07 februarie, 2011

Patriotismul netemperat şi politizarea unei emoţii


În Romania discuţia despre patriotism este pe buzele tuturor mai ales în multele momente în care sărbătorim ceva cu rezonanţă patriotică: 24 ianuarie, 1 decembrie, 25 octombrie, 15 ianuarie, 21 decembrie şi multe alte date de pe răbojul sărbătorilor de la noi. Dacă dăm căutări pe google vedem ca în niciuna dintre limbile de circulație mondială nu găsim atatea articole și referințe despre patriotism ca la noi. Francezii vorbesc mai degrabă despre forme ale patriotismului pragmatizat: economic, cultural sau industrial. Americanii sau nemţii despre fundamentele morale ale patriotismului. La noi, dezbaterea este în toi deși nu se spune nimic esențial sau conceptual. Doar forme ale delirului și exaltării unei mistici patriotarde sau o retorică defetistă, o formă a discursului produs de depresia colectivă a pierderilor valorilor de cultură şi civilizaţie sau a reperelor naționaliste.

Sărbătorile publice – ocazie pentru discursuri despre patriotism
Sărbătoarea unirii Principatelor din acest an a oferit o ocazie în plus pentru dezbateri politice dure folosindu-se argumentele din zona naționalismului. Iaşiul și Focşaniul au fost alese ca şi puncte de afirmare a sentimentelor patriotismului, dar şi ca locuri de confruntare între coaliţia aflată la putere şi cea aflată la guvernare.
La Iaşi, Președintele a fost huiduit de manifestanţii care simpatizau opoziţia și fiindcă fluierăturile nu s-au oprit nici în perioada în care se intona imnul de stat s-a creat ocazia unei discuţii vii despre patriotism şi derivele de la iubirea de patrie pe timp de criză. A fost și punctul de plecare al unui proiect de cercetare pe care l-am inițiat pentru a evalua modul în care această dezbatere a fost evaluată de opinia publică. Pentru cercetătorii Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, proiectul a constituit și o bună ocazie de a studia o parte din aderenţa la sloganele patriotismului, dar și pentru a cerceta o parte din mecanismele de autoidentificare și heteroidentificare în nașterea identităţilor regionale. Patriotismul revine ca temă de actualitate cu ocazia sărbătorilor când au loc adevărate procesiuni publice în care se celebrează un ritual de identificare și refortificare a trăirilor simbolice legate de patriotism ca structură integrată de valori care privilegiază atitudinea favorabilă faţă de naţiune, ţară şi valori comune din discursul patriotic. Totuşi, cu toată activarea datorată proximităţii sărbătorii, doar 65% dintre români se mai autoidentifică într-o măsură mai mare cu calificativul de “patriot”. În cadrul populației de alte etnii această identificare este mai firavă: 29% pentru maghiari, 28% pentru rromi şi 38% pentru alte etnii. Este clar că patriotismul altor etnii, poate cu excepția romilor, se îndreaptă spre o altă ţară sau națiune de referință, Ungaria, pentru maghiari, Germania pentru saşi sau svabi.
Dacă ne uităm la structura pe vârste observăm o adevărată prăpastie între generaţii: generaţia tânără, 18-35 de ani, acceptă această autoidentificare maximală doar proporție de 40,9%, iar majoritatea tinerilor sub 35 de ani, adică 45%, se consideră patrioţi într-o mai mică măsură. Dacă facem o comparație între cifrele lor cu cele ale vârstnicilor care ating 73,3%, vedem că diferenţa între catetele de scală gerațională este imensă. Probabil, perioada de socializare primară şi modelul educaţional diferit se află la originile acestor diferenţe foarte mari. Dacă am studia mult mai în adâncime acestă problematică am putea să ajungem la concluzia unei crize a modelului educaţional pe care societatea îl propune în ceea ce priveste educația patriotică, în confruntarea cu modelul cosmopolitic şi ideologiile globalizării care sunt tot mai prezente astăzi în mass-media şi în spaţiul public, în general.
Valorizarea condiţiei de român pare destul de bine interiorizată, dar cu o excepţie din nou: pentru tineri (şi maghiari) este foarte important faptul că sunt români doar într-o proporţie de 23%, faţă de 57% la cât este evaluată de vârstinici şi o medie de 45% pe întreg eşantionul. Şi mândria de a fi român este puternic prezentă ca stereotip de identificare, aici însă tinerii sunt mai concesivi, mai aproape de restul plutonului. În ceea ce privesc motivele pentru mândrie primele două argumente sunt de factură fatalistă (aici m-am născut sau aici este ţara mea), însumate 51%, 18% nu știu sau nu răspund.
Patriotismul este o atitudine potenţată de sloganele care sunt vehiculate ca imperative ale cetăţeniei şi apartenenţei. Cea mai slabă aderenţă se observă în cazul afirmatiei “un patriot trebuie sã își susținã țara indiferent de direcția înspre care se îndreaptã?”, aici doar 68% dintre români sunt de acord cu acest comandament, puţin în comparaţie cu celelalte care depăşesc un acord de 90%. În ceeea ce priveste exigența protestului față de conducătorii care nu iau decizii considerate ca şi corecte, votanții PDL, UNPR şi cei ai lui Traian Băsescu sunt cei mai reticenţi, probabil pentru că formaţiunile lor politice se află la putere acum şi iau decizii pe care românii le consideră incorecte.
În cadrul aprecierii cu privire la manifestarea ataşamentului faţă de ţară imperativele categorice se manifestă în direcţia păstrării tradiţiilor şi existenței unei identităţi puternice, dar valorizează exigențele unei critici în condiţiile în care acest lucru se face cu intenția bună de a produce o schimbare în bine.
În ceea ce privește identificarea pe baza patriotismului etnic, vedem că românii sunt mai degrabă rezervaţi, doar maghiarii din eșantion ajung undeva la 70% să creadă că, în mare măsură, etniile pot fi animate de sentiment patriotic față de România. Dintre regiuni, moldovenii sunt cei mai rezervaţi privind creditarea minorităţilor etnice cu acest sentiment de apartenență. La întrebarea directă privind un patriotism al altor etnii comparabil cu cel al românilor doar 54% sunt de acord cu aceasta afirmație.
Zeii patriotismului vin din manualul de istorie și de pe stadion
Manualele de istorie furnizează exemplele şi personajele din trecutul nostru eroic. Poate pentru că sondajul a fost făcut în zilele de după sărbătorirea Unirii, Alexandru Ioan Cuza câștigă topul celui mai patriot român din istorie. Nicolae Ceaușescu se plasează doar pe poziția a opta, iar Eminescu este singurul om de cultură care se inserează în compoziția de domnitori sau oameni de stat. Totuşi, 32% dintre români nu pot da nici un exemplu, astfel încât această lipsă de raspuns s-ar plasa pe primul loc, dacă am privi eminamente dintr-un punct de vedere cantitativ.

Dacă îi întrebăm pe români care sunt cei mai patrioţi politicieni probabil că oamenii fac confuzia patriotismului cu discursul naţionalist, dar şi aici aproape 69% dintre români nu au nici o opţiune, considerând că niciunul dintre politicieni nu poate fi numit patriot (20%), că nu știu nici un patriot (33%) sau nu răspund (4%). Sportivii sunt în mai mare măsură simboluri pentru patriotism, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ilie Năstase fiind un trio care de fapt evoluează într-o reclamă a unei bănci comerciale, presiune media care cred că le-a consolidat notoritatea.


Incidentele din situaţii cu inserţie de patriotism
Evenimentul de la Iaşi unde a fost huiduit Președintele României a fost un eveniment cu o notorietate specială, determinată de insistența televiziunilor de știri. Atitudinea faţă de acest eveniment împarte opinia publică în două părti 50% au fost de acord, 47% au fost împotrivă. Evident că este vorba de o atitudine puternic politizată, votanții PDL UDMR și UNPR nefiind de acord cu acest protest, spre deosebire de cei ai PSD sau PNL care sunt de acord în proporţii care se plasează între 62% (PNL) și 69,3% (PSD). Dacă introducem şi varianta fluierăturilor în timpul imnului național atunci Traian Băsescu este “protejat”: doar 21% dintre români au o părere bună despre acest fapt, până şi adversarii pesedişti sau peneliştii sunt inhibaţi de fondul sonor al imnului naţional să accepte un astfel de comportament. Evident, aceasta este diferența dintre sondaj retroactiv şi o situaţie reală unde, românii din piaţă nu au simţit acelaşi respect pentru imn sau, din alt punct de vedere, adversitatea faţă de Președinte fiind mai puternică decât respectul pentru imn. Politizarea atritudinii este prezentă şi în aprecierea caracterului organizat sau spontan al huiduielilor. Votanţii PNL, UDMR sau UNPR sunt mai înclinați să creadă că a fost un eveniment organizat de partea adversă în timp ce pesediștii și peneliştii tind să creadă că a fost un eveniment spontan, fără implicarea partidelor pe care le simpatizează.

Dincolo de asemănări. Stereotipuri și imaginea alterităţii
Imaginea omogenităţii identitare este destul de pregnantă. Doar în cazul transilvănenilor avem 55% dintre români care spun că acestia au trături care-i deosebesc de restul românilor, în cazul celorlate identităţi regionale procentul celor care accentuează ceva special fiind sub 50%.
În general, descoperim o parte a stereotipurilor pozitive ale românitătii distribuite peste tot: hărnicie, omenie, cinste, dar și surprinzătoare diferenţe în aprecierea imaginii stereotipice a celuilalt. Ardelenii și bănăţenii sunt evaluaţi mai degrabă cu caracteristici pozitive, atât de către ei înşişi, cât și de către celelalte regiuni, în timp ce în cazul moldovenilor și oltenilor este prezent un amestec de calități și defecte. Mai interesantă este imaginea bucureștenilor, mai degrabă negativă, atât în evaluarea pe care o fac ceilalţi, cât şi în propria evaluare.

Imaginea noastră despre patriotism este încă bogată în component pe fondul educației naționale ăe care au primit-o generațiile formate înainte de 1989. Criza educaţiei din ultimii ani și sindromul de neadaptare al tinerei generaţii, orientate tot mai mult spre emigratie, va schimba în viitor tot mai mult reflexele naţionaliste.
Cercetarea noastră s-a făcut într-un moment influenţat de o sărbătoare cu conținut patriotic. Climatul emoţional al sărbătoririi Zilei Unirii și regia pe care autoritățile o fac de fiecare dată când au ocazia, au influenţat cu siguranţă răspunsurile. De fapt, noi chiar asta am vrut să măsurăm, amplitudinea maximă a acestei emoţii patriotice. Vom relua măsurarea unor indicatori în alte situaţii şi poate vom avea dovada că patriotismul este tot mai mult doar un reflex discursiv. Românii sunt mai nemulţumiţi de un stat ineficient şi îşi revendică tot mai mult dreptul de a critica chiar în cadrele unei atitudini patriotice, cum am văzut din această cercetare. Oamenii au tot mai mult sentimente contradictorii faţă de patrie şi faţă de comunitatea naţională. Statul eşuat și politicienii percepuţi ca și corupţi îi fac pe oameni tot mai mult să se îndepărteze de România şi să se refugieze în respectul pentru niște slogane patriotarde. Aderenţa nevrotică fată de niște principii și imperative ale patriotismului, depăşind 90%, nu poate avea decât semnificaţia unei polemici cu un prezent pe care-l resimt ca şi frustrant. Emoţia patriotică este politizată în două sensuri. Prin contrast cu politicienii, românii declară principiile ca fiind mult mai importante decât sunt respectate în realitate ori sunt fundamente pentru comportament. Pe de altă parte, patriotismul este introdus în bătălia politică cu statut de atribut care legitimează propria opțiune.

Un comentariu:

  1. Faptul ca doar putin peste jumatate dintre romani se simt reprezentati de imnul national spune destul de multe. Ar fi fost interesante cateva intrebari legate de imnul national. Cred ca am fi avut surprize ...

    RăspundețiȘtergere