Capcană pentru Ponta

Se discută atât de mult despre o nouă căsătorie PNL-PSD încât nu mă pot abține să nu-mi bag și eu nasul. Nu pentru alte motive, ci mai ales pentru că văd cum toată lumea încearcă să treacă strada o bătrânică, împotriva dorinței ei. Victor Ponta este tânăr, deși nu junior, și numărul capcanelor care i se întînd este direct proporțional cu această percepție. Dar cea mai persistentă și cea mai tare din ultima vreme este să fie impins spre o alianță cu PNL, în numele unei așa zise opoziții unite. Cu cât refuză, cu atât presiunea de peste tot este mai mare. Incepe să i se spună trădător al cauzei alungării dictatorului, zilnic apar analize sofisticate și păreri docte despre crearea unei opoziții care să fugarească de la putere cuplul Băsescu – Boc. Accentuarea crizei și reacțiile Guvernului alimentează în mod obiectiv aceast curent de opinie popular, dar în mediul politic motivațiile pentru acest proiect sunt diferite.

Liberalii au dreptate să încerce, s-au obisnuit cu căpușarea PSD. Au condus cu 19% cativa ani țara, plătind doar câteva dividente unor lideri PSD sau pompând investiții publice în judete pesediste de talia Teleormanului. Crin Antonescu are nevoie de o speranță, cât de firavă, privind o viitoare revenire la putere, greu ar putea să-si linistească altfel pe cei din partid care au încă nostagia puterii asociate, firesc, cu Tăriceanu.
Motivatia impingerii lui Ponta spre alinața cu liberalii este poate fi chiar mai puternică în interiorul PSD. Unii vor să-l impingă pe Ponta spre obiective electorale, pentru a-l distrage de la obiective politice. Cuvantul reformă sau modernizare îi sperie pe multi din cei alesi în echipa Mircea Geoană, dar care s-au trezit cu Ponta presedinte. Ei se gandesc, firesc, în fiecare zi că Ponta ar putea sa astepte doar prilejul de a-i debarca, indiferent ce promisiuni de vasalitate i-au facut. Alegerile anticipate sau suspendarea lui Băsescu sună bine pentru public si ar putea excita militanții din PSD, astfel încât se poată uita imperativul modernizarii sau a reformei.

Dar Ponta întelege bine că are cateva obiective politice imporante și cel mai tare obiectiv este faptul că trebuie să dea o luptă singur pentru a se consolida in funcția de Presedinte. Trebuie să-și facă echipa, să organizeze alegeri în teritoriu, să-și facă o identitate diferită de brandurile de jucarie din adolescența lui politică (Marele Che, Micul Titulescu). Poanta s-a maturizat și înțelege că nu se poate lăsa pe mâna echipelor liber-schimbiste de genul celor care au intors armele la ultimul Congres, sub conducerea secretarului general Liviu Dragnea.
Trebuie să-și consolideze identitatea de stânga pentru a duce viitoarea campanie electorală pe această axă de demarcație. Cum să se consolideze partidul său, dacă nu vor face un program de stânga, acum când neoliberalismul triumfator pentru cateva decenii, a dat-o in bară serios cu discursul lui antietatist cu ocazia crizei financiare globale?

De ce să își dorească să devină co-presedinte la o coalitie, când poate sa-și propună să fie Presedinte? PSD poate aspira la peste 50% dinn mandatele viitorului legislativ. Ponta mai stie că PSD și el stau bine in sondaje și nu are rost să împartă prăjitura. El știe că aroganța liberalilor a produs chiar in timpul colaborarii de tur II un dublu discurs de atac ccontinuu la PSD. Pesedistii nu au uitat ce spunea in ultima campanie Ludovic Orban, despre stanga si PSD. Sigur, pe urmă s-au pupat cu Ion Iliescu în Piata cunoscută, dar asta nu înseamnă că psediștii pot avea încredere în galben-albaștri. In fine, chiar lui Traian Basescu s-ar putea să-i convină să predea puterea unui singur partid, nu unei coalitii cu care se negociază greu, sau imposibil.

Cred că Ponta mai are nevoie și de ceva timp pentra construi un program politic sau chiar un program de guvernare. El nu poate să nu uite că Geoană a trimis in guvernul comun cu PDL o echipă care, desi valoroasă, nu a avut un proiect propriu și a ajuns să rămână in memoria colectivă mai ales prin zbaterile pentru intrarea lui Catalină Voicu sau a oamneilor lui in posturile sau în arhivele de la interne.

Antonescu ar fi trebuit să-i propună lui Ponta o schiță de proiect, doar așa ar fi putut să-i forțeze mâna, prin necesitatea politică a unor măsuri. Propunerea lui Antonescu este lipsită de un proiect, nici o măsură, nici o idee de program. Se poate face si pe urmă, dar se paote miza doar pe ostilitatea fața de Băsescu ca liant al unei coalitii. Pe termen lung poate ca merge, dar oamneii nu vor fi convinși in în campania electorală, fără propuneri alternative de oameni si măsuri, să accepte schimbarea.

Ultima colaborare a pesediștilor cu peneliștii nu a fost un argument pentru viitor chiar dacă a fost o campanie comună de doar două săptămâni, în euforia unei victorii probabile. Chiar dacă lumea a dat vina exclusiv pe Mircea Geoană și vizita la SOV, este clar că pesedistilor le-au rămas în memorie și alte greseli din campanie, datorate mai ales liberalilor. Implicarea activă a lui Patriciu care a iesit public cu caseta cu lovirea copilului (in competiție simbolică cu Voiculescu) sau vizita la Timisoara de 1 Decembrie, se spune, tot de inspirație liberală. Aceste evenimente au schimbat trendul, l-au lansat pe Traian Băsescu pe o curbă ascendentă, fiind, prin aceasta, decisive pentru pierderea alegerilor de către Mircea Geoană.

Oferta liberală nu se bazează pe vreun program, dar nici pe vreo premisă serioasă de conjunctură potrivită pentru ajungerea la putere. Ideea anticipatelor poate oferi oxigen unor oameni descurajați sau dar sondajele au arătat și în trecut că anticipatele sunt văzute prost de români: încă o cheltuială, dorință politicianistă, doar luptă pentru ciolan. Traian Băsescu a speculat de fiecare dată foarte bine această postură de singur impotriva tuturor, a creat-o chiar, astfel că aceste proiect ar putea relansa PDL sau pe presedinte, PSD fiind cel cel care ar pierde procente importante, procente venite cu criza si taierea de pensii și salarii pe care, logic, se va lupta să le fixeze, nu să le arunce în proiecte aventuriste.

PSD-ul lui Ponta nu mai are la vârf un cuplu care să lege cele două partide, prin intermediul căruia să se facă transmisia de influență și negocierile. A fost Hrebenciuc – Rușanu, apoi Năstase – Tăriceanu (mai ales când au devenit ambii „fosti președinți”, Geoană – Antonescu. Ponta încă nu are un pandant în PNL, și ar avea chiar motive să se ferească de aceste relații deja constituite. Aceste linii de forță pesedisto-peneliste ar putea fi ( sau chiar sunt) un nucleu de rezistență împotriva extensiei puterii lui Ponta în PSD și sunt sigur că Presedintele PSD a înteles că este periculos să mergă pe proiectul lor.
Ponta cred că mai stie un lucru: timpul lucrează în favoarea lui. In locul lui aș cumpăra timp. As spune, exagerând puțin, că și Guvernul României lucrează tot în favoarea lui, cu condiția să nu piardă aiurea timpul pe care îl câștigă.
Există un lucru de care nu sunt sigur că îl știe Victor Ponta: cum să se apere de tentația demagogiei, atunci când te simți singur în politică, dar pe val. De capcanele ideologice îl pot feri consilierii, de cele mai lumești îl pot feri prietenii, dar de capcana politicii vulgare, de cele politice il poate feri (sau împinge, după caz) primul nostru profesor de politica Adrian Nastase).

Dar de capcanele de tipul apariției tot mai dese la OTV, se poate feri doar singur. Sau cu ajutorul lui Sun Tzu, bătrânul chinez care stă de milenii pe malul rîului și se uită cum trec cadavrele celor care si-au pierdut răbdarea și au trecut la atac prea repede.

PSD. Aceasta este doar o incercare de analiză politică. M-am bagat și eu în vorbă, nimic altceva.