OMUL CĂRUIA I SE CUVINE TOTUL

Unii au început să-i spună acestui lucru “mi-se-cuvinism”, dar parcă ușoara ironie șterge ceva din esența fenomenului. În plus, omul căruia i se cuvine totul nu vrea să fie introdus în nicio formulă, el ar avea nevoie de un cuvânt unic, strălucitor, poate aurit. Unul care, cu siguranță, i se cuvine. Omul despre care încerc să scriu acum câteva rânduri reprezintă o tipologie socială destul de rară, deoarece majoritatea oamenilor au insticte sociale, iar unul dintre acestea este instinctul reciprocității. Dacă viața socială este o înlănțuire de activități în care avem nevoie unii de alții, atunci este firesc să căutăm a echilibra contribuția cu ceea ce primim, chiar dacă nu facem contabilitate exacta. Poate doar iubirea este o relație în care, cum spune Romain Gary, trebuie să dai fără a cere nimic în schimb, dar și aici există forme de răspuns.

Omul căruia i se cuvine totul nu are aceste instincte, pentru el venirea lui pe lume a fost probabil o ocazie cosmică pentru ca lucrurile să primească sens. De aceea, vom localiza această specie în politică, acolo se poate desăvârși, ca aspirație și lipsă de scrupule. Omul acela, dacă ajunge într-o funcție publică, devine un colecționar de orice, un mare depozit, adună în colecțiile sale toate jucăriile pe care nu le-a avut când era mic: mașini, tablouri, ceasuri, bijuterii sau orice lucru care poate avea valoare. În același timp însă adună în jur și un lucru fără valoare în ochii lui, dar necesar: oamenii.

Omul ”mi-se-cuvinist” este un mare colecționar de oameni. Îi colecționează așa cum ar colecționa tablouri, adică are nevoie de ei pentru panoplie. Oamenii aceia sunt jucăriile lui, trebuie să lupte cu toții pentru slava lui, să-i fie servitori, adulatori, să-i cânte ode, ori să fie gladiatorii lui în spațiu. Oamenii din colecția lui trebuie să nu fie excepționali, dar mai ales să nu strălucească în vecinătatea lui, să nu aibă pretenția de a li se respecta individualitatea sau chiar umanitatea. Pentru cel căruia i se cuvine totul oamenii sunt doar niște uriase păpuși pe care le poți muta cu telecomanda oriunde dorești. Și nu este doar atât! Oamenii cu care se înconjoară Omul (evident, cu O mare) trebuie să fie niște oglinzi în care el se privește și se vede frumos. Când marele Om se duce la televizor, ei sunt cei care se înghesuie să sune pentru a spune ce fenomenal a fost Șeful, ce bine le-ai zis-o șefu’, geniale fraze, extraordinară glumă, fantastică audiența etc. În general, el este providențial și cere zilnic solidaritate cu el, fraternitate care să-l cuprindă din toate părțile, sacrificiul tuturor pionilor pentru supraviețuirea lui.

De regulă, Omul căruia i se cuvine totul are și o soție căreia, ați ghicit, i se cuvine cel puțin la fel de mult, dar poate și mai mult, căci este Doamna sau Dânsa, femeia de fier din spatele bărbatului puternic. Ea dispune de fapt de tot și pentru ea toți oamenii subordonați soțului sunt o liotă de servitori, niște dobitoace care nu sunt destul de recunoscătoare. Ea se uită la soțiile celor din gașca soțului și le tratează ca pe niște găini. Le va accepta doar pe cele care sunt obediente și care țin ochii în podea sau pe cele se îmbracă modest în preajma Marii Doamne. Uneori, seara, Doamna se uită la televiziuni și. nemulțumită de filmele triste, sună la TVR să schimbe programul cretin care demoralizează masele.
Când intră singur, din lăcomie sau lipsă de caracter, în bucluc, Omul căruia i se cuvine totul este atât de nefericit încât crede că pentru cauza lui ar trebuie să se dărâme lumea. Toți ar trebui să se arunce în fața tavălugului Justiției, ar trebui să se oprească trenurile și o grevă generală să paralizeze întreaga țară. El este sigur în mijlocul unui complot pentru că el știe că nu greșește niciodată. Mereu dușmanii îl urmăresc sau adversarii politici îl hărțuiesc pe nedrept pentru ca să nu ajungă să conducă spre paradis țara asta care, fie vorba-ntre noi, nici măcar nu-l merită. Cei care nu deschid războaie în numele lui sunt niște trădători și niste nemernici. Cei care i-au fost soldați, dar s-au lăsat la vatră au greșit, ar fi trebuit să-i rămână grăjdari până la sfârșitul vieții lor.

Dar nimic nu egalează în fast aniversările Omului căruia i se cuvine totul. Durează de regulă mai multe zile, iar șirurile lungi de oameni se pot vedea de departe cărând flori și cadouri. Județele trimit dubițe, concurenții celor din funcții gonesc pe drumuri lăturalnice cu peșchesuri și plocoane mult mai mari pentru a fi numiți de marele Guru în locul dregătorilor. Unii vor reuși să aducă daruri și promisiuni spectaculoase și atunci o să vedeți cum, dintr-o data, omul nostru devine mare reformator. Schimbă dregători, taie capetele unora déjà prea vechi în jilțuri. Observați cu atenție, dați istoria înapoi, cele mai mari acte de bravură făcute de Marele Om se întâmplă după fastuoasele sărbători ale anivesării sale.

Omul căruia i se cuvine totul nu poate da nicio luptă, pentru că nici nu-și poate închipui un adversar real. Chiar și această idée îl sperie, nici un adversar nu este demn să-i devină challanger. De aceea, el este fricos și laș. Transpiră mult în zilele confruntărilor mari sau mici. Confruntările lui sunt doar mici, căci refuză orice luptă. Când vine vreo slugă să-i spună că îl atacă cineva, primul lucru pe care el îl spune este: hai să ne predăm. Când își pune armura de carton pentru emisiunile de televiziune, omul nostru are chilotul umed, chiar dacă știe că este vorba doar de o simulare pentru acei gura-cască ce vor să înțeleagă politica de la televizor. Deși nu a dat niciodată vreo bătălie decât prin intermediul altora, Omul misecuvinist se consideră un mare învingător.

Te uiți la el și ti se face milă, nici măcar nu ai ce să-i spui. Îl vezi cum se târește prin noroiul fiecărei zile și nu te mai înduri nici măcar să-l calci peste mâinile grăsuțe cu care te pălmuia odată. Căci Omul căruia i se cuvine totul trebuie să se mulțumească doar cu un singur lucru adevărat, nefalsificat, venind din viața cea adevărată și care i se cuvine cu adevărat: disprețul. Atât, dar și asta este prea mult.

Dacă aş fi clujean ….. (un pamflet de weekend)

Dragă Domnule redactor de la SitiNius,

Venind io in Cluj, ca student, m-am tot mirat cât de fraieri sunt băstinaşii din târgul ăsta. Ioi, nu speriaţi la dumneavoastră, dragi prieteni maghiari, dar nu mă refer în primul rând la domniile voastre. Sunt păcăliţi de un secol de bistriteni, nasăudeni, moroseni sau satmareni să facă diferite chestii si ei nu se prind. Până si albanezii (din judetul Alba), sebesenii (cei care au inventat tineretul sebeşesc) ori beonistii (adicatelea cei din Beius) vin aici la şcoli si apoi nu mai pleacă. Unii le-au schimbat chiar şi numele orasului, in Napoca, dar ei au protestat doar in ungureste încât nimeni nu o înţeles mare lucru, aşă că numele o rămas schimbat. Li s-o umplut oraşu de statui şi nici lucru asta nu le-o dat de bănuit, eventual o cerut si ei in compensare să pună niste statui mai cu mustati, ori niste plăcute mai bilingve. Nu stiu cum dracu o votat vreo 12 ani la rand pă un domn vinit de undeva din sud, cu niste pixuri tricolore pe care le punea pe orice masă pe la telvizoarele pe unde umbla. Le-o spus domnu ăla că vin ungurii dinspre Oradea si toţi s-o pregatit, l-o votat si iar s-o pregatit sa sa bată cu ungurii, pâna intr-o zî când s-o prins că ungurii erau în oras de câteva sute de ani, ba chiar inaintea lor, şi că nu sunt chiar asa de periculoşi daca nu depăsesc 50%. L-o votat apoi pe unu mai mititel care o pus mâna pă Cartea Sfântă şi le-o promis că n-o sa facă nici o cumetrie cu ungurii cei răi, da repede o făcut-o dupa alegeri o alianţă, evident, cu ungurii cei buni, băietii seriosi, vechi la conducere si buni de prietesug cand este vorba de filleri ori forinti . Nu-i nici o problema căci la viteza de reactie a ardelenilor (romani si unguri, deopotrivă) lor le trebuie tri mandate ca să se prindă! Le-o promis că scapă si de baronii locali dar aci bastinasii nu s-o prins că putea fi vorba doar de niste grofi, da pă ăia i-o fugarit armata sovietică in toamna lui 1944. O făcut ei o echipă cu care o ocupat primaria, prefectura. consiliul judetean, posta, gara si tăte cladirile. In timpu asta, le-o aratat avioane pe cer clujenilor si in timp ce ei se holbau să-şi salute primarul ce se uita la ei cu drag de pe hublou, smecherii le construiau blocuri prin curtile lor cu verdeaţă, le tăiau copacii de la poartă, le inventau dări si biruri . Apoi unii baietii deştepţi le-o spus că special pentru ei le-o adus tot felul de investitori străini, care nu o venit pentru profit si forta de munca plătită in batjocură, ci pentru că să arate ce sprijin international au politicienii aliati. Ceilalti le-o spus ca sunt plecati 3-4 zile pe săptămână la Bucuresti la târg, pentru că acolo se tipăresc bani şi cum se termină cate o transă ei umplu gentile si-i aduc la Cluj.

Insă fiindcă se apropiau alegerile s-o gandit să se imparta iar in două echipe, să facă o batalie de să stea clujenii gură cască, să vadă ce luptă morală se intânde. Si-au cumparat niste geamuri de televizor si stau acolo toată ziua să-i vadă poporul, cu pixu in mană, cum scriu ei toate dolentele si cum le rezolvă ei direct. Cetatenii le spun „Domnu” si le mulţumesc pentru grija cu care fericesc ei orasul.


Ce as face dacă aş fi .... spun ei din varful buzelor, ca domnisoarele când se gandesc melancolic la fecioria piredută din greseală sau din ... prea multa dragoste. Isi aruncă uşor câte o manusă si celalalt o ridica elegant, o sterge de praf si si-o pune in colectie. Eu daca aş fi fost ... spune celălalt, aş fi făcut mai putine căsătorii in balon şi m-as fi concentrat pe montarea unor plăcute roz pentru ca plimbarea dragilor nostri clujeni sa câstige in onirism şi melancolie iar ritmul deplasării să nu le subtieze prea tare tălpile pantofilor. Vai, vai, ce cruzime spune primul, ce dur esti adversarule sangeros cu mine... o sa te critic si eu la fel de sălbatic: cum ti-ai permis să laşi avioanele să zboare deasupra orasului nostru drag, produc zgomot sau murdăresc cu dâre de fum, albastrul cer mostenit de la romani si huni. Replica vine necrutătoare: Scutierii domniei tale au dat semne că ar fi corupti, da acesta este cuvantul si crudul adevar, se spune ca au fost vazuti cum culegeau aplauze de la trecatori, si nici macar nu le-au scris in declaratiiile de avere. Ce duritate, mamă ce cruzime, ce luptă politică extraordinară .... se entuziasmează jurnalistii. punând titluri de o schioapă. Cine va câstiga această luptă pe principii morale si mari strategii urbaistice, va face să curgă lapte si miere, va fi eroul nostru, Cidul, Arthurul, Spartacusul, marele cruciat impotriva, pardon, pentru dreptate si adevar.

Dacă aş fi clujean le-aş da cu eleganţă un un sut un posteriorul lor grăsut si i-aş fugari nitel pe după constructii ilegale, pe după mesele din pietele ocupate de clientii lor politici, printre telefoanele de felicitare aranjate la televiziuni, printre gropile din asfalt, prin colbul care te face sa crezi că vine ciurda .... şi când colo e doar troleul. Le-aş trasmite salutari cu un deget fluturat in vânt si le-as spune intr-o latină curată: Te, politikus huligán!

Da noroc că io nu-s clujean, io îs runcan din Bistriţa şi venind la oraş m-au civilizat domnii astia de la Cluj, iar primul lucru care m-o invaţat este să nu scot brişca la orice supărare. Nici n-o scot, decat după amiază când o sa-mi tai slana, da atunci sa deie Domnu sa nu treacă vreunu din ăia prin dreptu meu, că poate alunecă pe vreo coaja de banană. Onoare muncii!

Al Dvs

Vasile Runcanu

(pentru conformitate V. Dancu)


publicat pe www.citynews.ro