(cu
o pseudo-propunere legislativă)
Mă trezesc dimineața
și deschid calculatorul, dar mă întâmpină un news alert: scandalul steagurilor secuiești continuă! Mă gândesc că
am pățit ca personajul lui Caragiale, are loc un război și ”noi dormim, Domnule”.
Cea mai nouă știre îmi spune că poliția din Târgu Mureș a oprit nouă tineri (o
grupă de infanterie) care urcau spre pădurea de pe Platoul Cornești cu steaguri
secuiești și maghiare. Recitesc ce a fost ieri, fiindcă având treabă, am făcut crima
de a nu mă uita la televizor. Aflu că autoritățile române și ungare s-au amenințat
reciproc cu măsuri diplomatice. Ministrul de externe maghiar și-a dat cu
părerea în legătură cu agresiuni simbolice la adresa secuilor, iar noi am reacționat.
Cel mai tare a fost însă ambasadorul Ungariei ( un om pe care-l cunoșteam ca
ponderat și normal la cap) care era de serviciu la drapelul secuiesc, în timp
ce Laszlo Tokes era plecat la Bruxelles și ne-a dat indicații despre cum ar
trebui să schimbăm Constituția. O singură lumină în tot acest scandal: un
jurnalist ploieștean scrie pe un blog o postare scurtă și deșteaptă intitulată
”Scandalul steagurilor secuiești explicat
ploieștenilor”. Simplu și clar, în câteva rânduri, Bogdan Stoica explică
faptul că steagul secuiesc nu e steag de-al unui stat străin, iar în legislație
are statut egal cu steagul echipei lupilor galbeni, Petrolul. Dacă merg cu fiul meu pe Cluj Arena cu steagul alb-negru
și șapca roșie de la U Cluj, pot produce o ilegalitate. Chiar așa, de când este
stat Ținutul secuilor? Dacă nu, atunci de ce nu schimbăm legislația să nu mai
lăsam pe teritoriul sfânt al patriei nici un simbol străin, nici un drapel,
nici o stemă?
Agențiile de
presă vin cu un breaking-news
tulburător: imagini incredibile cu Băsescu și Premierul Ungariei. Mă cutremur
și deschid fișierul cu răsuflarea tăiată, într-adevăr Președintele României
face un gest incalificabil, râde cu Victor Orban. În loc să-i dea un cap în
gură marinăresc ungurului, Traian Băsescu discută cu el. Națiunea împietrită
privește cele două poze și unii vor să-și facă sepuku în semn de protest și
neputință, dar în România nu sunt scule potrivite pentru asta și natiunea
renunță înlocuind sabia scurtă cu bere de 2,5 litri la pet și niște mici.
Politicienii
români spun că vor întreba pe coana mare, Europa, ce părere are, dar ungurii nu
se lasă mai prejos: se vor plânge de încălcarea dreptului minorităților de a da
cu scârț pe geam până se enervează majoritatea. Ce poate să spună Europa, poate
doar să se mire că două țări neperformante de la est se ceartă în loc să se
pună pe scris proiecte europene sau să muncească mai mult.
Analiștii spun
că scandalul vrea să-i ajute pe politicienii din Ungaria să-și activeze electoratul,în viitoarea campanie electorală,
deoarece ungurii lor sunt atât de boieri în guvernarea Orban că ar putea uita
să vină la vot de bine ce le este. E adevărat că pe cei de la UDMR și pe
ungurii din România gesturile politicienilor de dincolo de Tisa îi încurcă. Nu
cred că au vrut să înceapă cu scandal dezbaterea despre regionalizare unde au
niște proiecte importante pentru ei . În Plus, nici nu mai sunt în poziție bună
de negociere în Parlamentul de la București. Șapte la sută, cifra care altădată
era de aur, astăzi nu mai valorează nimic pe piața electorală, USL are deja
inflație la procente. Nu cred că și-au propus să înceapă negocierea cu românii
cu punerea steagului secuiesc pe metereze.
Noi românii,
suntem la fel de inflamați de marea obrăznicie ungurească, dar ar trebui să știm
că ar trebui să iubim mai mult tricolorul nostru. Și nu doar steagul, patria se
iubește muncind, învățând, pregătind generațiile viitoare mai bine, respectând
interesul comun și votând lucid și cât se poate de rațional. Simbolurile sunt
importante ca și istoria pentru identitatea noastră și conștiința originilor, dar
sunt sigur că mai puțin de 1% dintre români știu când este ziua tricolorului și
o sărbătoresc.
Evident, nu
trebuie să stăm pasivi când sunt terfelite simbolurile naționale, dar nu cred
că trebuie să ne afecteze atât de mult simbolurile altora. Uneori obrăznicia
unor unguri depășește limita civilizației, dar să nu uităm că ungurii sunt și
ei acasă în România, chiar dacă mai trag cu ochiul la Budapesta, nici ei nu
stau ”în gazdă” în Ardeal sau în alte locuri din România. Dacă vedem că pun
steagul Ungariei pe instituții de ce mai facem atâta scandal, nu ar fi mai bine
să-i amendăm, conform legii, în liniște, ferm, cinic?
În timp ce scriu
mă sună un fost coleg maghiar care îmi spune că
secuii sunt nervoși cu ocazia regionalizării și că vor face scandal, vor
ieși în stradă, că e foarte, foarte serioasă dorința lor de regiune etnic
majoritară. Îl înțeleg și pe el, dar în spiritul glumelor nostre din timpul
studenției îi spun să se îmbrace gros, că în stradă e c-am frig, iar în secuime
e polul frigului. De ce să ne enervăm când secuii vor să se închidă în regiunea
lor săracă în loc facă comerț cu alte regiuni, să se deschidă la investiții
românești, să aibă locuri de muncă și un PIB mai mare? Vor steaguri în loc de
fluxuri economice sau clustere de dezvoltare, să le respectăm voința! Putem chiar
să le oferim steaguri secuiești din partea Guvernului, ca subvenție.
Dar să fim și
noi mai preciși: dacă legea nu interzice steagurile comunităților, atunci să-i
lăsăm în pace pe secui. Dacă treci prin Câmpia Turzii o să vezi pe toți stâlpii
afișat alături de tricolor, un steag galben și albastru, drapelul acestei
comunități. Și în alte comunități am văzut acest lucru, să nu mai vorbesc de
culoarea partidelor politice cu care au fost vopsite școli, bănci din parc,
blocuri ANL, săli de sport și multe alte lucruri facute în regim portocaliu,
roșu sau galben-albastru.
Hai să ne gândim
ce s-ar întâmpla dacă fiecare secui și-ar pune pe casă, la fântână, pe balcon
sau pe clădiri publice steagul secuiesc? În scurt timp steagurile s-ar murdări
de ploaie și praf, s-ar decolora, s-ar franjura, și am putea constata că nici
ungurii nu-și iubesc steagul secuiesc, exact așa cum fac și românii cu
tricolorul care se urâțește pe clădiri și primarii îl schimbă doar în campanii
electorale sau când vine vreun ministru în vizită la ei. Dacă ar fi steaguri
secuiești peste tot, maghiarii nu ar mai putea scoate steagurile de 15 martie,
pentru că steagurile ar fi deja acolo. Unde mai pui la socoteală că am putea să
le vindem secuilor steaguri scumpe, cu fir de aur, și ar prospera întreprinderi
mici și mijlocii care ar crea locuri de muncă la Tecuci sau la Vatra Dornei.
Deschid televizorul
și văd cum Ungaria amenință, România amenință și mai tare. Scandalul
steagurilor merge mai departe. Românii trăiesc greu, ungurii trăiesc la fel.
Cele două țări nu au proiecte, și-au prăpădit resursele prin privatizare la
străini, gâfâie sub povara datoriei externe. Guvernele au tot mai puține
soluții, politicienii recurg la trucuri ieftine. Dar popoarele celor două țări
s-au desensibilizat, au fost de prea multe ori puse să iasă afară cu toporul
pentru a se apăra de vecinul hain. Nu se mai sinchisesc acum, s-au săturat. Cu
toate acestea politicienii caută o explicație pentru ceea ce li se întâmplă
țărilor lor și se bucură că au găsit una: mersul țării se împiedică în steaguri.
Mersul împiedicat al României și Ungariei are, în fine, o explicație perfectă.
Uită că asta este o explicație, dar nu este o soluție!
Vasile Dâncu
PS.Ca să nu se
spună că doar critic, fac pe aceasta cale o propunere legislativă Consiliului
local al municipiului Cluj Napoca, orașul meu. Propun să stabilim o sărbătoare
a steagurilor, o zi în care fiecare poate să arboreze orice steag, oriunde vrea
el. Mai ales că vrem să devenim Capitală Culturală a Europei, va fi un
spectacol garantat. Eu mi-aș aduce steagul regimentului grăniceresc de la Năsăud,
cu sloganul Virtus Romana Rediviva gravat pe el. E steagul cu care străbunicii
meu s-au bătut la Arcole cu Napoleon. Tot eu aș mai aduce
steagul de la Real Madrid, iar fiul meu pe cel de la FC Barcelona. Aș mai pune
steagul roșu-alb de Dinamo și cel alb-negru de la U Cluj. Sunt sigur că unii ar
aduce culorile clubului Steaua sau cele ale Rapidului și CFR Cluj. Am un
prieten care va aduce steagul Bostwanei pentru că îi place cum se numește
moneda lor.
La biserică l-am
ruga pe părinte să citească versurile din Cântarea Cântărilor ”și
dragostea era steagul fluturat peste mine”. Vă închipuiți ce fericire,
să pui orice steag. Dar vă dați seama și ce mare tristețe: n-ai nici o bucurie
când steagul tău nu enervează pe nimeni. În fine, am fi toți fericiți, mulțumiți
și am arăta Europei că nouă ni se flutură de criză și orice altă problemă
serioasă.
