Se afișează postările cu eticheta minciuna in politica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minciuna in politica. Afișați toate postările

09 octombrie, 2008

SINDROMUL PINOCCHIO

Despre minciuna din politică se vorbeste de mii de ani. Cu intelegere sau cu viclenie, cu oroare câtedată, dar cele două fenomene au fost mereu puse in legatură. Avem și un tratat intitulat ”Arta minciunii în politică”, tratat din 1733 si atribuit lui Jonathan Swift. Unii contestă paternitatea lui ilustră, dar sunt destule argumente pentru ca acesta să fie considerat autor. In epoca modernă , basmul lui Collodi si personajul Pinocchio au furnizat suportul pentru crearea unui tip caracterial si a unui sindrom de personalitate. In fata multora care analizează basmul dintr-o perspectivă biblică, marele scriitor italian Eduardo Sanguineti spunea că este un text capital al culturii moderne.. Meritul lui Collodi a fost acela de a fi realizat o povestire organică folosind un colaj extraordinar de situaţii deja existente şi cunoscute, Pinocchio este contrariul acelei •groaznice cărţi numite Cuore: aceasta te învaţă numai să plângi, în timp ce basmul cu păpuşa de lemn te învaţă să rîzi şi să te descurci întotdeauna şi în orice situaţie.
Miorita noastră ,venită parcă din paradigma lui Cuore, inima de copil, este străină de poporul căreia i-a fost impusă ca mit fondator, popor care se apropie mai mult de modelul descurcarețului Pinnocchio.

Dacă cineva spune că politicienii mint ori i se zice ca e prost căci a aflat doar acum, sau că este un pleonasm. Minciuna in politică este aproape normală, cred unii analisti. Este normal pentru că politica este pînă la urmă un joc, o convenție. Oamenii îi iubesc și îi votează pe cei care sunt convingători, nu pe cei care sunt sinceri. Spectacolul face parte din politică și odată cu el, in casa politicii, intră și disimularea. O specie asa zisi consultanti politici, izraeliano-romani, care se muta mereu la cei de la putere pentru a-i ajuta să piardă, vorbesc des la televizor exibând un fel de cinism al marketingului politic, facând din smecherie si minciună un fel de esență a politicii. Minciuna e o armă folosita cu inteligență, spun ei, iar cine nu o foloseste este exclus din jocul politic. Poate că minciuna este rentabilă, poate că a spune adevarul ar fi mai puțini pragmatic, in multe situații.

Chiar dacă oamenii știu că sunt mințiți, nu cred că arta de a face politică se poate baza pe minciună. Cred că politica inseamnă, în primul rând, credința în valori și mai ales instictul de a fi solidar cu oamenii din grupul tău de apartenență sau cu un grup aflat în dificultate sau în suferință.

Unii ajung sa facă din minciună un reflex, o a doua natură. Mint așa cum respiră, mint așa cum ar da binețe, dincolo de situația în care se află sau postură. Minciuna începe să devină în politica noastră un poligon de întrecere. După ce in patru ani s-au făcut doar patru kilometri de autostradă, ministrul responsabil spune fără să clipească că in viitorul se vor face 2000 km, plus alte mii de kilometrii de drumuri judetene. Pardon, vine un alt partid, noi vom face mai multi kilometri, în plus noi vom trimite oameni in cosmos. Vom face din România a saptea putere economic din Europa, licitează și premierul, deși in clasamentul competitivițății generale suntem la toate capitolele la coada clasamentului mondial, mult după Burkina Faso si Zimbabwe. Romanii imprastiati prin lume sunt momiti cu 20.000 de euro iar când nimeni nu crede, marele politician pluseaza: 25.000 euro si credite cu dobanda subventionată de stat. La ultimele alegeri câștigatorul Bucurestilor a invins desenand cu mâinile prin aer autostrăzi suspendate peste marile bulevarde și lumea nu a ras deloc, nici măcar nu i-a spus smechereste: hai, bre Sorine, lasă caterinca, noi te votăm oricum pentru că ești smecher de Primaverii. Un micut lider de opoziție spune că va lua fotoliile de sub curul senatorilor propriului partid, după ce le vor fi câștigat chiar prin această gogoasă.

Nu, acestea nu sunt promisiuni, cum ati putea sa credeți, căci in această situație am putea accepta că autorul lor a crezut că se pot face, dar n-a avut condiții, nu a fost lăsat, s-a înșelat etc. Nu este cazul, acestea sunt minciuni spuse cu nerușinare si lipsă de respect .

Un om normal se poate întreba firesc cum poate cineva să își închipuie că ar putea să fie crezut spunând asemenea tâmpenii. Mincinosii din politică iși crează propria realitate, propria lume. Acolo sunt dictatori absoluti si cumulează ministerul Adevarului. Drama celor atinși de sindromul Pinocchio este că povestea lor se termină prost, nu are happy-endul povestii lui Collodi. Mincinoșii mari ai politicii au un trist sfârsit: încep sa creadă ei înșiși în minciunile lor. Se luminează și se uită cu uimire la construcția lor genială. Se cred salvatorii lumii si nu înțeleg de ce, la un moment dat, lumea îi ocolește. Trăiesc drama că sunt mari neînțeleși, generoșii pe care popoarele nu-i merită. Când se va arunca cu roșii după ei se vor crede cristoși rastigniti si doar atunci cand vor fi aruncați cu șuturi in fund de pe scena se va vedea că au fost doar niste păpusi de lemn si cârpă, niste marionete.

.....
www.ziuadecj.ro

  O înfrângere și lecțiile ei Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea cl...