giovanni Sartori[ii] apare o modificare esenţială în chiar natura
umană, sub impactul jocului hipnotic al imaginii, homo sapiens devine homo
videns: omul devine un video-copil sau animal multimedial ajungând într-o fază
de regres postgândire în care ochiul, nu creierul, este organul principal, ,,o
fiinţă disociată al cărei eu se caracterizează prin mecanisme asociative
arbitrare, printr-o gândire devenită labilă din cauza absenţei de direcţie,
prin recurgerea la simboluri de tip oniric ‹‹fără sens›› şi printr-un eu care
este şi el caracterizat, în sfera sentimentelor, de reacţii emoţionale lipsite
de un raport inteligibil cu stimulii care le generează” (p. 154). Marile naraţiuni,
poveştile pilduitoare, operele profetice sunt înlocuite de poveşti vulgare
despre vedete şi momente care excelează prin prezenţă vizuală, nu prin
consistenţă discursivă sau semnificaţie profundă.
În L’amour liquide, Bauman vorbeste
despre dificultatea de a iubi sau de a avea un copil în condițiile în care în
locul copilulului poţi câştiga în libertate, poţi face croaziere, poţi să vezi
cele şapte minuni ale lumii. Relaţiile
dintre oameni sunt similare cu modul în care indivizii consumă, astfel că legăturile
permanente dintre bărbați și femei au devenit imposibile. De fapt, dorinţa de a
consuma obiecte sau servicii poate să semene cu modul în care sunt preferaţi
”partenerii ocazionali” sau căutarea a acelui mereu ”altceva” în relațiile amoroase, mai ales prin intermediul site-urilor
de matrimoniale unde marfa se expune şi se poate şi abandona foarte uşor şi
fără obligaţii, dacă nu este conform asteptărilor. Cultura de
azi nu mai este o cultură a acumulării sau a eruditiei, ci este mai mult o cultură
a lipsei de apartenență, a discontinuității și a uitării[iii],
este una a seducției şi a consumului imediat. Recunoaştem România care a
plonjat decisiv şi rapid în noul ocean, în noua formă de lichefiere a lumii și
societății.
Viaţa este accelerată, relațiile
sociale sunt instabile, iar insecuritatea este cuvântul de ordine. Statul nu
mai se simte responsabil pentru educaţie, promisiunile sunt revocabile. Odată
cu postmodernitatea, asistăm la o moarte a eticii, esteticul se substituie
eticului. Morala devine ambiguă, iar diviziunea şi fragmentarea sarcinilor creează
o pulverizare a responsabilității individuale. Suntem încurajați să dezvoltăm
individualitatea, dar paradoxal, în funcţie de rețete, deci avem mai degrabă
societăți de indivizi unde individualitatea se transformă în contrariul său,
adică într-un conformism de masă, stimulat de ideea de îndepărtare de ceilalți.
Iubirea este
un împrumut ipotecar asupra unui viitor nesigur şi enigmatic, spune o fraza a
lui Zygmunt Bauman în cartea sa care tratează fragilitatea legăturilor
afective. Lichiditatea nu are forma, ea se modifică în funcţie de contexte care
funcţionează ca adevărate recipiente, de aceea, în aceste contexte schimbătoare,
oamenii simt nevoia unor relaţii puternice, de prietenie și de încredere
reciprocă, prietenii fiind persoane pe care ne bazăm şi care ne pot sprijini
atunci când suntem în dificultate.
Este
greu de contrazis analiza realizată de către Bauman în cartea sa Teama
lichidă unde susține că prăbușirea încrederii a ajuns într-un asemenea punct critic, încât toate
relațiile au devenit locuri ale anxietății, nu ale liniștii. Am ajuns să
compensăm prin cantitate lipsa de calitate a prieteniei.
Speriaţi şi ”turişti în propria
viața”, căutăm să ne cufundăm în rețele din ce în ce mai vaste. Când vine vorba
despre numărul de contacte de pe Facebook, o anchetă IRES arată[iv] că
cei mai mulţi respondenţi de sex feminin (28%) şi cei mai mulţi de gen masculin
(27,1%) afirmă că au sub 100 de prieteni, iar categoriile de vârstă ale celor
care afirmă acest lucru se încadrează în proporţia cea mai mare între 36 şi 65 de
ani sau peste. Cei mai mulţi dintre tinerii între 15-17 ani (32,7%) spun că au
între 251 şi 500 de prieteni, iar cei cu vârste între 18 şi 35 ani afirmă
acelaşi lucru în proporţie de 28%. Proporţia cea mai mare a celor care au sub
100 de prieteni pe Facebook aparţine celor cu studii medii (30,3%) şi celor din
regiunea Sud-Bucureşti-Dobrogea (31,1%). Cei mai mulţi respondenţi care au
între 201 şi 500 de prieteni pe Facebook au studii superioare, 27,7% şi provin
din regiunea Transilvania, 27,6%. Un procent semnificativ al respondenţilor cu
studii elementare, 26,3% afirmă că au peste 1.000 de prieteni pe Facebook, iar
cei mai mulţi dintre aceştia provin din regiunea Moldova.
În locul unor prietenii
veritabile, reale, în reţelele virtuale românii se ascund şi pentru a scăpa de
stresul şi oboseala existenței. E adevărat, cu afirmația: „Facebook mă ajută să
uit de lucrurile sau evenimentele stresante” sunt în dezacord 62,5% dintre
respondenții de sex masculin, însă 36,7%
dintre aceștia sunt în acord cu această afirmație, în timp ce 46,9% dintre femei
recunosc că folosesc acest mijloc pentru a uita de situaţiile stresante. Dacă
vorbim despre tinerii între 15 și 17 de ani, 52,9% dintre aceștia sunt în acord
cu această afirmație, dintre cei cu vârste între 18-35 de ani sunt în acord 41,8%. Femeile afirmă într-o măsură mai mare decât
bărbații (27,6% comparativ cu 14,7%) că intră pe Facebook atunci când sunt
triste, situație care se întâmplă mai degrabă în cazul subiecților de 15-17 ani
(38,5%), al celor care au studii elementare (35,3%) și care locuiesc în Moldova
(29,6%). Stresul este o stare care determină 29,8% persoane de gen feminin și
22,6% persoane de gen masculin să acceseze rețeaua de socializare și îndeosebi
respondenții de 15-17 ani (47,1%), cu studii elementare (57,1%) și care au
rezidența în Moldova (35,3%). Cu afirmația: „Accesez Facebook atunci când mă
simt singur” sunt de acord 29,9% bărbați și 43,4% femei, precum și 57,7%
persoane de 15-17 ani, 35,9% cu vârsta între 18-35 ani sau 30,8% subiecți ce au
peste 65 de ani. Totodată, starea de plictiseală este combătută prin
socializare pe Facebook de către 76,1% femei și 67,2% bărbați, iar categoria de
vârstă unde sunt cele mai multe persoane care spun că utilizează această rețea
ca urmare a plictiselii este cea a persoanelor de 15-17 ani (80,4%)
De fapt, observă Bauman, dar şi Beck[v],
oamenii caută soluții biografice la probleme sistemice şi visează mai puțin la
libertate decât la securitate. Își construiesc identități biodegradabile şi
aleg, nevrotic, principiul plăcerii în locul principiului existentei.
Am aşteptat cu strângere de inimă
rezultatele studiului IRES despre familie şi căsătorie, rezultate prezentate în
acest număr din revista Sinteza. Ştiam din studiile
demografice că profilul familiei româneşti contemporane se schimbă continuu, că
a crescut divorțialitatea, iar natalitatea s-a prăbuşit spre o ”normalitate”
europeană.
Mă aşteptam ca lipsa de încredere
în ceilalţi, egoismul crescut şi alţi indicatori care arată o deteriorare a
capitalului social în Romania să se traducă într-o percepţie degradată a ideii
de familie, a funcţiilor ei şi chiar a importanţei acesteia pentru viața
individului. Nu a fost aşa, rezultatele studiului nostru arată că familia se
luptă cel mai tare cu această postmodernitate lichidă și nu se predă: 92%
dintre români cred că familia este foarte importantă și 80% au încredere mare şi
foarte mare în instituția familiei.
Într-o disoluţie şi lichefiere a
lumii, românii se agaţă disperați de singurul lucru care le-a mai rămas ca reper
solid: familia. În noua dezordine amoroasă și marea curgere a lumii, pentru
România familia este ultima Thule. Un popor speriat din estul Europei fuge îngrozit
din spaţiul postmodernității reci și se ascunde în casă, ferecând uşile şi trăgând
obloanele.
Editorial pentru SINTEZA, revista
de cultură şi gândire strategică, numărul 23, decembrie 2015.
Referinţe
bibliografice:
[i] Facem referire aici, în primul rând, la următoarele
lucrări ale lui Zygmunt Bauman: L'Amour liquide, De la fragilité des liens entre les hommes (Liquid Love, 2003), Éditions
du Rouergue,
2004; Le présent liquide,
Seuil, 2007; La société assiégée (Society Under Siege,
2002), Le
Rouergue/Chambon; Le présent liquide,
Seuil, 2007. (1993); Postmodern Ethics (1993),Oxford:
Blackwell; In Search of Politics
(1999). Cambridge: Polity Press; Liquid Modernity (2000),
Cambridge: Polity Pres; Liquid Life
(2005),Cambridge, Polity Press; Liquid
Fear (2006), Cambridge, Polity Press
[iii] Bauman,
Zygmunt (2011), Culture in a Liquid Modern World. Polity, Cambridge and Malden
[iv] Sudiul ”Românii și Facebook – percepții și obiceiuri
de utilizare”, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și
Strategie – IRES, în perioada 24-28 septembrie 2015, pe un eșantion total de 1.582
de subiecți cu vârsta de peste 15 ani, marjă de eroare ±2,5%. Eșantionul de utilizatori Facebook a fost format
din 707 indivizi cu vârsta de peste 15 ani, marjă de eroare ±3,7%. Studiul a fost realizat prin metoda CATI
(Computer Assisted Telephone Interviewing).
