15 ianuarie, 2012

Revoluția neterminată și lecția zilelor din urmă

 

Dacă te uitai la televizor tot weekendul acesta înțelegeai mai puțin ce se întamplă, decât dacă ai fi încercat să analizezi situația fără să ai aceste elemente de desfășurare. Presa a interpretat fiecare cadru televizat sau declaratie după tot felul de interese de sprijin politic, iar analiștii au căutat să vină cu explicații fantasmagorice: de vină a fost doar telefonul lui Băsescu de la Realitatea TV (ca și cum viața oamenilor curgea linistită), ba că galeriile de la fotbal sunt de vină, ba că în stradă se află o gloată de lombrosieni care nu are revendicari sau limbaj, ba că sunt oameni dezinformați și manipulați care nu stiau de ce se află acolo. Gogorița cu suporterii echipelor de fotbal a fost mai naivă decât cea cu golanii de la Piața Universității. Nici împărțirea manifestanților în buni și răi nu este decât o prostie generată de încercarea de a aduce explicații și vinovății false. In fine, încercarea de a arăta că serviciile secrete au instigat la violență pentru a murdări revoluția curată este la fel de tampită ca și celelalte.

Politicienii nu și-au asumat în nici un fel ceea ce se întâmpla în stradă. Opozitia era presată de presă să nu se politizeze mișcarea, complexată de discursurile unor fideli ai puterii care o acuzau de asta încă înainte de a deschide gura. Dar ce politizare mai mare se poate închipui decât situația în sine, decât situația în care oamenii ies în stradă împotriva politicienilor. Ieșirea în stradă este politică, nu e romantism și nici flower-power, iar politicienii ar trebui să-și asume într-un fel canalizarea acestor atitudini spre dialog și negociere.

Politicienii puterii s-au ascuns de mulţíme, ba chiar am vazut că unii analişti căutau să dea vina exclusiv pe Traian Băsescu, să spună că nimeni nu amintește de PDL în lozinci, iar cei din opoziție au fost destul de timorați și s-au limitat la o cerere de alegeri anticipate sau pact politic pentru sănătate. 

Cum a pornit. Delict de autoritate?

Guvernul şi-a pierdut, ori poate nici măcar nu a avut vreodată, abilitatea de dialog social, de consultare sau de negociere. Două lucruri au dus la aceasta pasivitate: activismul Președintelui generat probabil tot de lipsurile asumarii reformei de către miniștri şi poate obisnuinţa cu asumările de răspundere care au pus Parlamentul în paranteză. Indiferent dacă este valabilă una, alta sau ambele cauzalități, astăzi guvernul sau miniștrii nu participă decât foarte rar la promovarea unei iniţiative guvernamentale mai dure pentru populație, decât poate atunci când răspund câte unei moțiuni de cenzură.

La prima vedere ar părea că este vorba despre un delict de autoritate din partea lui Traian Băsescu, dar nu cred că este doar asta, dacă vorbim de cauza protestelor. Traian Băsescu a fost acceptat în multe situaţii să se comporte ca un Premier. Premierul s-a estompat în timp, iar sintagma guvernarea Băsescu a câştigat destul de mult teren și consistență. Dar asta la nivelul presei şi cel al comentatorilor politici. Uneori confundăm asta cu opinia publică, dar greșim profund. Majoritatea tăcută, acea spirală a tăcerii, acumulează tensiune şi în anumite circumstanțe situație poate exploda. Tensiunea era destul de mare dacă ne uităm în sondaje, din păcate ne-am obisnuit cu catastrofa din sondaje şi oamenii nu mai văd nimic deosebit în faptul că 75% din populaţie spune că nu are bani pentru un trai decent. Nu a contat,cred, niciuna din analizele situației dramatice, căci exista credința că orice ar face guvernul, nu se mai poate opune nimeni. Neputința sindicaliștilor de a da jos guvernul prin mitingurile de anul trecut și din 2010 a creat o senzație de omnipotentă și aroganță.

 Scânteia: Arafat (după Tokes)

Băsescu a mai promovat destule proiecte atacandu-i direct pe cei care se opuneau, dar acum totul era în alte condiții. Hotărârea prezidenţială se lovea de un bolovan destul de tare, o piatră de cremene care putea produce scânteia. Fără să-l măsurăm prea des în sondaje, Arafat era aproape un mit, cu o notoritate de aproape 90% și o încredere de 70%, mai mare decât a Patriarhului sau a guvernatorului Băncii Naţionale. Smurdul, pompierii sau salvarea erau instituţiile cu cea mai mare încredere, cu zeci de procente peste armata sau chiar biserică. Aflate la hotarul dintre viaţă şi moarte, mereu arătate cum salvează vieţi de televiziunile care trăiesc de pe urma dramelor, accidentelor şi senzaţionalului, aceste instituții aveau un statut prijilegiat în imaginarul colectiv. Arafat este un luptător versat în lupta cu autorităţile, mai ales acum după peste 4 ani în care s-a ocupat de la vârf de urgenţe, iar încercările unor analişti de a-l discredita, el comunicase preventiv asta, au pus doar paie pe foc, ca şi insistenţa lui Traian Băsescu pe această temă.

Istoria se repetă: din nou un ne-român, etnic vorbind, scoate lumea în stradă. Dar cauza nu este Arafat, el este doar scânteia care a ieșit din ciocnirea politicii cu o realitate tragică, într-o atmosferă foarte încărcată. Din nefericire, guvernanţii dar şi noi, ceilalţi, am uitat că în multe ţări au fost manifestații destul de violente legate de măsurile anticriză. La noi, Guvernul a mers mereu pe presupunerea că mămăliga nu explodează si, ideologic, a  crezut chiar că ţara este de dreapta şi a înțeles politica justă a guvernului. In plus, știm marele păcat al tuturor guvernelor: confundă opiniile culese de la militanți apropiaţi cu aprecierile întregii societăţi şi nu bagă în seamă semnalele negative.

Intr-un weekend întreg de manifestaţii, doar presedintele României face ceea ce se mai putea face, adică a propus să se  retragă proiectul de lege, guvernul doar a executat şi s-a ascuns. In loc să dea mesaje şi să nu lase o singură ţintă, să diversifice dezbaterea  și să dea mesaje ca răspunsuri la cererile oamenilor, guvernații au lăsat să se escaladeze acțiunea de protest.

O desensibilizare generală față de problemele oamenilor

Obsesia pentru austeritate a creat o adevărată desensibilizare socială și nu doar guvernanții. Nici măcar presa ori societatea civilă nu mai reacţionează la datele despre social: sărăcie, polarizare, neliniști. Statul social a fost luat la șuturi de toată lumea. A devenit un concept înjurat chiar și de șoferii guvernanților. Am publicat în ultimele două săptămâni vreo patru sondaje IRES cu date care altă dată ar fi explodat toată presa din Romania. Au fost publicate de puține medii, selectiv, uneori trunchiat, dar nu au impresionat pe nimeni, ca și cum ar fi normal să vedem disperarea a 80% dintre români pentru că este criză. In plus, mulți au început să spună că este bine că nu trăim ca în Grecia sau alte tări europene aflate în criză, dar toţi aceşti comentatori sau politicieni uitau că trăiam mai prost decât toate ţările europene, suntem la coada Europei la toate criteriile de venituiri, consum sau economie cu toate măsurile de austeritate din acestea țări.

Nici măcar politicienii din opoziție nu mai citează aceste cifre pentru a legitima acțiunea lor. Poate sunt și ei descurajați, poate au obosit, poate nu mai credeau nici ei în posibilitatea de a se face ceva până la alegeri, de a mai mobiliza cu cifrele despre nefericirea celor mulți.  Politicienii ar trebui să se uite mai des în sondaje și la alte pagini decât cele cu imaginea lor și intentia de vot.

Altă eroare: a nu asculta oamenii, a bagateliza situaţia în sine.

Ințelegem că orice partid sau guvern caută să delegitimeze asemenea mișcări de stradă, este o mișcare tehnic vorbind, de asteptat. Dar nu trebuie să confunzi explicația pentru alţii cu explicația pentru tine. Chiar dacă au fost acolo și galerii de fotbal și oameni cu figuri mai lombrosiene, cum arătau unii jurnalisti ai puterii, nu putem reduce miile de pensionari sau tinerii la niște bande fără minte, viermi sau nemernici, cum le spuneau unii manifestanților la televizor. E adevarat că nu aveau program clar, că nu vorbeau conceptual, că mai înjurau pe ici pe colo, dar în esență vorbeau despre pensii, salarii, medicamente, educația copiilor, viitor, boală, medicamente, tratamente medicale, corupție.

Dacă guvernul va continua să nege că oamenii au o raţiune de a ieşi în stradă și nu va încerca să răspundă la aceste cereri,  atunci se poate ca aceste proteste să câştige o amploare pe care nici măcar nu o bănuim acum.



Câștigul politic sau pierderile.

Sunt întrebat de jurnaliști dacă USL va câștiga procente și dacă cei de la guvernare vor pierde procente. Pot răspunde că ambele tendințe se vor mainfesta în acest moment, dar nu știm cât vor dura aceste efecte, pentru că este vorba de emoţii colective și acestea se resorb după câteva săptămâni. Dincolo de aceste cîștiguri sau pierderi momentane, puterea ar putea să tragă o spaimă care să o facă să revină la dimensiunea dialogică a politicii, să renuţe la autism. E prea mare tensiunea și dacă nu se face ceva nu vom putea struni oamenii în viitoarea campanie electorală chiar dacă este amânată până în toamnă. Inițiativa lui Ponta pentru un pact social pentru sănătate era bună și era în avantajul puterii care avea astfel posibilitatea să iasă din încercuire. Dacă nu se va lăsa, dacă nu va accepta că a pierdut teren, atunci va continua starea de tensiune si putem asista la generalizarea protestelor cu desfăsurări imprevizibile. In locul lui Boc, sambătă dimineața i-as fi invitat pe Ponta si Antonescu la o discutie formală sau informală și aș fi dat un semn astfel că începe dialogul cu oamenii, chiar dacă nu politicienii erau cei care au adus oamenii în stradă. Ponta a întins o mână,  a aruncat un colac de salvare, dar guvernul nu s-a prins. Ar fi putut poate să limiteze  protestele la problema sănătății. Aşa, din aroganţă, au lăsat să se extindă la nivelul nemulțumirilor generale şi aici bătălia este pierdută şi nici nu se câştigă cu jandarmii.

După violențele și escaladarea din această seară probabil că mulți dintre cei care sunt migratori se prin politică vor schimba probabil sensul migrației, vor începe să meargă spre cealaltă parte, adică spre opoziție. Poate fi un câștig pentru Ponta si Antonescu, dar eu unul nu m-aș bucura pentru asta.

Ţară fără conducători, premisă pentru violenţă

In trei zile de proteste cu violenţe, guvernul a fost ascuns, politicienii puterii au tăcut. Nici ministrul de interne,  nici premierul nu au transmis nici un mesaj ca răspuns la cererile manifestanților, chiar dacă erau difuz exprimate. Fiindcă nu au răspuns s-a transmis un mesaj subliminal care a accentuat prezența în stradă şi protestele: acest regim se clatină, nu mai poate exercita puterea. Fără însemnele puterii și reprezentanții puterii pe canalele media, ca o sfidare la adresa celor care pot să ramână în stradă cât vor, protestele nu puteau decât să se accentueze. Intr-o țară fără conducători, conform teoriei ferestrelor sparte din sociologie, toate formele de devianţă se amplifică pentru că începe să domnească starea de anomie. Nu poţi lăsa jandarmii să fie singura instituţie care ieşe în faţa oamenilor, prezenţa lor este tot un semn că dezordinea este iminentă.

 O nouă revoluţie?

M-au întrebat niște jurnalişti dacă este o nouă revoluţie, aşa cum mai zic unii oameni în stradă, dar nu pot să răspund decât negativ. Nici cea din 1989  nu a depășit cu mult granițele definirii unei lovituri de stat asezonată cu popor împuşcat de dușmanii imaginari ai revoluţiei. Nu e o revolutie pentru că revoluţiile se produc astăzi în dinamica socială de profunzime, pe tăcute, fără să ne dăm seama, iar manifestările lor politice sunt doar efecte secundare, controlate. In plus, trăim intr-o eră a controlului social aproape absolut al populatiilor și grupurilor sociale. Societatea contemporană este o societate supravegheată şi controlată destul de bine. Revoluţiile arabe nu au fost decat niște influențe externe asupra unor societăţi pline de tensiune care timp de decenii nu au fost lasate să evolueze firesc spre transparență și democrație. Mă uitam la manifestaţiile de la Cairo şi am văzut un fenomen ciudat: manifestantii țineau pancartele scrise, majoritatea in limba engleză, spre cer, pentru a putea fi filmate din satelit, nu spre forțele de ordine sau spre cei care erau în față, în clădirea guvernului. Am înțeles că ei cereau ajutorul lumii noastre, într-o limbă pe care s-o înțelegem, iar ajutorul pentru revoluția lor a fost primit.

Cum să facem revolutie în Romania când nici măcar nu avem un proiect de societate, darmite un proiect alternativ? In asemenea condiții putem face doar diferite revolte. Sau ieșim în stradă să ne aducem aminte de o revoluţie neterminată, dar începută în 1989.


Lecția finală: al treilea element în politică.

De douăzeci de ani lupta politică ce a coalizat emoții, ratiuni sau sentimente a fost dată de bipolaritatea putere – opoziţie. Oamenii au făcut mereu naveta între acești doi poli. Unii veneau la putere, altii plecau, speranța renăştea, apoi totul se lua de la capăt. Partidele se mutau în toate coalițiile posibile (asistate de un UDMR mereu la putere), politicianismul și demagogia au fost ipocrizii acceptate de toată lumea.

Migraţia între partide a făcut ca intrările şi noutăţile să fie minime. Guvernarea devenea o afacere a unui grup destul de restrâns de oameni care erau siguri că după maximum patru ani revin din opoziție. Traian Băsescu reusit să-i scoată pe pesediști din acest ciclu al revenirii după patru ani, dar asta nu schimbă prea mult regulile acestei configurații.

Incercările de  a aduce asa ziși tehnocrații nu au avut parte nici consistență, dar nici voinţă serioasă. Nimeni nu credea în asta decât poate unele mase naive de votanţi.

Acum însă revendicările au fost clare: nu mai vrem lupte între specialiști și politicieni în timp ce țara se duce de râpă. Vrem lupte între politicieni, iar specialiștii eventaul să se dueleze cu alţi specialişti, ei să se ocupe de viaţa noastră,  care este tot mai proastă datorită politicienilor.  Răzmeriţa declanşată de polemica Băsescu - Arafat este un indiciu perfect pentru cererea populatiei de a schimba logica legitimării acțiunii politice. Nu politicieni deţin știinta conducerii, este nevoie de specialiști. Specialistul a avut acum numele de Arafat, dar revendicarea oamenilor este mai serioasă și acest instinct i-a scos în stradă în apărare lui Arafat.

Al treielea element, specialistul, devine o necesitate, devine chiar o salvare pentru sistemul politic, dacă sistemul va înțelege acest lucru. Dacă criteriul loialității va ramâne singurul criteriu de selecție a cadrelor, dacă familia și nepotismele vor ramâne arealele de selectie pentru revitalizarea clasei politice, atunci înseamnă că politicienii nu au înțeles nimic și aceste răbufniri ale maselor vor fi tot mai dese și tot mai organizate, iar oamenii vor promova doar politicieni extremisti, politicieni care vor duce România mai jos decât se află acum.




3 comentarii:

  1. .Pentru linistea sociala e nevoie de lideri validati.In momentul in care inscaunezi sefi de competente indoielnice,incep bombanelile subalternilor.Nemultumirea subalternilor duce mai departe la uneltiri care vor intretine o stare de tensiune.Starea de tensiune duce la o productivitate proasta (pacat ca nu se prea poate urmari in birocratie).Este interesant ca un sef mediocru este in foarte multe cazuri tolerat dintr-o tipica docilitate romaneasca.
    Spre nefiricirea tuturor s-a gasit un culoar foarte favorabil pentru mediocrii,un culoar gri si subteran,unde ne revedem fostii colegi chiulangi si repetenti, neobositi in a fenta competitiile sociale.Pana nu se intelege ca societatea se poate dezvolta numai daca isi rasplateste membrii proportional cu performanta lor, vom pastra conflictul fratricid ,iar conflictul nu face prea multe roade.Pana nu gasim liderii autentici ,ceilalti carora le servesc ca model,nu vor avea entuziasm in activitatile lor,vor carcoti si se vor forta mult sa isi faca treaba asa cum se forteaza mediocrii sa fie lideri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu îmi menţin părerea mea de cam doi ani de zile, aceste lucruri se întâmplă mai ales din cauza deficitului de respect. Politicienii au intrat într-o lume a lor, se bat între ei pe câştigarea posturilor de forţă, relaţia cu cetăţenii se limitează la capacitatea de a câştiga sau pierde capital politic. Din acest motiv domnii guvernanţi ajung, la un moment dat, să vadă problemele ţării, în frunte cu problemele bugetare, de parcă ar fi propriul SRL, fără să mai fie interesaţi de calitatea serviciului pe care statul al trebui să-l presteze în schimbul banilor pe care îi primeşte.

    Respectul către cetăţean este cheia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua!
    As dori sa va propun un link exchange cu site-ul http://www.nicolaebanicioiu.ro/ (pe care sa il adaugati dumneavoastra in blogroll), respectiv cu http://www.superdirector.ro/ (va oferim spatiu in footer; directorul este optimizat SEO si are page rank 3).
    Daca sunteti interesat, va rog sa ma contactati la adresa de email hr@ligasoftware.ro
    Va multumesc!
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere