15 august, 2008

Colonizare mentală, dominaţie si clientelism

Proiectul distrugerii Parlamentului

Votul deputatilor în cazul Mitrea-Năstase şi indignarea publică care a însoţit acest eveniment readuce în discuţie funcţionalitatea si imaginea unei importante instituţii democratice, Parlamentul României. Pus în situaţia de a se pronunţa intr-o problemă pe care nu ar trebui să o abordeze nicicum, fiind doar de resortul justitiei, Parlamentul nu a facut nimic special. Putem să-i injurăm mult pe cei doi sau doar pe unul din ei. Adrian Nastase este deja tinta pentru toti. Nu vreau sa-l apar pe liderul PSD, dar trebuie sa observam mecanismul general . Parlamentul este de multă vreme tap ispăsitor. Se vede că este doar un instrument pentru apărarea unor interese individuale. Dar vreau să fie clar: nu este vorba de interesele clasei politice, asa ceva este greu de conceput la noi. Este vorba doar de interesele unei oligarhii politice interesate să se folosească de Parlament ca şi de o cârpă cu care să-şi lustruiescă pantofii când merge la talkshowul de seară, adevăratul loc al desfăsurării vieţii politice.

Imaginea dezastrului politic.

Parlamentul Romaniei este privit de popor ca o institutie greu de suportat. Poate mai greu de suportat chiar decât vechile instituţii ale dictaturii. Parlamentul hotilor, Parlamentul rusinii nationale, Parlamentul NUP, Parlamentul adormiţilor si ţeparilor, sunt cele mai blânde expresii, mult mai soft decât cele de pe forumurile ziarelor. In sondaje, increderea in Parlament scade continuu dar pe nimeni nu intereseaza asta. Acum este in jur de 21%, dar neincrederea este la peste 62%.
Am scris odată un text care i-a emotionat pe multi parlamentari si cititori in apărarea Parlamentului. Scriam atunci că, dicolo de defecte, este ultima barieră a democratiei, că el semăna cu ţara, cu noi. De atunci au trecut doi ani si am studiat cu atenţie şi din interior ce se întâmplă, m-am uitat mai atent la funcţionarea acestei instituţii . Nu este haos asa cum ar părea la prima vedere. Fundamentale nu sunt interesele individuale care să se intersecteze si să dea senzatia de ignorare a interesului national. Nu este o impiedicare a instituţiei in lipsa de cultura politică sau lipsa de civilizatie democratică. Din contră, Parlamentul României este o instituţie controlată perfect de oligarhia politică transpartinică. Este o instituţie care nu parazitează viaţa politică, cum cred unii, ea este un catalizator si o intreprindere politică vie. Este insă o instituţie folosită perfect de o elită politică postdecembristă. Smecheria politică a unei oligarhii transpolitice centrale, interesată de păstrarea dominării câmpului politic din România functionează de fiecare dată. Control păstrat din 1990, când s-a tras pentru legitimarea unor personaje si deţinut in fiecare moment politic indiferent de cine se află la Cotroceni sau la Palatul Victoria.

Colonizarea mentală

Imaginea Parlamentului e proastă şi nu se poate face nimic se spune mereu. Mass-media este peste tot in lume un prădător care atacă pe parlamentari, acesta este imaginea pe care elita politică o transmite opiniei publice si mai ales cadrelor politice si membrilor Parlamentului.
Prin intermediul mediei de la Bucuresti se produce o colonizare mentală pentru restul ţării, inclusiv pentru parlamentarii veniţi din provincie. Să fiu clar, nu media este de vină. Ea face ce trebuie, actionând după modelul pietei jurnalistice, dă publicului ceea ce cere şi lucrează cu materialul clientului. Dar parlamentarii acceptă ca o fatalitate imaginea de cosmar a instituţiei unde activează, căci au pierdut controlul propriului lor destin. Incep să accepte orice si de fapt să nu mai inteleagă prea mult, se predau. Se bucura de micile elemente de trafic de influenţă pe care le oferă pozitia de influentă iar unii, destul de mulţi, se bucură doar de salariu si alte drepturi legale. Dar mitul că toţi parlamentarii sunt prosti sau corupţi este destul de bine implementat in opinia publică.

Nici o revendicare nu este permisă, cine face ceva gălăgie este repede luat deoparte si playmakerul din fiecare partid îl intreabă care este problema lui si îl rezolvă, sau îi dă o compensaţie. Nici presa nu mai cere nimic parlamentarilor si parlamentarismului. Parlamentul are pentru media o singură functionalitate: să confirme stereotipurile negative. Cand parlamentarii sunt nedemni de statutul lor, mass-media are o misiune usoară, reflectarea simplă a comportamnetelor vine in intampinarea asteptărilor publicului. Si este normal să astepte asta, este regula de marketing fundamenatală. Văd daţi seama ce ar risca un journalist dacă ar face un ciclu de emisiuni cu tema: Parlamentul - fabrica de decizii bune, pentru naţiune? Dincolo de rima involuntară, este greu să justifici asa ceva chiar dacă s-ar găsi multe argumente, dar intr-un cadru de simbolizare negativă, ca journalist nu prea este simplu să contrazici publicul. De regulă, o pot face doar jurnalistii cu mare prestigiu professional, doar lor li se permit asemenea erezii.

Societatea civilă nu are ce să facă pentru a distruge acestă colonizare mentală care induce ideea că Parlamentul este adevaratul rău politic. IPP, SAR, Transparency International au depăsit faza emotională şi fac studii şi măsurători cantitative si profesioniste asupra activităţii paarlmentare dar evident surprind si multe deficiente ale activităţii.

Tap ispăşitor

Ideea după care Parlamentul este sursa disfuncţiilor din politica româneasca este mentinută cu drag de către elita politică oligarhică, chiar de conducătorii acestor instituţii. In primul rand, pentru că unei instituţie slabe i se pot se pot impune orice interese economice. Un Parlament care nu se respectă, care nu are ce mai apăra, face orice la comanda sefilor. Nu ne putem apăra imaginea, par să spună sefii, trebuie măcar să fim solidari. Orice am face, imaginea Parlamentului va fi proastă mereu, este un dat.

Cand am venit in Parlament am incercat să le spun colegilor că este nevoie de o strategie de recâştigare a încrederii populaţiei în această instituţie a democraţiei. Am insistat că ne trebuie o strategie de transparentă si de parteneriat cu mass-media, că jurnaliştii au nevoie de informaţii şi de un centru de presă. La Senat, ei scriau ghemuiţi pe sub scări, pe genunchi, grupurile nu aveau purtători de cuvant si nici evenimente fixe de comunicare. S-au schimbat putin lucrurile astăzi, dar nu fundamental, cred că este încă un chin, o pedeapsă să fii jurnalist la Parlament.

Am mai incercat să propun ca Senatul să instituie practica unor rapoarte specializate pe probleme de interes national, cum are Senatul francez, rapoarte facute de parlamentari sau de specialisti independenti si care sunt elemente importante pentru imaginea functionarii unei societăţi si elemente de ghid pentru reglementare. Am fost privit cu ură si intrebat: Nu-ţi place cum functionăm? Facem asta deja de 15 ani si lucrurile merg bine.

Oligarhia politică acceptă situaţia mediatizării negative din partea mass-mediei si mai ales imaginea publică deosebit de negativă a Parlamentului. Conducătorii Partidelor au resurse suplimentare pentru a se vizibiliza public şi a se exprima. Ei apar la stiri, la talk showuri (partidul televizor are mai ales acest rol) şi îşi măsoară notorietatea prin sondaje. Parlamentul sunt ceilalţi, par a spune ei in stil sartrian. In schimb, reuşesc să creeze o solidaritate a răniţilor în jurul lor. Masa parlamentarilor, care nu merg la talk showuri şi care fug pe holuri când se apropie jurnalistii de ei, sunt adevaratele victime, se simt mereu agresati de media, iar amenintarea externă îi face să se refugieze în braţele şefilor lor. Unii primesc premii de loialitate prin trimiterea la televizor în situaţii neconflictuale şi la televiziuni de nişă, unde îi vede doar familia şi doi trei prieteni pe care ei îi sună ca să se uite. In schimb, sefii politici se programează seară de seară iar de la partid se trimit sms-uri cu indicatia: astăzi, la emisiunea X , participă Domnul Y. La aceste emisiuni ei nu se încoardă să apere imaginea instituţiei, eventual se vor justifica cu votul la nivelul constiintei fiecăruia, că este democratie internă şi ăsta e nivelul politicienilor. Desi parlamentarii comuni au apărat ca mieluşeii cauze ale unor lideri, hotarâri transmise de ei, niciodată acestia nu vor recunoaste asta, ci vor da vina pe bieţii parlamentari care votează aiurea şi nu pot fi controlaţi.

Efectul de dominaţie.

Dominatia politică a unei oligarhii centrale ar putea fi oprită doar de un Parlament puternic. Acesta ar putea crea o solidaritate a unor interese provinciale si ar disipa astfel nucleul puterii absolute exercitată de la centru. Dar nimeni nu este interesat de asta, dacă cineva încearcă este linşat repede, cu mijloace democratice.

Parlamentul este instrumental cel mai bun pentru formarea unei clientele politice. Elita centrală işi poate crea cel mai bine aici reţele de clientelism politic. Dominatia prin retele clientelare este o metodă sigură care dă rezultate perfecte intr-o societate iesită prospăt din dictatură, obisnuită să astepte ordine de la superiori si mai ales semnale de la Bucuresti. Clientelismul este un raport de dependenţă personală care se bazează pe un schimb reciproc de favoruri între două persoane, patron si client, care controlează resurse inegale. De cele mai multe ori ati auzit media vorbind despre parlamentari ca şi “omul lui X sau Y”. Aproape nu poate fi descrise grupurile parlamentre fără a se face apel la o abordare prin reţele clientelare. Elita centrală din aproape toate partidele si-a constituit o retea puternică de clienţi politici teritoriali, în funcţie de care evoluează chiar si raporturile de forţă de la conducerea partidelor. Dar subiectul clientelismului este obiectul unui studiu mai sistematic, stiinţific, pe care il voi publica mai încolo.

Deveniti clienti, parlamentarii vor cere minimum necesar de la elita conducatoare. Clientii cei mai cuminti si mai docili primesc diferite bonificaţii. Secretari de comisii permanente sau ocazionale, plecări in străinătate. In general, au secretare si masini (adevarate nu Loganuri, ca restul), primesc diferite sinecuri. La aprobarea bugetului clienţii vor cere câte ceva pentru orasele sau judeţele lor, pentru a arăta preocuparea politică, dar nu vor exagera cu cererile.

Premise pentru populism?

Descalificarea institutiei parlamentare foloseste si visului secret al politicienilor cu notorietate care cred că va veni ziua în care vor fi in centrul unui asemenea vârtej care s-ar putea să-i propuseze undeva sus. Exemplul lui Traian Băsescu care a devenit popular in cadrul unor actiuni antistem şi a unei comunicari agresive, a creat speranţe in capul multora din elita politică. Intr-o politică de tip clientelar, orgoliul elitelor centrale este hrănit zilnic de supunerea aberantă si loialitatea afisată, aşa încât multi visează să ajungă pe un asemenea val. Ca salvatori fără solutie, dar ca inlocuitori pentru niste instituţii politice care nu functionază, vedem cu toţii. Multi politicieni de vârf au recurs la cunostintele mele de sociologie pentru a mă intreba daca este adevarat că Băsescu avea în timp ce Stolojan umbla prin ţară ca si candidat doar 7% intentie de vot? Cand le confirmam, am văzut pe fata multora mijind un zâmbet discret de speranţă şi coada cometei unui vis de mărire parcă le lumina faţa. Un parlament puternic se opune intotdeauna derivelor populiste sau autoritariste ale Premierului sau presedintelui, deci nu foloseste la nimic o asemenea instituţie.

O revanşă?

Decredibilizarea Parlamentului foloseşte si emoţiei unora din elita politică mostenită de dinainte de 1989. Dispreţul unora fata de democraţie este evident în tot ceea ce fac sau spun in interiorul partidelor si, uneori chiar in public. Sunt veniti din communism in care s-au simtit bine si unde nu au reusit să urce pana unde si-au dorit. Această frustrare le-a consolidat un sentiment al predestinării. Vedeţi, domnule professor, imi spunea un batrân politician, tot noi suntem si acuma la putere, vezi că fără noi nu se poate cu toate teoriile si tâmpeniile lor democatice. Pentru multi din supravietuitorii vechiului regim şi ajunsi în poziţii cheie, crearea unor reţele clientelare şi distrugerea instituţiilor democrate este un ţel, un proiect sau chiar o revanşă.

Proiectul distrugerii parlamentului este unul sistematic, condus cu migală, talent si chiar emoţie implicată. Nu trageţi in Parlament, el este deja o victimă!


.....

6 comentarii:

  1. Un post epocal in viziunea mea O radiografie chirurgicala si cinica. Nu m-am gandit la multe din aceste lucruri.
    Sunt de acord cu analizele si sper sa mai citesc.
    Domnule Dancu, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mereu puternic, mare regasire a profesorului meu. Va salut din Boston!

    George Belinzu

    RăspundețiȘtergere
  3. Inteleg de ce nu mai candidati Dumneavoastra si Ioan Rus. Se vede ca nu va puteti integra in acesta mocirla damboviteana.

    RăspundețiȘtergere
  4. Azi am vazut, din intamplare, un reportaj pe TVR Cultural despre actorul clujean Anton Tauf. Cuvintele lui grele, tonul apasat, constiinta propriului drum la nivel discursiv mi s-au parut a-l face extrem de asemanator cu Ioan Rus. De fapt, daca nu priveai ecranul si inchideai ochii, aveai impresia ca cel care iti vorbeste este chiar Ioan Rus. Acest episod m-a facut sa derulez putin timpul si sa ma gandesc apoi la fostul meu profesor – Vasile Dancu.
    Vin unii din PSD si spun ca “Vasile Dancu bate campii pentru ca politica e pe voturi iar oameni ca Oprisan, Vanghelie si Mazare fac cat o mie de principii despre moralitate si democratie”. Oprescu spunea ca sunteti “un om cu o copilarie nefericita si ca nici la maturitate nu va simtiti prea bine”. “Ce tare, nu ?. Ai vazut ce i-a facut lui Dancu?”- zic unii, cu un zambet ironic si cu o bucurie ascunsa alimentata de invidie si neputinta . Apoi doctorul a castigat capitala cu un clip simplist dar persuasiv. Si pentru ca Grupul de la Cluj a scos o performanta electorala modesta, cei mai multi dintre actorii si spectatorii scenei politice par sa spuna “Ciocul mai mic! Baietii produsului expirat au dreptate!”. Politica-spectacol pare acum sa conteze mai mult ca niciodata in defavoarea principiilor si programelor. Si in loc de drumuri mai bune, pensii mai mari, orase mai curate primim circ! Si cu cat circul e mai mare cu atat suntem mai orbiti de spectacol si uitam de realitatea in care traim.
    Si totusi, eu cred ca acum e momentul ca Grupul de la Cluj sa fie cat mai vocal si sa forteze dezvrajirea politicii spectacol.
    Va intreb fara echivoc: De ce dezertati, domnule profesor?
    Sunt multi care cred in schimbare. Sunt multi care cred in Vasile Dancu. Ati refuzat favoruri insemnate pe vremea cand erati ministru pentru ca ati lasat sa se inteleaga ca nu puteti fi cumparat cu case RAPPS sub pretul pietei.
    De ce parasiti scena acum in prag de alegeri? V-ati asumat rolul central in reconstructia social-democratiei. Sigur ca e greu sa faci fata intereselor dambovitene si retelelor transpartinice dar asta nu face decat sa sporeasca si mai mult provocarea. Nu credeti ca acum e momentul sa le explicati oamenilor viziunea pe care o aveti si felul in care, aproape eroic, vreti sa faceti o lume politica mai buna, croita pe interesul si nevoile omului de rand?
    Unde si cum vreti sa promovati social-democratia de tip european daca nu in Parlament? Intr-o fundatie? Sa fim seriosi. Cine il vede pe Vasile Dancu intr-un fel de Alina Mungiu sau V. Alistar ?
    Sunteti un bun incasator si nu cred ca frica va caracterizeaza. In plus, comunicarea nu este chiar punctul dumneavoastra slab. Ramane doar sa va doriti sa intrati in arena. Altminteri nu sunteti decat un spectator, asa cum este si el care va scrie din Bucuresti.

    Fluturele albastru

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu o mica observatie, care priveste fondul acestui articol, aveti drepate in mare masura, iar articolul poate fi folosit ca subiect de studiu despre cum se poate scrie un sofism.
    Observatia mea este legata de confuzia pe care o faceti atunci cand identificati parlamentarii cu institutia parlamentara. Obiectul atentiei si observatiilor critice facute de catre presa nu este Parlamentul, ca institutie, ci parlamentarii si coruptia de tip mafiot care s-a asezat confortabil pe fotoliile acestora.
    Dizertatia sufera grav din acest motiv iar concluziile ce se pot trage pot fi false. E ca si cum, daca as critica presedintele Romaniei, s-ar presupune ca fac un atac la institutia prezidentiala, ceea ce este complet fals. Nu fac un secret ca lucrez in presa si din acest motiv nu pot sa accept ideea ca presa ataca Parlamentul urmarind distrugerea sa.
    Zexe.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule senator nu lasati ticalosii sa ramana nesupravegheati.

    RăspundețiȘtergere