Majoritatea românilor nu este de acord cu intervenția militară din Libia și 40% dintre ei consideră că România ar putea fi afectată de evenimentele din această țară, dar nu prea cunosc pozitia Guvernului.
Potrivit cercetării realizate de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES, în cadrul programului ”Agenda Publică”, 90% dintre respondenți declară că au auzit de evenimentele care au loc în această perioadă în Libia, iar 68% dintre cei chestionați recunosc că nu sunt de acord cu intervenția militară din această țară.
Controlul asupra rezervelor de petrol (51%) și protejarea civililor de atacurile armatei libiene (42%) sunt identificate ca fiind principalele motive care au stat la baza intervenției forțelor militare internaționale în Libia.
40% dintre participanții la studiu apreciază că România ar putea fi afectată de evenimentele din Libia. În acest context, 66% dintre respondenți cred că România ar trebui să se abțină în a-și exprima o poziție oficială cu privire la intervenția militară din această țară. De altfel, studiul indică faptul că poziția oficială a României în acest sens nu este cunoscută de către cetățeni 57% indicând acest lucru. Din restul de 41% care cunosc o pozție oficială a țării noastre în legătură cu acest eveniment internațional, 63% spun că România nu are o poziție clară, 23% consideră că România susține intervenția militară, în timp ce 10% indică faptul că țara noastră se opune intervenției.
Atunci când sunt chestionați cu privire la decizia României de a aștepta decizia NATO înainte de a lua o poziție oficială cu privire la conflictul din Libia, 65% au o părere bună și foarte bună cu privire la această atitudine, iar 26% au aprecieri negative.
În ceea ce privește atitudinea Chinei și Rusiei cu privire la intervenția militară din Libia, părerile celor chestionați sunt împărțite: 41% cred că rezervele celor două state nu sunt justificate, în timp ce 42% spun că atitudinea lor este îndreptățită.
73% dintre participanții la studiul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie - IRES apreciază drept corectă atitudinea Germaniei de a se abține la votul din Consiliul de Securitate atunci când a fost luată decizia intervenției militare în Libia, în timp ce doar 16% cred contrariul.
84% dintre respondenți se informează de la televizor cu privire la evoluția evenientelor din Libia. A doua sursă de informare este Internetul (7%).
Atunci când este vorba despre informarea cu privire la evoluția evenimentelor din Libia, 32% dintre respondenți preferă postul de televiziune PRO TV, 29% urmăresc Realitatea Tv, iar 18% Antena 3. Cele trei posturi sunt urmate de TVR și Antena 1 cu câte 7%.
74% dintre respondenți consideră că presa a prezentat mai degrabă obiectiv conflictul din Libia.
Dar oare intereseaă pe cineva ce cred oamenii?
Se afișează postările cu eticheta ce cred romanii despre atacurile militare asupra Libiei? sondaj de opinie IRES. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ce cred romanii despre atacurile militare asupra Libiei? sondaj de opinie IRES. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
O înfrângere și lecțiile ei Există în fotbal momente în care scorul nu mai e doar cifră, ci rană colectivă. CFR Cluj a trăit o asemenea cl...
-
Zilele trecute, un prieten bun al meu, îi spune unui alt prieten că useliștii (sau poate pesediștii, asta nu am întrebat) mă urăsc stra...
-
Din nou Transilvania a determinat ceva, în sensul că a boicotat referendumul USL. Referendumul ar fi fost validat dacă ardelenii și bănățe...
-
O primă lovitură de baston. A doua. A treia. Să le număr? Nu cred că voi avea vreodată nevoie de această statistică. Julius Fucik în Repor...