America din ceruri şi de pe pamânt

Un refresh pentru american dream?

La 13 sau 14 ani, am aflat că există sociologie citind revista Sinteza, o revistă a Ambasadei SUA în România, pe care tatăl meu o primea de la nişte prieteni din Bucureşti. Era ca o fereastră spre lumină pentru mine, citeam fiecare număr de câteva ori, rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. Am găsit acolo o recenzie de carte de sociologie care analiza subiectivitatea şi rolul ei în construcţia comunităţilor mici. M-a marcat pentru toată viaţa şi, deşi comuniştii urmau să desfiinţeze sociologia, eu nu m-am descurajat, ci am început drumul spre o profesie aproape necunoscută şi interzisă în acea vreme. Peste aproape patru decenii, căutând un nume pentru revista în care citiţi aceste rânduri, mi-am amintit de numele dispărut deja al acelei ferestre de lumină spre libertate, pe care atunci Statele Unite ale Americii ne-o trimiteau spre a nu ne sufoca. Am vrut, printr-un gest simbolic, să mulţumim Americii pentru gestul de atunci, reînviind un nume care pentru mine a fost de destin, iar pentru mulţi alţi români a reprezentat o gură de oxigen.

Astăzi constatăm că America este jumătate mit şi jumătate realitate. Ea nu şi-a pierdut pentru moment capacitatea de a împinge oamenii să viseze. Încă este pentru mulţi dintre săracii lumii un pământ al făgăduinţei. Alegerea lui Barack Obama, ca un copil al „visului american”, a însemnat o mare operaţiune semiotică, o bătălie dintr-un mare război cognitiv, în care America a vrut să arate că mitul american rezistă, există şi este încă producător de realitate. Visul american este de esenţă etică, el a fost lansat undeva în secolul al XVI-lea şi vorbea despre un ţinut ideal unde locuitorii unei Europe obosite de stratificare şi stagnare puteau descoperi libertatea şi egalitatea de şanse. Milioane de oameni au crezut în această promisiune constituind, prin migraţie, una dintre cele mai puternice naţiuni ale lumii noastre. Chiar dacă un laureat al Premiului Nobel pentru Economie spunea recent că „realitatea nu s-a ridicat niciodată la înălţimea visului american”, lumea încă visează la focul cald al acestui mit. Sondajele pe care le facem, noi, sociologii, arată că percepţia publică asupra Americii este una a unui stat puternic, o mare putere economică şi mai ales una militară în care multe naţiuni îşi pun speranţa. În paginile acestui număr din Sinteza, veţi găsi, cu siguranţă, imaginea pozitivă a unei mari puteri care intimidează, produce respect şi frică, dar creează şi speranţe.

Dar dincolo de datele pozitive, sociologul curios trebuie să înţeleagă datele care definesc majorităţi pentru a analiza tendinţele minore, cele care poate mâine vor deveni tendinţa majoră, dezvoltându-se, încet, dar sigur, ca mugurele de bambus care în câteva zile devine lăstar, iar apoi copac în toată regula. Unele dintre aceste tendinţe nu se vor dezvolta, dar o explicaţie fără valorile minoritare nu este completă. Altfel spus, am căutat şi partea goală a paharului, nu doar cea plină furnizată de procentele de peste 50% care definesc o majoritate. Dincolo de cifrele mari de simpatie pentru America visurilor noastre, populaţia unei Românii obosite parcă să tot aştepte venirea americanilor, investiţiile lor sau vizele, pare că dă semnele unei uşoare îndepărtări de partenerul NATO, aliatul şi prietenul american. Aproape 20% dintre români nu ştiu cine este preşedintele SUA, 97% dintre români nu au vizitat niciodată pamântul făgăduinţei de peste ocean, iar 14% nici măcar nu sunt interesaţi de turism peste ocean. Întrebaţi dacă sunt interesaţi despre ceea ce se întâmplă în SUA, 56% dintre români spun „Nu”. În timp ce 27% dintre români spun că nu este bine ca SUA să se amestece în treburile politice interne ale României, 29% cred că americanii greşesc că nu acordă vize de acces românilor, iar 56% nu pot spune spontan un brand american. Dar mai grav este că, din tânăra generaţie, 20% cred că SUA este o monarhie şi doar 29% se simt interesaţi de ceea ce se întâmplă în SUA, faţă de 41% în cazul populaţiei de peste 35 de ani. Doar 16% dintre români s-ar stabili în SUA dacă ar avea ocazia şi 37% dintre români nu pot indica numele unei personalităţi din America, iar 61% nu pot spune mai mult de două nume la această întrebare.

Imaginea americanilor nu mai este făcută de filme şi Hollywood, cum era înainte, pe locul întâi românii pun acum internetul ca sursă de informare, iar internetul nu creează mituri, mai degrabă sparge miturile realizate prin mijloacele clasice. Fără cinematografia americană cu forţa ei de a crea mituri şi stereotipuri pozitive, America pierde un important capital de imagine. Dar cele mai interesante date ne apar dacă analizăm modul în care înţeleg sau percep românii visul american. Aproape jumătate dintre respondenţi, adică 49%, nu înţeleg nimic din această expresie şi doar 7% înţeleg visul american ca fiind egalitatea de şanse şi societatea meritocratică, iar 6% doar ca libertate, plus 1% care menţionează democraţia ca înţeles fundamental. În rest, 4% spun că visul american este iluzie, minciună sau propagandă şi ceilalţi văd în el bogăţie sau bunăstare, departe de esenţa etică a acestuia.

Mai important este răspunsul la întrebarea legată de modelul de ţară dezvoltată pe care îl admiră românii, SUA sunt pe locul doi, pe locul I românii plasează Germania. America nu mai este acel model de nedetronat pentru români. Chiar dacă Germania nu a furnizat ideologii şi modele aspiraţionale, ci doar un model de muncă, dezvoltare şi seriozitate, visul american pare că începe să piardă în faţa pragmatismului. Românii vor să fie apăraţi de americani, dar încep să-i admire mai mult pe nemţi.

          În primul deceniul al noului mileniu, americanii şi-au propus să cucerească lumea prin seducţie, printr-o variantă veche, dar şi nouă, a visului american. Cât timp americanii erau mult mai departe de noi, visul american era viu şi emoţiona. America era un teritoriu al speranţei, un model, o ţară parcă din ceruri. Când americanii au ajuns la noi, după 50 de ani de aşteptare, se pare că America de pe pământ nu mai furnizează energia visului, cum o făcea odinioară. Chiar dacă America aude de la oricare dintre preşedinţii ei că este cea mai mare naţiune a lumii, internetul ne arată una care a pierdut excepţionalitatea modelului de mobilitate socială şi egalitate de şanse, în care şcoala nu mai este egalizatorul social care era şi unde inegalităţile sociale cresc. America pe care o vedem astăzi, dincolo de filmele cu happy-end, este America de pe pământ şi aceasta a început să piardă din puterea de seducţie, începând să nu se mai poată ridica la înălţimea visului american.

La sărbătoarea celor 135 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi SUA, America este mai puternică economic şi militar decât oricând, dar visul american are nevoie poate de un refresh. Nu pentru că pierderea de smart şi soft power american poate afecta forţa unei alianţe care ne garantează şi securitatea noastră, ci mai ales pentru popoarele mici ale lumii si chiar ale unei Europe obosite de propriul proiect. Un vis american care intră în disoluţie poate însemna sfârşitul unei utopii mondiale şi intrarea istoriei într-o epocă a cinismului sau a lipsei de speranţă.

Editorial pentru SINTEZA, revista de cultură şi gândire strategică, numărul 19.