24 octombrie, 2011

Motorul politic gripat al României

Una dintre întrebările cele mai importante pe care analiștii și le pun în timpuri de criză este dacă criza economică facilitează reformele sau nu. Sunt multe studii care au analizat dinamica unor economii în ultimele decenii, dar cele mai multe dintre ele arată că nu există o legătură destul de solidă între reforme și crizele economice. Mai degrabă crizele politice sunt cele care modifică structural, prin decizii mai curajoase, anumite stări de lucruri. Dar crizele politice sunt cauzate de cele mai multe ori de dinamica sistemului politic si nu de evoluții sociale sau economice la care politicienii nu găsesc raspunsuri sau au răspunsuri diferite. Sistemul politic românesc este de multă vreme blocat. Există un echilibru fragil în Parlament, menținut de universalul UDMR, un echilibru care este mai degrabă un blocaj care trimite deciziile deciziile majore doar la asumări de responsabilitate și ordonanțe guvernamentale, adică la o gravă amputare a democrației.
Un sistem politic blocat este unul care nu evoluează și care folosește toate resursele doar pentru propria funcționare. Lipsa de evoluție face imposibilă dezbaterea problemelor noi care apar, temele politicii devin mereu aceleași. Lupta politică este una de uzură și uneori competiția internă din partide determină în mai mare măsura temele de dezbatere decât probleme de urgență socială sau agendă publică.
Desensibilizarea la temele majore ale ingrijorării publice
Un sistem blocat nu reusește să asigure o dinamică socială și nici imaginea evoluției sistemului de care se pot lega diferite speranțe ale populației. Nu mai invoc aici încrederea în instituții, ajunsă la niste cote incredibil de scăzute. Voi aborda un alt aspect: al neliniștilor sociale, la care politica noastră nici măcar nu se gândește să caute răspunsuri.
Am realizat recent cu echipa IRES un studiu privind îngrijorările românilor, dar, deși presa a fost plină de dezbateri și analize, nici măcar o reacție politică nu am auzit și nici nu am observat măcar vreo remarcă de la cineva cu o funcție publică. Nici măcar opoziția politică nu a căutat să valorifice, măcar în discurs propagandistic, aceste lucru, semnul cel mai bun al unei desensibilizări totale la problemele opiniei publice. Printre cele mai mari îngrijorări ale românilor, în momentul de față, sunt nivelul corupției, salariile, sistemul de sănătate și prăpastia dintre oamenii bogați și cei săraci, în legătură cu care sunt îngrijorați peste 80% dintre respondenți. Aceste îngrijorări sunt urmate de cele privind sistemul de pensii, șomajul, poluarea sau starea mediului înconjurător. Raportându-se la situația economică a țării de dinainte de 1989, 27% dintre respondenți consideră că situația actuală este mai bună, 4% că aceasta este la fel, în timp ce 58% o văd pe cea prezentă drept ceva mai proastă sau mult mai proastă.
Politica nu-i ajută deloc pe oameni, nici măcar să-și creeze mici rezerve de optimism. Puține dintre aceste teme le găsim în zona discursurilor sau în cadrul inițiativelor legislative. Deși 83% dintre români își exprimă acordul cu afirmația „Cea mai mare problemă a țării o constituie clasa politică”, la fel 48% cu afirmația „Nu mai există nici o șansă pentru România, lucrurile vor merge din ce în ce mai rău”, optimismul este păstrat cu prețul evadării din realitate: 85% dintre românii care cred în Dumnezeu, adică peste 90%, se bazează în mare sau foarte mare măsură pe ajutorul divin atunci când au greutăți, iar 45% sunt de părere că lucrurile ar merge mai bine în România dacă liderii religioși s-ar implica în politică. Sigur, rolul valorilor creștine poate fi important, dar vedem o populație care este abandonată de un sistem politic blocat care parcă funcționează într-o altă realitate.
Recursul la imaginar
Ce face atunci politica, ce sens dă luptei pentru putere și competiției? În primul rând, politica se justifică prin lupta pentru anihilarea adversarului. Venirea la putere a echipei noastre este chezășia viitorului, ca să folosim o expresie a trecutului nu prea îndepărtat, acesta este raționamentul esențial. Dar cel mai simplu este ca bătălia totală să se dea pe teritoriul simbolicului, al imaginarului.
Un sistem politic blocat îi obligă pe cei din politică să caute mai degrabă să penetreze sistemul prin șmecherii, metafore mirobolante și retorică. O tentativă recentă de a depăși starea de lucruri și de a moderniza politica de dreapta ne dovedește acest lucru. Sebastian Lăzăroiu, sociolog cu experiență în cercetare empirică, nu în naratologie sau structuralism semiologic, a simțit că nu poate lansa o idee de schimbare decât prevestind, după tipul oracolului, ce o să se întâmple. A inventat-o pe Alba ca Zăpada ca metaforă, dar și ca pe una dintre modalitățile prin care PDL a cautat să ocupe cât mai multe spații politice, la început din teritoriul dreptei neoliberale care s-a unit cu stânga. Metafora a fost bine găsită, doar că este una feminină, iar românii nu se dau în vant după femei conducători. Bineînțeles, nici cei care urmau sa fie piticii (adică greii din PDL) nu au fost întrebați când li s-a distribuit acest rol, deci era normal să înceapă un conflict intern. Fiind un proiect al unor intelectuali, destul de utopiști, a început să intre în teritoriul politic al PDL și asta o să-i fie fatal proiectului. Chiar Boc a respins violent acest mod de a face politica pe spatele partidului condus de el. Era clar de la început: noua mișcare trebuia să prindă cheag pe teritoriul PDL și abia apoi să poată aduce oameni din afară. Proiectul, rebotezat Noua Republică, nu va ajunge, cred eu, la alegeri, datorită bătăliei interne, dar și datorită unor inconsecvențe ideologice. Vor fi obligați să fie o falangă intelectuală a dreptei conservatoare și aici nu au șanse să motiveze, să aducă voturi, să aibă o mare influență. Mișcarea are oameni valoroși, dar niciunul din ei nu este hârșit prin politică. Nu se pricep la gherilă politică și nici nu au abilitatea de a face coaliții. Sunt contestați de baronii PSD chiar și aunci când îl atacă pe Ponta și pe USL, acestea fiind subiecte mai simple de discurs, deci constituie un monopol al partidului.
Ca om de stânga, cred că dreapta are nevoie de o revigorare pentru binele României și pentru sănătatea dialogului politic, dar nu prea văd cum se poate produce acest lucru, pentru ca partidele aflate la guvernare nu se pot reforma. Dar diagnosticul este evident, niște intelectuali de dreapta au încercat să rezolve o problemă, dar le-a ramas doar teritoriul imaginarului ca disponibil.
Ritual si liturgie politică
Ritualul politic este foarte important ca spectacol al puterii. Inaugurarile și taierea de panglici sunt evenimente pozitive, singurele care nu conțin, decât implicit, rituri de confruntare. Orice proiect public este inaugurat pe bucăți, pentru ca să poată conține cât mai multe rituri subsecvente. Aeroportul din Cluj este inaugurat și reinaugurat în fiecare campanie, de câte ori se mai adaugă o parcare sau un depozit.
Drumurile și centurile de ocolire sunt însă evenimentele preferate, aici teatralizarea politicii edificatoare este cel mai ușor de pus în scenă. Am asistat în zilele trecute la un eveniment epocal, reinaugurarea pentru a nu știu câta oară a centurii de ocolire a Clujului (inaugurată cu toate că ea se va termina, totuși, în 2012). Ea a mai fost inaugurată în 4 decembrie 2009 (cu două zile înainte de alegerile prezidențiale) pentru a fi închisă trei zile mai târziu, a doua zi după vot. După cum scriu jurnaliștii locali - de fapt, unul singur, majoritatea nu au curajul - au urmat alte inaugurări în 2010 și în vara acestui an.
La acest eveniment, am asistat la o liturghie politică, un mod în care ministrul transporturilor îi dă lui Boc, în premieră (ce tare breaking news!) o veste bună (discuție pe care o reproduc de pe site-ul Guvernului României). Atenție, în transcrierea discuției apare și un reporter, un fel de participare a maselor la ritual:
Anca Boagiu: Şi aici vreau să vă dau şi o veste bună, pe care nu o ştie nici măcar domnul prim-ministru. Emil Boc: O aştept. Anca Boagiu: O veţi auzi în direct, domnule prim-ministru. Ca urmare a negocierilor pe care le-am purtat cu colegii din Comisia Europeană, pe reţeaua TNT, tronsoanele de pe autostrada Transilvania au fost acceptate spre a fi finanţate din fonduri europene. Reporter: Care tronson? Anca Boagiu: Toate. Tot ce înseamnă Transilvania a intrat atât pe /.../, sunt două termene noi introduse de Comisie în negocierile cu noi. Deci astăzi putem discuta, ca membru cu drepturi depline în UE, cu fruntea sus, despre tronsoanele noastre de drumuri naţionale şi autostrăzi, fără a ni se mai spune "aveţi o autostradă cu care vă faceţi de râs". Sper că am reuşit să vă aduc şi o veste bună, adică cea mai bună pentru bugetul statului. Emil Boc: Cea mai bună veste pentru România şi pentru Ardeal
Criza și sistemul politic blocat rafinează mijloacele de expresie ritualică, dar politica de mare subtilitate semiologică nu mai are puterea de a reveni la pragmatism.
Politica temelor, nu politica proiectelor. Ornamentul politic al regalității
Politica noastră nu produce proiecte, ea caută doar teme de discuție. Fiecare temă de discuție creează o mică zonă de conflict unde se dau bătălii inutile de notorietate sau de câștigare de capital politic. Recent, mă întreba un jurnalist cu seriozitate despre apariția temei regalității, despre motivația revigorării ei și despre sondajele privind șansa de revenire.
Tema a fost adusă în discuție ca o modalitate de enervare a lui Traian Băsescu, despre care se vede de la distanță cu nu este monarhist. O remarcă negativă a Președintelui Băsescu la adresa regelui Mihai a devenit temă de dezbatere pentru vreo câteva luni. În mare măsură, opinia publică a fost de partea celui slab, adică a regelui Mihai, iar opoziția a căutat să valorifice această temă de atac. Dar opțiunea pentru monarhie este slabă, undeva în jur de 12%, chiar dacă lumea respectă regalitatea, în tentativa de a recupera istoria și trecutul. Monarhia nu are nici un viitor politic, dar mai ales un ornament politic. Din păcate, românii nu își respectă prea mult această parte a istoriei.
Regele și regalitatea sunt teme care au fost mereu folosite în discursul politic și în războiul orb de la noi. Sunt valoroase și acum doar pentru că aduc o temă de vulnerabilitate a puterii, care s-a aliniat în spatele Preşedintelui. Am realizat un sondaj şi am văzut cum, peste noapte, au apărut regaliști de conjunctură. Culmea, cei mai tari regaliști sunt acum pesediștii, liberalii și peremiștii! A doua zi după sărbatorirea din Parlament, toți vor uita de Majestatea Sa. Cât timp motorul politicii va fi blocat, România nu va putea merge înainte.


Articol publicat în Revista 22

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...