19 februarie, 2009

Mândru că sunt român?

Participare tardivă la o emisiune moderata de Robert Turcescu

In drum spre aeroport, ascultam o emisiune de radio moderată de Robert Turcescu, cu profesionalism, cu dinamismul care l-a făcut cunoscut, dar mai ales cu o suferinţă nedisimulată în detaşare de subiect, despre mândria de a fi român în condiţiile hăituirii conaţionalilor noştri din Italia. Aş fi vrut să particip prin telefon, dar trebuia să urc în avion aşa că piticul mi-a rămas pe creier şi nu mă pot abţine să nu mă bag, chiar tardiv, în această dezbatere. Mai cred că aceasta dezbatere ar fi important de făcut şi la ea ar trebui să participe intelighenţia noastră (pe unde o mai fi ea?) pentru a lămuri o serie de lucruri legate de identitatea de român si sursa emoţiilor legate de ea. Am asistat la emisiunea lui Robert la un adevărat concert identitar. Moderatorul se chinuia să stăvilească şi să canalizeze indignarea celor care nu înţelegeau de ce trebuie să plătim toţi pentru câţiva romi care fură sau violează. Întrebările şi afirmaţiile care curgeau în valuri se refereau la câteva lucruri cărora, din nefericire, nu le-am dat un răspuns clar în dezbaterea publică la zecile de talk-showuri zilnice cu Nikita, Magda Ciumac, Sexi Braileanca, Crin Antonescu, Sergiu Andon, Sever Voinescu sau Mădălin Voicu.

Unu: prima întrebare se referea la nedreptatea care se poate crede că ni se face, adică de ce să suportăm toţi pentru unii. Sunt câţiva infractori care pătează obrazul întregii naţiuni, spunem cel mai adesea. Răspuns: este pentru că mecanismul de identificare psihologică este acelaşi şi la bine şi la rău. Adică, am luat emoţie pozitivă şi mandrie din faptele celor puţini care au făcut cultură, istorie sau sport, marii români, ne hrănim mândria cu Brâncusi, Eliade sau Cioran, acest beneficiu nemeritat, are ca şi costuri faptul că trebuie să suportăm şi partea rea. Şi aceştia, răii, sunt tot puţini, dar relevanţi. Cu ei avem o legătură chiar mai puternică, legătura contemporaneităţii. Nu poţi lua din istorie doar nectarul zeilor, nu poţi selecta doar partea care-ţi convine, ceilalţi se uită la tine ca prezenţă în spaţiul lor de proximitate, ei nu au nici un motiv sau destul timp ca să aleagă doar partea convenabilă ţie. Străinul are dreptate să ne pună vize sau să ne dea afară din ţara lui pentru că partea noastră rea îl deranjează, îl ameninţă, lui nu-i putem cere să facă calcule de compensare, să pună el in balanţă ce avem noi bun cu ce avem rău şi să facă judecăţi istorice. El se întâlneşte cu partea delicventă a românităţii şi, pentru omul simplu, ameninţarea unui delincvent în metrou este mai puternică decât emoţia estetică resimţită, eventual, în momentul când a văzut Pasărea măiastră sau Poarta sărutului. Evident, dacă a ajuns să le vadă, căci statul român nu a făcut vreodată prea mari eforturi în această direcţie. La Hădăreni si in alte sate unde au fost făcute linsaje împotriva unor romi delincvenţi, noi, românii buni şi înţelepţi, ne-am comportat mult mai violent decât italienii. Românii care s-au adunat să-i linşeze pe romi nu s-au gândit la ţiganii de treabă si lunga convieţuire cu ei.


A doua problemă: sunt câtiva infractori, spunem, restul românilor sunt serioşi. Nu ştiu dacă procentul de delincvenţă este mai mare la noi decât la alţii, probabil că nu, dar în contactul cu societatea italiană, delincvenţa românilor a depăşit pragul de acceptabilitate al locuitorilor de acolo. Sigur că italienii au delincvenţii lor, mafioţii lor periculoşi, dar tipurile de infracţiuni pe care le fac româno-romii şochează prin încălcarea unor tabuuri ale civilizaţiei. Violul femeilor bătrâne sau al fetiţelor este unul din actele ritualice care se apar de secole mai ales in războaie, iar în civilizaţia contemporană ele şochează. Grav este că noi vedem la Ştirile de la ora 5, zilnic, indivizi care şi-au violat mama, fiica sau nepoata de trei ani, iar acest lucru nu ne mai provoacă un cutremur moral. Ne-am obişnuit cu aceste lucruri, au intrat parcă în domeniul ficţional, le eliminăm din calcul atunci când evaluăm nucleul nostru cultural identitar. Ne indignăm doar din când în când, atunci când vreo televiziune de ştiri descoperă că mor alţi domnii Lăzărescu, pentru că acesta a devenit deja un stereotip cultural. Această scădere a pragului de sensibilitate la violenţă şi crimă ne face totuşi diferiţi de italieni, nemţi sau englezi. Degeaba dăm vina pe jurnalişti sau politicieni, nu sunt ei principalii fabricanţi pentru starea de respingere a românilor, când este vorba de 30% din infracţiunile din Roma, nu este vorba mecanismul ţapului ispăşitor, ci de o pondere prea mare a noastră pe tabloul criminalităţii. Este deja o realitatea statistică, metodă statistică pe care o folosim, inconştient, şi noi când spunem că marea majoritate a românilor nu sunt infractori. Trebuie să recunoaştem acest prag de sensibilitate joasă, această obişnuire cu crima şi violenţa, este indicator al gradului de civilizaţie. Conflictul cu celelalte societăţi se naşte din decalajul de civilizaţie, chiar dacă noi ne minţim că nu este aşa. Nivelul unei civilizaţii este dat de nivelul cel mai de jos, nu este rezultatul unei medii aritmetice, aşa cum nivelul culturii se verifică la vârf, unde tot excepţia face regula, nu media.

Trei: pe ce fundamentăm sentimentul de mândrie sau ruşine, pe ce ne bazăm? Nu este normal să ne legăm mândria şi mulţumirea de o calitate pe care nu am dobândit-o prin muncă sau talent. Ne-am născut romani aşa cum suntem determinaţi ca bărbat sau femeie, iar in interiorul categoriei românilor intră atât infractorii, cât geniile. Când ne înpăunăm cu meritele marilor români facem o greşeală de generalizare. Când alţii ne introduc in aceeaşi categorie cu infractorii este, de fapt, acelaşi procedeu. Mândria de a fi român ar trebui să fie fie un proiect, nu o staţie terminus. Ar trebui să urmărim mereu să construim motive pentru a fi mândri cu suntem români. Dacă dascălul reuşeşte în misiunea lui, dacă arhitectul construieşte frumos şi unic, dacă jurnalistul găseşte miezul întrebării sau al răspunsului, înseamnă că lucrăm la proiectul mândriei de a fi români. Înţeles aşa, sentimentul de mândrie se deosebeşte radical de cel de ruşine. Nu mai este opusul lui, devine proiect de civilizaţie şi cultură şi iese din domeniul emoţiei sau şmecheriei. Se poate lucra la proiectul mândriei de a fi roman, dar pare asbsurd să spui că lucrezi la proiectul ruşinii de a fi român, chiar dacă unii trag tare fără să-şi dea seama că fac asta.

Patru: ne punem prea des întrebarea dacă suntem sau nu mândri, dar nu prea ne interesează răspunsurile. In emisiunea lui Robert Turcescu oamenii aduceau mai mult argumente când vorbeau de ruşinea că sunt români, când vorbeau despre mândrie parcă era ceva dat, un fel de ADN de român bun, stricat în fiecare zi de corupţie, şpagă, nesimţire sau individualism. Nu cred că filosofia românului bun de la natură, dar stricat de civilizaţie, este profitabilă. Nici teoria cea cu ţapii ispăşitori după care suntem buni dar avem politicieni corupţi, medici şpăgari, profesori violenţi, ţigani infractori care ne fac de ruşine, nu merge. Este simplist şi incorect, ne minţim încă odată, ne ferim de a da un răspuns unei întrebări serioase. Mândria nu este dată prin talentele extraordinare şi valori moştenite, iar ruşinea este doar excepţia. Mândria trebuie să fie operă de civilizaţie, de zi cu zi, proiect de educare, de culturalizare, de credinţă si promovare a valorilor. Ruşinea vine din nerealizări, din rateuri, din rebuturile acestui proiect. Raportul dintre cele două este mereu schimbător, dar numai aşa putem lega mândria de a fi roman de viaţă, de realitate. Altfel vom considera fals că mândria vine de undeva din transcendent, doar ruşinea vine de la viaţă. Am asistat la magnifica scenă de pe stadionul din Zurich, asta vara, la meciul cu italienii, când 10.000 de oameni îmbrăcaţi în tricolor s-au ridicat de câteva ori in picioare şi au strigat minute în şir: mândru ca sunt român. Am lăcrimat emoţionat chiar dacă aveam sentimentul că nu înţeleg bine motivaţia acelor oameni. Nici acum nu ştiu, vorbeam cu noi înşine, cu italienii din tribună, cu cei de acasă sau cu elveţienii rătăciţi pe stadion.

In final, totuşi, sunt mândru că sunt român? Îmi doresc să fiu mândru, adică vreau să fiu din ce în ce mai mândru. Am chiar şi un program personal pentru asta. Nu mă întreb prea des, dar recunosc că, uneori, răspunsul e Nu, dar de cele mai multe ori este DA. Spunea comicul francez Coluche, „Da, sunt mulţumit că sunt francez: Pe de o parte, pentru că sunt francez, pe de altă parte pentru că îmi place să fiu mulţumit”. Eu sunt mândru că nu sunt infractor, că sunt profesor şi mulţi studenţi mă plac, sunt mândru că am mulţi prieteni, sunt mândru când scriu un text din care cineva învaţă sau care mângâie vreo suferinţă, ori umple vreo singurătate. Alteori nu sunt mândru de defectele şi nerealizările mele, dar această ruşine nu o transfer italienilor, nici jurnalistilor, nici politicienilor. Italienilor, dacă m-ar întreba, le-aş răspunde: Fierro di essere Romeno.




Cititi acest text in Ziua de Cluj (http://www.ziuadecj.ro/), vineri 20 februarie 2009

12 comentarii:

  1. Domnule Dancu,
    pentru orice bun crestin MANDRIA este un pacat, indiferent de felul ei.
    De acord ca trebuie sa construim toata viata si sa luptam sa fim mai buni cu aproapele.
    In rest spor la succese !

    RăspundețiȘtergere
  2. Resources for a Good Marketing - cea mai buna solutie in marketingul politic!

    RăspundețiȘtergere
  3. E cel mai frumos text pe care l-ati scris in ultimele luni. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, bine scris articolul dvs. Mandria de a fi roman ca proces in desfasurare. Din pacate, ca natie, mai avem mult de lucrat asupra noastra insine, vorba clasicului. Si noi astia care suntem, si aia care vor veni. Si poate decalajul de civilizatie se va mai reduce. Insa ceea ce lipseste deocamdata este tocmai Proiectul si un oarecare consens pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu mi-a fost rusine niciodata si nici nu o sa-mi fie. M-am simtit mandru dincolo cand puteam sa zik altora k sunt roman.

    Totodata, am avut ocazia sa cunosc un grup de romi din Almas, judetul Salaj. Ei au castigat primul loc la concursul de dansuri europe. Toti au studii universitare si se descurca fara a decurge la furat.

    Din pacate, acesti oameni nu ies in evidenta la fel ca acele cazuri izolate din Italia :(

    Din pacate noi suntem de vina, deoarece renuntam cu usuronta la mandria noastra de romani!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Luati puterea in PSD CLUJ si acest partid v-a deveni ceea ce speram cu totii sa fie.Va implor intoarceti-va sa fiti liderul unor oameni dezorientati si erodati de atatea insuccese...si dupa aceea putem spune ca SUNTEM MANDRII CA SUNTEM ROMANI

    RăspundețiȘtergere
  7. Si inca ceva...Cred ca e momentul sa salvati corabia naufragiata a PSD CLUJ si d-voastra aveti sutinerea necesara intoarceri la conducerea PSD CLUJ pe care ati cedat-o prea usor la presiunile miticilor de la centru.Nu mai avem busola care sa ne arate directia.Si ca sa va sensibilizez va spun atat:ADRIAN TREBUIE SA SPUNA CAND CRESTE MARE"SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN" SI TATA A CONTRIBUIT LA ASTA.Eu va doresc tot binele din lume,chiar daca mie mi-ar ramine mai putin.

    RăspundețiȘtergere
  8. 1. totusi ce cautati in psd care nu este un partid social democrat?

    2. de ce nu infiintati un adevarat partid social democrat?!

    3. am citit FINAL PREVIZIBIL. minunat!


    calingr

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule profesor, eu cred ca putem fi mandri de ceea ce facem nu de ceea ce suntem, sau suntem definiti in ceea ce suntem de ceea ce facem. Suntem ceva atat timp cat avem acoperirea unor creatii ce aduc plus valoare la patrimoniul universal. Cand rezultatul muncii noastre e demn de admiratia celor din jur noi insine, adica noi creatorii acelor lucruri admirabile obtinem fara a avea nevoie de specialisti in PR respectul si admiratia celor ce apreciaza lucrurille create de noi.
    Uniunea Europeana este o asociere a valorilor europene, cand vom crea mai mult si mai valoros aici la noi acasa, nu numai pentru noi ci cu valoare universala, vom primi respectul intregii Europe.
    Ne complacem in idea ca si altii au "uscaturi" problema e proportia dintre valoarea creata si actiunile negative...
    Imi aduc aminte de versurile lui Eminescu "Eu imi apar saracia si nevoile si neamul" , ei bine NU, domnule profesor noi trebuie sa ne aparam valorile nu saracia, atunci vom putea spune si ca suntem mandri ca suntem romani!

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule profesor, eu cred ca putem fi mandri de ceea ce facem nu de ceea ce suntem, sau suntem definiti in ceea ce suntem de ceea ce facem. Suntem ceva atat timp cat avem acoperirea unor creatii ce aduc plus valoare la patrimoniul universal. Cand rezultatul muncii noastre e demn de admiratia celor din jur noi insine, adica noi creatorii acelor lucruri admirabile obtinem fara a avea nevoie de specialisti in PR respectul si admiratia celor ce apreciaza lucrurille create de noi.
    Uniunea Europeana este o asociere a valorilor europene, cand vom crea mai mult si mai valoros aici la noi acasa, nu numai pentru noi ci cu valoare universala, vom primi respectul intregii Europe.
    Ne complacem in idea ca si altii au "uscaturi" problema e proportia dintre valoarea creata si actiunile negative...
    Imi aduc aminte de versurile lui Eminescu "Eu imi apar saracia si nevoile si neamul" , ei bine NU, domnule profesor noi trebuie sa ne aparam valorile nu saracia, atunci vom putea spune si ca suntem mandri ca suntem romani!

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari domnule profesor pentru ultimele doua articole.Sper sa citesc cat mai multe posturi ale dumneavoastra pentru ca imi place foarte mult cum ganditi.Desi va spun sincer ca simpatizez cu PNL-ul deoarece asa am fost crescut sa gandesc, de cand citesc blogul dumneavoastra si al lui AN incep sa ma intreb ce ati cautat in PSD.Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  12. Jurnalul National a lansat o campanie extrem de josnica:

    http://www.jurnalul.ro/articole/145427/propunere-jurnalul-national:-tigan-in-loc-de-rom/operatii_diverse

    Este exact ceea ce spuneati si dumneavoastra cu tapul ispasitor. De parca numele ar avea vreo relevanta (si noi vreun drept sa il schimbam). Cred ca ar trebui sa luam atitudine in fata unor astfel de miscari ce pot degenera. Wallerstein vorbea de rasism drept "albatrosul" care atarna la gatul europenilor, deci si al nostru. Se pare ca oricat am incerca sa scapam de el nu reusim. As fi mandru ca sunt roman daca as vedea mai multa toleranta din partea acestui popor.

    RăspundețiȘtergere