28 august, 2011

Dacă democrația este prea scumpă ….







Avertisment
Rândurile care urmează nu au semnificația participării la vreun proiect politic. Nu vreau nici să şubrezesc poziția tare a opoziției şi nici să întăresc poziția slabă a puterii. Vorbesc, desigur, despre poziţiile din sondaje, cele pe care le cunosc nemijocit. Politrucii care, în loc să aibă ei însiși poziţii publice, se uită mereu în zare și caută trădători sau adversari, nu sunt partenerii de dialog, în sensul că nu mă interesează observaţiile lor. Analiza mea este una făcută din poziția de cetățean, nu ”simplu”, dar nici unul strivit de responsabilitate politică. Adopt această postură pentru că sunt tot mai convins că de asta este nevoie.

Finalul acesta de vacanță, înviorat de școli politice de vară - ocazie cu care, de regulă, politicienii masculi se dau cocoși în fața tinerelor care caută protecție și îndrumare competentă - au început dezbateri despre câteva teme importante, una dintre ele fiind modernizarea sistemului electoral din România.
Ca de obicei, totul se face în stilul cel mai lăutaresc, în stilul heirupist mioritic. Se propun lucruri foarte importante pentru viitorul nostru fără un studiu inițial, mizându-se pe efectul surpriză, pe nașterea unei gălăgii infernale care să pună puterea în situația de a hotărî ceva prin ordonanță pentru că - nu-i așa? - opoziția este imatură, vetustă, nu are soluții constructive.

Să luăm pe rând cele două măsuri proiectate: comasarea alegerilor locale cu cele generale și votul obligatoriu.
Chestiunea comasării este argumentată prin economia făcută la buget și, mai ales, prin faptul că, cică, administrațiile nu lucrează pe timpul alegerilor fiind ocupate cu campania sau blocate de așteptarea noilor stăpâni. Argumentul economiei este uşor ridicol, mai ales că nu există o simulare economică serioasă, cifra de 30 de milioane de euro avansată de Emil Boc este nerealistă dacă ne gândim că poate fi recuperată prin metode foarte simple, iar una dintre ele ar fi să nu se mai fure gros la 5 kilometri de autostradă din cele câteva mii care se promite că vor face la anul.
Celalalt argument este şi mai slab decât primul. Pentru ca să lucreze administrația ar trebui ca să avem funcționari profesionişti, nu sinecurişti politici care se luptă să-și mențină posturile. Partidele ar trebui să renunţe la politizarea administrației, dar și la centralizarea și presiunea politică care fac blocajul de alegeri. Este clar că șefii din direcțiile și birourile administraţiei vor face campanile pentru putere ca să nu-și piardă acest avantaj și uneori, timid, adjuncții s-ar putea să vrea să devină şefi și atunci merg să lustruiască clanţa ușilor opoziţiei. Dar aceasta nu este o situație normală, de aceea acest defect major al democrației noastre, politizarea generalizată, ar trebui eliminată, iar legile nu ar trebui schimbate pentru crearea de conglomerate și ambuscade nefirești la urne. Funcționarii rămași după restructurările anunțate în fiecare an trebuie să-și facă treaba, iar șefii din administraţie au rolul de a pune tot organismul la lucru.
Soluţia asta la politizare seamănă cu una dintr-un banc vechi: fiindcă hoții furau din ultimul vagon al trenurilor care treceau prin Chitila, Ministrul Transporturilor a propus să se scoată de la toate trenurile… ultimul vagon.

Dar, dincolo de glume și amară ironie, cred că ar trebui să ne gândim care este totuşi rostul separării acestor tipuri de alegeri, de unde vine această practică pe care și noi am preluat-o după 1990, chiar dacă nu ne-am întrebat prea mult de ce. Fără să fiu un specialist în drept constituțional, îmi pare clar că separarea alegerilor are legatură cu relativa distanțare necesară între palierele administației pentru o separarea a puterilor locale, regionale și naționale. Dacă faci un giveci din ele la alegeri este de presupus că nu vor funcţiona autonomia locală. Nici alegerea nu este curată atunci când avem un proces de transfer de imagine între candidați care merg în tandemuri sau în grupuri.

Dar ce este disfuncțional la posibila comasare?
În primul rând, modul de manipulare a buletinelor adunate într-un singur teanc pentru vot, de la primar, consiliu local, consiliu judeţean, președinte de consiliu judeţean, parlamentari din colegiul respectiv, nu cred că este la îndemâna electoratului nostru rural și bătrân care, la alegeri, nu cunoaşte decât în mică proportie candidații. Apoi să ne uitam mai bine la desfășurarea unei campanii de acest tip și vom observa că mesajul de la parlamentare este unul politizat, cel mai politizat cu putință, și acest mesaj va pulveriza mesajul și proiectul local al primarului sau pe cel al consilierilor locali.
În loc să descentralizăm politica, noi recentralizăm și anulăm, pur și simplu, politica cea mai apropiată de cetățean. Pe spaţiile de televiziune, radio sau ziare se vor produce mai ales parlamentarii sau candidații la această funcție. Nu mai vorbesc de faptul că se va realiza visul parlamentarilor de a căpușa pe primarii care ar trebui sa bată în locul lor colegiile electorale. Știm că parlamentarii se plâng mereu că nu sunt destul de mult ajutați de primarii care și-au văzut sacii în căruță și după locale nu mai sunt destul de luptători pentru partid, de fapt, pentru ei înșiși, partidul fiind o noțiune prea abstractă pentru a merita să ne gândim ca la o realitate care are nevoi sau cereri.
Politizarea votului și proeminența comunicării mesajului central de la parlamentare transformă bătălia într-un război de TOTUL SAU NIMIC, unde femeile sau tinerii cu mai mică notorietate nu prea au ce căuta, astfel că posibilităţile de înnoire a clasei politice se restrâng considerabil.
Ceva drag politicenilor de la Bucureşti reapare cu putere în politica noastră și poate fi facilitat de acestă măsură: parașutismul politic. Din nou vor migra spre colegii din țară zeci de candidați de la Bucureşti, acolo unde sunt primari tari în musculatură, bunăoară cum este Pinalti, și care pot transforma în deputat sau senator orice Agamiță Dandanache venit cu delegație de sus.

Este clar că avem nevoie de o reformă a sistemului electoral. Dacă ne uităm la ultimele rezultate la alegeri generale vedem că principalul beneficiar al sistemului mixt actual este un partid important care a avut 47% dintre deputaţi şi 56% dintre senatori aleşi dintre cei care au ieşit pe locurile 2, 3 şi 4. Este normal? Eu nu cred. Mai mult, misiunea restrânsă de observare a alegerilor prezidenţiale din România (22 noiembrie şi 6 decembrie 2009) ne-a spus : “Practica modificării legislaţiei electorale cu puţin timp înaintea alegerilor, deşi un aspect recurent în România, nu este în conformitate cu bunele practici electorale; pe lângă aceasta, modificarea legislaţiei electorale prin intermediul ordonanţelor guvernamentale este o practică foarte neobişnuită, care ocoleşte procesul legislativ, punând astfel sub semnul întrebarii atât principiul constituţional al separării puterii legislative şi executive, cât şi cerinţa potrivit căreia chestiunile electorale trebuie să fie reglementate prin legi organice.”
Iar o să facem modificarea prin ordonanță de urgență? Mai mult ca sigur, ”ne-am obișnuit cu ea”, vorba cântecului.

Opoziția politică ce-ar trebui să spună?
Oricât de doritori de alegeri mai rapide ar fi și chiar dacă eu însumi am spus că acest sistem ar avantaja-o prin politizarea votului, o analiză mai atentă a propunerii ar trebui să determine opoziţia politică să spună NU.
Nu cred că opoziția va putea accepta comasarea pentru că putem presupune, în stil de cârcotași că, de fapt, prin comasare puterea nu s-a gândit la economii sau funcționalitatea administraţiei, ci a vrut să organizeze alegerile anticipate cu actuala configuraţie de primari sau șefi de consilii judeţene. După alegerile locale viitoare este de presupus că vor avea cu mult mai puțini.
Putem presupune asta pentru că nu îmi închipui că politicienii cu experiență din PDL partajează optimismul de basm al Domnului Lăzăroiu care merge în ritmul de prognoză politică spre idea că nu USL va face 50% şi ceva, ci chiar pedeleul reorientat spre centru-dreapta și împins de un entuziasm fantastic de oameni luminați instantaneu şi dornici de sacrificii în numele unei identități de dreapta, latente, dar consistente.

Votul obligatoriu?
Pare o idee tentantă, de multe ori și eu, spontan, m-am gândit la acest lucru. M-am gândit la această alternativă mai ales pentru a se dilua intervenţia cu pungi, zahăr şi ulei, cizme sau alte modalități de a cumpăra votul. Dar, finalmente, nu sunt sigur că ar fi o idee bună. Nu se diluează doar votul cumpărat care ar pierde din pondere pentru că nu poţi cumpara toţi alegătorii, dar s-ar dilua și tendinţele minoritare sau cele cu iz de modernizare: mișcările ecologiste, mişcările civice, votul pentru minorități etnice ar coborî poate ca pondere sub pragurile electorale, chiar dacă le punem mai jos.
Nici ideea că o prezență mai mare crește gradul de legitimitate nu este 100% consistentă. Da, asta funcţionează dacă cei care merg la vot sunt conștienți de ceea ce votează, au o opțiune, indiferent care este ea. La noi, însă, doar vreo 30% dintre românii cu drept de vot sunt interesați de politică, restul sunt duși la vot de reţelele de marketing electoral și sunt puşi să voteze la comandă. Este o realitate tristă, dar este o evidență şi, chiar dacă nu sună bine, pare o aluzie spre vot cenzitar. Pudibonderia democratistă ar putea să-mi sară în cap pe principiul că voturile sunt egale, că și inculții au drepturi egale cu savanții şamd. Da, totul este adevărat, dar nu ar fi totuşi nimerit să ne întrebăm dacă alegătorii care nici măcar nu cunosc candidații și programele lor, dar votează, nu dau oare un vot toxic pentru democraţie?
Să ne uităm și din cealaltă parte și vom observa că nu este normal să-i obligi pe oameni să meargă la vot şi să devină astfel instrumente de legitimare a unor găști de corupți sau hoți, pe care altfel nu i-ar vota, darsă fie nevoiţi să se prezinte la urne pentru a nu fi amendaţi. Nu credeți că tendințele de moderizare s-ar pierde în șuvoiul conservatorist care caracterizează masa de oameni ce se tem de schimbare ca de Dracu?
Transformăm un drept constituțional în datorie și nici măcar nu suntem siguri că rezultatele sunt cele pe care le asteptăm. Până la urmă, să fim sinceri, indiferent dacă ne declarăm de stânga sau de dreapta putem să recunoaștem: elitele, adică cei puțini, sunt cele care schimbă lumea și aduc progresul, nu marea masă a oamenilor, chiar dacă putem accepta utopia că ei sunt buni și cinstiți.
Și să mai notăm un lucru: indiferent care ar fi puterea politică, cei aflați la putere i-ar împinge pe oamenii de la țară spre vot cu şeful de post și, dacă tot i-au ajutat pe oameni să scape de sancțiuni, atunci le vor spune și cu cine să voteze. Ne apropiem vertiginos de perioada interbelică în care un partid ajuns la putere câștiga alegerile, chiar dacă la cele anterioare a avut 6%, prezența la putere îl ajuta să depășească 30 sau 40 de procente.

Să terminam cu ideea de economie, pe care o tot auzim.
Prieteni, democrația costă! Dacă nu ne permitem costul, atunci alternativa dictaturii, la prima vedere, este mai ieftină. Dacă alegerile sunt scumpe, haideți să nu le mai facem! Putem alege un singur om, Omul, adică cel care, în nețărmurita lui înțelepciune, o să-i desemneze pe toți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu striga niciodată ajutor

Am regăsit azi într-o librărie un volum apărut în pandemie, scris de Mircea Cărtărescu. Mi-am dat seama că m-a ajutat în pandemie pentru că ...