Interviu

De ce nu ies romanii la protestele de strada ?

interviu de Camelia Badea

Romanii au avut in ultimele doua saptamani toate motivele dar si toate ocaziile posibile pentru a-si striga nemultumirea in gura mare. Nu au facut-o in proportiile asteptate, desi se declara tot mai saraci, tot mai bolnavi, tot mai nefericiti. Nimic nu pare sa ii convinga ca trebuie sa ia la un moment dat ei insisi atitudine. Oare de ce?

De exemplu, in ziua Marelui Miting al motiunii de cenzura, care nu a strans decat jumatate din numarul de manifestanti anuntat, bucurestenii si-au vazut de treaba lor. Nu spun ca e bine sau rau, ma intreb doar de ce, mai ales ca PSD si PNL par a fi din ce in ce mai iubite in Capitala, iar un succes al motiunii ar fi insemnat, poate, aducerea acestor partide la Putere.

Ma intreb de ce s-au uitat bucurestenii de la balcoane la cei ce marsaluiau in strada si nu au raspuns apelului de a li se alatura, in ciuda eforturilor impresionante depuse de moderatorii, reporterii, analistii si producatorii celor doua binecunoscute televiziuni de stiri, care au folosit tot arsenalul de lupta impreuna cu liderii politici ai Opozitiei si cei sindicali intr-un urias efort comun depus pentru a-i scoate din inertie pe romani.

O asemenea campanie mediatica intr-o alta tara europeana probabil ca ar fi scos milioane de cetateni pe strada si ar fi dus imediat la caderea Guvernului. Nu si in Romania.

De ce nu au intrat toti profesorii in greva, ci doar cateva zeci sau sute? De ce nu au intrerupt lucrul toti functionarii publici, ci doar cateva zeci sau sute? De ce nu s-a oprit activitatea in toate primariile si consiliile judetene pentru cateva zile? De ce nu s-au inchis spitalele si nu s-au tras zavoarele penitenciarelor si sediilor de politie din toata tara? Chiar nu inteleg.

Protest in ziua motiunii: oamenii au plecat acasa dezamagiti de parlamentari

Explicatiile la care ne-am putea gandi sunt multe si diverse, fiecare avand probabil doza ei mai mica sau mai mare de adevar.

Poate ca romanii nu sunt in realitate chiar atat de scandalizati de situatia actuala a tarii, precum arata sondajele.

Poate ca politicienii din PSD si PNL s-au jucat prea mult de-a Opozitia incat alegatorilor li s-a facut lehamite si au intors privirea de la ei, preferand sa se uite in gol chiar cu riscul de a ramane astfel fara conducatori demn de urmat.

Poate ca liderii de sindicat care ar fi trebuit sa inflacareze multimile s-au dovedit mai degraba compromisi sau pur si simplu impotenti. Miron Cozma le-a si spus verde in fata: "Daca eram eu in strada cu 40.000 de oameni, va scapam si de Basescu si de Boc", neintelegand ce-i aia sa iesi in strada ca sa dansezi Pinguinul.

Poate ca romanii sunt egoisti de felul lor si traiesc dupa principiul "fiecare se descurca cum poate". Si, daca e sa ne uitam in jur, multi par sa se descurce inca foarte bine.

Poate ca multiplicarea temelor de protest a condus automat si la minimalizarea efectelor. S-a protestat fata de scaderea salariilor, disponibilizari, lipsa banilor din spitale si scoli, modificarea legii pensiilor, grila de salarizare unitara, reducerea pensiilor militarilor... Prea multe, prea mult.

Franta a fost paralizata zile in sir de protestul a milioane de oameni nemultumiti de un singur lucru: Legea pensiilor.

Poate ca romanii nu mai sunt in stare sa iasa in strada pentru un principiu, pentru o idee, ca pe vremea Pietei Universitatii. Onorantul slogan "Mai bine mort decat comunist" a fost inlocuit cu degradantul "Iesi afara javra ordinara!" si asta spune multe despre calitatea umana a multora dintre participantii la mitingurile de azi si despre motivatia lor de a merge pana la capat.

Poate ca, de fapt, in mintea multor potentiali protestatari a stat, infipta ca un cui, convingerea ca Emil Boc e lipit de Traian Basescu, iar Traian Basescu de Palatul Cotroceni, asa ca pana in 2014 cine iese in strada poate fi considerat de-a dreptul fraier. "Basescu decide, iar Basescu e de neclintit", e o ipoteza de lucru pe care pana si Opozitia pare, incet incet, sa o ia in consideratie.
Cu atatea incertitudini si pentru a obtine mai multe lamuriri am discutat cu sociologul Vasile Dancu, pe care l-am rugat sa ne explice de ce nu ies romanii in strada sa protesteze.

Rep: Cum s-a ajuns la aceasta lipsa de civism pe care o numiti "demisie sociala" ?

Exista o apatie a romanilor care a fost dobandita. Revolutia din 1989 a aratat dimensiunea unui activism in conditii tragice, dar dupa Revolutie am dobandit un fel de pasivism care are mai multe dimensiuni cercetate sociologic.

In primul rand, oamenii considera ca ceea ce fac ei nu conteaza in ecuatia generala, ca are o pondere prea mica in ansamblu. Asta este aproape normal, se intampla si la nivelul Europei.

Apoi, oamenii considera ca ceea ce cred ei nu conteaza pentru politicieni, ca problemele lor nu sunt importante pentru politicieni. Aceasta a doua dimensiune se bazeaza in mare masura pe realitate. Politicienii se raporteaza foarte rar, poate doar in campanie, la ceva care este agenda publica, agenda cetateanului. Ea este mai degraba o tema de discurs.

O a treia chestiune de care tine aceasta pasivitate a cetatenilor, aceasta lipsa de civism cum ii putem spune, aceasta apatie civica, este neincrederea in institutii, ajunsa la un nivel maxim istoric. Multe institutii sunt in sondaje acum la 10% incredere, chiar si sub acest prag.

Ori daca exista aceasta conceptie a unui stat falimentar, a unui stat demantelat cum spun francezii, atunci oamenii nu vad instanta care ar putea sa tina cont de protestul lor, nu vad cine ar putea sa puna in practica cererile lor, daca nu au incredere in institutii.

De ce sa iasa in strada atunci? In mod normal, oamenii fac un calcul corect: sunt mai mari costurile decat beneficiile, in viziunea lor.

Evident ca mai este o dimensiune: neincrederea in lideri. Inexistenta unei elite reformatoare, care sa polarizeze energiile, duce la acest tip de demisie sociala.

Rep: Daca Opozitia ar fi venit cu un nume concret de premier si cu o alternativa clara, s-ar fi mobilizat mai bine oamenii? Ar fi mai dornici romanii sa militeze pentru o anumita persoana decat pentru o anumita idee?

In niciun caz. Poate ca politicienii s-ar fi mobilizat mai bine, intreaga clasa politica, poate unii ar fi fost mai tentati sa tradeze, pentru ca un paradox este ca am asteptat cu totii o tradare din partea unora, tradarea era "izbavitoare", dar nici oamenii si nici ideile, programele, in acest moment nu pot mobiliza masele in aceasta stare de apatie care exista.

Doar intarirea institutiilor statului poate relansa increderea in general si doar asa se poate relansa si increderea in liderii politici si toate celelalte, iar orice mecanism de angajare sociala poate sa mearga inainte.

Rep: Care ar trebui sa fie primul pas in incercarea de a-i solidariza pe romani?

De undeva trebuie pornit. In primul rand, am avea nevoie de consens national pe cateva teme, un consens pe care titularii institutiilor ar trebui sa il propuna tuturor partidelor ar trebui sa il propuna pe teme importante, cum ar fi Strategia de dezvoltare a Romaniei. Nu o avem! Degeaba facem Strategie pe Educatie, daca noi nu stim pentru ce sa pregatim oamenii in viitor. Ce va fi Romania? Acesta este un consens minim si necesar care trebuie cautat in mod absolut. El trebuie sa inceapa de la presedinte, de la premier, de la Parlament, de la toti ceilalti.

Apoi intarirea statului si a legalitatii, recastigarea increderii in institutii, mai ales in institutiile care se ocupa de justitie sociala, sub toate formele, in sensul de dreptate, de adevar. Fara sa intarim statul nu putem porni de nicaieri, restul sunt constructii care vin dupa.

Rep: Despre ce consens poate fi vorba cata vreme partidele de Opozitie refuza din ce in ce mai vehement dialogul cu Puterea, atat in Parlament cat si la Cotroceni? Cum vedeti refuzul PNL de a participa la orice discutie cu Traian Basescu, indiferent de temele abordate?

Niciodata nu trebuie sa renunti la dialog, pentru ca fara dialog este imposibil sa solutionezi o situatie.

Ii inteleg si pe liberali, se afla cu PSD intr-o lupta pentru cine este "regina Opozitiei". Cateodata poate unele refuzuri din acestea sunt explicabile, sunt relevante din punctul de vedere al pozitionarii si indentitatii politice, dar cred ca in situatia grava in care suntem noi nici PNL nu castiga dintr-o asemenea atitudine, nici PD-L sau guvernantii nu mai pierd, pentru ca greu mai au ce sa piarda, sunt la limita de jos.

De aceea cred ca este un lucru inutil, asa cum inutile au fost manifestatiile care au insotit motiunea, desi era acolo disperarea reala a unor oameni si tristetea si saracia pe care si-o strigau in strada. Dar dincolo de asta era clar de la inceput ca nu au pe cine sa convinga pentru ca unii erau greu de convins, iar altii erau convinsi deja.

Mai degraba sa cautam solutii, decat sa generam noi conflicte. Dincolo de faptul ca fiecare partid isi face strategia cum vrea si probabil ca exista o ratiune pentru orice tip de actiune.

Parerea mea este insa ca ar trebui acum partidele sa se duca si sa spuna: 'Nu!', sa se duca si sa prezinte alte variante, dar sa existe dialog politic, asta e foarte important.

Vezi ce partide merg marti la consultarile de la Cotroceni

Rep: Mai are Traian Basescu resurse pentru a purta un dialog cu Opozitia?

E adevarat ca presedintele Traian Basescu a fost prea multa vreme in conflict cu cealalta parte politica, sa-i spunem asa, iar asta face ca sa existe putine resurse de dialog. Dar unele sunt resursele presedintelui si altele sunt resursele Presedintiei, ca institutie.

Presedintia ca institutie are in continuare resurse pentru a-i motiva pe ceilalti. Doar ca si detinatorul acestei functii trebuie sa se arate mai putin ofensiv politic in acest al doilea mandat, mai intelegator si mai conciliant.

Si mi se pare ca parca, in ultima vreme, si-a mai moderat discursul si ascutimea unghiurilor de dialog.

Rep: In concluzie, ce l-ar mai putea scoate pe roman in strada?

Bucuria! Suntem atat de nefericiti incat numai bucuria ne-ar mai putea scoate in strada. De exemplu, daca am castiga Cupa Campionilor europeni la fotbal, daca Romania ar deveni campioana europeana.

Altfel, ne-am obisnuit cu toate formele de nefericire si de disperare, incat am reusit sa le epuizam.